Daniel Mureșan, Cronica Discului, Millenium – The Lost Melodies

Estimated read time 3 min read

Se spune că un pictor din Antichitate a primit o comandă interesantă: să facă portretul zeiței frumuseții. Le-a adunat pe cele mai frumoase grecoaice, a luat ce a fost mai frumos de la fiecare și a ieșit un tablou cu cea mai frumoasă dintre zeițe. Un filozof l-a întrebat de ce e blondă și nu brunetă, de ce are ochii negri și nu albaștri. Pictorul, de fapt, a pictat ce credea el că e frumos. Era perfecțiunea lui. Adesea, lui Dumnezeu, descris de antici, îi lipsește acea perfecțiune care ar putea să-i dea o mare imperfecțiune. Iar neputința nu e în el, ci în relativitatea lucrurilor. Dumnezeu l-a pus pe Adam în raiul pământesc cu condiția să nu mănânce din măr, deși Dumnezeu știa că Adam poate să o facă.

Despre perfecțiune par să spună polonezii de la Millenium în noul lor album The Lost Melodies. Pentru a sărbători cea de-a 25-a aniversare a trupei, mai mulți componenți ai grupului s-au întors în studio pentru a înregistra câteva piese, iar piesa centrală este una nouă, unde îi găsim pe cei trei vocaliști ai trupei, reuniți pentru prima oară. Albumul este un fel de best of, cu piese neapărute vreodată pe vreun disc, piese rearanjate și o superbă piesă nouă.

În primul rând, liderul Ryszard Kramarski și trupa sa merită toate felicitările. Foarte multe albume de calitate au fost lansate în cei 25 de ani ai trupei, și nu doar cu Millenium, ci și cu Framauro, Ryszard Kramarski Project (TRK Project) și FatherSon.

„The Lost Melodies”, piesa centrală a discului (15 minute), este o suită în care toți cei trei soliști (Dawid Lewandowski, Łukasz Gałęziowski și Marek Smelkowski) își îmbină vocile pentru prima dată. Compozițiile sunt deseori epice, învăluite într-un sunet modern, adică ceea ce definește Millenium. Elementele neo-prog, susținute de chitare și clape, asezonate cu saxofon și flaut, dau albumului o notă proaspătă.

„The Lost Melodies” nu este o lansare obișnuită, ci este un fel de colecție de momente epice, de armonii încântătoare, frumos lucrate. Ascultându-l, am avut un sentiment de introspecție, accentuat de armonii neobișnuit de clare, dar și de o atitudine space-rock a anilor ʼ70.

Piesa de final, That Was 30 Years Ago, apare ca o amintire plăcută a vremurilor trecute, o formă de nostalgie ce m-a nedumerit în tinerețe, dar cu o altă nuanță și putere la maturitate, fiind o retrăire de momente emoționale, în general pozitive. O plăcută senzație floydiană de final, un final perfect!

Tracklist:

1. The Lost Melodies (15:12)

2. Past the Veil of Clouds (6:43)

3. Something Ends, Something Begins (7:15)

4. Save Me (6:25)

5. To Err Is Human (Alternative Version) (4:26)

6. L.Y.C. 2024 (7:25)

7. Hope Dies Last (Alternative Version) (4:02)

8. River of Love (3:32)

9. That Was 30 Years Ago (4:00)

Componență Millenium:

• Dawid Lewandowski – voce (Fizbers)

• Łukasz Gałęziowski – voce (piesele 1, 8) (Moonrise)

• Marek Smelkowski – voce (piesele 1, 4)

• Piotr Płonka – chitară (TRK Project)

• Łukasz Płatek – saxofon, flaut (TRK Project)

• Krzysztof Wyrwa – chitară bas (TRK Project, Georgius, Loonypark)

• Grzegorz Bauer – baterie (Moonrise, Metus)

• Ryszard Kramarski – clape, chitară (TRK Project, Framauro, FatherSon)

2025 Lynx Music

Poate nu ai vazut...