Articole

Doină de septembrie

Imagine este una din cele mai cântate melodii ale secolului XX, semnată de John Lennon, fost component al trupei Beatles. Cântecul a fost lansat în 1971, aşadar acum mai bine de 50 de ani şi e foarte cunoscut, textul fiind inspirat de volumul lui Yoko Ono, Grapefruit, apărut în 1964, un exemplu de artă conceptuală timpurie. Deşi Lennon susţinea că o carte de rugăciune a fost sursa de inspiraţie a conceptului ce stă la baza acestui cântec, acela al rugăciunii pozitive, a refuzat cererea de a modifica textul cu versul „Imagine one religion”. Dacă la prima vedere, Lennon pare să propună dispariţia completă a ordinii sociale contemporane, de la frontiere geopolitice la structura economică, socială şi religioasă, cu pretenţia de summum bonum (bine suprem), la o privire mai atentă cântecul e un manifest comunist sui generis, chiar autorul recunoaşte pentru New Musical Express că englezilor li s-ar potrivi un socialism britanic drăguţ. De altfel, Lennon a fost acuzat de Marcusianism, iar ipocrizia cu care el avansa nişte căi ipotetice de viaţă în lipsa proprietăţilor, în timp ce locuia într-un conac luxos, ca un rock star milionar, nu a scăpat privirilor atente. De ce vă propun o reevaluare a unuia din cele mai ascultate şi mai vândute cântece? Pentru că manipularea ideologică nu e o invenţie contemporană, iar dacă am uitat să procedăm ca ţăranii noştri înţelepţi, care se întrebau cu grijă ce interes are unul sau altul să îmi spună cutare lucru, lăsând pe alţii să gândească pentru noi (stat, media, false vedete, influenceri etc.), atunci Imagine e un bun exerciţiu de antrenat vigilenţa, de trezit gândirea critică. Cum ar arăta cu adevărat o societate (utopică, desigur) în care oamenii ar trăi exclusiv pentru ziua de azi? Nu lipsa grijilor ar prima, ci a responsabilităţii, deschisă şi de inexistenţa ideii de recompensă şi pedeapsă. În plin Război din Vietnam era aproape obligatoriu să incluzi referinţe la victime şi agresori, iar agenda era completată de eradicarea foametei, dar nu prin soluţii concrete, ci prin dispariţia lăcomiei şi a proprietăţilor. Nu ştiu cum vă sună vouă, dar pentru mine pare a fi o versiune simplificată a promisiunilor Forumului Economic Mondial. Chiar aşa, vă puteţi imagina omenirea împărţind întreaga lume? Poate fi omul fericit în lipsa oricărei posesiuni? Nu veţi avea nimic şi veţi fi fericiţi pare un vers stupid, o eructaţie melancolico-blegoasă la suprafaţă, dar dacă treci de mirosul fetid de făcătură, enunţul e de o perfidie bolnavă. Ale cui vor fi locuinţele, dacă nu ale celor ce vor trăi la adăpostul lor? Chiriaşi în fosta casă? Cum o vom pierde, de ce şi cui vom plăti să stăm acolo? Vor fi stăpâni şi pe maşina de spălat rufe cu lenjerie cu tot? Te pomeneşti că vom avea taxe de închiriere şi pe fostul nostru expresor, sau cafeaua va deveni iar un lux şi trecem din nou pe nechezol?

În ultima vreme, grupuri mari de oameni din tot mai multe ţări îşi exprimă în manifestaţii publice dezacordul faţă de măsurile politice recente, faţă de ceea ce se zăreşte pe planşeta arhitecţilor lumii de mâine. Spectrul lipsei surselor de încălzire în iarna ce se apropie, falsele probleme ale încălzirii globale ce maschează sub grija ipocrită a celor ce vor avea totul, lipsa programată a alimentelor, îi face pe mulţi să iasă din zona de confort, din pasivitate, din nepăsare, obedienţă sau orbire şi să-şi strige în stradă voinţa. Dacă ar mai exista democraţie, vocea poporului ar conta. Sunt criticate deciziile guvernelor. E firesc să ne întrebăm, aşadar, dacă avem nevoie de guverne. Ei bine, dacă veţi pune această întrebare unchiului Goagăl, indiferent ce limbă veţi utiliza, nu veţi găsi niciun link relevant, ca şi cum nu ar exista în imensitatea internetului discuţii pe această temă. Un fel de prinde orbul, scoate-i ochii. Aşa că, folosind alte motoare de căutare, ce nu sunt implicate trup, suflet şi pixel în manipularea utilizatorilor prin oferirea unor alternative limitate, am deschis primul articol, de unde vă propun câteva rânduri extrase dintr-un text scris de Alvaro Gluckmann, pornind de la acelaşi cuvânt, Imagine, cu care am început povestea noastră de septembrie.

„Imaginați-vă – dacă vreți – o lume în care nu există un guvern; niciun organism superior, nicio politică, nicio birocrație, doar oameni trăind așa cum ar face de obicei, fără ca vreo putere superioară să le spună altfel. Cum crezi că s-ar comporta acei oameni? Întrebarea legată de guvernare este una care vrea să ilustreze ce ar fi oamenii fără nicio ordine civilă, am fi mai bine sau mai răi fără ea? Suntem chiar mai buni cu el? Cuvântul «guvern» în zilele noastre invocă o imagine negativă în mintea oamenilor. Un grup de costume bărbătești, toate așezate în jurul unei mese sau în instanțe, hotărând cum să jefuiască banii oamenilor și cum să le reducă și mai mult libertățile; o imagine brută, da, dar una la care majoritatea oamenilor nu s-ar gândi nici mai devreme nici mai târziu. O mulțime de guverne din zilele noastre sunt pline de corupție, încălcări ale drepturilor omului și un dezinteres flagrant faţă de bunăstarea propriului popor. Cu toate acestea, potrivit filozofului englez din secolul al XVII-lea, Thomas Hobbes, un guvern este necesar în societate, cu orice preţ. (…)”

În lucrarea sa monumentală, Leviathan, Hobbes a scris că guvernele sunt cele care țin oamenii în frâu și civilizațiile în viață. Hobbes a introdus în lucrare ceea ce el numește „starea naturală a omului”, în care a descris viața oamenilor fără guvernare ca fiind neplăcută, brutală și scurtă. Când acei oameni au decis că este de ajuns, și-au sacrificat unele dintre libertățile și puterile lor pentru a se asigura că ordinea și pacea pot fi păstrate. Această entitate a format coloana vertebrală a guvernelor pentru veacurile viitoare și este cunoscută doar sub numele de Leviatan. (…) Pentru Hobbes, niciun guvern nu este de vină; deoarece absența oricărui guvern, bun sau rău, este mult mai rea decât dacă nu ar exista un guvern – sau așa credea Hobbes…” Ei, ce facem, ne imaginăm sau ne trezim?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.