Articole

Doină de aprilie

Există lecţii fără manual, pe care le deprinzi singur. Greşeşti, o iei de la capăt, suferi de pe urma greşelilor tale sau te bucuri de nesperate indulgenţe. Cele mai umane trăiri nu pot fi învăţate, iubirea, prietenia vin ca un abur şi capacitatea de a împărtăşi cu alţii bucuria ţine de construcţia ta interioară. Nimeni nu te poate învăţa cum să ai prieteni în jurul tău şi nici cum să le fii tu prieten, până nu reuşeşti să îl pui pe celălalt, mereu pe celălalt înainte. Demers identic cu al iubirii, care doar în latura sa amoroasă e mai complicată.

Succesul e o coroană mult mai greu de purtat decât înfrângerea. Poate că acesta e marele defect al educaţiei, că nu te pregăteşte psihologic pentru cele două situaţii. Înfrângerea a fost anihilată prin anularea concurenţei încă din clasele primare. Toţi cu FB, toţi cu coroniţă, sub pretextul maternei griji de a nu-l descuraja pe cel slab, de a nu se simţi mai prejos, diferit. Desigur, e mult mai simplu să nu mai faci judecăţi de valoare, să nu te mai încurci în grile, să pui tuturor notă maximă şi să goleşti astfel de conţinut conceptul de performanţă. Coroniţe de plastic, cupe de tinichea, medalii de staniol. Infinit mai dificil să îi înveţi pe cei mici că inteligenţa şi puterea se măsoară deopotrivă prin depăşirea constantă a performanţelor şi grija pentru cel vulnerabil. Nu îl ajuţi cu nimic pe copilul aflat în fotoliu rulant dacă îl înscrii la cros alături de ceilalţi şi îi oferi simbolic medalia de aur, tratamentul preferenţial îi jigneşte inteligenţa celui dotat intelectual şi nu-i pregăteşte pe niciunii pentru viaţa adevărată.

Şi totuşi, unii vor reuşi să atingă gloria, îşi vor vedea numele cunoscut, vor echivala cota de succes după capacitatea financiară de a-şi satisface dorinţele, însă viermele îndoielii vine odată cu mărul de aur. Prietenii de circumstanţă, oportuniştii sunt tot mai greu de identificat, dar noul statut îl duce pe nefericitul învingător ispitit de orgoliul şi trufia victoriei în altă ligă. Pe cât de efemeră faima, pe atât de vulnerabil succesul şi de mincinoasă noua paradigmă. Îţi spui că eşti fericit, că ai ajuns acolo prin puterea şi valoarea ta, că e rezultatul muncii şi al sacrificiilor. Menţinerea stării de graţie cere sânge, devii sclavul propriului tău succes. Între timp uiţi cum era să fii om simplu, confunzi prietenia cu interesul, dragostea cu controlul, devotamentul cu gândul ascuns, dulceaţa cu otrava. Vrei să renunţi, dar nu mai ştii cum să trăieşti în afara castei de celuloid. Prieteniile devin virtuale, relaţiile conjuncturale şi în scurt timp alţi temerari îşi primesc răsplata luptei, în timp ce deasupra ta creşte umbra şi orice zbatere nu face decât să te afunde în noroiul umilinţei de a te vedea învechit şi degrabă înlocuit ca un bandaj murdar.

Eşecul e pentru cei mulţi. Pentru succesul unuia e nevoie de cohorte de nefericiţi care să suporte durerea înfrângerii. Amărăciunea singurătăţii pe podiumul premianţilor vine din lacrimile celor care prin pierderile suferite au construit colivia de aur a învingătorului. Dar tu, cel înfrânt, minţit, furat, lovit mai ai o şansă şi încă una şi încă una. Eşti dat afară pe uşă, dar ai o mie de ferestre pe care te poţi căţăra. Tu ştii cum e să trăieşti în frig, ai învăţat cum se adoarme flămând, visând la luna ca o pâine coaptă, durerea din braţe nu te opreşte să culegi un măr căzut. O haină purtată de altul te îmbracă precum te-au călit lacrimile mamei şi ştii virtuţile mobilizatoare ale unui şut plasat în dos. Dacă te ajută instinctul să converteşti micile eşecuri în lecţii şi din acolada regretelor să extragi primul pas înainte, ai absolvit fără manual şi fără profesor şcoala supravieţuirii. Oricum am lua-o, echilibrul e în noi înşine. Unii îl cultivăm de-a lungul înfrângerilor repetate, reuşind să fentăm depresiile, care ar fi aproape fireşti. Când ai foarte multe de dăruit, să înveţi să primeşti, ar fi primul pas spre limpezirea gândului. Când ai nevoie de multe, le vei dobândi atunci când vei şti să te dăruieşti. „Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua” (Matei 25:29). Până la urmă, lecţiile cele mai importante vin de la oameni simpli, care n-au gustat gloria şi nu s-au lăsat înfrânţi de orbitorul succes, de la cei ce au învăţat că nu poţi străbate viaţa dacă nu înveţi să priveşti moartea în ochi. „Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie”, spunea Octavian Goga, iar adevărata înfrângere începe acolo unde se spulberă victoria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *