Doină de octombrie

Estimated read time 5 min read

Cu ajutorul armelor ori cu mâinile goale, oamenii au fost ucişi din zorii umanităţii şi până azi şi, din fericire, aritmetica sângelui nu a ţinut evidenţa victimelor, altfel am fi avut tabloul terifiant al caracterului uman. N-ar fi, până la urmă, dificil să extrapolăm numărul oficial recunoscut al deceselor prin violenţă dintr-un interval stabil, la vârsta aproximativă a civilizaţiei, dar ar intra prea multe variabile în discuţie. Ne-am întreba dacă uciderea unui criminal, a unui violator, a unui pedofil ori a unei infidele ar trebui avută în vedere. Apoi ne-am certa dezbătând care dintre părţile implicate în conflagraţii locale ori mondiale au fost agresori şi care agresaţi, şi dacă acestora din urmă li s-ar putea imputa morţi în sinistra noastră statistică. Un demers pe cât de dificil pe atât de inutil. Cine poate decide că unul care a ucis de foamea lui şi a copiilor săi trebuia să rabde? Poate cineva ridica piatra şi să încarce abacul cimitirelor cu cei ce au ucis indirect prin trădare, pentru beneficii personale sau pentru că pur şi simplu nu au mai rezistat torturii? Şi atunci m-am gândit la o altă armă utilizată, mult mai perfidă şi insidioasă, una ce nu intră în cataloagele obişnuite şi nici nu e ascunsă, ci purtată şi utilizată la vedere: cuvântul. Puterea cuvântului de a mângâia e egalată de puterea lui de a ucide, iar diferenţa o face doar modul de îmbinare şi de utilizare. O suliţă, o spadă, o bardă, un pistolet, o carabină, o grenadă, o arbaletă, un cartuş, un obuz, un dispozitiv explozibil sunt destinate exclusiv uciderii. Un cuţit, o praştie, o coardă, un cordon, un pix, o periuţă de dinţi pot ucide la fel de eficient precum cele anterioare, dacă sunt mânuite cu abilitate. Însă cuvântul e pe cât de instabil, de inocent în aparenţă, pe atât de uşor disimulabil şi cu efect permanent. Nu mă refer la instrucţiunile de a asambla o bombă artizanală, ci la cuvintele cu care unii împrăştie vorbe de ocară, cuvinte ce seamănă frica, teroarea, cuvinte ce alimentează ura şi care stau scrise, putând fi citite şi după o mie de ani. Există cuvinte ce dărâmă, minciuni care au destrămat familii, fraze care au ras popoare de pe faţa pământului. Ce mult valorează cuvintele potrivite, deşi nu plătim nimic pentru ele!

Aproape nevinovate, aparent neputincioase, disciplinate sunt cuvintele aliniate alfabetic într-un dicționar. Însă pe hârtia celui ce ştie să le îmbine, ele îşi cresc puterea de a face bine sau rău, fără a se putea împotrivi. Înainte de a fi pe buzele unuia, cuvântul e în mintea lui, iar mai înainte de asta e în inima lui şi pe buzele, mintea şi inima părinţilor săi, a familiei ori a celor din jur. E uşor să înveţi cuvinte noi, ba unora li se pare că spicuind din dicţionare vor înşela aparenţele, dar nu degeaba spunea înţeleapta mea străbunică Eudochia: „Ori vorbeşte cum ţi-e portul ori te poartă cum ţi-e vorba”. Dar pentru asta e necesară tăria de caracter. Deloc întâmplător, cuvintele au puterea cameleonică de a reflecta atmosfera şi tonul mediului din care au fost lansate, ca un parfum ce nu poate fi acoperit, oricât te-ai strădui.

„Verba docent, exempla trahunt” (Vorbele te învață, exemplele te călăuzesc)

Există miliarde de cuvinte pe lumea asta, dar în varianta lor românească, din punctul meu de vedere, clasamentul ar fi următorul:

Cele mai importante cinci cuvinte: Ai reuşit un lucru bun.

Cele mai importante patru cuvinte: Recunosc că am greşit.

Cele mai importante trei cuvinte: Ce părere ai?

Cele mai importante două cuvinte: Te rog!

Cel mai important cuvânt: Mulţumesc!

Cuvântul de aur: Iubirea.

Cel mai puţin important cuvânt: Eu.

Cât de des vedem puse în practică şi asumate ideile vehiculate, e o cu totul altă poveste.

Cuvântul e proiect, plan, model, şablon, instrument, unealtă, material de construcţie, perete, cui, şurub, acoperiş, gard, cărare, leagăn şi mormânt. Cu el, cuvântul, îţi poţi construi viitorul, însă tot cu un cuvânt îţi poate fi furat. Dacă îţi controlezi gândul, el devine cuvânt, dacă îţi controlezi cuvântul, el devine acțiune, dacă îţi controlezi acțiunea, ea devine obicei, dacă îţi controlezi obiceiul, el devine personajul tău, iar dacă îţi controlezi personajul, acesta va fi destinul tău. Cam aşa citeam undeva, o succesiune de raţionamente pe care le-am adaptat temei, dar, în esenţă, aşa cum spunea poetul englez, lordul Alfred Tennyson: „Cuvintele, precum natura, pe jumătate dezvăluie și pe jumătate ascund sufletul din interior”.

Am convingerea că suntem legaţi într-un univers sensibil prin cuvinte, că toţi cei ce spun, scriu sau gândesc un cuvânt formează o reţea prin care sunt conectaţi, până când un alt cuvânt, mult mai puternic, şi-ar face demonstraţia de forţă. Trăim în cuvânt ca în burta unui peşte enorm şi numai încrederea în cuvântul potrivit ne va duce pe cursul apei primordiale, în sânul eternităţii luminoase din care ne-am ivit.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours