Dactiloscopii literare*

Estimated read time 5 min read

Scriitori din Țara Silvaniei 2

Marcel Lucaciu

Reunind 34 de cronici literare și 3 rememorări, cel de-al doilea volum intitulat Scriitori din Țara Silvaniei, care urmează să apară la Editura „Caiete Silvane”, întregește peisajul literar al unui spațiu cvasinecunoscut, geografic vorbind, dar tot mai vizibil pe harta lumii literare, grație unor catalizatori precum revista și Editura „Caiete Silvane”, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj ce oferă, cu o generozitate și o ospitalitate aproape desuete în lumea contemporană, un spațiu de o extremă vizibilitate oamenilor de cultură din zonă. Am putea afirma chiar că un subtitlu al volumului ar fi putut fi Și ei au trecut prin Cenaclul „Silvania”, căci cei 25 de scriitori recenzați au fost sau sunt membri ori fulguranți participanți la ședințele literare ale celui mai longeviv cenaclu din județ (și printre cele mai longevive din țară). De altfel, am convingerea că volumul de față e o formă personală de manifestare a considerației pentru instituția care găzduiește întâlnirile și evenimentele cenaclului, Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, care aniversează, în acest an, o jumătate de secol de existență.

Marcel Lucaciu demonstrează, încă o dată, prin volumul de față, că nu e doar un Om al Cetății, ci un Om al Cetăților în care trăiește și pe care le slujește de câteva decenii: Poezia, Învățământul, Cenaclul literar „Silvania”, revista „Caiete Silvane”. Continuând, firesc și cu un simț al responsabilității civic-literare, demersul din anteriorul volum Scriitori din Țara Silvaniei, autorul alege să dezvăluie și să se dezvăluie în cronicile ce nu sunt doar o panoramă, ci o adevărată panoplie a „arsenalului” local. Un aer de dactiloscopie literară se degajă cu/în fiecare cronică, pe măsură ce se dezvăluie, treptat, liniile fine, aproape invizibile, inaccesibile cititorului inocent sau neavizat, dar și spiralele a căror cizelare e rezultatul unui asiduu exercițiu literar, al unei obstinații ce denotă o pasiune de care se lasă, autor și critic, cu bună știință, devorați.

Publicate, majoritatea, în ultimul deceniu, cronicile literare, câteva și prefețe, conturează o imagine eterogenă a spațiului literar autohton, căci autorul se oprește deopotrivă asupra volumelor de poezie, proză sau corespondență, asupra scrierilor aforistice sau asupra unei culegeri de folclor, luminând, uneori retrospectiv, opera celor care nu mai sunt (Horia Ciovârnache, Daniel Hoblea, Valentin Meseșan, Iuliu Suciu) sau a celor care vâslesc încă prin învolburatul prezent, cei mai mulți dascăli în sens larg și restrâns al cuvântului (Silvia Bodea Sălăjan, Claudiu-Ionuț Boia, Ioan Bunta, Teodor Crișan, Ștefan Goanță, Octavian Guțu, Mioara Lazăr, Voichița Lung, Viorel Mureșan, Viorica Mureșan, Ion Pițoiu-Dragomir, Florica Pop, Teodor Sărăcuț-Comănescu, Daniel Săuca, Viorel Tăutan, Luiza Zaharia). Li se adaugă alți vajnici scriitori în toată puterea cuvântului, precum Florin Horvath și Alice Valeria Micu sau autoare aflate încă în căutarea unei formule specifice (Ancuța Mărieș, Iris Király).

Cu un exercițiu îndelungat al cronicii literare și al analizei de text, Marcel Lucaciu imprimă textelor pe care le dedică volumelor prezentate la ședințele de cenaclu sau celor ce reprezintă lecturi personale, o notă distinctă, particulară, recognoscibilă prin matrița pe care o aplică, prin demersul laborios constituit pe câteva axe fundamentale, esențiale în înțelegerea textului și în contextualizarea lui. De cele mai multe ori, cronicile sunt precedate de un paragraf meditativ, reflexiv, intens poetizat, un preambul/prolog ce are alura unui poem în proză care anticipează, sensibil și discret, dominanta volumului recenzat, constituind, în același timp, un pseudojurnal al stărilor și trăirilor autorului. Un scurt excurs autobiografic și/sau literar, atunci când backgroundul  este semnificativ pentru devenirea scriitorului, deschide cronica propriu-zisă. Particularitățile stilului, constantele tematice și disonanțele sunt atent identificate și luminate progresiv, astfel încât să provoace la lectură, nu să submineze, prin devoalări intruzive. Sinteticelor prezentări ale subiectelor, atentelor reprezentări ale eșafodajelor personajelor, meticuloaselor descinderi în biografia autorilor și în realitate/istorie, în vederea clarificării raportului/dozelor de realitate și ficțiune, când e vorba de proză, le sunt complementare finețea, delicatețea și instrumentarul chirurgului estetician, dar și ceea ce am putea numi auzul și văzul absolut, pe care un critic încearcă să le împrumute de la muzician sau un pictor. De altfel, cele mai multe titluri ale cronicilor (Botezul gândurilor, Fantasmele trecutului, Văpaia cuvintelor, Terapia inimii, Amprentele inimii, Poetica absențelor, Dincolo de paravanul vieții, Meandrele unei inimi) nu fac decât să confirme că tot al poeziei e sângele albastru care îi curge prin vene lui Marcel Lucaciu și că tot metafora rămâne Isolda existenței sale literare și… laice.

În fond, volumul e o dovadă a credinței în necesitatea stringentă a existenței și a promovării unei teorii a formelor… cu fond. Oprindu-se asupra particularităților stilistice sau compoziționale, dar și asupra conținutului pe care-l analizează și distilează, Marcel Lucaciu alege să păstreze, ca un căutător de aur din generația supranumită „Forty-niners”, doar pepitele a căror valoare e imuabilă.

* Prefață la volumul lui Marcel Lucaciu, „Scriitori din Țara Silvaniei 2”, aflat în lucru la Editura Caiete Silvane din Zalău.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours