@ Ioan Avram
Ap. I Corinteni IV, 9-16;
Ev. Matei XVII, 14-23; glas 1
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Iubiţi fraţi creştini. Există o lume văzută care este la îndemâna noastră, materială, în care noi trăim şi ne mişcăm. Dacă stăm pe pământ vedem tot ce e pe el şi ştim că sunt cu adevărat acele lucruri, dar există şi o lume nevăzută. Există un Dumnezeu care le-a făcut pe toate. Există şi îngeri de Dumnezeu făcuţi. Unii buni care laudă pe Dumnezeu şi alţii răi care au căzut şi vor să se lupte cu omul ca să îl aibă subjugat şi care voieşte să cucerească chipul lui Dumnezeu care e în om, crezând că dobândeşte ceva. Are bucurie când poate face rău. Azi avem o Evanghelie în acest sens la Matei 17, 14-23: „Şi mergând ei spre mulţime s-a apropiat de ei un om căzându-i în genunchi şi zicându-i: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău. Că adesea cade în foc şi în apă şi l-am adus la ucenicii tăi şi nu au putut să îl vindece. Şi Iisus răspunzând a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi şi vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus i-au zis deoparte: De ce noi nu am putut să îl scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă, căci adevărat grăiesc vouă, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă, dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi Îl vor omorî, dar a treia zi va învia şi ei s-au întristat foarte”.
Aceasta este Evanghelia de azi. Acel tânăr, încă de mic copil era stăpânit de un duh rău. E numit de Apostolul Marcu duh mut şi surd. Iată a venit la el din copilărie. Aşa i-a spus tatăl copilului lui Iisus şi tot aşa mărturiseşte şi Sfântul Marcu în plus faţă de Matei, e scrisă mai pe larg întâmplarea. Tatăl i-a spus lui Iisus că acel duh rău îl aruncă în foc şi apă ca să îl piardă. Vedem că are putere duhul rău unde intră şi cum îl poartă pe acel om, cum nu îl lasă să aleagă el, îi ia omului libertatea. Nu mai hotărăşte el. Acel tânăr nu ar fi vrut să sară în foc să se ardă sau în apă că nu ştia să înoate. Dar i-a luat voinţa şi libertatea. Acum stăpânea cel rău peste ele şi nu să-i facă bine, ci să-l piardă. Aducea suferinţă şi tatălui, căci asta vrea cel rău, să aducă doar durere oamenilor. De ce nu a venit acel tânăr singur la Iisus? Pentru că el nu putea, iar duhul nu îl lăsa, de aceea îl aduce tatăl. Ce bine este când un părinte îşi aduce copilul la Hristos. Nu să zici: Îl aduc când este mare, ci adu-l de când este mic, să nu îl laşi în stăpânirea celui rău, căci acela nu îi face bine. Adu-l la Dumnezeu, tu, ca părinte, că tu ştii de ce îl aduci, ştii ce e bine pentru el şi Dumnezeu îl primeşte. De ce să îl aduci? Oare îl vrea Hristos de mic? Da, îl vrea, dacă noi citim în Biblie ştim şi ce spune Ioan în primul capitol, versetul nouă, vorbea despre Iisus Hristos şi îl numea Cuvântul: Cuvântul era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume. De când vrea Iisus să fie cu omul? De când vine în lume. Oare cum poţi tu să îl ai pe Hristos de când vii în lume? Că eşti copil şi nu ştii, dar Iisus zice că vrea să fii cu El. Îl aduc ceilalţi la Hristos. Oare Îl aduc Iosif şi Maria pe Iisus la templu la opt zile? L-au adus. Noi să lăsăm pruncii departe? Dacă legea lui Dumnezeu a iubit pe copii, acum îi urăşte? A scris că îi voieşte. Ştii cum îl aduci şi să-l îmbraci pe cel mic şi la suflet, nu doar la trup şi îl îmbraci cu Iisus Hristos prin taina sfântului botez. Atunci e al Lui. Scrie la Galateni 3, 27: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Taină mare. Noi vedem doar partea văzută, dar uite că îl îmbraci în Hristos şi El se bucură. Doar