Articole

Dascăli de altădată. Simion Oros (1885-1972)

Simion Oros (1885-1972)
Simion Oros (1885-1972)

În galeria marilor dascăli pe care i-a avut Sălajul de-a lungul istoriei, la loc de cinste se înscrie și Simion Oros. Pe lângă activitatea didactică deosebită, a condus destinele Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni, devenită după Marea Unire Asociația Învățătorilor Sălăjeni, a înființat reviste pedagogice și coruri de elevi și adulți.

Simion Oros a văzut lumina zilei la 21 ianuarie 1885, în Șimleu Silvaniei. Pe tatăl său îl chema Ștefan Oros și era „proprietar-econom” în Șimleu, născut în anul 1858, iar pe mama sa o chema Ana Petraș, născută în Vârșolț, în anul 1865. S-au cununat în Vârșolț, în anul 1884, iar la începutul anului 1885 se năștea primul lor copil, pe care l-au botezat Simion. Au mai avut încă trei copii: Maria, născută la 11 februarie 1887; Ecaterina, născută la 10 octombrie 1889; Nicolau, născut la 16 martie 1895, care a trăit doar câteva luni, decedând la 28 august 1895.1

Simion Oros a început cursurile școlii elementare confesionale greco-catolice din Șimleu, avându-l ca învățător pe Alexiu Fedorca, iar de la începutul anului școlar 1892/1893 a trecut la școala normală a Minoriților din Șimleu. Tot aici a urmat și cursurile gimnaziale, pe care le-a absolvit în anul 1900.

Începând cu toamna anului 1900 a urmat cursurile Preparandiei greco-catolice din Oradea, iar la 1 iunie 1904 a obținut „testimoniul de cualificațiune învățătorească, distingându-se între cei mai buni elevi”. În acest context, „cunoscând pregătirile frumoase și ambiția de lucru a tinerului absolvent”, senatul bisericesc-scolastic din Șimleu, la 19 august 1904, l-a ales ca învățător la școala de băieți din Șimleu.2

La 23 iulie 1905 are loc o ședință a senatului bisericesc-scolastic din Șimleu Silvaniei. Cu această ocazie, vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu, care era și președintele senatului scolastic, subliniază activitatea deosebită a tânărului învățător, Simion Oros, pe parcursul anului 1904/1905: „pre lângă portarea morală esemplară, referitor la sfera activității ambelor oficii (cantoral și învățătoresc – n.n.), a desfășurat activitate și diligință laudaveră, ținuta și tractarea dânsului cu pruncii școlari este blândă și umană și dobândindu-și atragerea pruncilor școlari, cu ocasiunea esamenului a produs un resultat îmbucurător și laudaver”. În consecință, propune ca Simion Oros să fie ales definitiv în funcția de cantor-învățător la școala din Șimleu. Senatul aprobă propunerea venerabilului vicar și încredințează prezidiului actul alegerii pentru a fi adus la cunoștință Consistoriului scolastic diecezan, „spre grațioasa aprobare”.3

Încă de la debutul în cariera didactică, Simion Oros desfășoară și o activitate extrașcolară deosebită. Astfel, în anul 1904 a fost ales ca bibliotecar al Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni, în 1906 ca notar supleant, iar în anul 1909 ca secretar al reuniunii, notar și casier al cercului învățătoresc al tractului Crasna-Valcău. În cadrul adunărilor generale ale reuniunii a susținut conferințele „Rolul reuniunilor întru desvoltarea culturală a poporului” și „Schițe din trecutul Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni”, apreciate de către participanți.4 De asemenea, în cadrul adunărilor cercului Crasna-Valcău a susținut mai multe lecții deschise și următoarele dizertații: „Disciplina școlară” (1905); „Dezvoltarea activității reuniunei învățătorești (1908).5

La adunarea generală jubiliară din anul 1910, Comitetul central l-a mandatat să elaboreze un istoric al reuniunii, pe care l-a publicat un an mai târziu, o lucrare de referință pentru istoriografia învățământului sălăjean.6

Tot în vara anului 1910, ziarul „Gazeta de Duminecă” anunța că Simion Oros, învățător în Șimleu, își serbează cununia, la 11 august 1910, cu domnișoara Maria Glodan.7

Un alt domeniu în care a excelat Simion Oros a fost cel a muzicii. Proaspăt numit ca învățător în Șimleu, a înființat „Corul meseriașilor români” din Șimleu, care cânta în cursul serviciului divin în biserica din Șimleu, printre altele, Liturghia lui Dima, câștigându-și prestigiul în fața credincioșilor și intelectualilor șimleuani. Din anul 1907, când Casina română din Șimleu și-a înființat un cor propriu, Simion Oros a fost ales ca dirijor. În afară de aceasta, a luat parte la mai multe concerte, ca solist sau violonist.8

La iniţiativa lui Simion Oros ia fiinţă prima revistă a învăţătorimii sălăjene, în anul 1912, sub numele de „Gazeta Învățătorilor”. El trimite mai multor învățători sălăjeni următoarea adresă: „Iubite Frate/ Din desele convorbiri ce le-am avut cu colegii din Sălaj și din toate părțile țării, totdeauna am ajuns la concluziunea că, până când corpul învățătoresc nu va avea organul său de publicitate, învățătorul român tot neorganizat va fi și toate ostenelele noastre puse în serviciul culturii poporului românesc, vor fi zadarnice. Dar din lipsa organizării sufere mult chiar și autoritatea corpului învățătoresc. Astăzi am ajuns că toate breslele muncitorilor din țară (chiar și chelnerii) au organele lor de publicitate, cari le apără interesele față de toți dușmanii. Singurii învățători români din Ungaria stau fără nici un sprijin și fără nicio organizație.

Este datorința noastră a tuturor, ca punând umăr la umăr, să sfârșim cu nepăsările trecutului și să încercăm a pune baza solidarității colegiale prin fondarea «Gazetei Învățătorilor», care va apare săptămânal la Șimleu.

Pașii cei mai necesari pentru întruparea acestei idei s-au făcut deja, rămânând numai să formăm un «Comitet de redacție», care să conducă destinele ziarului.

Între cei meniți a ocupa acest post te-am designat și pe D-Ta. Te rog deci, ca pentru consfătuirea intimă ce vor avea-o membrii comitetului de redacție deja designați, să te prezinți negreșit în ziua de 26 a.c., la școala română din Șimleu, ca să nu fim împedecați în lucrările pe mai departe”.

La apelul lui Simion Oros a avut loc o şedinţă la Şimleu Silvaniei, în data de 26 iulie 1912, la care au participat învăţătorii sălăjeni Daniil Graur (Giurtelec), Emil Pocola (Bocşa), Alexandru Manu (Şoimuş), Dumitru Oros (Marin), Victor Filip (Unimăt) şi Ioan P. Lazăr, fost învăţător şi proprietarul tipografiei „Victoria” din Şimleu. Cu această ocazie, după ce învăţătorul Simion Oros prezintă proiectul său editorial, a fost ales un birou, respectiv se constituie Comitetul de redacţie al noii reviste, care urma să se numească „Gazeta Învăţătorilor”. Daniil Graur a fost ales preşedinte, Simion Oros secretar de redacţie, Ioan P. Lazăr redactor-şef şi girant, iar ceilalţi învăţători membri ai comitetului. În aceste condiţii, Comitetul de redacţie, „conştiu de datoria sa”, declară în unanimitate înfiinţarea gazetei învăţătoreşti şi decide să se ia un împrumut de 3.600 cor., „pentru apariţia neconturbată a gazetei”.

Cei şase dascăli fondatori ai revistei „au avut nu numai voinţă tare, dar şi-au pus în joc şi la dispoziţie salarul de pe un an întreg, numai ca să poată ajuta cauza învăţătorilor români şi a şcoalei româneşti”.

După această şedinţă decisivă, redacţia face apel la toţi învăţătorii din ţară, „mânuitori ai condeiului”, cerându-le sprijinul moral în redactarea revistei, respectiv să trimită materiale pentru publicat.

În Cuvântul-program, care apare în primul număr al revistei, la 6 octombrie 1912, se subliniază scopul revistei, care urma să fie „o copcie puternică între Înaltele guverne bisericeşti şi învăţători”.9

La începutul anului 1913, venerabilul vicar al Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu, se retrage din funcția de președinte al Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni, locul lui fiind luat de către Simion Oros. În noua sa calitate, organizează și prezidează lucrările adunării generale a reuniunii din anul 1913, care s-au desfășurat în Sala teatrului orășenesc din Șimleu, la data de 10 iulie. Simion Oros deschide lucrările adunării generale „printr-un avântat discurs”, în cadrul căruia face un bilanț al activității reuniunii de la ultima adunare generală și „protestează energic în contra tendințelor de a trata și pune în sarcina învățătorului român Sălăgian idei contrare cu trecutul și firea lui”. De asemenea, subliniază că învățătorii sălăjeni erau „cei mai credincioși fii ai bisericei și școalei”, de care se alipesc „cu atâta stimă și iubire”. Vorbește apoi despre drepturile și datorințele învățătorului, despre „Regulamentul disciplinar diecezan”, precum și despre legile școlare. Își exprimă dorința unei depline unități și solidarități a învățătorilor sălăjeni și arată rolul reuniunii „în lupta pentru al nostru bine și drept”.10

În acest context izbucnea Primul Război Mondial, care a afectat și procesul de învățământ. De asemenea, a fost sistată și activitatea Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni. Simion Oros a îndeplinit funcția de președinte al reuniunii până în anul 1919, când își schimbă denumirea în Asociația Învățătorilor Sălăjeni.

Într-un memoriu pe care Simion Oros îl adresează Resortului (ministerului) Instrucțiunii Publice din cadrul Consiliului Dirigent, datat Cehei, 28 iunie 1919, aflăm că din anul 1916 era învățător-director la școala elementară de stat din Cehei. În respectivul memoriu cerea transferul său pe post de director la școala elementară din Șimleu sau Zalău. Motiva cererea printr-o serie de atestate, subliniind că are 15 ani vechime ca învățător, iar de trei ani era învățător-director în Cehei, „prin urmare am experiența și desteritatea de a conduce atât administrația, cât și învățământul școlar în ori care școală elementară de stat și cu mai mulți învățători”. Prin atestatul militar dovedește că a fost militar în armata austro-ungară și că nu era mobilizat prin ordinul Consiliului Dirigent din 1919. Numirea sa o cerea în urma concursului și a dispozițiilor luate de către Consiliul Dirigent pentru completarea posturilor de învățători-directori ai școlilor elementare de stat unde învățătorii maghiari au refuzat să depună jurământul de fidelitate față de România Mare. Motivează cererea sa și prin situația familială deosebită, având cinci copii care trebuiau întreținuți și școlarizați, considerând că educația este singura avere pe care le-o poate da: „Ca amploiat (funcționar – n.n.) nu pot să dau copiilor mei altă avere, decât o școală bună. Între împrejurările actuale însă e cu neputință să țin 1-2 copii la școala de la oraș din lipsa celor materiale. Un documînt și acesta, care mă favorizează pentru oraș.”. La final, subliniază și activitatea sa de până atunci pe tărâm didactic și extrașcolar: „În sfârșit trecutul meu, care este bogat în activitate extrașcolară și românească, și binecunoscut publicului românesc, parte ca fost secretar, apoi prezidentul Reuniunei Învățătorilor Români Sălăgieni, parte ca fundator și redactor al ziarului «Gazeta Învățătorilor», dar mai vârtos ca fost învățător la școala confesională românească din Șimleul Silvaniei timp de 10 ani”.11

Începând cu data de 1 septembrie 1920, directorul Școlii primare de stat din Șimleu, Petru V. Șireag, fiind transferat în aceeași calitate la Școala primară din Aghireș, Simion Oros a fost numit în funcția de director al școlii din Șimleu.12 Și în această funcție a desfășurat o activitate prodigioasă. Astfel, în ședința corpului didactic din 30 mai 1921, pe lângă fixarea programului examenelor, Simion Oros susține dizertația intitulată „Personalitatea învățătorului”. De asemenea, în acel an școlar a îndeplinit funcțiile de secretar al Senatului școlar și al Eforiei școlare de ucenici, a fost profesor auxiliar la Școala de ucenici din Șimleu și președinte al Asociației Învățătorilor Sălăjeni, subsecția Șimleu.13

Și în anul școlar următor a îndeplinit funcția de secretar al Comitetului școlar și a predat ca profesor auxiliar la Liceul romano-catolic de băieți din Șimleu. A susținut conferințe didactice la întrunirea Cercului cultural în Cehei și Criștelec și o dizertație la adunarea de primăvară a învățătorilor din Șimleu despre „Însemnătatea și folosul muzicei”.14

În ședința corpului didactic al școlii primare din 17 martie 1924, prezintă colegilor săi actul de numire ca subrevizor școlar de control (inspector școlar) și își ia adio de la ei, în calitate de director. Totodată, îi anunță că Inspectoratul Școlar al Regiunii a II-a Oradea Mare l-a delegat ca director al școlii pe învățătorul Victor Boțan, „pe care îl felicită în noul post, predându-i numai decât scaunul directoral”.15

Deși a fost numit în funcția de inspector școlar, nu renunță de tot la catedră și predă la nou înființata Școală elementară de comerț din Șimleu, care îl avea ca patron spiritual pe ministrul Instrucțiunii Publice Dr. Constantin Anghelescu.16

În data de 15 aprilie 1924 vedea lumina tiparului, la Zalău, primul număr al revistei pedagogico-culturală „Şcoala Noastră”, o adevărată platformă educaţională a învăţătorimii sălăjene. Printre iniţiatorii acestui important proiect editorial de excepție s-a numărat şi inspectorul școlar Simion Oros. Primul redactor al revistei a fost Nicolae Nistor, iar din Comitetul de redacţie făceau parte următorii: Ioan Mango, Simion Oros, Graţian Capătă, Emil Pocola şi Petru Modreanu. De asemenea, încă de la început, revista avea numeroşi colaboratori.

Tot în primul număr, în articolul „Programul nostru” erau anunţate obiectivele revistei: „a) Să strângă rândurile tuturor dascălilor din judeţ din toate ramurile de învăţământ. b) Să stabilească o legătură strânsă între şcoala normală şi între învăţătorul care a ieşit din această şcoală. c) Să dea putinţa acestor dascăli să-şi publice lucrările de specialitate, lecţiunile practice, observaţiunile precum şi orice elaborate cu caracter profesional […]. d) Să îmbrăţişeze toate manifestările culturale din judeţul nostru precum şi orice eveniment social ce stă în legătură cu educaţia mulţimii. e) Să publice dări de seamă asupra operelor pedagogice sau sociale, care apar în literatura noastră şi să concretizeze în rezultate concise ideile fundamentale ale articolelor mai importante publicate în marile reviste pedagogice române şi străine. f) Să îmbrăţişeze trecutul cultural al românilor din Sălaj şi să publice orice lucrări care ating acest trecut ca: date istorice asupra evenimentelor mai însemnate, note asupra marilor bărbaţi, cari au contribuit la ridicarea culturală a judeţului, precum şi scrierea monografiilor tuturor comunelor din judeţ”.17

Simion Oros a îndeplinit funcția de inspector școlar doar doi ani, iar în anul școlar 1926/1927 îl regăsim din nou la catedra școlii primare din Șimleu, ca învățător și diriginte al clasei IV mixte, având în clasă 32 elevi. Continuă activitatea școlară și extrașcolară deosebită, după cum aflăm din procesul-verbal al ședinței corpului didactic al școlii primare din data de 14 martie 1927, când se amintește că la ședința Cercului cultural din 13 februarie 1927, care s-a ținut în Pericei, Simion Oros a susținut dizertația intitulată „Predarea cântului în școala primară”.18

Pe lângă beneficiile pe care le aducea râul Crasna pentru orașul Șimleu Silvaniei, până în momentul regularizării sale a produs nenumărate pagube, prin inundațiile dezastruoase pe care le producea.19 Din păcate, nici Simion Oros nu a scăpat de aceste calamități naturale, fiind afectat de inundațiile din decembrie 1925 și iunie 1926, în urma cărora adresează un memoriu direct regelui Ferdinand I, prin Comitetul pentru ajutorarea sinistraților, la 16 septembrie 1926, în speranța obținerii unui ajutor. Iată ce scrie el: „Maiestate,/Potopul din Decemvrie anul trecut și din Iuniu a.c. nu m-a cruțat nici pe mine. Înălțimea apei în locuința mea a fost de 1 m (și) 10 cm, iar pagubele ce mi le-a cauzat acest potop în alimente, combustibil, haine, mobile etc. întrece suma de 40 mii lei.

