Dina Horvath: „Nu poți fi altceva decât ceea ce ești!”

Dina Iuliana Horvath s-a născut la 5 iulie 1960, în Halmăşd, Sălaj.

Tata: Dumitru (Chiribişan), mama: Ana.

A urmat cursurile liceale în Zalău, la Liceul industrial nr. 2, actualmente Şcoala Gimnazială „Porolissum”, apoi Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Administrative „Vasile Goldiş”, Arad.

A debutat în revista „Steaua” – Cluj-Napoca, în 1987.

Este membru fondator al Cenaclului literar „Silvania” şi al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj.

A publicat poezie şi comentarii în revistele: „Steaua”, „Tribuna”, „Echinox”, „Arca”, „Graiul Sălajului”, „Gazeta de duminică”, „Transilvania”, „Vatra”, „Oglinda”, „SLAST”, „Curentul”, „Adevărul literar”, „Singur” „Silvania”; „Caiete Silvane”, „Limes” ş.a.

Este prezentă în volumele colective: Silvania – 1987, Silvania – 1990, ale Cenaclului literar „Silvania”; Antologia Poeţi sălăjeni – 2007 (Iuliu Suciu); Antologia 18 poeţi (Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2020), în volumele bilingve româno-maghiare Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza (2009-2013, 2015-2022, Ed. Caiete Silvane, Zalău).

A publicat volumele de poeme: Insomnia flăcării (1999), Poeme în crinolină (2011), Haihui-uri (2012), apărute, toate, la Editura „Caiete Silvane” din Zalău, a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.

A fondat, în anul 1990, împreună cu poetul Horia Ciovârnache, scriitorul Florin Horvath şi poeta şi prozatoarea Luiza Zaharia, săptămânalul „Şopârla” (devenit ulterior „Clepsidra”) – apariţie efemeră (șase luni).

Pentru ea, poezia este „atunci când” printre lacrimi, se-ntrezare cerul…

Volum aflat în pregătire: „patria mea.ro”.

Referinţe critice: Marcel Lucaciu – prefaţă la placheta Insomnia flăcării (Ed. Caiete Silvane, Zalău, 1999); Valentin Meseşan – „Sălajul” – 21 iulie 1999; Daniel Săuca – „Magazin Sălăjean” – 2012; Daniel Hoblea – „Graiul Sălajului” – 11 aprilie 2000; Corina Ştirb – „Transilvania jurnal”, 14 octombrie 2000; Daniel Hoblea – „Magazin Sălăjean” – 7 ianuarie 2002; Daniel Hoblea – „Jurnalul Cultural” – martie 2004; Marcel Lucaciu – Prefaţă la volumul Poeme în crinolină (Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2011); Imelda Chinţa – „Caiete Silvane”; Dan Marius Drăgan – „Caiete Silvane”; Carmen Ardelean – Prefaţă la volumul Haihui-uri (Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2014).

Corina Știrb Cooper: Câteva cuvinte despre cine ești, Dina.

Dina Horvath: L-aș parafraza pe Creangă: sunt un boț de humă din… Halmășd, care nici frumos până la 20 de ani nu am fost, nici cuminte până la 30 și nici bogat până la 40 nu m-am făcut. Dar mai revoltată decât azi, nu am fost de când sunt!

C.Ș.C.: Care sunt motivele revoltei tale?

D.H.: Motivele sunt evidente. Eminescu spunea, în ianuarie 1881: „Ce mă îngrijorează în privința viitorului acestei țări este lipsa de caracter”. Răsturnarea cumplită de valori, colportările, trădările pentru o bucată de pâine, sau pentru o bucată de aur, te catapultează într-o lume care tinde să devină darwinistă, o junglă. Adevărul a devenit minciună, frumosul urât, binele rău. Și invers. Dispare chipul, înlocuit de o fotografie de grup, cu măști diverse, în care persoana tinde să se piardă în neant. Și atunci simți o nevoie acută să te întorci la izvoarele imuabile ale omenității, cum ar fi rădăcinile, Cuvântul, frumosul, bunătatea, empatia, care par absolut depășite, rizibile pentru cei care nu pot să vadă decât „devenirea” pe o treaptă socială cât mai înaltă.

C.Ș.C.: Ce rol mai are poetul într-o asemenea lume?

D.H.: În contextul acesta, poetul pare o apariție care pierde ceas de ceas examenul cu strada. Am nevoie de Rugăciune, Poezie, Vatră. Când totul pare un balon de săpun, ce loc mai are poetul? (Referindu-mă la viețuirea poetului). Nu poți fi altceva decât ceea ce ești! Trebuie să-ți reclami existența! Chiar dacă nu public, eu mă scriu întruna. Asta mă salvează de „neființare”. Nu pot „produce” nici la termen, nici la comandă, nici ca să demonstrez ceva. Pur și simplu sunt.

C.Ș.C.: Mai are ce căuta poezia în lumea asta?

D.H.: Are! Ea are rolul de a sprijini cu toate puterile Firii zidurile ce tind să ne catapulteze în cuști cu zăbrele, chiar aurite. Dincolo de capacitatea ei de a dărâma alte ziduri ce decurg din definiții „exacte”, epitete definitive sau nu, și încremenire. Dacă reușește să transcendă toate acestea, menirea ei este evidentă, chiar dacă va mai rămâne doar „un firicel de sânge prelins dintr-o carte. El va vorbi!” (Aurelian Dumitrescu). Nu cred că poate fi o mărturie mai revelatoare…