El a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine. Vor zice unii: Dar nu au credinţă. Îţi răspunde Iisus şi scrie la Matei 18, 6: Că pruncii cred în El. Tu nu fii ca un om care nu ştie Scriptura să te rătăceşti. Citeşte-o peste tot şi adu-i de atunci la Dumnezeu. Acel tată l-a adus. Iisus nu putea să îi ceară la copil mărturisire că nu avea de la cine, cum nu putem cere de la un copil mic mărturisire. Îi cere de la tată să-și afirme credinţa. Ce l-a întrebat? Dacă poate crede. Şi ne spune Marcu amănunţit. Oare dacă l-a adus şi tatăl, ştia că el e slab în credinţă, totuşi a îngenuncheat. A fost bine că a venit la Hristos. Putem zice, dar nu avea la cine, a încercat prin multe feluri. Dar totuşi ajunge la El şi la ucenicii Lui. Credinţă slabă, dar cât a fost de slabă l-a adus până acolo. Ştim că avea îndoială şi precum Petru când se afunda în mare şi el credea în Iisus, dar nu de tot. Îndoială, dar totuşi a îngenuncheat înaintea lui Iisus. Ştia că trebuie să te închini la Dumnezeu şi el totuşi s-a aruncat la picioarele lui Hristos. Mare semn la un om cu îndoială. Când aude, Iisus întreabă dacă are credinţă. Ce a zis el? Cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Aşa a zis el. Vedem că recunoaşte că are credinţă puţină. Dar îl roagă pe Iisus să ajute necredinţei lui. Cui se roagă? Tot lui Iisus. Nu e cu mândrie, nu se manifestă cu nepăsare, ci vine cu rugăciune în faţa lui Hristos. Acest tată era în necaz şi durere, dar puţina lui credinţă lucrează. Poate l-au mânat pe el încercarea, durerea, ştia că îl poate pierde, dar a ajuns unde trebuia. Nu a stat departe de Iisus Hristos. Dacă citim în Scriptură vedem că Pavel pe unde mergea boteza pe om cu întreaga casă a lui, sau pe el cu toţi ai lui. De aceea e bine să aduci copilul la Dumnezeu, ca întreaga casă să fie creştină. În acel tânăr era un demon, surdomut. Copilul nu auzea şi nu vorbea. Cu cine să se înţeleagă tatăl? El nu ştia semnele să se înţeleagă. Copilul îl vedea, dar nu ştia ce îi zice, fiind mut, nu putea vorbi. Cu astfel de copil, cum să trăieşti? Era greu şi mai ales că îl arunca în foc şi apă ca să îl ucidă. Atunci să stea cineva de pază tot timpul? Era greu. Să îl laşi să piară, te apăsa pe suflet, şi era durere părintească. Căci diavolul voia să îl ucidă. Şi azi, poate sunt tineri care zic că sunt credincioşi, sau poate zic că sunt necredincioşi, dar se poartă într-un fel care ni se pare că e rău pentru părinţi şi le pică greu. Sunt unii care nu vor să îşi audă părinţii. Până i-au crescut a fost bine, până le-au dat a fost bine, până la urmă nu mai vor să audă de ei. Aceşti copii nu sunt surzi, dar nu-i aud pe părinţii lor. Pe alţii îi aud, dar nu şi pe părinţi. Alţii zic că îi aud, dar nu îi ascultă. Degeaba îi cheamă la bine părinţii, că nu sunt ascultaţi. Le întorc vorba. Orice ar zice, îi ascultă, zic ei, dar de făcut, nu fac. Alţii nu vor să vorbească cu părinţii. Pot vorbi, au grai, dar nu vor să vorbească cu ei. E greu când ai aşa ceva. Cel din Evanghelie era stăpânit de diavol, pe acesta îl înţelegem, dar pe aceştia nu. Dacă privim la copiii arhiereului Eli din Legea Veche, cum s-au purtat ei, rău, dar au pierit. Poate acolo a fost de vină tatăl că nu i-a certat destul sau poate ei că nu au ascultat. Şi tatăl a avut o vină, dar şi ei au avut vina lor. Şi David a avut copii care au fost gata să îl ucidă, nu doar să nu îl audă. Au vrut să îl vadă mort. Tatăl din Pilda fiului risipitor a avut o grea încercare. Cel mic s-a dus şi i-a risipit averea, nu l-a ascultat. A rămas cel mare acolo. După un timp, cel mic se întoarce, tatăl e bucuros că e sănătos, îl îmbracă, face ospăţ, dar cel mare îşi arată acum faţa. Nu mai vrea să îşi vadă fratele. Nu mai vrea nici să îi vorbească, nici să intre în casă. Vine tatăl şi îl roagă, dar nu îl ascultă. Ce încercare grea a fost pentru acel tată să vadă toate acestea. Copiii depind de părinţi şi ei pot fi crescuţi bine. Când depind de ei, părinţii pot face bine sau rău. Cel din Evanghelie vine la Iisus să îl ajute. Întâi la cei nouă, că Iisus era pe Tabor cu cei trei. Cei nouă nu îl pot ajuta, dar tatăl aşteaptă. Aici vedem ce mult înseamnă să fii părinte şi să îţi faci datoria faţă de copii, să le vrei binele, să îi ajuţi cu ce poţi. Dacă privim la această Evanghelie, vedem cum cel rău lucrează. El uneori lucrează şi în oameni care zic că sunt sănătoşi. Dar uneori acei oameni aleg ei să facă rău. S-au dus doi să trăiască în călugărie, dar când a venit vremea postului nu le-a convenit căci aveau slănină şi doreau să o mănânce. S-au ascuns şi au prăjit-o la lumânare. S-a răspândit mirosul şi a venit stareţul la ei, întrebându-i ce fac. Ei zic că Satana i-a pus să facă aşa. Dar dintr-un colţ zice Satana: Eu nu sunt vinovat, la asta nici eu nu m-am gândit. Nu e vina mea pentru ce au făcut ei.
Uneori, ei aleg să se poarte rău cu părinţii lor, cu cei de lângă ei şi merg pe acest drum de bunăvoie sau îi pune cel rău pe drum şi îi lasă, apoi merg ei. Un alt exemplu. Într-un sat, un clarvăzător vede ceva. Un demon dormind şi mulţi oameni pe lângă el. L-a văzut şi a zis că doarme. În altă parte era un singur om şi mulţi pe lângă el necuraţi că nu aveau astâmpăr. Şi întreabă acela: Ce înseamnă asta? Pe acel demon singur îl întreabă: Tu de ce dormi? Zice acela: I-am pus pe oameni pe drumul rău şi acum merg singuri. Eu pot dormi. Acel om singur nu vrea să meargă pe drumul rău şi se aşază mulţi demoni lângă el ca să asculte de ei, dar el nu vrea, de aceea sunt mulţi şi se luptă cu el. Apostolii au primit putere de a scoate demoni şi se bucură de asta, dar aici se întâmplă ceva. Credinţa lor în timp a scăzut şi iată că nu-l pot alunga pe acel demon din copil. Prin faptul că le-a scăzut credinţa, nu au putut scoate demonul, le zice chiar Iisus. Citim la versetul 20: Pentru puţina voastră credinţă. Vedem că s-a întâmplat şi la ei, o spune chiar Mântuitorul. Dar le mai spune şi altceva: Vedeţi că acest soi de demoni, pe lângă credinţă mai trebuie să pui şi post şi rugăciune ca să poată fi scos din om. Le-a amintit ce mai trebuie ca ei să ştie. Acel tată a cerut ajutor. Credea că Iisus e un om şi totuşi îngenunchează. Noi nu-l judecăm pe acel tată căci a venit cu durerea lui, să ne judecăm pe noi. Exemplul lui de a-l duce pe copil la Iisus să îl luăm şi să îi ducem cu credinţă. A-l învăţa pe copil de mic credinţa în Dumnezeu e lucru mare. Cândva predam la şcoală religie şi erau copii din clasele I-IV. Un copil se numea Alexandru. Într-o pauză, un alt copil mai mare a vrut să îl bată că a făcut ceva Alexandru. El acum se temea, dar cum să se apere? Îi spune celui mai mare: Ştii, eu nu te pot bate, dar Domnul Iisus te vede ce faci, şi nu îi bine ce faci. Cel mare, la aceste cuvinte, s-a oprit. S-a uitat la el şi a plecat. Cel mic ştia cum trebuie să se poarte un copil cuminte, deşi, uneori era mai zvăpăiat, dar nu a uitat ce aşteaptă Iisus Hristos de la copii. Cel mare, când a auzit de Iisus Hristos, şi el s-a oprit. Înseamnă mult să îl cunoşti pe Mântuitorul, să crezi în El, să stai cu El, dar să nu avem îndoială, nici să ne lepădăm de credinţă că nu e bine. Cândva, Moise a fost pe Muntele Sinai să primească Tablele Legii. Ştim că a stat acolo patruzeci de zile.
Cei de jos au zis la un moment dat că nu mai vine. Ne facem noi dumnezeu aici şi împreună cu Aaron fac un viţel de aur. Dar ce au zis dansând în jurul viţelului? Israele, acesta este dumnezeul tău. Viţelul. Acesta a fost idol. Atunci devine idol, orice chip ce zici că e dumnezeul tău. Moise l-a stricat. Nu a mai avut acel dumnezeu. Când îl poţi fura, distruge, sau arde, dar îl numeşti dumnezeu, acela e idol. Când faci o icoană în biserică şi dacă a ars biserica, nu ai alt Dumnezeu. E podoabă voită de Tatăl, poruncită de Dumnezeu. Cine vrea să citească în Scriptură află acest lucru. Unii vor să aibă de la Dumnezeu dar, doar să facă minuni, să se vadă că cine sunt ei. Aşa a fost acel Simon Magul din Samaria. Vine la Petru şi la Ioan şi le aduce bani, să îi dea putere să facă şi el minuni, să fie cineva, nu pentru credinţă a zis asta, ci pentru el. Petru i-a zis că darul lui Dumnezeu nu se cumpără cu bani. Au fost şi alţii care au încercat să facă aşa.
La Faptele Apostolilor, capitolul 19, 12 citim: „Şi pe cei ce erau bolnavi se puneau ştergarele sau şorţurile purtate de Pavel şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau”. Deci şi obiectele folosite de apostoli erau puse peste oameni. Unii foloseau umbra lui Petru. Dacă azi se foloseşte ceva de la un sfânt, unii zic că nu e bine, dar Dumnezeu lucrează prin el. Aşa şi aici. Citim mai departe: „Au încercat unii dintre ei care cutreierau lumea scoţând demoni să cheme peste cei ce aveau duhuri rele numele Domnului zicând: Vă jur pe Iisus pe care îl propovăduieşte Pavel. O făceau să se vadă cine sunt ei. Iar cei care făceau acestea erau cei şapte fii ai unui Scheva, arhiereu iudeu. Şi răspunzând, duhul ce rău le-a zis: Pe Iisus îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sunteţi? Şi sărind asupra lor, omul în care era duhul cel rău şi biruindu-i s-a întărâtat asupra lor încât au fugit goi şi răniţi din casa aceea”. Dar Iisus a spus aşa: Să avem credinţă şi atunci şi munţii se mută din loc. Le-a spus la apostoli şi ne spune şi nouă.
Scrie în Faptele Apostolilor că Petru a înviat o femeie, pe Tabita. Dacă citim, vedem cum Petru şi Ioan vindecă un slăbănog la poarta frumoasă, cum toţi se minunează de ce se întâmplă. Au lucrat apostolii cu credinţă şi au reuşit. La tată i se cere credinţă. Cel rău e mai slab decât Iisus. El nu are putere asupra lui Dumnezeu şi a lucrătorilor Săi care îl slujesc cu credinţă şi cu dragoste. Ne spune Evanghelia să mergem la Iisus cu copiii. Să nu îi lăsăm pe seama celui rău. Să nu zicem: Când vor fi mari. De mici adu-i la Dumnezeu, creşte-i cu credinţă în Dumnezeu ca să fie ai lui Dumnezeu. Aşa să faci să îţi fie ţie bine şi lor bine.
Cine are urechi de auzit să audă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.
* Predică a preotului Ioan Avram din volumul „Luați aminte!” apărut la Editura „Caiete Silvane”, Zalău, 2023.
+ There are no comments
Add yours