Dănuț Pop, „În Zalău, la mănăstire”. Despre pelerinaje…

„Veneau noroade multe, de cu seara, în ajun. Veneau mai ales din zona Șimleului. După ce ajungeau, înconjurau biserica cântând. Toată biserica, toată curtea erau pline de oameni, care își petreceau acolo noaptea. Unii dormeau, alții moțăiau, alții cântau. Săracii, nu le era deloc ușor, pentru că în august nopțile devin mai reci. Erau atât de mulți, că nu aveai cum să intri în biserică”. Sunt cuvintele preotului ortodox Ioan Ghiurco, amintindu-și de pelerinajele din ziua de 15 august, sărbătoarea hramului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău.

Biserica despre care vorbea preotul și unde a slujit în anii regimului comunist – „mănăstirea” sau „catedrala”, cum mai era numită – a fost ridicată de greco-catolicii din Zalău. Să ne reamintim că înființarea bisericii greco-catolice, în anii 1697-1700, a reprezentat un eveniment cu urmări însemnate. Trezirea conștiinței naționale, începutul emancipării politice, culturalizarea românilor sunt doar câteva dintre roadele acestui act. Încă de atunci, în marea lor majoritate, românii sălăjeni au făcut parte din rândurile acestei biserici.

În anul 1876, după unirea comitatelor Crasna și Solnocu de Mijloc și înființarea Sălajului, Zalăul devine reședința noului comitat. Însă, având în acea perioadă puțini locuitori români, Zalăul nu era nici măcar parohie, ci aparținea, ca filie, parohiei greco-catolice Ortelec.

Abia în 1914, românii greco-catolici din reședința de județ obțin statutul de parohie. Fuseseră îndemnați să facă acest pas, în septembrie 1912, de către dr. Vasile Hossu, episcopul greco-catolic al Gherlei. Cuvintele spuse de el atunci, la Zalău, au rămas memorabile: „Faceți-vă biserică oricum și din orice. Transformați o casă cât de slabă, chiar dacă ar fi acoperită cu stuf, numai să aibă o cruce și eu mă voi îngriji să deveniți parohie”. Zălăuanii l-au ascultat. Au transformat o casă, cumpărată prin donația băncii „Silvania”, în biserică, prin punerea unei cruci și construirea unui turn în care au amplasat două clopote. Zalăul a devenit parohie greco-catolică, iar ca preot a fost instalat, în vara anului 1914, Traian Trufașiu.

Au urmat anii Primului Război Mondial și apoi Marea Unire din 1918. La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, preotul Traian Trufașiu a fost unul dintre delegații Sălajului, reprezentând cercul electoral Zalău.

După acest istoric act, comunitatea greco-catolică din oraș sporește. Curând, în 1922, Zalăul devine sediu protopopesc, iar Traian Trufașiu, protopop. La Zalău a fost prezent, cu această ocazie, episcopul dr. Iuliu Hossu. În 24 iunie, când ajunge în Zalău, orașul era „împodobit cu drapele tricolore și porți de triumf. Pe tot parcursul P.S.S. este aclamat de popor”. În 25 iunie, „la ora 9 se începe misa oficială de P.S.S. și de 16 preoți. Au cântat corul teologilor și al plugarilor din Băsești. A predicat P.S.S. La ora 2 a fost un banchet la prefectură. S-au rostit mai multe toasturi, dintre care s-a remarcat al P.S.S. La ora 3, P.S.S. părăsește Zălaul”.

Începe, aproape imediat, strângerea de fonduri pentru construirea unei noi biserici. Donează, după puterile fiecăruia, credincioșii. Se primesc bani de la autoritățile județului. În 1926, parohia este împroprietărită. Ales în 1927 senator, din partea PNȚ, Traian Trufașiu depune eforturi și din această calitate pentru strângerea de fonduri. 

În 1930, deja se adunaseră circa patru milioane de lei⁵. Avocatul Gheorghe Pop de Oarța, prim-curatorul parohiei, prefect al județului în 1919-1920 și 1932-1933, președinte al Consiliului Județean Sălaj între 1926-1930 și 1930-1932, este unul dintre ctitorii bisericii. Alt sălăjean, Iuliu Maniu, președintele Consiliului de Miniștri între 1928-1933 (cu unele întreruperi), sprijină și el ridicarea monumentalei biserici greco-catolice din Zalău.

Temelia bisericii se sfințește în iulie 1930 și construcția începe. Anii 1930-1934 au coincis însă, în mare parte, cu criza economică mondială. Mai trist încă, preotul Traian Trufașiu moare în noiembrie 1931, iar Gheorghe Pop de Oarța, în decembrie 1933.

Piedicile acestea mari au fost, deși greu, depășite. Lui Traian Trufașiu îi urmează în fruntea parohiei greco-catolice Zalău preotul Aurel Ghilea. În 1932, și el este ales senator și primește sprijin în adunarea de fonduri. Sumele pentru cele trei clopote sunt donate de tipograful Grigore Avram, de credinciosul Toth Vasile și de învățătorii greco-catolici⁶.

În zilele de 8 și 9 septembrie 1934, altarul și biserica au fost sfințite de episcopul greco-catolic de Oradea, dr. Traian Valeriu Frențiu, pentru că, în urma rearondării parohiilor din Mitropolia Blajului, în 1930, parohia Zalău a ajuns să facă parte din cadrul Eparhiei greco-catolice Oradea. 

După sfințire, biserica, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, primește de la Vatican dreptul de pelerinaj, pentru zilele de 15 august și 8 septembrie. Pelerinajele cu ocazia acestei sărbători au început încă din 1935⁷.

De atunci, an după an, „În Zălau, la mănăstire, merg noroade să se-nchine / În Zălau, la mănăstire, vin noroade la sfințire”, cum spuneau versurile unei cântări religioase a vremii⁸.

Iată, de pildă, ce se scria în „Gazeta Sălajului” despre pelerinajul din 1937:

„Ziua de Sfântă Mărie la Zalău. De când s-a sfințit această impunătoare și măreață catedrală din Zalău, fiecare zi de 15 august, zi dedicată Preafericitei Fecioare Maria, e un nou prilej de manifestare religioasă și o nouă ocazie de întărire a credinței. Anul acesta s-a întâmplat la fel. Cu două zile înainte de Sf. Mărie, au început să vină la sfântul locaș credincioși din toate colțurile județului. I.P.S.S. Dr. Valeriu Traian Frențiu n-a putut participa, ci a delegat pe dl. prof. Georgescu, canonic, să-l reprezinte.

Duminecă dimineața s-au celebrat mai multe liturghii, în timpul cărora s-au împărtășit mii de credincioși. Iar la orele 10 s-a celebrat o liturghie mare în piața din fața Mănăstirii, de către S.S. canonicul Georgescu, asistat de dl. protopop Aurel Ghilea și dnii. preoți Oșan, Erdei și Mureșan. Aici iar s-au împărtășit o mare mulțime de credincioși. Răspunsurile au fost date de corul mixt al Bisericii, de sub bagheta dlui. Albu. La urmă s-a celebrat un parastas pentru odihna marinarilor eroi căzuți pentru patrie. A vorbit S.S. canonicul Georgescu. După terminarea serviciilor divine, pelerinii s-au îndreptat, cântând cântece religioase, către comunele lor”⁹.

În 1939, numărul credincioșilor participanți la pelerinaj, „popor mult, de toate vârstele”, pelerini ajunși la Zalău „în grupuri numeroase, cu cântece de proslăvire”, trece de 10.000 (cam atâta era și întreaga populație a orașului în vremea respectivă!, n.n.), iar „numărul celor mărturisiți și cuminecați a fost de 3.243… Cine a văzut manifestația religioasă a poporului în preziua și în ziua praznicului, a putut admira cea mai de seamă calitate aleasă a sufletului poporului nostru, convingerea adânc creștinească și încrederea în sprijinul Mariei… Liturghia solemnă s-a celebrat în Piața Unirii (în fața bisericii) de către Rev.mul Domn Augustin Maghiar canonic, Reprezentantul Excelenței Sale Episcopul, înconjurat de un sobor de preoți… Praznicul Maicii Domnului la Zalău a fost într-adevăr zi de înălțare sufletească”¹⁰.