Conziderând că sunt un biet funcționar, fără avere mobilă și imobilă, deci sărac legat pământului;

Conziderând că am o familie numeroasă din 8 membri;

Conziderând că în anul crt. am trei copii în școli secundare, iar doi în școli primare;

Conziderând că îmbrăcămintea lor și provederea cu cărțile necesare reclamă o sumă conziderabilă de bani;

Conziderând că până în prezent nu am beneficiat (de) nici un ajutor din nici o parte nici bănesc, nici în natură;

Vă rog cu profund respect Maiestate, ca se binevoiți a mă împărtăși și pe mine de un ajutor bănesc de 15-20 mii lei, că cel puțin în parte numai se completez lipsurile cauzate de potopul de care fac amintire”.20

La 7 octombrie 1926, Comitetul pentru ajutorarea sinistraților din București trimite prefectului județului Sălaj dosarul cu acte privind daunele suferite de Simion Oros, spre a-l avea în vedere în momentul întocmirii tabelelor de sinistrați din Sălaj.21

Daunele suferite sunt certificate și de primarul orașului Șimleu Silvaniei, la cererea lui Simion Oros. Astfel, la 15 februarie 1926, primarul certifică faptul că în urma inundațiilor din decembrie 1925, a suferit o pagubă estimată la 25-30.000 lei. De asemenea, la 5 iulie 1926, certifică faptul că în data de 30 iunie 1926 locuința lui Simion Oros a fost inundată.22

Cu toate acestea, Simion Oros nu a primit nici un ajutor, după cum reiese și din adresa trimisă prefectului județului Sălaj, la 24 octombrie 1926, în care subliniază că deși a suferit „pagube enorme în cereale, combustibil, – dar cu deosebire în haine și mobile”, înălțimea apei din locuința sa fiind de 1,10 metri, nu a primit nici măcar „acel puțin favor de a primi de la oraș combustibil la preț redus nu l-am avut”. În acest context, îl roagă ca din fondurile pe care le avea la dispoziție pentru ajutorarea sinistraților, să-i aprobe un ajutor de 15-20.000 lei, „ca baremi în parte, acum în preajma ernei se mă pot provedea cu unele lucruri necesare”.23

Abia la 5 noiembrie 1926, Prefectura județului Sălaj aprobă suma de numai 2.000 lei pentru Simion Oros, care urma să-i fie plătită din colecta pentru ajutorarea sinistraților prin inundație din Sălaj.24

Tot în anul 1926, la 25 iulie, la Șimleu Silvaniei se desfășoară lucrările adunării generale ale Asociației Învățătorilor Români din Sălaj, în urma cărora Simion Oros a fost ales în funcția de președinte, Dumitru Ilea și Ioan Matei – vicepreședinți, D. Alunar și V. Lobonțiu – secretari, I. Cărpinean – casier. După cum se sublinia într-un articol din ziarul „Meseșul”, forurile școlare județene au încercat o imixtiune în activitatea asociației, încercând să-și impună favoritul, dar totuși Simion Oros a reușit să câștige alegerile: „Învățătorimea își avea candidatul său (pe Simion Oros – n.n.), oficialitatea pe altul. Presiunea nu a lipsit. Cu toate acestea, punându-se la vot secret alegerea de prezident dl Simion Oros, înv. Director, a fost declarat ca prezident al Secției, ales cu majoritatea absolută a voturilor”.25 Aici regăsim și motivul pentru care a fost înlocuit din funcția de inspector școlar și revenirea sa la catedră.

Călit la școala Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni, al cărei membru era încă din primul an de activitate în învățământ, Simion Oros a desfășurat o activitate prodigioasă în fruntea asociației. Spirit combativ, el a continuat să lupte pentru drepturile învățătorilor sălăjeni, având și o vastă experiență în munca de organizare a activității extrașcolare. În acest context, în viața asociației începe o nouă etapă foarte rodnică, caracterizată printr-o activitate susținută pentru a duce la îndeplinire proiectele propuse în anii anteriori și alte acțiuni impuse de necesitățile vremii.

