Încet, încet ajung la hotarele tremurătoare ale bătrâneții, când vârsta îmi perturbează memoria și o face mai selectivă. Unele imagini îndepărtate revin cu mare claritate, în timp ce unele amintiri recente se estompează. Simt tot mai mult gustul caietelor mele cu însemnări de pe vremea Europei Libere. Erau pline de nume de trupe și melodii scrise într-o engleză aproximativă, de goluri, de opriri în mijlocul unui cuvânt, de întrebări și lamentații pentru multe neînțelegeri. Între paginile numeroase pe care mi le amintesc ca ieri, era plin de blues. O muzică de jale a acelor timpuri, o amețeală care mă făcea să văd imagini în fața ochilor. Imagini, deci închipuiri.

Printre însemnările de atunci era și Eric Bibb. De la debutul său din 1972 cu Ain’t It Grand, cariera lui Bibb a fost una fulminantă, plină de cântece blânde și populare despre starea lumii și locul lui în ea.
Cel mai recent album, In The Real World, conține cincisprezece cântece, toate blânde, contrazise de versuri sumbre pentru schimbare. Cred că Bibb este un predicator, deși nu are un amvon. Albumul este plin de puncte de vedere, uneori foarte grele, dar sub aripile chitarei totul se ridică ușor. Călătoria începe într-o biserică creată de Bibb – una despre care spune că i-ar putea găzdui în cor pe Bob Marley, Percy Mayfield sau Sam Cooke – prima rugăciune fiind Take The Stage. Ni se înfățișează o lume prăbușită, plină de decădere, dar se oferă și o soluție: „Atât de mulți mor de sete / dragostea este apa de care avem nevoie acum”.
Degetele lui Bibb ne aduc în prim-plan un amestec de blues și country cu influențe de jazz și clasic. Alături de Robbie McIntosh, ne copleșește cu gânduri acustice, totul mergând spre o liniște ce te acaparează.
Eric ne oferă un tainic vârtej în piesa Dear Mavis, unde chitara sa are o picătură de ajutor din partea clapelor lui Glen Scott. Un ajutor gen scrisoare de dragoste, o vindecare a sufletului plin de minciuni, dar plin de lumină.
O predică demnă, deseori departe de lumea reală, dar aproape de muzica sufletului.
Tracklist:
1. Take The Stage
2. Walk Steady On
3. Everybody’s Got A Right
4. Best I Can
5. Make A Change
6. This River (Chains & Free)
7. Stealin’ Home
8. If There’s Any Rule
9. King of The Castle
10. Neshoba County
11. Dear Mavis
12. Roll On Buddy
13. Judgement Day
14. The Real World
15. Victory Voices (feat. Lily James)
2024 Repute Records
Componența grupului:
Eric Bibb – chitară, voce, banjo
Glen Scott – baterie, bass, chitară, clape (James Blunt, Zaz, Engelbert Humperdinck)
Robbie McIntosh – chitară (Tori Amos, Bee Gees, Joe Cocker, Celine Dion, Norah Jones, Mark Knopfler, Rod Stewart)
Paul Robinson – baterie (Nina Simone)
Discografie Eric Bibb:
Ain’t It Grand (1972)
Rainbow People (1977)
Golden Apples of the Sun (1983)
Me to You (1997)
Home to Me (1999)
Roadworks (2000)
Just Like Love (2000)
Painting Signs (2001)
Live at the Basement (2002)
Natural Light (2003)
A Ship Called Love (2005)
Diamond Days (2006)
12 Gates to the City (2006)
An Evening (2007)
Get On Board (2008)
Spirit I Am (2008)
Live a FIP (2009)
Booker’s Guitar (2010)
Blues Ballads & Work Songs (2011)
Troubadour Live (2009)
Deeper in the Well (2012)
Jericho Road (2013)
The Haven (2011)
Blues People (2014)
Migration Blues (2017)
Global Griot (2018)
Dear America (2021)
Ridin’ (2023)
In The Real World (2024)
+ There are no comments
Add yours