Prefață
După multe procese de conștiință, în cele din urmă m-am hotărât să las câteva rânduri scrise despre biserica veche de lemn și despre cea nouă, construită din zid, despre continuitatea credinței ortodoxe în satul meu natal Jac din perioada 1850-2025.
În inima acestui sat, acoperit de câmpuri verzi și dealuri liniștite, se află un loc sacru, plin de istorie și de rugăciune. Este biserica noastră, un simbol al credinței și al tradiției, care a rezistat testului timpului și a păstrat vie legătura între oameni și divinitate. Această carte este o încercare de a aduna și păstra în cuvinte amintirile și esența acelui loc sfânt, așa cum el a fost trăit de-a lungul timpului de oamenii din satul nostru. Într-o lume în care predomină tehnica informațională avansată și dintr-un click afli tot ce dorești, am considerat totuși că ceea ce este scris rămâne, cu riscul de a fi demodat, ca unii să nu o răsfoiască. Voi încerca să fac o legătură între biserica ridicată din piatră și lemn și cea construită din zid, la rămânerea ca martore în timp a unor vremuri de război și pace, de bucurii și tristeți, dar mai ales de refugiu spiritual.
Cu fiecare rugăciune spusă de enoriași, biserica a devenit nu doar un edificiu, ci o parte esențială din sufletul satului nostru, Jac.
Aici au fost săvârșite botezuri, cununii, înmormântări și slujbe de pomenire, iar fiecare slujbă a adus o adiere a credinței care a unit întreaga comunitate.
Această lucrare își propune să deschidă porțile trecutului și să adâncească legătura noastră cu acel loc sfânt, printr-o scriere spusă cu dragoste și respect. Împărtășind cu dumneavoastră istoria bisericii noastre, scrierile, faptele și tot ce s-a desfășurat aici, neștiute sau uitate, sper să aduc un omagiu tuturor celor care au trecut pragul acestei biserici, celor care au înălțat rugăciuni pentru binele satului Jac și nu numai.
În paginile care urmează, voi încerca să redau faptele vieții religioase din satul nostru, să pun în lumină ceea ce s-a făcut în această perioadă și, de asemenea, să aduc un omagiu preoților și slujitorilor acestui loc cu cinste. Această carte nu este doar despre trecut, ci și despre prezentul și viitorul bisericii noastre, un loc care continuă să adăpostească speranțe și să lumineze calea celor care cred în puterea rugăciunii, mai ales că ne aflăm într-o perioadă de mari încercări, în care omul, încet-încet, se desprinde de valorile spirituale, călătorind în alte direcții.
De ce m-am axat mai mult pe perioada 1850-2025? Pentru că atât am avut acces la informații clare și documentate. Fie ca această carte să fie o mărturie a iubirii noastre pentru biserica satului Jac și un semn al recunoștinței pentru tot ce am învățat aici, pentru a ne dobândi mântuirea noastră pentru o altă lume.
Administrarea Bisericii din lemn din Jac (1850-2009). Scurt istoric
Biserica cu hramul „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost construită în jurul anului 1716, din lemn de stejar, acoperită cu șindrilă. Din spusele oamenilor mai în vârstă, de-a lungul timpului, a fost ridicată prima dată la vreo 300-700 m de actuala biserică, pe locul numit „Iertașe”.
Locul unde a fost construită prima dată nu se cunoaște, ceea ce se știe este că actuala biserică a fost construită în anul 1756, în apropierea celei vechi. Biserica este realizată integral din bârne de stejar, așezate pe un soclu de piatră, și are un plan dreptunghiular, cuprinzând: pridvor, pronaos, naos și altar; nu are abside laterale, ea având forma unei nave cu absidă nedecorată, cu trei laturi.
Învelișul interior al pronaosului este în plafon orizontal din scânduri, cel al naosului este o boltă semicirculară, iar altarul are o boltă asemănătoare. Turnul bisericii este plasat la vestul construcției, făcând corp comun cu biserica și fiind sprijinit pe grinzile masive ale pronaosului. Pictura din interiorul bisericii a fost făcută în anul 1894, însă majoritatea frescelor s-au pierdut în timp, din cauza uzurii morale și fizice. Ușa de la intrare este decorată cu motive tradiționale, frânghii sculptate, figuri geometrice și o rozetă la bază, detalii care reflectă măiestria meșterilor populari, iar pe ancadramentul ușii de intrare este sculptat anul construcției, 1756, în slavonă, cu cifre chirilice.
Biserica a suferit câteva intervenții majore, fiind reparată între anii 1904-1905, în timpul pastorației preotului Vasilie Gog, în anul 1920, în timpul pastorației preotului Vasile Fărcaș, și între anii 1976-1977, în timpul pastorației preotului Ludovic Vaida. În acea perioadă a fost înlocuit acoperișul cu șindrilă nouă, iar fundația a fost prinsă într-o centură de beton, pentru a rezista intemperiilor vremii. O altă intervenție majoră în ceea ce privește reparațiile a fost făcută în anul 2010, în timpul pastorației preotului Alexandru Creț. În acel an, de asemenea, a fost schimbată toată șindrila cu una nouă, iar biserica a fost ridicată cu tehnică modernă, înlocuindu-se tot ce a fost într-o stare avansată de deteriorare.
În ceea ce privește slujirea în biserica de lemn, s-au succedat următorii preoți:
– în anul 1850, în Jac păstorea preotul Vasiliu Popovici;
– din anul 1856, alături de preotul Vasiliu păstorea și fiul său, Ioan Popovici, ca preot capelan;
– din anul 1861, după decesul preotului Vasiliu, preotul Ioan Popovici ocupă oficial funcția de preot paroh;
– între anii 1882-1894, în Parohia Jac păstoreau preoții Ioan Gog, ca paroh, și Vasilie Gog, ca preot capelan, iar în anul 1895, preotul capelan Vasilie Gog a ocupat oficial funcția de preot. Preotul Vasilie Gog a fost fiul preotului Ioan Gog și a păstorit până în anul 1917;
– preotul Vasilie Gog, născut în satul Racâș, județul Sălaj, în anul 1852 și decedat în anul 1917, este înmormântat în cimitirul bisericii;
– preot Vasile Fărcaș, între anii 1917-1937;
– preot Eugen Grobei, între anii 1938-1942;
– preot Gheorghe Goron, între anii 1942-1959;
– preot Victor Varga, între anii 1959-1965;
– preot Gheorghe Cornea, între anii 1965-1970;
– preot Florea Crecan, între anii 1970-1971;
– preot Ludovic Vaida, între anii 1972-1977;
– preot Alexandru Creț, între anii 1977-2009.
În prezent, biserica este inclusă în Lista Monumentelor Istorice din județul Sălaj și face parte din patrimoniul cultural național. Este una dintre cele șase biserici de lemn din comuna Creaca.
Construcția și administrarea Bisericii de zid din Jac (1994-2025)
După mai bine de două secole și jumătate de funcționare a Bisericii de lemn, ridicate în anul 1756, comunitatea ortodoxă din Jac a resimțit, la începutul anilor ʼ90, nevoia unui nou lăcaș de cult.
Vechea biserică, deși încărcată de valoare spirituală și istorică, devenise insuficientă din punct de vedere al spațiului, pentru numărul în creștere al enoriașilor.
În acest context, la data de 16 august 1994, s-a luat hotărârea de a începe construcția unei noi biserici de zid în Jac, răspunzând atât dorinței credincioșilor, cât și necesității practice a unui spațiu liturgic mai generos.
Terenul pe care urma să se ridice noua biserică a fost aprobat oficial prin Ordinul nr. 61 din 5 august 1994 al Prefectului Județului Sălaj, care ținea locul titlului de proprietate, încă needitat. Proiectarea bisericii a fost încredințată arhitectului Mircea Nejur, iar lucrările au fost pregătite în conformitate cu toate cerințele legale și tehnice în vigoare.
Primul pas administrativ major a fost obținerea autorizației de construcție emisă de Consiliul Județean Sălaj, la data de 23 iunie 1994, cu numărul 2C, în baza avizului nr. 5/1992, document care a stat la baza tuturor demersurilor oficiale. După o perioadă de pregătiri, strângere de fonduri și organizare comunitară, s-a executat fundația în întregime.
Momentul solemn al sfințirii locului și al așezării pietrei de temelie a avut loc în ziua de 25 august 1996. Slujba de sfințire a fost oficiată de către Preasfințitul Ioan Mihălțan, Episcopul Oradiei, împreună cu Protopopul de Zalău, preotul Ioan Pop, în prezența unui sobor de preoți, în frunte cu preotul paroh Alexandru Creț și a numeroși credincioși din localitate și invitați din afara ei.
De asemenea, la data începerii lucrărilor, în anul 1994, biserica își desfășura ierarhic activitatea astfel: preot Alexandru Creț și Consiliul Parohial, care era format din Gheorghe Jecan – epitrop, Marin Chiriță, Ioan Pastor, Beniamin Pastor, Vian Taloș, Simion Tămaș, Ioan Berar, Vladimir Chiorean și Dănuț Sabou – consilieri.
Biserica făcea parte din Protopopiatul Ortodox Zalău, avându-l ca protopop pe preotul Ioan Pop, din Episcopia Oradiei, cu episcopul Ioan Mihălțan. Toate aceste entități se subordonau Mitropoliei Ardealului, cu sediul la Sibiu, avându-l ca mitropolit pe Antonie Plămădeală, iar ca pe cel mai înalt for de slujire ortodoxă, Patriarhia Ortodoxă Română, cu sediul în București, cu patriarhul din acea vreme în persoana lui Teoctist Arăpașu.
Construcția noii biserici din Jac a implicat un efort colectiv susținut, desfășurat pe o perioadă îndelungată. Deși preotul s-a implicat activ, trimițând numeroase adrese pentru obținerea de sprijin financiar din partea autorităților sau instituțiilor ecleziastice, contribuția principală a revenit credincioșilor. Timp de peste două decenii s-au organizat acțiuni de strângere de fonduri în comunitate, consilierii parohiali mergând pe sectoarele satului și adunând bani, iar de sfintele sărbători de iarnă se mergea cu „colinda bisericii”, strângându-se importante sume de bani; pe lângă enoriași, la casele lor, se adunau și rudele acestora, de sărbători.
Consiliul Parohial, împreună cu locuitorii din sat, s-au mobilizat, implicându-se nu doar financiar, ci și prin muncă voluntară la ridicarea bisericii.
Între anii 1994 și 2005, la biserică s-au desfășurat lucrările propriu-zise de construcție a fundației și de zidire, în conformitate cu proiectul tehnic aprobat. (…)
* Din volumul lui Dan Rus, „Fragmente din jurnalul credinței ortodoxe în satul Jac”, apărut recent la Editura „Caiete Silvane”.