Simion Oros a condus destinele asociației până în anul 1937, după care se transferă și din postul de director-învățător al Școlii primare din Șimleu Silvaniei, pe aceeași funcție, la Școala primară din Zalău. Aici va îndeplini funcția de învățător-director până în 1940, precum și pe cea de președinte al Asociației meseriașilor.

După Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, a fost mutat la Școala primară din Giurtelecul Șimleului, de unde s-a pensionat, în anul 194826, odată cu „marea” reformă a învățământului, după model sovietic.

În perioada interbelică a continuat să se dedice și operei scrise, reușind să elaboreze un alt volum de referință pentru istoria învățământului sălăjean, „Almanahul dascălilor noștri (1919-1934)”, publicat cu mari sacrificii financiare la tipografia „Luceafărul” din Zalău, în anul 1936. De asemenea, a publicat o serie de articole în revistele pedagogice „Școala Noastră” și „Gazeta Învățătorilor”, pe care reușește să o reediteze în anul 1928 (14 numere), iar în anul 1931 încă patru numere.27

La fel ca întreaga elită interbelică, după instaurarea regimului totalitar comunist a fost marginalizat și lăsat într-o nemeritată uitare. Abia în anul 1965, prin decretul nr. 414 din 28 iunie, a fost distins cu titlul de „învățător emerit”.28

A trecut la cele veșnice în data de 5 mai 1972, la venerabila vârstă de 87 ani, fiind înmormântat în Șimleu Silvaniei, pitoreasca urbe de sub Măgura Silvaniei, pe care a iubit-o atât de mult și la a cărei dezvoltare și promovare a contribuit toată viața.

 

Note:

1 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj (în continuare se va cita S.J.A.N. Sălaj), fond Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni, dosar 88/1905-1916, f. 5

2 Simion Oros, Memorialul jubiliar al Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni (1870-1910), Șimleu, 1911, p. 148.

3 S.J.A.N. Sălaj, fond Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni, dosar 88, f. 21.

4 Simion Oros, op. cit., p. 149.

5 Ibidem, pp. 93-94.

6 Lucrarea se intitulează Memorialul jubiliar al Reuniunei Învățătorilor Români Sălăjeni. 1870-1910 și a apărut la Tipografia „Victoria” din Șimleu Silvaniei, în anul 1911.

7 Gazeta de Duminecă, nr. 30, 7 august 1910, p. 6.

8 Simion Oros, op. cit., p. 149.

9 Simion Oros, Din trecutul dăscălimii sălăjene. Înfiinţarea „Gazetei Învăţătorilor”, în Şcoala Noastră (Zalău), nr. 4, aprilie 1937, pp. 125-130.

10 S.J.A.N. Sălaj, fond Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni, dosar 4, ff. 202-203.

11 Ibidem, dosar 88, f. 64.

12 Idem, fond Revizoratul Școlar Sălaj, dosar 23/1927, f. 22.

13 Ibidem, f. 32.

14 Ibidem, f. 43.

15 Ibidem, f. 49.

16 Ibidem, f. 63.

17 Școala Noastră, nr. 1-2, 15 aprilie 1924, p. 2.

18 S.J.A.N. Sălaj, fond Revizoratul Școlar Sălaj, dosar 23/1927, ff. 66-67.

19 Vezi, printre altele, Marin Pop, Regularizarea râului Crasna în zona orașului Șimleu Silvaniei, în perioada interbelică, în Caiete Silvane, nr. 184, mai 2020, pp. 35-40.

20 S.J.A.N. Sălaj, fond Prefectura județului Sălaj. Prefect-administrative, dosar 1662/1926, f. 2

21 Ibidem, f. 1.

22 Ibidem, ff. 4-5.

23 Ibidem, f. 7.

24 Ibidem, f. 10.

25 Meseșul, nr. 21-22, 31 iulie 1926, pp. 1-2.

26 Cornel Grad, Personalități ale vieții cultural-naționale sălăjene (1848-1948). Microdicționar selectiv (I), în Limes, Zalău, nr. 2-3/1998, p. 155.

27 Valentin Dărăban, Doru E. Goron, Contribuții la istoria presei românești în Sălaj, în Acta Mvsei Porolisseinsis, VI, Zalău, 1982, p. 480.

28 Vasile Vetișanu-Mocanu, Cartea Șimleului, București, Editura Litera, 1985, pp. 227-228.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *