A doua înflorire
când va veni vremea aceea
livezile pline de vise neterminate
vor înflori curcubeie
și a doua înflorire va primeni soarele
cu fructe coapte
atunci
cercul cu diametrul jurământului tău
va închide în el
trădările toate
iar iertarea va fi
monedă de schimb
pe-un inel
la ferestre cu storuri de noapte
sau poate
tot așteptând
înflorirea
fiecare se va bucura doar de sine
iar dincolo de gând
vor sosi dezamăgirile pe rând
cu amforele pline
și a doua înflorire
va stinge oglinda unui vis
din care am căzut mult prea devreme
Neuitare
Într-un târziu am auzit
un sunet ca o clipocire de ape
și mi-am adus aminte de tine
apoi la ceasul
la care vin turme de nori să se adape
din văile pline
revărsate-n zenit
un dor răzvrătit
mi-a pus peste vise doar frunze uscate
din amfore pline
credeam că uitarea
își împlinise pe deplin și drumul și rostul
și din cenușa apusului nostru
nimeni și nimic nu va rodi un alt mâine
pentru că precum soarele soarbe clipă de clipă marea
pulverizându-i în patru zări sarea
așa s-au stins stelele-n mine
păstrându-mi odoarele
în seiful eternului mâine
dar sunetul acela coborât
dintr-o altă lumină lăsată uitării
ca pradă și rost
a ridicat din străfunduri de vreme ce-a fost
o poveste de-o vară
și ca o trezire din împăcarea cu propria-mi vină
m-am regăsit din amintire afară
pribeagă fără timp și-adăpost
rătăcind într-o altă lumină
nu știam dacă eram eu sau poate altă cine
cel ce viețuia în propria-mi umbră
pentru că în urmă-mi
cărările erau inundate de ceață
iar tu locuiai într-o amintire cu mine
și-n propria-mi viață
unde te-am regăsit pentru-o secundă
într-un sunet uitat dintr-o vară
ocrotit de un vis cu boltă rotundă
nu pot să rostesc niciun cuvânt
pentru că făcusem un pact cu tăcerile
și ele îmi păstrau în liniște toate iubirile
iar eu – un bulgăre viu de pământ
nu le tulburam nici cu-o adiere de vânt așteptările
așa că te primesc precum te-au păstrat
o iubire de-o vară într-un timp neuitat.
Fulguranța unui vis
Am scăpat din brațe globul meu de cristal
în care îmi păstram iluziile
și toate s-au risipit
precum mercurul dintr-un termometru spart
pe stradă trece un om fluierând
a fericire sau a pagubă
nici el nu mai știe
și ajuns la răscruce
se oprește nedumerit gândind
încotro s-o apuce
se bucură cu o bucurie întreagă
de iluzia că de data aceasta
poate să aleagă
în spate umbra lui râde
ca o fulgurantă din vis
crezând că va rămâne pe tot drumul întreagă
și în final
va primi aripi să urce-n paradis
dar viclenind timpul proscris
coboară întunericul
și-i spulberă umbra
strivind conturul
unei vieți
cât o zi
care se risipește
precum mercurul
+ There are no comments
Add yours