În județul Sălaj, concentrarea și internarea populației evreiești în ghetou și apoi deportarea ei au fost precedate de un șir de măsuri cu caracter antisemit, luate de autoritățile administrative locale, mai ales după 19-20 martie 1944. Cu privire la locația și amplasarea ghetoului, au existat două variante. Prima variantă mergea pe ideea unui ghetou amplasat pe o stradă din jurul sinagogii și pe locurile virane din jurul acestui edificiu. Cea de-a doua variantă presupunea amplasarea ghetoului în hotarul localității Cehei, la o distanță de aproximativ cinci kilometri de oraș, unde se afla o fabrică de cărămidă și țiglă. S-a ales, într-un final, cea de-a doua variantă, fabrica de cărămidă și țiglă de la Cehei, așa-numita „cărămidărie Klein”.
În seara zilei de 2 mai 1944, șefii poliției Zalău și Șimleu Silvaniei au emis ordonanțe prin care li se punea în vedere evreilor că nu au voie să-și părăsească domiciliul, pentru ca, mai apoi, în dimineața zilei de 3 mai 1944, echipele din cele două orașe să pornească la ridicarea lor din case.
Echipele care s-au ocupat de adunarea și internarea evreilor erau formate din polițiști, jandarmi și funcționari, dar cu preponderență din membri ai partidelor fasciste. Evreilor li s-au dat la dispoziție 10-15 minute pentru a-și preda bunurile și pentru a-și face bagajul. Aveau voie să ia cu ei un bagaj de maximum 50 kg de persoană, în care puteau să-și pună și alimente.
Evreii din orașul Zalău au fost adunați la sediul poliției, unde au fost percheziționați, pentru ca, în seara zilei de 5 mai 1944, să fie duși la gară, de unde au fost transportați în vagoane de marfă la ghetoul din Cehei.
Hrana din ghetou
Hrana primită de evrei în ghetoul de la Cehei consta în 160 g de pâine și ½ kg de supă de fasole sau aceeași cantitate de cartofi. Li se dădea o singură masă pe zi, motiv pentru care, dimineața și seara, pentru a-și potoli foamea, evreii erau nevoiți să culeagă coji de pâine și alte resturi de mâncare pe care cei care păzeau ghetoul le aruncau la gunoi. Lipsiți de hrană și flămânzi, suferinzi în proporție de 70% de boli diareice și având sănătatea distrusă, 80% dintre evreii din Șimleu Silvaniei au fost găsiți inapți de muncă, odată ajunși la Auschwitz și, prin urmare, așezați în partea stângă, spre a fi exterminați în camerele de gazare.
După patru săptămâni, închiși în ghetoul de la Cehei, evreii au fost duși spre Auschwitz în trei transporturi. Înghesuiți câte 70-80 de inși într-un vagon care avea o capacitate de aproximativ 40 de persoane, fără apă și mâncare, au murit în vagoane aproximativ 200 de evrei. Dintr-un total de 2.110 evrei din Șimleu Silvaniei deportați la Auschwitz, la final s-au reîntors 192 de evrei.
Urmări
Dacă în anul 1940, la nivelul județului Sălaj, numărul evreilor era de 14.464, conform recensământului general al populației României din 25 ianuarie 1948, după limba maternă idiș, în județul Sălaj era înregistrat un număr de 1.643 de persoane. Acesta reprezintă populația evreiască care a supraviețuit și s-a reîntors în județul Sălaj.
Scurtă cronologie
Toamna anului 1940 − primele măsuri organizate împotriva populației evreiești.
28 noiembrie 1940 − în localitatea Crasna au loc primele expulzări.
1941 − deportarea evreilor în Galiția.
15 aprilie 1941 − sunt create primele detașamente de muncă forțată.
Martie − aprilie 1944 − aproape zilnic apare câte o ordonanță guvernamentală împotriva evreilor.
27 martie − 28 august 1944 − au fost emise 73 de acte normative, prin care evreii au fost deposedați de bunuri, excluși din instituțiile publice, izolați și concentrați în ghetouri.
7 aprilie 1944 − a fost dat ordinul prin care are loc trimiterea tuturor evreilor din Sălaj, Bihor, Satu Mare, Cluj, Bistrița-Năsăud, Solnoc-Dăbâca în ghetouri.
3 mai 1944 − a început ghetoizarea și deportarea evreilor.
15 mai 1944 − se încheie operațiunea de deportare a evreilor din Nordul Ardealului.
7 iunie 1944 − are loc ultimul transport al evreilor.
Mărturia scriitoarei Elly Gross Berkovits, supraviețuitoare a Holocaustului
„În 1944, în prima zi după Paștele evreiesc ne-au strâns din oraș și ne-au dus la ghetoul Cehei. (…) Niciodată n-am să uit cât trăiesc. Când am intrat în ghetoul din Cehei, în partea dreaptă erau niște stâlpi de care erau niște bărbați în vârstă legați. Corpul lor era plin de sânge uscat. Nu erau morți, erau leșinați. Îi băteau dacă aveau cumva ceva de ascuns. În oraș trăiau 1.594 de evrei – am făcut o listă. Am făcut apoi o listă cu cei care au supraviețuit – 201, din cele 1.594 de persoane. Pot să spun că a fost un miracol că am supraviețuit. Patru femei au fost selectate să curețe cartofi. Aveam 15 ani și am fost una dintre ele. Am avut astfel voie să mănânc cartofi fierți cât am vrut și am avut apă de băut. Ceilalți stăteau la rând două zile pentru a primi un cartof. N-am să uit niciodată că, deși râul Crasna curgea pe lângă ghetou, nu ne dădeau apă. Când plecam seara de la muncă, primeam unul sau doi cartofi nefierți, pe care îi duceam mamei și fratelui meu. În 27 mai, sâmbăta, era o zi frumoasă, cu soare, dar nu pentru noi, am fost înghesuiți într-un cort din ghetou. Ne-au spus să intrăm într-un cort de pânză și ne-au controlat, ne-au dezbrăcat până la piele, să nu avem nimic. Asta a ținut de sâmbătă dimineața până seara. Seara ne-au condus la vagoane, unde 95-100 de persoane au intrat în vagon și, repet, Crasna curge pe acolo și ne-au dat o găleată de apă la atâtea persoane, care a însemnat o picătură pentru fiecare, și o găleată pentru nevoi. Am pornit seara și ne-au dus la gara din Șimleu, unde am stat o zi întreagă în soare, în vagon. Transportul a pornit în noaptea de 28 către 29 mai. (…) Pe drum s-a născut un copilaș. Erau și oameni care au murit și morții erau trași într-o parte în vagon. Când am coborât din vagon, morții, copilul cel născut cu mama și cei care nu puteau umbla au fost aruncați într-o căruță trasă de bărbați cu haine cu dungi. Zona era înconjurată cu sârmă ghimpată, bărbații strigau, câinii lătrau. Am văzut coșurile din care ieșea fum și flăcări roșii câteodată. Aerul era plin de fum gros. Nu se vedea cerul, era ca o ceață și mirosea a cauciuc ars. Din depărtare am auzit muzică simfonică. Am fost despărțiți în două grupuri: mamele cu copiii și fetele mai tinere într-o parte, bărbații în vârstă cu bărbații tineri în altă parte. În ultimul moment, un ofițer bine îmbrăcat, cu mănuși albe, a făcut semn și atunci un soldat m-a împins către grupul de bărbați. Am fugit și i-am făcut mamei semn cu mâna și ultima dată i-am văzut în viață. Mai târziu, după război, am aflat că au fost gazați.”
* Fragment din auxiliarul didactic „Moștenirea evreiască din Sălaj”, Editurile „Școala Noastră” și „Caiete Silvane”, Zalău, 2025, coordonatori Marius-Mirel Matyas și Daniel Stejeran.
