Articole

Despre Sfânta Lumină de la Sărbătoarea Învierii Domnului la Ierusalim (II)

La fel de interesantă ni se pare și mărturia clericului Nechita care, în cartea (scrisoarea) trimisă lui Constantin al II-lea Porfirogenetul ne face cunoscută atitudinea emisarului musulman, sosit la Ierusalim în 7 aprilie 947, în fața Patriarhului Histodul, dând poruncă aspră să interzică ceremonia Sfintei Lumini, pentru că această minune avea o influență serioasă asupra populației musulmane. Istoria încerca, pesemne, să reediteze experiența anterioară, când, în vremea Patriarhului Athanasie I-ul, musulmanii au poruncit să se pună în candele, în loc de fitile, câte o bucată subțire de fier, împiedicând săvârșirea minunii. Însă, în ciuda acestei monstruoase decizii, candela s-a aprins, uimindu-l pe emirul arab.

Acum, în 947, după serioase și umilitoare negocieri, Patriarhul și emirul s-au înțeles să se săvârșească ceremonia în schimbul a 7.000 de lire de aur. Dar, chiar în timpul negocierilor, s-a întâmplat ceva uluitor: două candele de la Piatra Învierii din Biserica Învierii s-au aprins singure. Povestește clericul Nechita că, în jurul ceasului al șaselea din zi, privind spre dumnezeiescul Mormânt al Mântuitorului, vede clar arătarea dumnezeieștii Lumini, deoarece i s-a îngăduit intrarea în Mormânt. În timp ce se pregăteau să împartă acea Lumină către multele lumânări din Marea Biserică, ca de obicei, s-a ridicat de la Sfântul Mormânt și, deodată, vede toată biserica plină de neapropiata Lumină dumnezeiască.

Mai întărește în scrisoare faptul că, de la înălțarea lui Hristos până azi, în una dintre candelele Sfântului Mormânt strălucește Sfânta Lumină, însă de acea dată, la 947 d.Hr., dumnezeiasca revărsare de Lumină a strălucit în întreaga Biserică, uluindu-l pe Emir!

Din spusele lui Nechita, putem deduce că ceremonia a avut loc cu Mormântul gol și pecetluit! Și, după cuvenita invocare, Patriarhul a văzut cum interiorul Mormântului s-a umplut de Lumină.

Se cuvine să amintim și de spusa și soarta medicului persan Abu Sahl al-Masihi (990 d.Hr.). El confirmă că: „Sfânta Lumină s-a aprins pentru prima dată în noaptea de Înviere a lui Hristos – și de atunci se arată în fiecare an, în aceeași zi.” Medicul persan a vrut să aducă la cunoștința conaționalilor săi minunea. Prin ea, minunea Sfintei Lumini, recunoștea și adevărul despre Învierea Dumnezeu-Omului, alegând, în final, a deveni creștin, chiar dacă înainte scrisese o sută de capitole de medicină și fusese dascălul lui Avicenna. Alegerea de a deveni creștin l-a costat viața. În 1012, sultanul turc Mahmud de Ghazna a poruncit să fie închis împreună cu cei doi savanți ai lumii musulmane, al-Biruni și Avicenna, declarându-i eretici. În drum spre închisoare, Abu Sahl al-Masihi și Avicenna au evadat, dar medicul și-a dat în cele din urmă ultima suflare într-o furtună din pustiu, în brațele ucenicului său…

Am pomenit până acum despre felurite mărturii, fără a explica, însă, cum era ceremonia la anul 1000. Intrarea în Mormânt era sigilată cu ceară de albine, în amintirea pecetluirii Mormântului lui Iisus de către garda romană. Mormântul, deci, era gol! Iar Patriarhul rămânea în afara Mormântului, lângă intrare, de unde îi adresa lui Hristos rânduitele rugăciuni pentru pogorârea Sfintei Lumini! Așa s-au petrecut lucrurile cam de la mărturia lui Arethas, din 920 d.Hr., până în anul 1480 d.Hr. Miracolul consemnat vreme de șapte secole era așa: „Interiorul Mormântului era complet gol și în întuneric. Deodată, se Lumina nu numai de la flacăra candelei, ci și de la Lumina care izvora din însăși piatra Mormântului. Atunci, guvernatorul musulman al cetății, cel care avea cheile Mormântului, descuia, să intre Patriarhul. Acesta aprindea de la candelă lumânările pe care le avea în mână și ieșea să împartă credincioșilor Lumina.”

Știm că în jurul anului 1480 s-a schimbat ceremonia, hotărându-se ca invocarea pentru coborârea Sfintei Lumini să nu se mai facă din afara Mormântului, ci din interiorul lui, de către chiar Patriarhul Ierusalimului, în timp ce în prima încăpere (din fața Mormântului) se afla doar Patriarhul armean, ca martor. Mărturie despre această schimbare dă monahul franciscan Paul Walther, la 1481.

Continuând expunerea noastră, amintim că, la anul 1009, califul Egiptului, al-Hakim, a hotărât să oprească definitiv participarea anuală a creștinilor și musulmanilor la ceremonia Sfintei Lumini. Era ferm hotărât să dea foc și să distrugă în întregime Biserica Învierii și Mormântul lui Hristos. De parcă n-ar fi fost destulă câinoșenia delirantă a răstignirii lui Iisus, răul plănuia o nouă demență peste bunătatea lui Hristos, peste Lumina Sfântă, surâsul și semnul anual de comuniune a cerului cu pământul, de iertare a celui jertfit și de bună speranță la mântuirea tuturor credincioșilor. Ce cutezanță a ignoranței și răzbunării oarbe, să crezi că miracolul sacralității Celui Preaînalt poate fi strivit de orice nebun orgolios…

*

Urcat pe tron la numai 11 ani, al-Hakim a domnit la început cu dascălul său, Barjawan, care era socotit regent. Dorind să scape de severitatea lui Barjawan, tânărul de 15 ani își ucide dascălul, preluând puterea. Folosirea exagerată a opiului, ca și fanatismul său religios, l-au condus la adevărate fapte de demență și de mare cruzime. Curând, el a aflat că, an de an, în perioada Paștilor, mii de credincioși creștini din Egipt formau adevărate caravane de cămile, cu destinația Ierusalim, numai ca să fie prezenți la miracolul apariției Sfintei Lumini.

Cum spuneam, în anul 1008 (d.Hr.), al-Hakim a dat prima poruncă de a fi distrusă biserica al-Qumana (Biserica Învierii) din Ierusalim. Informat de către misionarul Qutekin al-Aduli despre motivul care-i mâna pe mulți egipteni la Biserica al-Qumana, care se afla lângă moscheea al-Acsa, că printr-o înșelătorie produc creștinii flacără în uleiul de balsam din candele care, împreună cu cel de iasomie, produce o flacără de culoare alb-strălucitoare, l-a chemat pe secretarul său, Bish ibn Sawar, poruncindu-i să-i scrie stăpânului din Ramla și misionarului Yakub să meargă la Ierusalim, la Biserica al-Qumana și să distrugă tot ce există acolo, să le facă una cu pământul!

Înștiințat din vreme de acest pericol, Patriarhul Ierusalimului a apucat să scoată din Biserică toate odoarele sfinte. Acțiunea era „animată” de dorința de a nu rămâne „piatră pe piatră”! Oamenii lui al-Hakim au distrus acoperământul peșterii Mormântului, precum și întreg peretele de la intrare. Dar partea Mormântului în care a fost depus trupul lui Iisus, cu toate strădaniile lor, a rămas întreagă. Atunci, au încercat cu ciocane grele să distrugă treapta de dinaintea Mormântului, dar n-au izbutit să clintească nimic! Oamenii înverșunați n-au putut sparge nici miezul stâncos al Mormântului propriu-zis, stânca rămânând întreagă și nemișcată, de părea „un diamant uriaș”…

La câțiva ani de la marea catastrofă, egumenul Richard cel Binecuvântat și episcopul Odolricus de Orleans au trăit ceremonia Sfintei Lumini uluiți de cum arătau, încă, ruinele. Trecuseră deja 18 ani de la mișelescul atac și abia în 1030, după ce împăratul bizantin Romanos al III-lea Argyros s-a înțeles cu califul Zahir, fiul dementului al-Hakim, să-i elibereze pe toți musulmanii ce se aflau în captivitate, lucrările de reconstrucție au început, având să dureze 11 ani.

Ceremonia în aer liber, dintre ruine, de la 1027, l-a lăsat fără cuvinte pe Richard cel Binecuvântat, ca și pe toți însoțitorii săi, deopotrivă!… „În jurul ceasului al nouălea, în timp ce toți se rugau, o candelă s-a aprins cu Lumina Domnului, fără ajutorul vreunui muritor. Pe toți păgânii care priveau de dincolo de ruine i-a cuprins frica, iar pe creștini, desigur, bucuria și admirația” (extras din pergamentul scris de Hugues în Cronica sa din anul 1102, Staatsbibliotheck Zu Berlin). Fie și ce am scris până aici ar trebui să cutremure pe orice om „de bună credință”. Recunoaștem că nouă ne e prea îndeajuns, dar vom continua, așa cum, de altfel, se cuvine, spre a ajunge către zilele noastre.

Nu putem sări peste momentul de la 1095 (d.Hr.), atunci când papa Urban al II-lea proclama oficial Cruciada I-a la Clermont, în Franța. La acea vreme, poetul latin Baldericus de Dol, care era egumen la mânăstirea Bourgueil, s-a hotărât să introducă discursul papei Urban al II-lea în lucrarea sa, Istoria Ierusalimului, editată foarte târziu, la 1611, de către Jacques Bongars.

Referitor la vrednicia minunii Sfintei Lumini, reținem următorul citat:

„Cât de prețios ar fi fost mult doritul și neasemuitul loc al Mormântului Domnului, chiar dacă Dumnezeu ar fi trecut cu vederea să săvârșească acolo minunea anuală! Căci, în zilele Pătimirii Sale, toate candelele din Mormânt și din jurul lui, care se află înăuntrul Bisericii și sunt stinse, se aprind la Dumnezeiască poruncă.

Inima cui este atât de împietrită, fraților, încât să nu o atingă o minune atât de mare? Credeți-mă, omul a cărui inimă nu crede la o astfel de dumnezeiască dovadă de binecuvântare este dobitoc și nesimțitor”.

Ei bine, o astfel de inimă plină de necredință se va impune o jumătate de secol mai târziu, în 1238, în persoana papei Grigorie al IX-lea, care dezmințește spusele înaintașului său printr-o hotărâre oficială, prin care proclamă neautenticitatea minunii, ba, mai mult, le interzice participarea credincioșilor Bisericii latine la ceremonie, hotărâre care nu este anulată și este valabilă și astăzi!

Într-o epistolă din 9 martie 1238, îi scrie Patriarhului latin de la Ierusalim, Gerard de Lausanne, astfel: „Știm că clericii Mormântului de la Ierusalim spun că Lumina vine din cer în interiorul Mormântului, în ajunul Paștilor… În realitate, însă, ne-am înștiințat despre ei. Și, deoarece Domnul nu are trebuință de minciunile noastre, hotărâm, potrivit cu stăpânirea noastră, ca oricine îndrăznește să creadă în ea [minune], să nu mai meargă niciodată în acel loc” (Les registres de Gregoire IX, vol. II, Paris, 1907, p. 917,)

Iată cum se poate întâmpla ca punctele de vedere ale celor doi stătători în Scaunul Pontifical să fie cu desăvârșire contrare!

Dacă acceptăm, cu acel bun-simț elementar, părerea lui Urban al II-lea, atunci papa Grigorie al IX-lea poate fi etichetat ca „nesimțitor”! Rămâne să judecați singuri…

 

 

(Va urma)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.