Despre Sfânta Lumină de la Sărbătoarea Învierii Domnului la Ierusalim (III)

Urmăm prin a da măsura ambiției regilor Egiptului în legătură cu miracolul Luminii Sfinte. La 20 de ani după ce califul al-Hakim a distrus Biserica Învierii, un nou conducător al Egiptului îl imită pe predecesorul său, încercând, la rându-i, să „desființeze minunea”… Astfel, califul Al-Musta`li, în Sâmbăta Mare a anului 1099 îl trimite pe vizirul al-Afdal Șahanșah la Ierusalim, care intră în Mormântul lui Hristos și poruncește ca toate fitilele textile de la candele să fie înlocuite cu fitile din fier. Evenimentul a rămas consemnat în cronica latină a unui monah de la Mânăstirea Monte Casino din Italia. Acel manuscris a fost descoperit în 1687 și introdus în opera Museum Italicum, de Jean Mabillon. Cităm:

„…către ceasul al nouălea, Lumina a coborât din cer, a trecut pe deasupra candelelor și a aprins toate fitilele metalice. Și îndată flacăra a început să ardă cu o atât de mare strălucire, încât credeai că fitilele erau făcute din fibră de trestie…”

Al-Afdali a primit cu o nemărginită uimire minunea și îndată după ceremonie i-a eliberat pe toți robii creștini, care s-au întors în tabăra cruciaților…

Urmând evenimentele așa cum au fost ele, ajungem și la căderea Ierusalimului în 1099, fiind proclamat stăpân al Cetății Godefroy al IV-lea de Buillon. La 1 august 1099 este așezat primul latin ca Patriarh al Ierusalimului, în persoana lui Arnulfos de Chocques, care în decembrie 1099 este înlocuit cu arhiepiscopul de Pisa, Daimbert, sosit în fruntea a 120 de corăbii.

Ca urmare, în Sâmbăta Mare a anului 1100, Daimbert este primul Patriarh latin al Ierusalimului rânduit să conducă ceremonia Sfintei Lumini. Este prima dată când Sfânta Lumină nu se arată! Cu mare insistență, Daimbert prelungește ceremonia, dar Lumina tot nu se arată! După consemnarea istoricului francez Gilbert, Lumina s-a arătat seara, foarte târziu, după ce Patriarhul a plecat.

În 20 aprilie 1101, pentru prima dată în istoria orașului Sfânt Ierusalim, Lumina Sfântă nu s-a arătat deloc!

După al doilea an de eșec, latinii conștientizează că: „Domnul nu binevoiește întru ei și, de aceea, locuitorii cetății se tulbură” (după Haralambie K. Skarlakidis, Lumina Sfântă, p. 84).

Invocările latinilor au continuat și a doua zi, în Duminica Paștilor, însă Lumina Sfântă nu s-a arătat! Atunci au hotărât să se retragă cu totul din biserică. S-au hotărât să facă litanie la moscheea Cupola Stâncii, pe care cruciații o prefăcuseră în Biserică creștină, punându-i o Cruce mare în vârf. În codicele „L-1101”, care descrie evenimentele de la Cruciada I-a, este consemnată următoarea precizare: „După plecarea latinilor din biserica Învierii, grecii și sirienii au rămas în biserică și, având deplină libertate, au săvârșit ceremonia rânduită. Și, atunci, o minune! Sfânta Lumină a apărut într-una dintre candelele din interiorul Mormântului. Dar nu și-au putut aprinde lumânările pe care le țineau în mâini, pentru că Mormântul era încuiat și cheile le ținea Daimbert. Patriarhul latin a fost înștiințat că mult așteptata Lumină s-a arătat într-una dintre candelele Sfântului Mormânt, iar cei care au fost aproape au putut distinge culoarea ei de un roșu palid. Auzind acestea, a grăbit pasul și, descuind ușa Mormântului cu cheia pe care o ținea în mână, a văzut dorita Lumină strălucind într-o candelă.

Putem concluziona că, o dată ce cheile le ținea Daimbert, neașteptata venire a Sfintei Lumini într-un Mormânt gol, în Duminica de 21 aprilie 1101, în lipsa lui Daimbert, constituie dovada neîndoielnică a autenticității minunii.

Peste mai bine de 100 de ani, în 1232, papa Grigorie al IX-lea înființează „Sfânta Inchiziție”, care va evolua întru rău, sfârșind prin a fi un mecanism de teroare și tortură, ce va cuprinde toată Europa de Apus ca o mohorâtă perdea a neputințelor.

Și, la numai șase ani, la 1238, același papă renega validitatea miracolului Sfintei Lumini și le interzicea credincioșilor catolici să mai participe la ceremonia din Sâmbăta Mare! El poate fi socotit ca „omul care a afundat Europa Medievală în întunericul așezat de Inchiziție”, cel care a „stins” și flacăra Sfintei Lumini pentru catolici.

