■ Citesc, amuzat, la rubrica „Telex”, „Dorința primului împărat chinez” (Magazin istoric, decembrie 2025). „Știrea” e, de fapt, mai veche: „Pe măsură ce puterea sa creștea, Primul Împărat al Chinei a devenit obsedat de moarte și de dorința de a deveni nemuritor. El căuta poțiuni magice care să garanteze viața veșnică și consulta în mod regulat magicieni și alchimiști. A organizat chiar și expediții la Marea Chinei de Est în căutarea miticelor «Insule ale Nemuritorilor», cu speranța de a găsi ierburi și plante care să-i aducă nemurirea. În mod ironic, încercările Împăratului de a trăi veșnic ar fi putut contribui la moartea sa prematură, la vârsta de 49 de ani, deoarece unele dintre elixirurile pe care le bea conțineau mercur” (agerpres.ro). Mai nimic nou pe strada Nemuririi: „Președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping au fost surprinși discutând în privat despre transplanturi de organe, biotehnologie ca mijloc de prelungire a vieții și posibilității de a trăi cel puțin 150 de ani, în marja unei parade militare din Beijing, notează Politico. Potrivit unei înregistrări audio surprinse de CCTV, cei doi au fost auziți vorbind despre posibilitatea nemuririi prin transplanturi de organe și proceduri medicale avansate pe care le consideră cheia «nemuririi»” (digi24.ro). Vă închipuiți că doar dictatorii își doresc „nemurirea”? Nu cumva și voi credeți în viața veșnică, adică în nemurire? Cu trupul și cu sufletul? Recitesc, amuzat, din „Homo Deus”: „După părerea mea, speranțele cu privire la tinerețea veșnică în secolul XXI sunt premature, dar oricine le ia prea mult în serios va avea parte de o dezamăgire cruntă. Nu-i ușor să trăiești cu gândul că vei muri, dar e și mai greu să crezi în nemurire și să constați că te-ai înșelat” (Harari, Polirom, 2018, p. 31). Același autor afirmă mai departe în cartea menționată: „La drept vorbind, până în prezent medicina modernă nu ne-a prelungit durata naturală de viață nici măcar cu un an. Marea ei realizare este aceea că ne salvează de moartea prematură și ne permite să ne bucurăm din plin de viață”. Mă rog, e de discutat despre bucuria de a trăi. De a trăi veșnic, de pildă, nemulțumit. Nemuriri și nemuriri. De la mumiile egiptene (corp păstrat pentru veșnicie), la nemurirea online, istoria știută a umanității (și nu sunt multe mii de ani) pare o succesiune de raportări la viața după moarte, la veșnicie, la nemurire. Și nu doar într-o cheie „pozitivă”. Iadul, pentru mulți, nu e doar în minte, în timpul vieții, ci o realitate… nemuritoare. Pentru „păcătoși”, firește.
■ Suntem ceea ce gândim, ceea ce mâncăm, ceea ce facem, ceea ce visăm… Ce simplu ar fi să fim doar ceea ce gândim sau ceea ce visăm: nu putem scăpa de anatema morții. „Destinul” pare a fi o acumulare, prin sita vieții, de gânduri, stări și fapte. Dar moartea, în prea multe cazuri, nu vine în funcție de „destinul” fiecăruia. Ciudat, omenirea prosperă, în ciuda acestor „nedreptăți”. E posibil, așadar, să se manifeste un „destin colectiv”, explicabil și prin multele accidente: războaiele și morții acestora, accidente rutiere, feroviare etc. Dacă destinul nu îți este scris, cum se spune, e revoltător să constați că gândurile tale bune, stările tale pozitive sau faptele tale exemplare sunt curmate de întâmplări stupide ori de demența colectivă. Dacă destinul îți este scris, e iarăși strigător la cer: ce alegeri poate să facă, în acest caz, omul? Suntem ceea ce gândim, ceea ce mâncăm, ceea ce facem, ceea ce visăm?
■ Încă o duminică departe de zarva lumească. Gând: răzvrătirea supremă este imposibilă. Nu poți „evada” decât în cadrele destinului: sertarele vieții. Poți alege din ceea ce îți este dat. Nu e predestinare în sens absolut. Cei care ți-au dat viață (vorbesc aici de creația divină continuă) îți oferă un sistem de sertare, un sistem pe care nu îl poți cunoaște. Deschizi un sertar, mergi pe un drum; deschizi un alt sertar, călătorești pe un alt drum. Apoi, ți se vor arăta alte și alte sertare. Ciudată mobilă biologică-divină, dar, așa cum spunem, alegi (uneori fără să conștientizezi) din ceea ce ți se dă. Altfel, e un fel de amăgire. Nu vei înțelege oricum nimic. Nici despre sertarele vieții, nici despre drumuri, nici despre căi spirituale.
■ Pe strada Nemuririi, la numărul 2026, constatare banală: viața e tot mai scumpă. Credința e tot mai ieftină. Oare s-a ieftinit și nemurirea?