Războiul Mondial întrerupe, pentru câțiva ani, acest șir al pelerinajelor. Totuși, în 1943, când, de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, ajunge la Zalău episcopul Ioan Suciu, care administra, din 1940, parohiile Eparhiei Oradea, participarea credincioșilor la hram este, din nou, impresionantă.

Reluate după terminarea războiului, pelerinajele nu vor mai putea fi oprite nici de instaurarea regimului comunist, nici de desființarea bisericii greco-catolice în 1948. Greco-catolicii au devenit, forțat, ortodocși. Iar monumentala biserică greco-catolică din centrul Zalăului a devenit și ea, tot fără voie, ortodoxă. Credincioșii care veneau până acum la „mănăstirea din Zalău” ca greco-catolici, după 1948, vor continua să vină în pelerinaj ca ortodocși, sau, cum apar în multe documente, ca „reveniți”, deși așa-zisa „revenire” a fost întâmpinată cu multă rezistență de credincioșii greco-catolici din județ, unii, cu toate riscurile ce decurgeau de aici, participând la activități de cult clandestine, trecând la romano-catolici sau la cultele neoprotestante.

În studiile anterioare, dedicate vieții religioase în primii ani de după reînființarea județului, găzduite cu atâta generozitate de revista „Caiete Silvane”, am arătat că Serviciul Județean Sălaj al Arhivelor Naționale păstrează, în fondul Departamentul de Culte Sălaj, planurile de muncă, rapoartele de activitate și multe alte documente ale „împuternicitului de culte al județului”.

Având ca atribuții principale supravegherea și controlul cultelor și asociațiilor religioase, împuterniciții județeni erau obligați să comunice Departamentului Cultelor tot ceea ce se desfășura pe plan religios în județ. Iar diferitele hramuri, sărbătorile de Paști, Rusalii, Crăciun etc., erau, cu deosebire, în permanenta lor atenție.

În rândurile de față vom vorbi despre hramul „mănăstirii” din Zalău, din data de 15 august, așa cum a fost consemnat acest eveniment în informările transmise de către „împuternicitul” din Sălaj Departamentului de Culte.

Important de menționat că, împreună cu protopopul locului, „împuternicitul” alcătuia un „plan” al supravegherii hramului. Astfel, erau stabiliți „preoții care vor servi aceste hramuri”, orele diferitelor manifestări, responsabilii din rândul autorităților etc. Iată partea introductivă a unui asemenea plan, care arăta și scopul pelerinajului: „Aceste hramuri tradiționale se desfășoară în fiecare an, la care participă un mare număr de credincioși din localitățile învecinate și din localitatea respectivă. Cu această ocazie, credincioșii se spovedesc, se împărtășesc și participă la slujba respectivă, care se desfășoară cu prilejul acestei sărbători”¹¹.

Iată și „Informarea”, referitoare la „Desfășurarea hramului Adormirea Maicii Domnului la biserica ortodoxă / revenită / din Zalău”, datată 17 august 1970. O prezentăm pe larg, considerând că documentele, surse esențiale în reconstituirea istoriei, pot reda mai bine decât orice interpretare a noastră atmosfera acelor zile:

„Desfășurarea hramului a început prin sosirea, în data de 14 august 1970, a credincioșilor de pe comune, în grupuri și individual, începând încă de dimineață, când, în cadrul liturghiei, preotul titular Gîlgău Ioan a făcut primele spovedanii.

Grosul credincioșilor, însă, a început să sosească în după-amiaza zilei arătate mai sus, începând din jurul orelor 13,00, venind în grupuri constituite din câte 20, 30 sau chiar 40. Aceste grupuri erau formate pe sate. În fața grupului mergea, de obicei, un tânăr – și mai rar, fete – care ducea în mână o scândură, în capul căreia erau prinse coroane cu ghirlande de flori artificiale, decorate cu ștergare și panglici de diferite culori. Toate grupurile au parcurs străzile orașului Zalău, cântând cântece religioase.