Continuăm șirul expunerii noastre cu o altă etapă, la fel de relevantă. La 1326, sultanatul ce hotăra peste Ierusalim s-a hotărât să le ceară creștinilor suma de 9.000 de bani de aur pentru a le permite participarea la ceremonia apariției Sfintei Lumini. Patriarhul ortodox de atunci, Ioachim, n-a avut cum strânge suma cerută, întrucât în Ierusalim, la vremea aceea, erau puțini creștini ortodocși, păstoriți de preoți la fel de puțini.

În Cetatea cea mare existau în acel timp două străzi mari, populate cu armeni, mulți dintre ei foarte bogați și trufași. Auzind ei de hotărârea orânduirii turcești, s-au sfătuit și au anunțat că vor ei să plătească taxa de 9.000 de bani de aur! Turcii au replicat, întrebând: „De ce la voi nu apare Lumina, ci numai la ortodocși?” Aceia au răspuns: „Pentru că doar ei slujesc! Pe noi ne-au dat deoparte!” „Și, dacă voi veți sluji, va veni Lumina?”, au întrebat oficialii. „Noi vom plăti taxa și, de vreme ce vom sluji noi, la noi va veni Lumina!” Turcii le-au interzis ortodocșilor să slujească și Patriarhul Ioachim a cerut îngăduința ca ei să oficieze slujba de Înviere lângă Sfântul Mormânt, la biserica Sf. Iacob. Turcii au fost de acord, fără a le cere vreo plată. Dar au impus prezența a doi reprezentanți militari, ca să-i urmărească și să nu le permită să aducă Lumină de la Mormânt. În fața ortodocșilor mâhniți de împrejurarea nefericită, Ioachim i-a îmbărbătat: „Nu vă temeți, că are să se facă minune mare!”

În Sâmbăta Mare, armenii au făcut slujbă și ziua și noaptea, dar Sfânta Lumină nu s-a arătat la ei. Ortodocșilor li s-a îngăduit să țină slujba abia a doua zi dimineața, la Biserica Sf. Iacob. În vreme ce Patriarhul Ioachim rostea cuvenita invocare, pe când a strigat „Hristos a înviat!”, un stâlp de marmură de la Biserica Sf. Iacob a crăpat și din el a ieșit Sfânta Lumină. În grabă, au așezat o scară și Patriarhul a luat Sfânta Lumină din susul stâlpului, oferind-o ortodocșilor. Generalul turc de lângă acel stâlp a strigat cu glas mare: „Minune! Cred în Hristos!” Pe dată, celălalt ofițer care veghea lângă el și-a tras sabia și l-a decapitat pe loc.

Povestitorul ne spune că moaștele acelui general turc convertit la ortodoxism și devenit martir se află la Ierusalim, iar acest turc este socotit martirul Sfintei Lumini. (După Pelerinul Român, Oradea, 1992, pp. 142-143). Naratorul celor de mai sus este părintele Cleopa care, în 1974, a slujit Prohodul Mântuitorului împreună cu Patriarhul Benedict, în Vinerea Mare a Sfintelor Paști, la Ierusalim.

Ca o confirmare a faptului că turcii nu s-au mulțumit cu o singură umilire a creștinilor, la 1579 se petrece o întâmplare asemănătoare. Aceeași atitudine a administrației turce conduce la hotărârea de a interzice Patriarhului grec și creștinilor să intre în Biserica Învierii pentru a desfășura ceremonia Sfintei Lumini. Aflat în primul său an de Patriarhat, Sofronie al IV-lea a rămas împreună cu credincioșii în fața ușilor Bisericii Învierii. S-au rugat împreună fierbinte și, rămași încrezători că Domnul nu-i va părăsi, au îngenuncheat în partea stângă a ușii bisericii, lângă coloana groasă de marmură. Peste Ierusalim se lăsa încet noaptea, dar niciunul dintre creștini nu s-a clintit, rămânând împreună în profundă rugăciune. Deodată, coloana la poalele căreia se ruga Sofronie Patriarhul s-a despicat și, spre uluirea tuturor, din ea a izbucnit Sfânta Lumină. Cuprins de o imensă bucurie, Patriarhul și-a aprins îndată lumânarea și a purces să împartă Lumina Sfântă credincioșilor. Și mai uimiți, paznicii turci au văzut cum întreaga curte a bisericii s-a Luminat și, speriați, au deschis ușile bisericii. Iată cum, în acel an, Lumina Sfântă s-a arătat fără să se fi făcut ceremonia rânduită în preajma Mormântului. A venit singură, seara, aproape la aceeași oră ca în anul 647, după refacerea bisericii dărâmată de perșii lui Hesroes. Cei ce merg astăzi la Biserica Învierii pot vedea în afara ușii de la intrare cele trei coloane de marmură ce susțin ancadramentul. Cea din mijloc este crăpată exact pe direcția în care a ieșit Sfânta Lumină…

(Va urma)