Diacronie și sincronie în proza fantastică

Există în traiectoria cercetării critice a lui Gheorghe Glodeanu o tentație a misterului, a tainei, dar și a descifrării lui, tentație ce s-a concretizat în mai multe studii pe care analistul le întreprinde de-a lungul timpului. Istoria prozei fantastice românești, carte apărută la Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023, este o certitudine a pasiunii lui Gheorghe Glodeanu pentru genul fantastic aflat sub zodia lui Proteu. Fascinația pentru mister se configurează încă din anii adolescenței, ani urmați de cercetări acribioase, de lecturi multiple, de studii teoretizate, dar și de analiză, pentru a culmina cu prezentul op ce însumează nu mai puțin de 600 de pagini, 49 de autori antologați și în jur de 250 de titluri bibliografice. Așadar, cartea reprezintă un studiu dens asupra fenomenului de literatură fantastică, o premieră literară, o carte valoroasă din punctul de vedere al perspectivelor pe care le deschide. Exercițiul hermeneutic se desfășoară concentric și se bazează pe un instrumentar multiplu cu deschideri interculturale. Intenția manifestată a fost de a oferi o viziune generoasă asupra conceptului de literatură fantastică, asumat diacronic, dar și sincronic, din perspectiva influenței cronotopului asupra evoluției speciei. Corpusul autorilor antologați, al textelor abordate s-a bazat pe o triere strictă, obiectivă, comparativă, astfel încât a cuprins opere-reper ce aparțin unor perioade diferite din literatura română.

Elaborată în două mari părți: Repere teoretice și Istoria prozei fantastice românești, apoi în subteme, studiul este o impresionantă călătorie în istoria genului de la întemeietorii săi, Eminescu, Caragiale, la continuatorii fenomenului începând cu secolul XX, Alexandru Macedonski, străbătând perioada interbelică, apoi genul este urmărit în operele scriitorilor după Al Doilea Război Mondial, permițând deschideri și în proza de după 1989. Lucrarea, de o complexitate intimidantă, delimitează diferitele perspective ale conceptului de literatură fantastică într-o manieră comparatist-analitică, similitudini și diferențe între abordările teoretice ale conceptului. Autorul surprinde holistic avatarurile genului de-a lungul timpului.

Prima parte a studiului se concentrează asupra unor repere teoretice pentru care autorul parcurge o impresionantă listă bibliografică. Sunt redate viziunile unor autori precum: Ion Biberi, Adrian Marino, Sergiu Pavel Dan, dar și studiile mai recente asupra noțiunii ce aparțin Ilinei Gregori, lui Ioan Răducea sau mai tânărului Cosmin Perța. Gheorghe Glodeanu alege criteriul cronologic în antologarea scriitorilor. Cartea poate fi considerată o saga a genului fantastic, de la începuturi până în prezent. Avatarurile fenomenului sunt surprinse în cercetările lui Adrian Marino, care vorbește despre o „lege a descompunerii fantasticului”. Conceptul, aflat sub zodia lui Proteu, se definește prin varietate, printr-o pletoră de semnificații. Cercetătorul se oprește asupra unor studii consacrate ale literaturii universale, Marcel Brion, apoi Roger Caillois și T. Todorov care, așa cum observă criticul Gheorghe Glodeanu, nu se preocupă de conținutul operelor și de semnificațiile lor, ci accentuează mai mult tehnica narativă. Pentru Louis Vax, fantasticul „ne prezintă niște oameni asemenea nouă, locuitori ai lumii reale în care ne aflăm și noi, azvârliți dintr-odată în inima inexplicabilului”. Atât prima secțiune – repere teoretice, cât și a doua – analitică și interpretativă, se prezintă sub forma unui montaj acribios realizat în care eseistul încearcă să scoată la lumină nucleul conceptual al noțiunii de fantastic și să îl treacă prin abordări diferite, oferindu-ne astfel o pletoră de sensuri și semnificații. Corpusul analitic, în care se propune o tipologie a fantasticului, este urmărit într-un studiu interesant aparținându-i lui Cosmin Perța, care disociază între fantasticul psihologic, fantasticul absurd, minimalist și fantasticul delirant, ce sunt, în esență, titluri ale capitolelor cărții lui Perța. Gheorghe Glodeanu surprinde meritele certe ale lucrării lui Adrian-Cosmin Perța, care, în studiul său, se ocupă și de scrieri mai noi care nu s-au aflat în atenția exegeților.

După o reconstituire interesantă a traseului conceptual al fantasticului, Gheorghe Glodeanu reunește într-o țesătură critică, analitică și interpretativă propriile sale construcții anterioare cărora le adaugă și elemente de noutate. Exegetul abordează și fenomenul fantastic din perioada totalitară care se traducea ca o încercare de evadare dintr-o realitate închisă. Ceea ce fascinează în studiile criticului este dezinvoltura cu care se pliază pe diferitele perioade, conexiunile interesante pe care le face între cărți, personaje și situații, abordările intertextuale. Orașul topit, o povestire a Anei Blandiana, abordează problematica timpului din perspectiva unui personaj-narator ce recunoaște că timpul îi scapă și nu îmbătrânește. Fantasticul se configurează dintr-o permanentă concurență între real și imaginar, iar trimiterile sunt spre proza lui Caragiale în care motivul căldurii „provoacă o profundă dereglare a percepțiilor”, iar în cazul prozei Anei Blandiana, „proiecțiile în imaginar trimit la tehnica picturilor suprarealiste. Cartea se descompune asemenea ceasului lui Salvador Dali, iar lumea își pierde coerența”. Zburătoare de consum este o narațiune prin care autoarea Ana Blandiana pare a radiografia perioada comunistă în manieră fantastică. Imaginația este debordantă. Din ouă nu ies pui, ci embrioni umani. „În confruntarea dintre logică și absurd, acesta din urmă pare să aibă propria lui rațiune”. Bebelușii cu aripi ce se nasc, apropie narațiunea poetei de „povestirile extraordinare ale lui Poe, dar și de Metamorfoza lui Kafka”.

Mircea Cărtărescu este o altă voce importantă în proza românească de după 1989. Exegetul observă cât de firesc se îmbină în narațiunile cărtăresciene poetica povestirii cu incursiunile ingenioase în fantastic, dar și cu „comentariile de factură metatextuală”. Ieșirea de sub banalitatea cotidianului, evadarea din real se realizează la Mircea Cărtărescu prin refugiul în spațiul visului, care devine un element compensatoriu. Influențat de Kafka, Mircea Cărtărescu abordează în narațiunea Arhitectul, motivul literar al metamorfozei, „relatarea se încheie printr-un tablou ce dobândește dimensiuni cosmice”.

Istoria prozei fantastice românești se remarcă prin diversitatea lucrărilor recenzate, de asemenea prin cea a vocilor distincte din perioadele diferite ale genului. Volum solid, de o substanțialitate ce impresionează, cartea conține comentarii pe marginea unor texte critice și narative aparținând literaturii române și universale. Studiul este, în esență, o judecată de valoare rostită cu asumarea și cu responsabilitatea demersului interpretativ, analitic și critic.