Credincioșii sosiți s-au stabilit în biserică și în curtea bisericii.

La orele 16,00, conform programului înaintat Dvs., cu nr. 274 din 10 august 1970, cei patru preoți stabiliți în program, și anume:

Preotul Andreescu Marcel – protopopul protopopiatului Sălaj I, Zalău;

Preotul Gîlgău Ioan – preotul titular al parohiei ortodoxe Zalău;

Preotul Opriș Traian – al doilea preot din Zalău și secretar al protopopiatului Sălaj I, Zalău;

Preotul Ghiurco Ioan – preotul titular al parohiei Bogdana și al doilea secretar al protopopiatului Zalău, au început spovedania credincioșilor în cele patru boxe ale bisericii construite în acest scop.

La orele 17,00, din partea episcopiei ortodoxe române Oradea, a sosit consilierul economic al eparhiei Păunescu Toma, care a asistat la acest hram și a luat parte la serviciile religioase care s-au oficiat. Imediat după ce a sosit, s-a informat asupra organizării hramului de la protopopul Andreescu și preotul local Gîlgău Ioan, după care consilierul eparhial a intrat în altar, săvârșind un serviciu religios până la orele 20,30. La serviciul religios, consilierul a fost ajutat de doi teologi de la Institutul teologic din Sibiu.

Precizez că spoveditul, care a început la orele 16,00, cu cei patru preoți, s-a terminat în dimineața zilei de 15 august a.c. Se precizează că au fost spovediți circa 1.500 credincioși și cuminecați tot atât. În timpul slujbei din biserică și al spoveditului, credincioșii care nu au încăput în biserică au cântat afară cântece religioase.

În fața bisericii s-a vândut material de colportaj, dar, fiind foarte scump, s-a vândut foarte puțin. În tot timpul cât a durat hramul, 14-15 august 1970, în fața bisericii nu s-au instalat nici un fel de tarabe care să atragă credincioșii.

R.A.T.A. nu a fost solicitată să dea autobuze pentru transportul credincioșilor de pe sate la hram, deoarece, conform tradiției, aceștia se deplasează pe jos.

Numărul credincioșilor care au participat la acest hram este apreciat la circa 5.000 credincioși, cu mult mai mulți decât anul trecut. Această prezență masivă se datorește și timpului frumos din aceste zile. Din numărul total al celor care au participat la hram, circa 2/3 au fost tineri – fete și băieți –. Din acest tineret, circa 3.000/80% au fost fete și numai 20 la sută băieți. La credincioșii în vârstă/circa 1.700/circa 90% erau femei și numai 10% bărbați.

La acest hram au venit credincioși de la copii de circa 10 ani până la bătrâni care de-abia se mai târau, sprijinindu-se în bețe.

Preoții care au spovedit declară că circa 50% din cei spovediți erau tineret; s-au spovedit copii de la 12-13 ani.

Credincioșii au continuat să sosească și în ziua de 15 august 1970, pentru care a fost destinat preotul Ghiurco să facă mărturisirea și împărtășania.

În ziua de 15 august 1970, dimineața, programul bisericesc a început cu Ceasurile – niște rugăciuni de dimineață – la care au participat doi preoți. După această slujbă a început maslu, la care au participat toți cei cinci preoți prezenți. După maslu s-a desfășurat slujba propriu-zisă în biserică, la care, de asemeni au participat tot preoții. Slujba a început la orele 9,00.

La acest hram s-au ținut trei predici, după cum urmează:

preotul Gîlgău Ioan, în seara zilei de 14.VIII. a.c., despre „Ajutorarea credincioșilor de către Fecioara Maria”.

preotul Andreescu Marcel, despre „Adormirea Maicii Domnului”. Predica s-a ținut după citirea Evangheliei.

preotul Păunescu Toma, consilierul Episcopiei Ortodoxe Oradea, despre „Cinstirea Fecioarei Maria, cum trebuie cinstită”, legând această cinste de cinstea pe care credincioșii trebuie să o dea organelor locale de stat.

Credincioșii au început să părăsească mănăstirea din Zalău tot în grupuri și cântând cântece religioase, în ziua de 15 august 1970, în jurul orelor 10,00.

Manifestațiile religioase prilejuite de acest hram s-au încheiat în jurul orelor 13,00/15.VIII.1970/, prin cuvântul de încheiere al preotului titular al parohiei, Gîlgău Ioan, rostit de la amvon, în prezența a circa 1.500 credincioși – pentru că numai atâția au încăput în biserică – care au adus mulțumiri episcopului Teoctist pentru trimiterea reprezentantului său la hram, a dat îndrumări credincioșilor să se întoarcă acasă în liniște, pe drumuri lăturalnice, pentru a nu împiedica circulația și a da naștere la accidente, iar, odată ajunși acasă, să muncească conștiincios la locurile lor de muncă, cei de pe ogoare să participe activ la strângerea recoltelor din C.A.P.-uri, având în vedere că suntem în plină campanie agricolă. I-a sfătuit să fie cinstiți și să nu-și calce demnitatea creștinească bucurându-se de bunuri care nu le aparțin, prin sustrageri necinstite din cadrul averii C.A.P.-urilor. (…)

Organele locale din Zalău, pentru a contracara efectele acestui hram, au organizat vineri seara o serbare în piața de legume a orașului, la care au participat cântăreți de muzică ușoară, artiști amatori, prezentând un program în cadrul sărbătorii «săptămâna brigadierilor». La acest program a participat un mare număr de credincioși, și în special tineri/circa 90%/. Aici erau în permanență circa 800 persoane, pentru că unii se duceau, iar alții veneau. Personal, apreciez că astfel de serbări nu-și ating scopul, pentru că credincioșii tot își ating scopul pentru care au venit, adică mărturisirea, împărtășania și participarea la celelalte slujbe religioase. În plus, la anul sau în ceilalți ani vor veni mai mulți credincioși, și în special tineri, pentru că ei vizionează nu numai slujba religioasă, ci și programe artistice. Cei care au fost în acest an vor povesti la cei care au rămas acasă, iar aceștia vor face totul pentru a veni și ei la anul”¹².

În fiecare an sunt întocmite astfel de rapoarte, respectând, în mare, aceeași formă. În 1971, de pildă, raportul este întocmit de inspectorul teritorial al județului Bihor, Nicolae Melencu, care îl înlocuiește pe cel local. Iată câteva fragmente:

„Încă din după-amiaza zilei de 14 august a.c. au început să sosească credincioși din satele din județul Sălaj, unii dintre ei din localități foarte îndepărtate… Toate aceste grupuri au intrat în oraș și s-au deplasat pe străzi, până la biserică, cântând cântece ale «Marianelor»… Din informațiile culese dintre participanți, rezultă că ar fi venit un număr mai mare, dar, în localități, și pe traseu, li s-a atras atenția că nu este voie să meargă în coloană – și au rămas acasă. În orașul Zalău, organele locale nu au apărut în apropierea bisericii. Din această cauză, nu am putut confisca un număr de icoane, rozarii și cruciulițe care se vindeau de diferiți cetățeni, femeilor…”¹³.

Și un ultim fragment, din raportul pentru anul 1973, întocmit de inspectorul teritorial Ioan Roman¹⁴: „La orele 9,00 din partea Episcopiei Ortodoxe Române Oradea a sosit Dl. episcop Vasile Coman, însoțit de către consilierul economic Ioan Negroiu și diaconul Ioan Savu, care au asistat la acest hram și au luat parte la serviciile religioase care s-au oficiat… La liturghie se precizează că au participat circa 1.850 credincioși… La orele 12,00, Dl. episcop al Oradiei, Vasile Coman, a precizat următoarele: «Sărbătorile religioase au avut și un rol național și social… Toți care sunteți în biserică, căutați, la locul de muncă, să vă îndepliniți planul și, chiar dacă unii sunteți în vârstă, să ajutați copiii în familie, ca ei să-și poată îndeplini sarcinile pe care le au. Numai în felul acesta, prăznuind pe Fecioara Maria, ne putem bucura pe deplin dacă ne îndeplinim chemarea acolo unde ne găsim, căci toți care ați venit la hram ați putut vedea ce lucruri minunate s-au făcut în orașul de reședință al județului, la intrare te întâmpină noi fabrici, străzile orașului împodobite cu flori…»”.

Supraviețuind perioadei comuniste, în ciuda piedicilor puse de regim, unele amintite aici (organizarea de concerte, oprirea coloanelor de pelerini, confiscările de obiecte religioase etc.), pelerinajele la „mănăstirea” din Zalău vor înceta după 1989. Să-l ascultăm pe același Ioan Ghiurco: „Tot mai puțini oameni au venit după Revoluție în pelerinaj la Zalău, pentru ca, în doar câțiva ani, acest obicei să dispară. În județ au început să se construiască mănăstiri, iar credincioșii s-au îndreptat spre Bic, spre Strâmba și spre celelalte astfel de așezăminte monahale”¹⁵.

Anexa 1

„Comitetul parohial al bisericii române unite din Zălau.

APEL

În orașul de reședință a județului Sălaj, în Zălau, credincioșii români uniți nici până azi nu au o biserică vrednică de capitala unui județ. Faptul în sine se datorește vitregiei vremurilor și împrejurărilor grele în cari au trăit Românii din acest oraș.

Dacă în trecut a fost suficientă pentru Românii uniți din Zălau o capelă modestă, azi e rușine ca în capitala județului Sălaj, unul din cele mai românești județe din Ardeal, să nu aibă o biserică, care să stea cu vrednicie alături de bisericile pompoase ale credincioșilor altor confesiuni din Zălau.

Dorința fierbinte a parohienilor din acest oraș e să ridice o sfântă biserică, corespunzătoare vremilor de azi.

În acest scop au adunat cu multă strădanie și cu mari jertfe suma de patru milioane lei, cu toate că majoritatea absolută a lor e săracă, cum sunt aproape toți Românii dela orașe. Biserica plănuită a se ridica în orașul nostru și a cărei edificare a început în primăvara acestui an, va costa aproximativ zece milioane lei.

Parohienii din Zălau sunt gata să jertfească cât vor putea mai mult pentru adunarea sumei care lipsește din costul edificării bisericii.

Considerând însă că din sărăcia lor nu vor putea aduna suma de șase milioane, fac un călduros apel către toți credincioșii bisericii unite și către toți oamenii de bine, rugându-i să binevoiască a da un ajutor cât de mic pentru a mări fondul de construcții al bisericii din Zălau.

În chip deosebit rugăm pe intelectualii și poporul din Sălaj, pe fiii acestui județ așezați în alte părți, precum și pe toți aceia cari au avut sau au ceva legături cu acest județ, să contribuie la realizarea mărețului scop al nostru, care să fie fala și mândria nu numai a celor din Zălau, ci a tuturor Sălăjenilor.

Îndrăznim să vă trimitem acest apel împreună cu o listă de subscripții în care vă rugăm să treceți cu numele pe toți aceia, cari vor binevoi a contribui cu obolul lor la mărirea fondului bisericii noastre, iar sumele colectate împreună cu listele de subscripție să le trimiteți ori oficiului parohial unit din Zălau, ori Băncii «Silvania» filiala Zălau, menționând pe mandatul poștei, că suma se trimite pentru fondul de construcții al bisericii.

Avem convingerea fermă că acest apel va găsi ecou în sufletul Dumneavoastră creștinesc și românesc și veți grăbi să contribuiți cu o cărămidă la biserica nouă din orașul Zălau, care se va ridica pentru preamărirea lui Dumnezeu și va fi dovadă veșnică a tăriei neamului nostru românesc și a bisericii noastre unite.

Zălau, la 23 Ianuarie 1930.

