■ Am primit două cărți semnate de PS Benedict, Episcopul Sălajului: „Suișuri în inima ta” (Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2025) și „Etapele vieții spirituale în tradiția siro-orientală. Autori, scrieri, contextualizare și actualizare” (Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2025). Bucuroși de colaborare, aici doar un scurt fragment din „Suișuri în inima ta” (o carte pentru tineri și nu numai, un volum pe care îl recomandăm cu plăcere): „Cunoașterea de sine aduce cunoașterea lumii, iar în cele din urmă, așezarea fericită în această lume, pentru aici și acum, dar și pentru dincolo și pentru vremea ce va să vină” (p. 70).
■ Pe o temă de sezon, Sever Voinescu: „Știu că pot deveni imediat antipatic, dar totuși o spun: niciodată nu am înțeles voga Concertului de Anul Nou de la Viena. E bătaie pe bilete, pare că visul tuturor snobilor și ștabilor din Estul și Centrul Europei, ca și al turiștilor asiatici cu buzunare adânci este să meargă la Musikverein în dimineața de 1 ianuarie, să asculte valsuri și să bată din palme la «Marșul lui Radetzky», sincronizați și stimulați de dirijor, când mai tare, când mai încet, ca într-o acțiune de socializare dintr-un azil de bătrâni milionari. Ba unii adaugă și un alt rafinament. După concert se merge la Sacher spre a se consuma o feliuță din tortul cu același nume. Ca să vă dezamăgesc de tot, aflați că nu-mi place deloc tortul Sacher. Hotelul, da. Tortul, nu. În fine, multe în lumea asta nu le înțeleg și mă resemnez” (dilema.ro). Nu intru în polemici, nu mă interesează isteria legată de concertul din acest an, dar întreb: oare noi nu am putea organiza și transmite un Concert de Anul Nou? Nu vă grăbiți să răspundeți.
■ Pe un scandal, nu chiar de sezon, Varujan Vosganian: „Ideologizarea viziunii despre literatura română, evitarea criteriului estetic, al valorii, se includ într-o tentativă mai amplă de uniformizare, de «industrializare» a culturii române. România nu are o Strategie culturală, proiectele de strategie prezentate succesiv de către Ministerul Culturii avantajează concepte precum «industrie creativă» sau «lucrător cultural» în dauna artelor și a creatorilor, iar necesitățile de finanțare se îndreaptă precumpănitor către amenajarea ecologică a așezămintelor culturale, digitalizare sau promovarea culturii de masă, și nu spre susținerea reală a culturii, ca expresie a unicității și creativității artistului. Depersonalizarea, tehnologizarea, minimizarea tradiției culturale, de la începuturi până azi, constituie un pericol pentru identitatea culturală a națiunii române” (romanialiterara.com).
(D.S.)
■ Fumul despletit al anilor arși, de Viorel Birtu-Pîrăianu, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2025. „În Fumul despletit al anilor arși, Viorel Birtu-Pîrăianu își asumă condiția poetului rătăcitor, prins între efemer și veșnicie, între eros și melancolie, între tăcerea cosmică și fragilitatea umană. Poeziile sale se desfășoară ca un jurnal al arderii interioare, unde fum, lacrimă, val, trepte, lespede sau înger devin repere ale unei geografii lirice tensionate. Figura poetului se conturează ca martor și cioplitor de timp. Pescar de iluzii și constructor de trepte spre nicăieri. Între anotimpuri și spații universale, între pași pierduți și aripi sfâșiate, vocea sa rămâne fidelă durerii și întrebării, transformând neliniștea în vers. Imagistica recurentă – cerul, trupul, sărutul, umbra, durerea – configurează o poezie a intensității, unde erosul visceral se împletește cu moartea, iar lumina se frânge în tăceri. Volumul se citește ca o confesiune a fragilității și ca o meditație asupra trecerii. În fiecare poem, cititorul întâlnește un spațiu liminal unde iubirea, singurătatea și dorul se mistuie în timp, lăsând în urmă doar fumul despletit al anilor arși – mărturie a frumuseții crude și a neliniștii fertile a existenței. Viorel Birtu-Pîrăianu ne-a încredințat acest volum de poezii pentru a apărea sub auspiciile Cercului literar de la Cluj, fiind în același timp cartea cu numărul 2 din colecția cu același nume a editurii Casa Cărții de Știință.” (Emilia Poenaru Moldovan)
■ Fântâna cu păsări albe – poeme, de Silvia Curelaru Ibănescu, Editura Pontos, Chișinău, 2024. „Gata să fie și să ființeze cuvintele toate acoperă tăceri asurzitoare ale sufletului, iar «mintea se zbate / sub urlet / atentă la inima / învelită în clopot» (Teamă). Poemele sunt rod al unui tumult interior temperat, așa cum însăși autoarea afirmă că «din mâinile înfrunzite-n răbdare / se țese pânza corăbiilor/ rezistente la furtună» (Din mâinile înfrunzite), care mâini construiesc o făptură «înlăcrimată / departe de zâmbete» (Cifrul), ce se descifrează pe sine, încifrându-se. Cartea de față este un debut, care obligă pe viitor poeta, așa cum somnul cireșilor ține prizonieră frumusețea și mireasma lor viitoare!” (Stela Iorga)
■ Vindecarea între două jumătăți, de Silvia Curelaru Ibănescu, Editura Hoffman, 2025. „Filonul liric al poetei Silvia Curelaru Ibănescu irumpe din latența magmatică a unor trăiri fremătătoare strunite discret de o evlavie creștinească prescrisă în ADN-ul șlefuit cu durere în cochilia neamului său din care – Iată! – s-a născut poezia, perlă voalată străveziu de un prezent continuu în care naturalul și fantasticul, subtil alambicate, o plasează în zona realismului magic rafinându-i stilul și conținutul ideatic cu inserții meditativ-filozofice asupra existenței în ipostazele ei ancestrale: nașterea, viața și moartea, bucuria și tristețea, suferința și vindecarea, speranța și disperarea, visul… Și, peste toate, ca o pecete mirobolantă – IUBIREA!” (Ion Avram)
■ Edupoeme, de Daniel Danciu, Editura StudIS, Iași, 2025. „Volumul de față are în total 980 de haikulte (cuvânt compus din haiku și cultură) și 110 edupoeme (cuvânt compus din educație și poeme). Haikultele încearcă, și reușesc în mare măsură, să păstreze structura lor cu 17 silabe (5-7-5). (…) La fel ca în volumele de poezie anterioare, și aici apar mai multe tehnici auto-impuse și realizate (literare, omul, simțuri, divine, științifice, sociale, anotimpuri, patria etc.), precum și pseudo-licențe sau rarități poetice, cum ar fi: verticale, cu numere sau numerice, cu însușiri și caracteristici, fie ele cu trepte ordonate, crescătoare sau descrescătoare etc.” (Daniel Danciu)
■ Un pod peste copilărie, de Alexandru Jurcan, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2025. Traducerea versiunii în limba franceză este realizată de Liliana Șomfălean, iar ilustrațiile, de Alexandru Bodea. „Alexandru Jurcan nu inventează, descoperă poezia în locurile cele mai neașteptate, ai spune banale, dacă privirea lui nu le-ar face să fie surprinzător de vii, strălucind de o lumină secretă.” (Adrian Popescu)
■ Punctăm apariția romanului istoric Fiul muntelui, de Florin Horvath, la Editura Ighemonicon, București, 2025. „Și, când nu se va mai putea nicicum, în trupul de carne vor coborî încă din viață, subit, alte trupuri de lumină, demne de a îndrepta deplin căderea. Până atunci vom mima că voim a ne cunoaște sau vom realiza că în adevăr ne putem cunoaște și sta în vecinătatea miracolelor? Sinele fiecăruia e gata să vă răspundă. Nu ezitați să-l așezați în tainică legătură cu Sinele Universal, nu uitați că aveți un dar de la născare – Duhul Iubirii și al Binelui Universal. Prețuiți-l cât e al vostru!” (Florin Horvath)
(C.Ș.C.)
■ Scriitorul Artemiu Vanca a publicat un nou volum dedicat satului său natal. Cartea „Din istoria Bănișorului (Pe scurt)” a apărut la Editura 2M Digital Printshop din București. În cuvântul-înainte, autorul precizează următoarele: „Sper ca broșura să trezească interesul bănișorenilor, cărora le este destinată, capitolele fiind scurte și conțin date importante din istoria satului. Consider că e bine să luăm cunoștință de ele pentru a ști cine au fost și prin ce au trecut, de-a lungul secolelor, cei din care ne tragem, cei cărora le datorăm viața și locul sub soare în care trăim, dar și cine au fost cei care i-au sprijinit, ca să le cinstim memoria, dar și pe cei care i-au prigonit, cărora, chiar dacă pe ei i-am iertat: nu trebuie să le uităm faptele, pentru că ele se pot repeta. Istoria ne dă un sentiment de mândrie legat de ascendența noastră și ne dă hotărârea de a urma idealurile de libertate, bunăstare, omenie, știință de carte și credința în Dumnezeu ale strămoșilor noștri”. Cetățean de Onoare al satului Bănișor, Artemiu Vanca este membru al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj și a publicat la Editura „Caiete Silvane” volumele: „Poate îngerii”, 2015; „Caleidoscop nostalgic: oameni și întâmplări”, 2017; „Legendele Bănișorului”, 2017; „Nu te lăsa!”, 2019; „Iubirile băieților din Valea Banului”, 2012; „Băieții din Valea Banului”, vol. I-IV, 2025.
■ În eseul „Scriitorul și lumea”, publicat în nr. 270-271/noiembrie-decembrie 2025 din revista de cultură „Nord Literar”, criticul literar și eseista Irina Petraș scrie despre rolul scriitorului și al intelectualului într-o lume dominată de superficialitate, consumerism și manipulare. Autoarea arată că scriitorii nu sunt superiori moral altor oameni, dar au obligația de a spune adevărul și de a păstra spiritul critic într-o lume confuză. „Scriitorii sunt oameni ca toți oamenii, talentul și inteligența nu te fac automat nici curajos, nici imaculat. Ba, s-ar putea să fie câteodată chiar dimpotrivă. Nu compar epoci, compar oameni, «singurătăți». În «Soarele înșelător» al lui Nikita Mihalkov se spun niște lucruri nete: totdeauna ai de ales, chiar dacă una dintre variante e moartea, iar dacă ții foarte tare la o stare de lucruri, apăr-o, nu aștepta să recunoască celălalt că ai dreptate, fiindcă e omenesc să n-o facă de bună voie”, a apreciat președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. În final, scriitoarea avertizează că fără adevăr, responsabilitate și comunitate, viitorul nu poate fi mai bun decât prezentul: „Ei bine, trăgând linie și adunând, aș spune că spiritul timpului nostru e oscilant, că niciodată n-a fost lumea mai hăituită de propriul trecut și mai obsedată, la modul depresiv și haotic, de viitor. Cum bine s-a spus, «nici viitorul nu mai e ce-a fost!»”.
■ În numărul 3 (95)/2025 al revistei de literatură, artă și cultură „Mișcarea literară” este omagiat George Vulturescu. Despre activitatea și operele poetului, publicistului și editorului sătmărean au scris: Olimpiu Nușfelean, Gheorghe Glodeanu, Delia Muntean, Mircea Popa, Menuț Maximinian, Virgil Rațiu, Amalia Levey și Ioan Nistor. În revista apărută la Bistrița este publicată și ancheta „Mașina de scris”, redactorii revistei „Mișcarea literară” adresând următoarele întrebări: „1. Ați scris (vreodată) la mașina de scris? Mai folosiți această formidabilă «mașină»? Cu ce sentimente și în ce împrejurări?; 2. Astăzi, la scris, folosiți creionul sau pixul, tasta de la calculator sau de la laptop, telefonul? Cu ce determinări?”. Printre cei care au răspuns la ancheta literară s-a numărat și poetul și criticul literar sălăjean Viorel Mureșan, care evocă relația sa cu mașina de scris, obiect simbolic al creației literare și al rezistenței culturale în perioada comunistă. „Prin anii ’80 ai secolului trecut, când dibuiam și eu, în forme incipiente, tainele scrisului, lucrul cel mai de preț la care puteam râvni era o mașină de scris. Suspectam atunci semnele lăsate de ea pe o coală albă de un prestigiu la care nu putea nici măcar să viseze ezitantul scris de mână. Cu mari sacrificii din partea familiei, mi-am procurat o mașină de scris – și încă una de marcă japoneză – printr-un soi de troc studențesc de la Căminul «Avram Iancu». Mi-am scris la ea toate cărțile din primele trei decenii de creație, până spre 2010, când, luându-i locul treptat calculatorul, procurarea panglicii cu tuș devenea o problemă insurmontabilă. Relația dintre mine și mașina de scris se consolidase aproape ca una interumană, încât și azi citesc cu uimire versurile ce-i dedicasem în volumul meu de debut: «poemul acesta îl vei dicta mașinii de scris Silver-Reed / într-o zi cu puțin înainte de treizeci de ani…». Dar ceea ce a făcut legătura noastră chiar mai strânsă a fost un faimos decret cinic, din 1983, care dispunea un control periodic, făcut de poliția politică acestor ingenioase instrumente de scris. Astfel, am trecut cu ea de mână, în câteva rânduri, prin birourile întunecate, reci și inospitaliere ale miliției comuniste. Se puteau multiplica prin intermediul ei manifeste, de-aceea devenise o armă dintre cele mai inclemente pentru regim. Astăzi, o mai scot rar de tot dintr-un dulap, repet încet fiecare dintre mișcările cu care o deschideam odinioară, suflu peste ea crâmpeie din poeme pe care i le-au consacrat și alți poeți ai generației mele, apoi o las să se retragă sub carapacea de broască țestoasă a capacului ei negru”, a precizat Viorel Mureșan.
■ La Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuș a apărut un nou volum de eseuri semnat de Olimpiu Nușfelean. „Sfîrșitul salvat” cuprinde 15 eseuri scrise de directorul revistei „Mișcarea literară”, referitoare la scrisul ca refugiu și mijloc de supraviețuire, relația omului cu timpul, bătrânețea privită din perspectivă literară, confruntarea scriitorului cu propria bătrânețe, conștientizarea morții ș.a. Titlurile eseurilor sunt următoarele: „Tema bătrîneții sau Privirea dinspre exterior”, „Melodia sfîșietoare a senectuții”, „Marea fără maree sau asumarea eului în descendența spre finitudine”, „Plînsul Arhanghelului Mihail”, „Viața copiată sau literatura în proximitatea morții”, „Descinderea în moarte prin iubire”, „Cum pui stavilă senectuții?”, „Omul trist din supermarket”, „Somnul de gheață”, „Bătrînețe fără ficțiune”, „Oboseala de a fi fericit convențional”, „Privirea devastatoare”, „O regăsire a chipului omului”, „Drapelul înfrîngerii eterne” și „Sfîrșitul salvat”.
■ La Editura Presa Universitară Clujeană a apărut ediția a II-a revăzută și adăugită a volumului „Biblioteca personală. Lecturi de istorie și filosofia culturii”, semnat de Mihaela Gligor, cercetător științific principal la Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „George Barițiu”, Academia Română, Filiala Cluj-Napoca. „Discursul Mihaelei Gligor revine obsesiv la raportul tranzitiv dintre «carte» și «călătorie», ancorat în nevoia accesului la cultură și în imperativul investigării lumii și a creațiilor ei spirituale, reflex al cercetătorului pentru care fascinația arhivelor și importanța documentelor sunt fundamentale. (…) Eseurile despre exil ale lui Norman Manea, studii românești de religie comparată, filosofie a religiilor, imaginar biblic, istorie sau antropologie, corespondență inedită și volume internaționale consacrate unor teme cât se poate de actuale – transformare transnațională, globalizare, multiculturalism, interculturalism, migrație – transformă «Lumile paralele» ale Mihaelei Gligor într-o oglindă multifațetată, cu dezvoltări potențial infinite, organic legate de spiritul constructiv al intelectualului conștient de privilegiul lecturii și cufundat voluntar în plăcerea rafinată oferită de cărți”, a apreciat scriitoarea Constantina Raveca Buleu în prefață. „Cărțile spun povești despre locuri și oameni, căutări și împliniri, probleme și soluții. Însă redau și trăirile personale ale autorilor care au încercat și au reușit să-și pună creativitatea și expertiza în folosul cititorilor. Cărțile scrise pentru cititori curioși și pasionați. Menirea lor este să educe, să inspire și să deschidă noi orizonturi. Așa se face că «Biblioteca personală» a crescut de la o zi la alta. Ediția a II-a conține 51 de texte despre 53 de cărți care inspirat, m-au ajutat să înțeleg mai bine subiectele delicate pe care le-am studiat sau lumea misterioasă și plină de culoare a Indiei «mele». O parte au fost publicate în diferite reviste, despre altele scriu aici pentru prima dată. (…) Mi-aș dori ca «Biblioteca personală» să fie un îndemn la lectură pentru toți cititorii curioși, în special pentru generațiile tinere și foarte tinere ce abia acum descoperă lectura”, a precizat Mihaela Gligor în introducerea la ediția a II-a.
(A.-B.K.)
■ O publicație socio-culturală, editată cu sprijinul Consiliului local Șanț, județul Bistrița-Năsăud, intitulată Izvorul Someșului, ne atrage atenția în mozaicul revuistic actual. Avându-i ca director fondator pe Grigore Cotul și ca redactor-șef pe Leon-Iosif Grapini, ambii prezenți cu materiale de cel mai bun nivel literar în corpul revistei, publicația tipărită în decembrie 2025, însumând 130 de pagini, se află în anul V, la numărul 18 de apariție. În deschidere, Irina Petraș e prezentă cu un mișcător eseu memorialistic intitulat Mică poveste cu o orgă veche. Urmează multă beletristică, epică și lirică, în dreptul căreia întâlnim semnături prestigioase precum: Constantin Cubleșan, Mariana Bojan, Olimpiu Nușfelean, Ioan Pintea, Alexandru Jurcan sau Menuț Maximinian. De asemenea, valorile locale cele mai cunoscute, de la Melania Cuc, Icu Crăciun sau Iacob Naroș, la Elena M. Cîmpan, Petru-Ioan Gârda, Mircea Daroși sau Liviu Păruș, imprimă strălucire multor pagini. Mulți dintre colaboratorii revistei susțin cu probitate rubrici de critică de întâmpinare. Istoria literară e reprezentată prin pagini, inclusiv documente și fotografii rare, despre Liviu Rebreanu, Ion Creangă, George Coșbuc, Hortensia Papadat-Bengescu. O generoasă fasciculă cuprinzând pagini din creația elevilor școlii din comuna Șanț arată că hărnicia și dăruirea unor dascăli mai pot întreține vie flacăra spiritului. Altă fasciculă, consacrată sculptorului Ilarion Voinea, având, după CV-ul artistului, un cuprinzător album cu reproduceri ale lucrărilor sale, susține la un nivel superior componenta grafică a revistei. Ultimele pagini ale publicației îi rotunjesc profilul de revistă-magazin. E vorba despre articole de istorie locală, unele surprind viața social-politică a județului Năsăud în perioada interbelică, altele se referă la răspândirea științei culturii în presa comunistă a regiunii Rodna. Un articol precum Școala din Șanț, 1820-1935, semnat de Valer Pop, își are greutatea sa în economia revistei. Câteva „restituiri” privind tradițiile seculare ale petrecerii sărbătorilor de iarnă în zonă, un buchet de colinde, un foarte util glosar de regionalisme, ca și cele câteva fotografii ale satului Șanț și ale Munților Rodnei încheie o publicație locală cum puține mai avem.
(V.M.)
