Daniel Săuca, Punctul. Și capătul (I)

■ Echilibrul. Armonia. Cumpătarea. „Filosofia cere cumpătare, nu tortură, iar cumpătarea nu-i nevoie să fie neîngrijită. Viața noastră să se țină la mijloc între felul de viață al înțeleptului și felul de viață al tuturor, această cale mijlocie e cea care îmi place” (Seneca, „Scrisori către Luciliu”, traducere de Gheorghe Guțu, Humanitas, 2023, p. 41). Nu numai filosofia ar cere cumpătare. Doar că aici nu e vorba neapărat de filosofare, gândire, meditație. Ci de „stilul de viață”. Azi, propovăduiesc cumpătarea preoții, medicii, nutriționiștii, influencerii de toate soiurile. „Stilul de viață sănătos”. Ce înseamnă stilul ăsta? „Un stil de viață sănătos presupune respectarea unei diete sănătoase, echilibrate, dar și exerciții fizice zilnice, odihnă suficientă și evitarea unor obiceiuri nocive, care ne pot îmbolnăvi” (stirileprotv.ro). Nu am prea găsit gândirea printre obiceiurile sănătoase. De fapt, dacă gândești prea mult, te obosești. Și cam inutil. Lasă pe alții să gândească în locul tău. Adoptă un „stil de viață sănătos” și vei trăi, presupun fericit, până la adânci bătrâneți. Edenul e aici lângă tine. Nu trebuie să-l cauți, să-l aștepți, să-l găsești în viața de apoi. Și apoi, dacă te gândești un pic, de ce să riști, de ce să pariezi pe ceva indemonstrabil? Pascal a pariat și nu cred că a fost tare cumpătat. Probabil. Oricum, viața de azi e plină de indicații prețioase. Oriunde te întorci dai de o pildă, de un sfat, de un imperativ: ce să faci, cum să faci. Sănătatea, fericirea, mântuirea îți sunt garantate dacă urmezi rețeta, predica. Unii îți garantează viața fericită, sănătoasă, aici, acum, pe pământ, alții într-un dincolo mai misterios.

■ Poezia nu mai îmi spune nimic. Eseul mă obosește. Jurnalul nu mai e interesant. Nici măcar pentru mine. Jurnalul meu. Filosofia nu mă mai stârnește. Stau pe marginea prăpastiei și privesc cultural hăul. Organizez mersul industriei divertismentului la poalele Meseșului…

■ Aș fi vrut să vă povestesc despre punct și despre capăt. Despre început și despre sfârșit. Și cum să povestesc despre începutul care nu are sfârșit și despre sfârșitul care nu are început? Nu sunt un povestitor. Nu am putut spune niciodată o poveste până la capăt. Povestea vieții mele nu ar fi un prilej de rânduială literară. Nu am putut scrie niciodată o poveste. Punctul. Și capătul necesită totuși o poveste. Așezată în pagini după ritmul creației aflată în desfășurare. Și moartea se desfășoară. Și viața. Un început trebuie să aibă un sfârșit. Cum poate avea eternitatea început și sfârșit?

■ Iluzia nemuririi (și) prin social media. Și nu e doar piedica în calea uitării. E și deocamdată puțin credibila idee a creării unei uriașe baze de date cu toate numele muritorilor de pe Pământ. Nu ține neapărat de social media. Viața noastră pământeană va ajunge pe un dispozitiv pentru urmașii noștri. Oare există undeva o carte în care să fie scrise toate numele oamenilor care au trăit până acum pe Terra?

■ N., pe RRA, afirmă și el că România astăzi o duce cel mai bine. Și că nu sunt în regulă mesajele, pornirile antioccidentale, antieuropene ale românilor. De meditat, într-adevăr, la noul naționalism românesc. Și la ce mai înseamnă azi patriotismul. C. îmi confirmă prudența: să nu credem, să fim circumspecți cu propagandele Rusiei și Ucrainei aflate în conflict.

■ Muzeul Prado. M-am simțit sufocat cu atâtea capodopere într-un singur loc. Și cu milioane de turiști absenți, obosiți, plictisiți. Turismul planetar îmi provoacă repulsie.

■ În drum spre Cluj, din nou. Nu înțeleg de ce nu există nici astăzi, la mintenaș 106 ani de la Marea Unire, o linie ferată directă Zalău – Cluj. Ar fi imposibil de realizat? Cum de nu s-a gândit nimeni, la 35 de ani de la Marea Revoluție din Decembrie 1989, să organizeze și să difuzeze, de Anul Nou, în prima sau în a doua zi a noului an, un concert extraordinar al Filarmonicii bucureștene (de pildă)? Sunt mai interesante valsurile vieneze pe TVR 1?

■ A.R. la Carei: ce apreciezi mai mult, omul din Dumnezeu sau Dumnezeul din om? Această întrebare i-ar fi fost adresată de un profesor clujean la un examen.

■ Globalizare: fasole din Etiopia, vin din Africa de Sud, usturoi din China, cartofi din Franța. De la cinematografele din căminele culturale la cinema-ul de acasă.

■ Scriu cu un creion roșu ce îmi aduce aminte de creionul chinezesc. Nu de creionul chinezesc (ce eroare!), ci de creionul roșu de tâmplărie. Am scris cândva și cu o asemenea unealtă, în lipsa și a creioanelor chinezești.