Comitetul parohial al bisericii unite din Zălau”.

în „Școala Noastră”, an VII, nr. 13,

1-15 septembrie 1930

Anexa 2

„Glasul clopotelor.

De la Unire încoace în ținutul Sălajului au avut loc trei manifestări puternice ale spiritului românesc. Prima cu prilejul dezvelirii bustului lui Simion Bărnuțiu, marele fiu al Sălajului, luptătorul neînfricat, prin cuvânt, pentru eliberarea noastră. A doua a fost cu prilejul congresului general al Astrei, în cadrul căruia s-a dezvelit Monumentul de la Guruslău, ca un mic semn de închinare marelui Voevod Mihai Viteazul, dezrobitorul prin sabie, a nației noastre. Al treilea prilej a fost sfințirea celor două biserici românești din capitala ținutului, Zalăul pitoresc și străin până ieri: Una acum câțiva ani pentru credincioșii bisericii ortodoxe, iar alta recent pentru credincioșii bisericii românești unite cu Roma.

La toate aceste ocazii pe lângă intelectuali au participat și imense mase populare. Cu nici un prilej însă nu a fost atât popor și atâta pioasă reculegere ca la procesiunea sfințirii celor două biserici și îndeosebi la sfințirea monumentalei biserici a Românilor uniți, cari formează masa mare a credincioșilor din acest ținut. Ceremonia sfințirii bisericii, după datina străbună, a mișcat adânc pe participanții veniți din toate colțurile județului, sub conducerea preoților și a învățătorilor.

Conducătorii populației minoritare și ai cultelor au înțeles că și Nația noastră este capabilă de manifestări puternice religioase. În credincioșii cari cercetau numai bisericuțele de lemn, adevărate giuvaere ale artei populare, presărate pe întreg ținutul Sălajului, se găsește același suflet religios, poate mai puternic, fiind tăcut și nu zgomotos, ca în acel al credincioșilor bisericilor minoritare, care s-au bucurat în cadrul statului străin nouă de toată protecția și de tot fastul pe care-l poate împrumuta acestor fel de manifestații aparatul administrativ.

Dacă conducătorii bisericilor românești vor ști să întrebuințeze mai ales în orașele locuite de populație străină, semnificația marilor procesiuni religioase, suntem siguri că mulți credincioși rătăciți în cadrul bisericilor minoritare se vor întoarce la biserica strămoșească.

Sfințirea acestei biserici a fost pentru învățătorimea ținutului prilejul potrivit pentru a dovedi tuturor, că deși educația ei este făcută de stat în spirit laic, totuși aceasta nu înseamnă o depărtare de biserica noastră strămoșească și o răcire a raporturilor dintre slujitorii celor două instituții.

A fost suficient un apel călduros din partea Dlui Dumitru Mărgineanu, conducătorul însuflețit al învățământului din acest județ, ca învățătorimea să-și dea obolul ei pentru cumpărarea celui mai frumos clopot al bisericii.

Gestul învățătorimii și îndemnul conducătorului ei trebuesc tălmăcite în sensul celor de mai sus. Învățătorimea Sălajului, venită de pe întreg cuprinsul Țării, nu numai că este adânc religioasă, ea a dovedit în repetate rânduri că e totdeauna gata să dea tot sprijinul preoților pentru propovăduirea învățăturii lui Cristos și a principiilor moralei creștine.

Prin hărnicia unui tânăr învățător venit din ținutul Gorjului să facă apostolat la graniță, s-a putut ridica o școală frumoasă și o biserică pentru puținii români dintr-un sat cu proprietar ungur. Acest tânăr învățător, ortodox după credința părinților săi, nu a precupețit nici o oboseală pentru ca foștii servitori ai proprietarului ungur să aibă un loc de închinare sărbătoare în zilele de Duminică și sărbătoare.

Câtă vreme va dăinui în acel colț pitoresc al Zalăului monumentul închinat credinței străbune din turnurile bisericii se va revărsa prin glasul viu al clopotelor, de-a lungul veacurilor dovada că în anul Domnului 1934, învățătorimea română a Sălajului a mărturisit alipirea ei către biserica care ne-a păstrat ființa noastră etnică, și a dat obolul său modest din toată inima, iar generațiile de învățători vor cunoaște că în acel an ei au avut un conducător care și-a înțeles rostul lui de creștin și român.

C. Iencica”.

în „Școala Noastră”, an. XI,

nr. 7-8, septembrie-octombrie 1934

Note:

1. Andreea Vilcovschi, „Preot ortodox, despre notele informative în comunism: Dădea bine să trec în rapoarte că au fost mai puțini oameni”, în „Adevărul”, 16 august 2016, vezi, https://adevarul.ro/stiri-locale/zalau/preot-ortodox-despre-notele-informative, accesat în 9-11 iunie 2025.
2. Preotul Ioan Ghiurco a fost, după înlăturarea regimului comunist, ctitorul catedralei ortodoxe „Sfânta Vineri” din Zalău, vezi D. Pop, „Ctitorul și Catedrala”, în „Caiete Silvane”, nr. 222, iulie 2023, p. 41-44. Pelerinajul este definit ca o „Călătorie la localitățile importante din punct de vedere religios”, în Minerva. Enciclopedie română, Cluj, 1929, p. 751 sau „Călătorie rituală presupunând existența unor locuri colectoare de forțe sau energii divine care pot fi mai ușor implorate aici decât în alte părți”, în Dicționar enciclopedic, vol. V, Ed. Enciclopedică, București, 2004, p. 277; cele mai multe și mari pelerinaje la locuri închinate Fecioarei Maria se fac de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, din 15 august; la 11 septembrie 2011, Maica Domnului a fost proclamată ocrotitoarea Zalăului, vezi Petroniu, „Maica Domnului – Ocrotitoarea Zalăului”, în Credință și viață în Hristos. Anuarul Episcopiei Sălajului, Ed. Episcopiei Sălajului, Zalău, 2011, p. 245-248.
3. Bisericii greco-catolice i-am dedicat un capitol în lucrarea Cultură și societate în județul Sălaj (1918-1940), Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2000, p. 173-196; vezi și N. Gudea, V. Părău, Zalău. Un oraș la frontiera de nord-vest a Transilvaniei. Schiță monografică, Zalău, 2013, p. 309-312, unde găsim, iarăși, un istoric al bisericii greco-catolice din Zalău, cu multe informații valoroase.
4. „Note și impresii de la o vizitație canonică în Zălau”, în „Gazeta de Duminecă”, an. III, nr. 26, 2 iulie 1922, p. 1-3.
5. Vezi Anexa 1, „Apelul comitetului parohial pentru donații”; ortodocșii din Zalău aveau, deja, din 1927, o biserică a lor, vezi D. Pop, Biserică și societate în Sălaj. Protopopiatul ortodox Românași, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2002, p. 153-154 și 205-207.
6. Vezi Anexa 2, „Glasul clopotelor”.
7. Vezi V. Părău, „Istoria bisericii Greco-Catolice din Zalău”, în „Studia Caiete Silvane”, an. I, nr. 1, Zalău, 2024, p. 51-64, unde este prezentată cu multe amănunte istoria acestei biserici, informații folosite în redactarea acestui studiu.
8. Andreea Vilcovschi, art. cit.
9. „Gazeta Sălajului”, an VIII, Zalău, 21 august 1937, nr. 34, p. 3; 15 august era (și este) și Ziua Marinei.
10. „Pelerinajul la Zalău”, în „Vestitorul”, an XV, nr. 17, din 1 septembrie 1939.
11. Arhivele Naționale, Serviciul Județean Sălaj, fond: Departamentul Cultelor Sălaj, dosar 6, 1970, f. 297-298.
12. Ibidem, f. 315-317, informare întocmită de Stan Tudor, „împuternicit principal județean”.
13. Idem, dosar 10, 1971, f. 84-85.
14. Idem, dosar 23, 1973, f. 102-104.
15. Andreea Vilcovschi, art. cit.