Cutia cu amintiri (6)

Destinul unei familii din Zalău,

la cumpăna secolelor XIX și XX

În a doua parte a anului 1915, fie unitatea militară în care era încadrat sublocotenentul Kun István s-a aflat angrenată în bătăliile de pe frontul de est (Silezia) și nu a avut timp să scrie, fie o parte a corespondenței s-a pierdut pe drum, în condițiile în care poșta militară avea mari sincope. Cert este că în Cutia cu amintiri s-au păstrat doar 12 cărți poștale militare, reprezentând corespondența dintre Kun István și familia sa, care acoperă perioada iulie-decembrie 1915. Dintre acestea, șase sunt expediate de către Kun István spre Zalău (patru sunt adresate tatălui său, iar două mamei sale), cinci sunt adresate sublocotenentului Kun István, fiind expediate de către prieteni (două cărți poștale) sau de către membrii familiei sale (câte una din partea surorilor Nellike și Erzsike), și în fine, mai avem o carte poștală expediată de către un prieten de-al lui Kun István și adresată bunicii lui.

Repartiția în timp a acestor scrisori nu este unitară. De exemplu, în luna iulie 1915, au fost trimise pe front sau spre Zalău nouă din cele 12 cărți poștale despre care discutăm în acest episod. În lunile august și septembrie avem câte o singură carte poștală, iar în lunile octombrie și noiembrie nu avem niciuna. Abia în decembrie regăsim ultima carte poștală a anului 1915.

Pe lângă aceste cărți poștale militare din Cutia cu amintiri, șansa a făcut ca în împrejurări pe care o să le descriem în acest material, să mai găsim 46 de cărți poștale ilustrate. Cele mai multe sunt felicitări primite de membrii familiei Kun cu diferite ocazii, însă sunt și câteva care au legătură cu povestea noastră. Ba mai mult, pe lângă acestea, am mai găsit o carte poștală ilustrată, pe un site de licitații, ce a făcut parte, după toate probabilitățile, din acest lot. Astfel am mai pus câteva piese la puzzle-ul poveștii soldatului Kun István.

Situația de pe front și din Zalău

În a doua parte a anului 1915, situația pe frontul de est era favorabilă Armatei Austro-Ungare, cel puțin așa rezultă din Cronica, rubrică în ziarul local Szilágyság, ce ocupă pagini ample. Chiar sub rezerva că știrile de pe front erau cenzurate, se poate citi printre rânduri optimismul ce domnea în rândul autorităților. De exemplu, în primul număr din luna iulie 1915¹, în care apăreau știrile din urmă cu o săptămână, se scria: „20 iunie. Armatele noastre i-au alungat pe ruși din pozițiile de la Vereșița². Trupele noastre au înaintat de-a lungul liniei spre Liov³, cucerind noi teritorii. În teatrul de operații din Galiția⁴, centrul operațiunilor militare este Liov. După cum se poate observa, rușii se străduiesc cu toate forțele lor concentrate să apere Liovul. Doar flancul estic al armatei ruse atacă armata Pflanzer-Baltin⁵. / 21 iunie. Trupele noastre se află în imediata vecinătate a Liovului. Trupele aliate sub comanda generalului Mackensen au cucerit Rava-Ruska⁶. / 22 iunie. Trupele noastre au cucerit Liovul. Armata Böhm-Ermolli⁷ a deschis drumul spre Liov, respectiv armata noastră a pus stăpânire pe oraș. / 24 iunie. Rușii își continuă retragerea în Galiția. Trupele noastre au capturat orașele Nikolaiv, Jîdaciv, Ostriveț și Sandomiers⁸.”

Și în numerele următoare ale ziarului, Cronica încearcă să-și informeze cititorii în legătură cu mersul războiului. Spicuim câteva dintre cele mai importante știri: „1 iulie. Trupele noastre au ocupat Zamość⁹ / 2 iulie. Armatele noastre au capturat Kraśnik¹⁰ și Józefów¹¹ în colaborare cu aliații noștri din nord¹² sau 19 iulie. Armatele noastre au înaintat atât independent, cât și în colaborare cu regimentele germane la vest de Vistula¹³. Câștigul în teren nu este mare, dar este semnificativ prin faptul că arată capacitatea ofensivă a armatelor noastre. În Galiția de est rușii ne-au atacat liniile, dar au fost respinși în fiecare loc. / 21 iulie. Armata principelui regal Josif-Ferdinand¹⁴ își continuă înaintarea prin lupte îndârjite între Bistrica și Vistula. / 29 iulie. Frontul rusesc. La granița dintre Bucovina și Basarabia soldații croați și trupele maghiare de landsturm¹⁵ au întreprins o ambuscadă unei poziții rusești puternic fortificate. Inamicul a fost luat complet prin surprindere de atac, astfel încât, după un sângeros asalt corp la corp, a fost nevoit să fugă din tranșeele sale, lăsând 170 de morți.”¹⁶

În Zalău și în comitatul Sălaj, locuitorii însă aveau alte probleme. La începutul lunii iulie, în târgul de animale din Zalău a fost identificată febra aftoasă, motiv pentru care a fost impusă interdicția de circulație a bovinelor, porcilor, caprelor și oilor în târg.¹⁷ Și chiar dacă linia frontului era departe, boli ca holera își fac simțită prezența și în Sălaj. În localitatea Năpradea au fost semnalate, încă din 5 februarie 1915, cazuri de holeră. Se pare că flagelul s-a extins, din moment ce într-un număr din iulie, al ziarului local Szilágyság se insistă cu măsurile de precauție: „Autoritățile au luat, bineînțeles, cele mai ample măsuri de precauție, despre care se speră că vor opri răspândirea acestei cumplite boli contagioase. Așadar nu există niciun motiv de alarmă, dar este cu atât mai imperios necesar să ne luăm toate măsurile de precauție. Mai presus de toate, cea mai mare curățenie. […] Dușmanul – iată – s-a apropiat de porțile noastre. Dacă nu devenim cu toții soldați vigilenți și neobosiți ai sănătății publice, ne jucăm cu viețile noastre.”¹⁸

Un gest nobil făcut de părinții unui soldat căzut eroic pe front este adus la cunoștința opiniei publice: „Părinții lui Pál Zoványi, care a avut o moarte eroică, au depus la Colegiul Wesselényi din Zalău, unde bravul băiat, plecat atât de devreme de acasă, a terminat clasele a VII-a și a VIII-a, o sumă de 400 K¹⁹ din premiile și bursele pe care le-a obținut în parte la Colegiul din Zalău și pe care le-a lăsat în urmă, a cărei dobândă urmează să fie acordată an de an unui elev din clasa a VIII-a, care a terminat clasele a VII-a și a VIII-a la Liceul din Zalău cu rezultate excelente și purtare bună.”²⁰

Pentru a ameliora într-un fel situația răniților aflați în spitalul din Zalău, Asociația Femeilor organizează diferite evenimente. Așa s-a întâmplat în luna iulie 1915, când a fost organizată o mică excursie pentru aceștia. Iată cum relatează ziarul Szilágyság acest eveniment: „Dorința pornită din spiritul feminin de a-i face pe bravii noștri răniți să simtă recunoștința celor rămași acasă, nu numai prin îngrijirea fizică și a hranei lor, ci și în cele spirituale le-a condus pe infirmierele voluntare din Zalău la ideea binevoitoare de a organiza duminica trecută o excursie în Grădina Publică pentru răniții aflați în grija lor. Ideea a fost urmată imediat de acțiune. La prima atenționare donatorii bine dispuși au trimis mâncare și băutură din belșug, Gyuri a cântat muzică pe gratis și cu mare plăcere, iar cei prezenți la excursie s-au bucurat copios. Sufletele se împlineau de bucurie la vederea patrioților răniți, dar deja în convalescență, uitând de toată truda și suferința lor, care dansau ceardașul plini de chef și învârteau femeile cu o singură mână!”²¹

În paginile ziarului își fac loc și apeluri la întrajutorarea celor ce au suferit de pe urma războiului. În nordul Ungariei de atunci (azi în Slovacia) frontul a lăsat în urmă multe pagube și multă suferință, case și gospodării distruse. Un emoționant articol a apărut în ediția din 6 august 1915: „O casă țărănească modestă, din lemn, cu o cămăruță, bucătărie, tindă, un mic pridvor pe stâlpi, o cocină mică, cu șură, cu toate cele ce se construiesc cu 500-600 K. Și lemnul primit de la Trezorerie este mai ieftin acum. Acesta este principalul material de construcție. Poate că și pereții casei vor fi construiți din lemn. Dar nici piatra nu este scumpă în zona aceea. Oricum ar fi, nu costă cu mult peste câteva sute de coroane. Nu e o sumă mare, nu-i așa? Dar cât de mult înseamnă câteva sute de coroane pentru cineva care are nevoie de ele, dar nu le are! Și noi suntem săraci. La fel și orașul Zalău, la fel și județul Sălaj. Din cauza sărăciei noastre – și nu din alt motiv – nu putem urma exemplul bogatului și frumosului Debrețin și al altor orașe maghiare cu inimi de aur, care construiesc sate întregi în locurile devastate de ruși. […] Dar poate că de-o căsuță ar ajunge și din sărăcia noastră? Ungaria are mai mult de 12 mii de sate. […] Avem și comune mai prospere, cu peste 2-3000 de locuitori. Și acestea sunt tot în număr de trei-patru mii. Fiecare dintre aceste localități ar putea, fără vreun efort mai mare din partea celor mai mari, să ridice câte o căsuță – chiar și în clacă – în acel ținut schilodit. Iar trei-patru mii de căsuțe înseamnă cel puțin 80-100 de sate mai mici acolo, în Ungaria de Sus. Nu ne-am face de rușine – cel puțin așa credem noi – dacă orașul Zalău ar fi deschizător de cale, ar da un exemplu în această direcție. Nu trebuie să ne rușinăm – suntem un oraș mic – că nu suntem bogați, că nu putem construi un sat întreg, dacă pe de altă parte dorim cu entuziasm să fim de ajutor: măcar de o căsuță. Ne adresăm populației din orașul nostru, așa cum am făcut-o de atâtea ori în timpul războiului. Dar ne adresăm și adunării orașului. Credem că, chiar și în această lume sărăcită, în vistieria orașului pot exista 20-30-50 K ce pot fi folosite în acest scop. Să construiască orașul Zalău măcar o casă. Nu ar fi rău dacă ar fi chiar două, și mai ales să fie un exemplu pentru toată țara că cu mijloace puține, cu bani puțini, dar cu entuziasmul potrivit se poate sluji această cauză frumoasă. Poate că nu ar fi rău dacă pe peretele uneia dintre casele dintr-un mic sat din Ungaria de Sus ar apărea un afiș care să vestească bunătatea oamenilor din orașul nostru: «Construit cu inimă recunoscătoare de către executorul judecătoresc al orașului Zalău pentru apărarea țării noastre și a maghiarimii». Poate că n-ar arăta rău nici dacă pe una sau două case ar fi o tăbliță cu orașul Șimleu Silvaniei, pe una sau două case din Crasna, Tășnad, Jibou, Cehu Silvaniei etc., iar apoi pe o mică stradă drăguță numele «Szilágy vármegye-utca» (strada Comitatului Sălaj).”²²

Apelul redacției ziarului Szilágyság nu a rămas fără ecou. La o săptămână, în paginile ziarului este publicată o știre: „În urma apelului entuziast al ziarului Szilágyság, a fost donată de publicul din orașul Zalău, prin intermediul redacției noastre, o casă care va fi construită într-unul dintre satele ce vor fi recreate pe locul distrugerilor rusești din Carpați…”²³

Exemplul dat de redacția ziarului Szilágyság a fost urmat de către elevii și profesorii Colegiului „Wesselényi”, care fac și ei un apel la construirea unui sat distrus de ruși. Astfel, în ediția din 15 octombrie 1915, este publicat următorul anunț: „Dragi colegi studenți! După cum bine știți, a fost lansată o mișcare națională de reconstrucție a satelor arse și distruse de invazia rusă. Tinerii entuziaști de la Liceul Sectorului I. din Budapesta doresc să extindă această mișcare patriotică la elevii tuturor liceelor din țară. Ei vor ca elevii să construiască un sat și să-l numească Satul studențesc. Noi, elevii clasei a VII-a, am fost contactați pentru a începe o colectă pentru această cauză nobilă. Elevilor din clasa a VIII-a li se va cere în curând să facă un sacrificiu mult mai mare pentru țară. Ei nu vor construi, ci vor proteja casele noastre! Ne-am asumat această sarcină nobilă cu cea mai mare disponibilitate, iar acum ne adresăm vouă, dragi colegi. Către voi, care – slavă Domnului! – cunoașteți războiul doar de pe o hartă. Către voi, care nu vă puteți imagina ororile fugii pentru a scăpa cu viață, care nu ați văzut ruinele fumegânde ale caselor care au fost casele voastre fericite. Vă rugăm să donați pentru această cauză nobilă. Profitați de starea de spirit mai veselă a recoltei ce se apropie și afișați această hârtie printre părinții, rudele și cunoscuții voștri și amintiți-le că nu există o cauză mai sfântă pentru care să doneze. Frații noștri maghiari vor fi întăriți prin aceasta, iar frații noștri de alte limbi vor fi strâns legați de noi prin firul de nezdruncinat al iubirii și sacrificiului. Dacă veți întreprinde această lucrare nobilă, cu entuziasmul pe care numai un suflet tânăr îl poate avea, atunci o casă din Satul studenților va putea anunța cu mândrie: «Construită de tinerii Colegiului Reformat Wesselényi din Zalău». Iar oamenii care locuiesc acolo își vor aminti mereu cu recunoștință de voi. Așa că, cu dragoste vă rugăm: hai la muncă!”²⁴ Apelul este semnat, în numele elevilor de clasa a VII-a, de către Baum Imre, baron Diószeghy Ottó, Gáti György și Tassy Gyula. Peste câteva săptămâni, în ziar apare știrea legată de rezultatul acțiunii întreprinsă de Colegiul Reformat „Wesselényi”: „La inițiativa profesorului Nagy Sándor²⁵, corpul profesoral a permis elevilor din institutul nostru să facă o colectă pentru o casă în satul elevilor, casa Colegiului Wesselényi din Zalău, nu numai între ei, ci și între rudele lor. […] Așa că, în scurt timp, nu numai că au strâns cele 600 coroane necesare pentru casă, dar au strâns și vreo 400 în plus.”²⁶

Războiul a adus cu sine tot felul de penurii. Armata avea nevoie în special de metale pentru a confecționa muniție. În acest context, Biserica Reformată renunță, de bună voie, la două clopote. Știrea o aflăm din ediția din 10 septembrie 1915 a ziarului Szilágyság: „Prezbiteriul reformat al parohiei Bisericii Reformate din Zalău a oferit voluntar și în unanimitate pentru scopuri de război două clopote mici de peste 5 măji²⁷.”²⁸ Și Asociația Femeilor din Zalău face un apel pentru colectarea obiectelor metalice excedentare: „În numele Asociației Naționale pentru Protecția Femeii «Urania», Asociația Femeilor din Zalău face apel la publicul patriot din orașul nostru să pună la dispoziția glorioasei armate, care luptă pentru noi, obiectele metalice excedentare și consumabile din gospodăriile lor. În special sunt necesare mojare din cupru, sfeșnice din cupru, greutăți din cupru și alte obiecte similare din cupru de calitate – în schimbul mojarelor din fier nichelat, al sfeșnicelor din fier și al greutăților autentice din fier. Aceste obiecte vor fi inscripționate «Pro Viktoria», «Pentru Victorie 1914-15», pentru a comemora zilele istorice. Donațiile trebuie să fie notificate președintelui Asociației Femeilor până la 18 octombrie.”²⁹

În folosul armatei se fac tot felul de achiziții, inclusiv de urzici. Iată ce scrie ziarul Szilágyság: „Adunarea de tulpini de urzică a fost ordonată de comandamentul militar. Pentru adunarea a 5 maje de urzici se plătesc 2 coroane, pentru tulpinile de urzică fără frunze, 4 coroane. Cine dorește să colecteze urzici să se prezinte la primărie.”³⁰

Începând cu a doua jumătate a anului 1915, în presa din Transilvania încep să-și facă apariția scrisori de pe front. Așa s-a întâmplat și în ziarul local Szilágyság ce apărea la Zalău. Periodic erau publicate extrase din scrisorile emoționante ale soldaților zălăuani care luptau pe front. Așa cum am văzut din scrisorile lui Kun István, soldații primeau pe front ziarul Szilágyság, așa că uneori simțeau nevoia să-și salute concitadinii tot prin intermediul acestuia. Iată, de exemplu, câteva extrase dintr-o scrisoare trimisă din Rust, la 30 iunie 1915, de către Bikfalvy József: „[…] Trimitem de pe frontul de luptă cele mai calde salutări compatrioților noștri și membrilor de familie rămași acasă, și mai ales cititorilor prețiosului dumneavoastră ziar și stimatului Redactor. […] Cântăm, cântăm, de multe ori poate cu mai mult entuziasm decât surorile și frații noștri polonezi care și-au recâștigat libertatea patriei prin trupele noastre viteze; cântăm precum ciocârlia, pentru că așa ni se cuvine nouă, zălăuanilor, sălăjenilor. Fiilor viteji ai orașului nostru iubit vrem să le fim și noi credincioși, și nici conaționalii noștri din județ nu sunt lăsați în urmă. Dacă fiii orașului nostru natal și al orașului adoptiv nu s-au făcut de rușine până acum, nu se vor face nici din cauza noastră. […] Și aici mă organizez doar cu ceilalți zălăuani. În conformitate cu regulile de decență pe care ni le-am organizat, toți zălăuanii și nezălăuanii care ne adunăm sunt obligați să asculte cu rugăciune și devotament lectura unui ziar maghiar pe care îl primim și să afle comunicatele din întotdeauna binevenitul «Szilágyság», pentru că uneori citim un număr de trei ori, doar pentru că este un număr cu adevărat «de-al casei».³¹ Soldatul Bikfalvy József mai trimite pe adresa redacției și alte scrisori, devenind, neoficial, un fel de corespondent de război. Alte scrisori de pe front, scrise de alți soldați, sunt publicate în edițiile din 13 august 1915, 2 septembrie 1915 sau 12 noiembrie 1915. În ultimul număr amintit este redată și scrisoarea soldatului Mihály Ferenc din Zalău, aflat în captivitatea rusească. Textul este interesant și pentru că oferă informații despre alți soldați din Zalău.

Iată articolul respectiv: „György Kerekes, olar și locuitor al Zalăului, a primit recent o scrisoare interesantă dintr-un lagăr de prizonieri. Aceasta a fost scrisă de prizonierul Ferenc Mihály, care este prizonier de război în satul rusesc Berezovska Labajkaiski. Datorită interesului său comun, publicăm scrisoarea în întregime: ‚20. Sep. 1915. Dragă domnule Kerekes! Vă informez nominal despre zălăuanii care sunt prizonieri de război aici și vă rog să aveți amabilitatea de a informa rudele lor, deoarece se poate întâmpla ca ele să nu știe nimic despre locul unde se află. Iată-i: Ferenc Deák, a cărui soră e Biri; József Mohai; János Gyöngyösi din strada Kis/Mică; fiul proprietarului de restaurant József Kardos; Ferenc Sárai din strada Nagy/Mare; Károly Takács din strada Kraszna/Crasna; Gyula Szatmári din strada Rákóczi; László Nagy, unchiul lui Aranka Kis. Vă mulțumim anticipat pentru bunăvoința dumneavoastră. Îi salut din depărtare pe Aranka Kis și pe părinții ei. Cele mai cordiale salutări pentru dumneavoastră și familia dumneavoastră”.³²

Corespondența soldatului Kun István

Spuneam și în episodul anterior că la finalul lunii iunie, în urma stagiului de pregătire al Școlii de Cadeți și a promovării examenelor, Kun István a fost înaintat în gradul de sublocotenent. Primul care ține să-l felicite, la aflarea veștii, este prietenul său Markovits Miklós, aflat și el pe front, în același regiment (Regimentul 64 Infanterie), dar în Compania 26. Iată ce-i scria lui Kun István la data de 2 iulie 1915: „Dragul meu prieten, Pista! Primește felicitările mele cu ocazia avansării tale în gradul de sublocotenent. Cum te simţi acolo, departe de front? Nu a fost mai bine aici? M-am gândit că duminică după-masă mă vizitezi, dar n-ai venit. De ce nu faceţi o ieşire cu Mózes Géza? Noi am fi destul de bine, doar că sunt bolnăvior acum, deoarece am o durere de cap latentă continuă şi nu am poftă de mâncare. Probabil din cauza terenului umed, mlăştinos, și zice-se că trebuie să te obişnuieşti cu asta. Ai fost şi tu în situaţia asta, când ai ajuns la Sterling³³. De altfel am un adăpost frumos, bine amenajat. Treceți pe-aici, dacă aveți timp. Vă îmbrăţişează atât pe tine, cât și pe Géza, prietenul vostru iubitor, Miklós.”³⁴

Tot la începutul lunii iulie primește vești și de la un alt prieten, Kovács Alexander, aflat în serviciul Marinei Militare la Pola. Este de fapt un răspuns la scrisoarea pe care i-a trimis-o Kun István: „Dragă Pityu. Am primit cartea ta, mulţumesc frumos. Îi lovim pe vecini, cumetre, cât se poate de tare. N-o fost niciun bai până acum, cumetre, a fost doar un pic, dar din greșeală, și am trecut peste asta. Nu ştiu dacă ai aflat, că din Zălau toţi au fost culeși, nu ştiu cine va mai rămâne de-acum acasă. De altfel, aș fi bine, şi ţie îți urez să reziști și sănătate bună. Te îmbrăţişează Sanyi.”³⁵

În această perioadă (iulie 1915), Kun István trimite acasă trei cărți poștale. Nu scrie mult, este expeditiv, pesemne subunitatea sa militară este angajată în luptele de pe front. La data de 7 iulie le scrie celor de acasă: „Dragii mei părinţi! Sunt bine, sănătos, ceea ce vă doresc şi vouă. Zilele trecute v-am scris două scrisori şi v-am trimis o fotografie. Anunţaţi-mă dacă le-aţi primit. Salutări prietenilor și vecinilor. Vă sărută pe toţi fiul vostru iubitor: Pista.”³⁶ Greu de precizat la care din fotografiile din Cutia cu amintiri face referire. O săptămână mai târziu, pe 16 iulie 1915, scrie din nou părinților săi: „Dragii mei părinţi. Scriu aceste rânduri din nou dintr-un sătuc mic. Bucurându-ne de sănătate, facem ravagii printre păsările de curte. Am primit scrisoarea în care ați scris de familia unchiului, îmi pare rău pentru situaţia lor. Zilele următoare o să le scriu și lor şi le trimit şi o fotografie dacă o să am. Vă sărută pe toţi: Pista.”³⁷ Nu știm care au fost problemele de familie ale unchiului său, deoarece nu s-a păstrat cartea poștală în care cei de acasă descriu situația acestuia. De 10 zile e nevoie ca, prin poșta militară, cartea poștală să ajungă acasă, la Zalău. Ștampila are data de 26 iulie 1915. O a treia scrisoare este trimisă la data de 24 iulie 1915. A fost expediată de undeva din apropierea localității Melt. Este printre puținele nume de localități ce apar în corespondența trimisă de pe front. Cum de a scăpat de cenzura militară această carte poștală, e greu de precizat. Iată ce scrie Kun István: „Dragii mei părinţi! În sănătate bună, scriu aceste rânduri după puţină odihnă. Zilele acestea suntem în mişcare. La Melt iar i-am lovit pe muscali, care îşi părăsesc frenetic poziţiile. Zilele următoare o să vă scriu mai detaliat. Mă bucur că aţi primit fotografia. Vă sărută pe toţi, fiul vostru iubitor, Pista.”³⁸

Cei de acasă scriu și ei cu regularitate. La 27 iulie 1915, într-o zi de marți, surioara lui, Kun Kornélia îi scrie: „Dragă Pista! Cum ești? Noi, slavă lui Dumnezeu, suntem cu toţii sănătoşi, numai pe săraca bunica o dor încă foarte tare picioarele. Azi se face deja săptămâna că nu am primit de la tine nici scrisoare, nici carte (poştală). Am început să ne facem griji. Sau poate scrisorile tale se odihnesc undeva. Avem să-ți comunicăm o veste foarte bună. Azi am primit o scrisoare de la Kocsis Annuska, scrie că Béla trăieşte, este prizonier de război, acum au primit de la el o scrisoare, deşi au fost înştiinţaţi deja oficial că a căzut pe front. Ne bucurăm nespus de mult, ca ei. Te îmbrăţişează, te sărută Nellike.³⁹ Kun István primește, prin intermediul familiei lui, vești despre prietenul său, Seres Béla. Raportându-ne la corespondența din Cutia cu amintiri putem presupune că este vorba despre Seres Béla, fiul lui Seres Samu, proprietarul tipografiei din Zalău. Faptul că Seres Béla trăiește, deși se afla în captivitatea rusească, e o veste bună. Două zile mai târziu, cealaltă surioară, Erzsébet, îi scrie și ea: „Dragă Pista! Cum ești? Noi, slavă lui Dumnezeu, suntem sănătoşi. Bucură-te cu noi, săracul Béla trăieşte, ne-a scris din prizonieratul rusesc, e sănătos. La noi nu sunt vremuri bune. Neîndoios, via se prăpădește, se înnegrește câteodată toată ciorchina, şi nu putem face nimic împotrivă. Te sărutăm cu toții. Îți dorim sănătate. Te sărută bunica. Te sărută sora ta iubitoare: Erzsike.”⁴⁰ La finalul lunii iulie, îngrijorați că nu primesc vești de la el, surioara Kornélia îi scrie o carte poștală ceva mai lungă. Iată textul scrisorii: „Dragă Pista! De zece zile nu am primit veşti de la tine, am fost foarte neliniştiţi, când în cele din urmă au sosit cărțile (poștale) din 16 şi 17. Ne-a scris şi Mózes, se plâng şi ei, că de mai multă vreme nu au scrisoare de la Géza. M-au întrebat dacă tu ne scrii, şi ne roagă să le scriem dacă ştim ceva de Géza. Scrie deci despre el, dacă e cu tine şi dacă este sănătos și el. Noi, slavă lui Dumnezeu, suntem sănătoşi, doar pe bunica o dor foarte rău picioarele. Te sărutăm cu toţii, te îmbrăţișează și te sărută Nellike.”⁴¹

Această carte poștală a avut o soartă interesantă. A fost expediată din Zalău la data de 31 iulie 1915, conform ștampilei poștei, în aceeași zi în care a fost scrisă. Nu știm când a sosit pe front, la Oficiul Poștal de Tabără nr. 43, cel care deservea Regimentul 64 Infanterie. Se pare că nu și-a găsit destinatarul, căci a fost retrimisă la Zalău. Cu creion chimic, un camarad de-al lui Kun István a tăiat textul „Taboripostaszám 43” înlocuindu-l cu adresa din Zalău „Ungarn, Zilah Kom.Szilagy”. De asemenea, la rubrica destinată expeditorului, acolo unde Nellike își scrisese adresa „Zilah, Szilágymegye”, numele ei este înlocuit cu „Kadett ap. Gzallogs”, iar adresa cu „15/64 Tpos.43”. Și, ca orice scrisoare expediată de pe front, poartă ștampila de cenzură, în cazul nostru, ștampila rotundă, cu tuș albastru, cu textul „K.u.k Infanterie regiment RITTER von AUFFENBERG no.64 / 15 Feldkompagnie”. Nu știm motivul exact pentru care destinatarul, sublocotenentul Kun István, nu a fost găsit. Probabil că unitatea sa militară a fost angrenată în luptele de pe front.

Surpriza: documente regăsite

Spuneam încă de la începutul acestui serial, dedicat corespondenței dintre Kun István și familia sa din Zalău, că în Cutia cu amintiri, ce ne-a parvenit prin bunăvoința doamnei Csiszár Mária, nu este toată corespondența. Lipseau o parte din cărțile poștale ilustrate, despre care Kun István pomenea în scrisorile lui. Am crezut, până nu demult, că acestea s-au pierdut. Iată însă că au fost găsite și ele întregesc în parte povestea noastră.

Trebuie să ne întoarcem puțin în timp și să relatăm povestea prin care corespondența soldatului Kun István a ajuns în posesia noastră. Așa cum am scris în primul episod, Kun István moare pe front în 1916. Surorile lui, Kun Erzsébet și Kun Kornélia, dar și părinții lui de altfel, au supraviețuit războiului. Născute în 1899 și respectiv 1900, Erzsébet și Kornélia au trăit, fără să aibă urmași, până în 1985, respectiv 1986. La moartea lor, tot ceea ce aveau, în special Cutia cu amintiri a ajuns la surorile Csiszár, care le-au cunoscut pe domnișoarele Kun, întrucât bunica lor locuia pe aceeași stradă, Eminescu (fostă Körös). Putem presupune că înainte să moară, surorile Kun le-au încredințat surorilor Csiszár ce aveau ele mai de preț, corespondența de familie. De-a lungul anilor, în Cutia cu amintiri au rămas cărțile poștale militare, și ceva fotografii vechi de familie, care aveau o valoare sentimentală. Acestea ne-au parvenit prin amabilitatea doamnei Csiszár Mária și fac obiectul acestui serial. Alte câteva cărți poștale ilustrate/felicitări, care aveau și valoare estetică au fost separate. Acum, când s-a făcut curățenie, într-unul dintre sertare, uitate de timp, au fost găsite 46 de cărți poștale ilustrate/felicitări. Cu siguranță și acestea au făcut parte din corespondența familiei Kun.

Pentru povestea noastră, cea prin care încercăm să deslușim ultimii ani din viața lui Kun István, relevante sunt doar o mică parte din aceste noi documente, restul fiind fie din perioada de dinainte de Marele Război, fie din perioada interbelică. Desigur, într-un alt context, și acestea sunt materiale documentare valoroase.

Am făcut această paranteză pentru că, tratând cronologic corespondența, am găsit acum alte piese din „puzzle-ul” poveștii noastre. Nu o să revenim acum asupra perioadei de timp tratată în episoadele anterioare, dar atunci când vom finaliza cartea, pe care intenționăm să o edităm, vom pune piesele la locul lor.

Legat însă de perioada aceasta, iulie-decembrie 1915, avem totuși câteva piese ce merită amintite în acest context. De exemplu, avem o carte poștală ilustrată, ce reproduce un peisaj rural, pe care sublocotenentul Kun István i-o trimite surioarei lui, Erzsike, elevă în clasa a VI-a la Gimnaziul din Zalău. Iată ce-i scrie: „Dragă surioară mică. Aflându-mă în bună sănătate, mă bucur de laurii victoriei, gândindu-mă cu drag la voi și vă sărut pe toți. Fratele tău iubitor Pista.”⁴² Ilustrata poartă, firesc, ștampila de cenzură a Regimentului 64.

Kun István este rănit pe front

Există în corespondența din Cutia cu amintiri o lungă pauză, între 31 iulie – 31 august 1915. O posibilă explicație ar fi aceea că în timpul luptelor în care a fost angajată subunitatea sa militară, Kun István să fi fost rănit. Este operat, probabil, în spitalul militar de campanie de pe lângă Regimentul 64, evacuat apoi de pe front și dus la spitalul militar din Sanok⁴³ pentru a se reface.

La finalul lunii august, Kun István le scrie celor de acasă: „Dragii mei părinţi. V-am trimis în prealabil o carte poştală în care v-am anunţat că am fost operat, iar glonţul mi-e în portofel… Din cauza operaţiei, desigur, s-a creat o rană nouă, nu-i așa (?), la vindecarea căreia e nevoie de timp. Operaţia a fost acum o săptămână. Rana se vindecă frumos. L-am întrebat pe doctor când voi putea călători mai departe, și pe când se va vindeca. Să fiu liniștit, peste trei săptămâni va trimite acasă un om sănătos. Deci până în 18 septembrie trebuie să rămân aici. Vă sărută Pista.”⁴⁴ Nu știm în care parte a corpului a fost împușcat, iar din informațiile oferite, se pare că Kun István a fost operat în jurul datei de 23 august 1915. Nu s-a mai păstrat scrisoarea de care vorbește, poate nici nu a ajuns la destinație. Printre rândurile scrisorii se poate vedea grija acestuia pentru familia sa. Încearcă să folosească un ton optimist, asigurându-i că totul este bine și că în curând se va vindeca. Cartea poștală poartă ștampila de cenzură a spitalului militar din Sanok, cu textul „K.U.K. RESERVESPITAL SANOK”. De asemenea, cartea poștală este ștampilată și cu ștampila Oficiului Poștal de tabără nr. 135.

Tot din spitalul militar Sanok II mai expediază încă două cărți poștale. La data de 1 septembrie 1915, Kun István scrie: „Dragii mei părinţi. Azi am primit șase scrisori, m-am bucurat foarte mult. Bunica şi mama să nu tot facă pe deșteptele și să tot plângă. Mă simt bine. Am trecut de pericol. Operaţia a reuşit, glonţul mi-e în portofel. Doar v-am trimis mai multe cărţi poştale, nu le-aţi primit? Sunt foarte mirat. Treaba cu școala normală a lui Nellike e de groază. 70 de coroane, nu ne permitem. Cel mai bine va fi să faceţi ca Irénke. Jumătate de taxă la 70 K (coroane) e de groază. Nellike să nu plece, să rămână acasă.”⁴⁵ Încă o dată își liniștește familia referitor la starea lui de sănătate. Și, chiar de departe, aflat în convalescență, continuă să se îngrijească de soarta surioarelor lui. Nellike ar fi vrut să studieze la Eperjes⁴⁶. Asta rezultă și din următoarea scrisoare, expediată în aceeași zi, la 1 septembrie 1915: „Pe Nellike n-o duce la Eperjes. Mamă dragă, rămâneţi acasă, nu plătiţi nimic. Pista. Anunţaţi-mă dacă aţi primit la timp cartea (poştală).”⁴⁷ Se pare că este vorba despre intenția lui Nellike de a-și continua studiile la școala de formare a profesorilor (școală/institut pedagogic) din Eperjes. Acolo funcționa o școală pedagogică de pe la 1848. Ca urmare a cedării acelei părți a teritoriului către Slovacia, prin Tratatul de la Trianon, la 15 februarie 1920, comitetul bisericesc decide să transfere școala la Miskolc, acolo unde a funcționat Școala Evanghelică de Formare a Profesorilor, a cărei activitate a fost întreruptă în 1948, când instituția de învățământ a fost naționalizată. Din 2001 a revenit din nou Bisericii Evanghelice, iar din anul școlar 2014-2015 a revenit cu toate nivelurile de învățământ pe care le avea și în perioada interbelică.⁴⁸ Așa cum am aflat din noile documente găsite (cărți poștale ilustrate) se pare că Nellike ar fi studiat totuși la Eperjes / Prešov.⁴⁹

După 1 septembrie 1915 și până la sfârșitul anului nu mai găsim nicio altă carte poștală scrisă de Kun István. Următoarea carte poștală, nedatată, este expediată dintr-un alt spital, din Langendorf⁵⁰. Putem presupune că datează din 1916, bazându-ne pe alte cărți poștale, pe care el le primește în acest spital, de la prietenii soldați cu care a mai corespondat, și care sunt datate.⁵¹

Ce s-a întâmplat cu eroul nostru, Kun István, în toată această perioadă? I s-a vindecat rana? Când a fost externat din spitalul Sanok II? A avut permisie, a venit acasă la Zalău? A ajuns din nou în prima linie și a fost rănit a doua oară, sau rana nu i s-a vindecat? Cum a ajuns la Langendorf în spital? Iată câteva întrebări la care nu avem un răspuns sigur, putem face, cel mult, supoziții.

Scrisoarea pierdută

Nu știm numărul exact al scrisorilor/cărților poștale ce au făcut obiectul corespondenței dintre Kun István și familia sa, prieteni ori cunoștințe. În Cutia cu amintiri am găsit un număr de 99 cărți poștale militare, însă este posibil ca numărul lor să fi fost mai mare. Din motive necunoscute, unele s-au pierdut. De asemenea, separat de lotul de cărți poștale militare și fotografii de familie ce fac obiectul Cutiei cu amintiri au mai fost găsite, așa cum precizam mai sus, încă 46 de cărți poștale ilustrate. Nu avem garanția nici acum că deținem toată corespondența familiei Kun.

În demersul nostru de căutare a unor informații suplimentare legate de soldatul Kun István, am avut surpriza să mai descoperim o carte poștală ilustrată, în textul căreia apare atât numele lui Kun István cât și al surorii sale Kun Erzsébet. După toate probabilitățile, această piesă a făcut parte din lotul de cărți poștale ilustrate, separat de Cutia cu amintiri. Iată pe scurt povestea acestei descoperiri.

Căutând informații despre spitalul din Langendorf⁵², am găsit pe un site de licitații unguresc (darabant.hu) o ilustrată cu clădirea spitalului. Este o piesă importantă, care susține demersul nostru de documentare a vieții lui Kun István. Surprinzător, pe versoul acesteia, am dat de scrisoarea trimisă din Langendorf spre Zalău, de către soldatul rănit Kun István, către sora sa Kun Erzsébet, la data de 25 noiembrie 1915! Ce surpriză! Păcat că acest document s-a vândut între timp cu 2400 de forinți⁵³. Ar fi fost minunat să completeze colecția din „Cutia cu amintiri”. Însă chiar și așa, acest document-surpriză oferă informații noi. Și datorită corespondenței dintre doamna Csiszár Maria și reprezentanții site-ului de licitații, am primit imagini de calitate ale acelei vederi, dar și permisiunea să o folosim în demersul nostru. Pentru acest lucru îi mulțumim doamnei Berbuch Zita, reprezentanta firmei Darabanth Aukciósház.

Pe cartea poștală este ilustrată o clădire ce pare a fi situată la poalele unui deal împădurit, în fața căreia stau șase persoane, dintre care trei par a fi bărbați, două femei și un copil. Se disting și doi câini. Aici, la Ober-Langendorf (Dlouhá Loučka), există un castel, construit în stil baroc de către cavalerii teutoni în 1708, fiind ulterior modificat într-o reședință nobiliară renascentistă. În clădirea castelului a funcționat, din noiembrie 1914, un spital militar, care din 1915 a servit ca spital de rezervă cu 2000 de paturi.⁵⁴ Imaginea ce ilustrează cartea poștală poate reprezenta un han (o casă de oaspeți) din localitatea Langendorf.

Pe spate, cu creion chimic, sublocotenentul Kun István îi scrie surorii sale, Kun Erzsike, elevă în clasa a VI-a la gimnaziul din Zalău, următoarele: „Draga mea soră. Azi am ajuns în locul deja amintit, e o zonă minunată. Mă simt bine, sănătatea mi se reface pe zi ce trece. Te sărută: Pista.”⁵⁵ Se pare că ilustrata a ajuns la Zalău în noiembrie 1915.

Așadar, a doua parte a anului 1915 a adus cu sine un moment de răscruce în viața eroului nostru, sublocotenentul Kun István. Așa cum vom vedea în episodul următor (ultimul din serialul nostru), se pare că acesta nu s-a mai întors pe front. Rana pe care a contactat-o în august 1915 avea să-i fie fatală, astfel că el moare într-un alt spital, cel din Dzieditz⁵⁶, în 11 august 1916.

Note:

1.  Ziarul Szilágyság, nr. 27 din 2 iulie 1915.
2.   Vereșița, scris și Vereșciîțea, este o localitate rurală în raionul Iavorid, din regiunea Liov, azi în Ucraina. Satul este situat la 50 km nord-vest de Liov.
3.   Liov (sau Lemberg în germană) este cel mai mare și mai important oraș din regiunea Galiția. Azi Liov este cel mai important oraș din vestul Ucrainei, aflat aproape de granița cu Polonia.
4.   Regiunea istorică Galiția s-a aflat în componența Austriei din 1772.
5.   Karl von Pflanzer-Baltin (n. 1855, Pécs – d. 1925, Viena) a fost general-colonel al Armatei Austro-Ungare, s-a remarcat în luptele din Bucovina, fiind la comanda Grupului de Armate Pflanzer-Baltin.
6.   Rava-Ruska este un oraș aflat azi în Ucraina, raionul Jokva, regiunea Liov. În timpul Primului Război Mondial a făcut parte din regiunea Galiția, componentă a Austro-Ungariei.
7.   Eduard Freiherr von Böhm-Ermolli (1856-1941), mareșal al Armatei Austro-Ungare, distins cu titlul nobiliar de baron (Freiherr), comandantul Armatei a II-a din Galiția. Sublocotenentul Kun István servea în Regimentul 64 Orăștie, parte a Diviziei 16 Infanterie, ce era încadrată în Armata a II-a.
8.   Localități în Galiția.
9.   Oraș din Voievodatul Lublin, Polonia. Din 1992 este inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
10.   Oraș în Polonia, Voievodatul Lublin. În timpul Primului Război Mondial au avut loc lupte sângeroase între Armata Austro-Ungară și Armata Rusă.
11.   Oraș în Polonia, Voievodatul Mazovia, aproape de capitala Varșovia.
12.   Szilágyság, nr. 28/9 iulie 1915.
13.   Fluviu ce izvorăște din Munții Beskid Slaski (Carpații Vestici), traversează Polonia de la sud la nord și se varsă în Golful Gdańsk din Marea Baltică.
14.   József-Ferdinand (1872-1942) – Arhiduce austriac și Duce de Toscana. A condus în timpul Primului Război Mondial, Armata a 4-a, între 1914-196, fiind înlocuit după ofensiva lui Brusilov (desfășurată între 4 iunie și 20 septembrie 1916).
15.   Termen militar german ce face referire la ultimul contingent al recruților care nu fac parte nici din armata terestră, nici din marina militară și care, în eventualitatea unui atac, sunt folosiți ca forțe de apărare.
16.   Szilágyság, nr. 31/30 iulie 1915.
17.   Szilágyság, nr. 28/9 iulie 1915.
18.   Idem.
19.   Korona (în germană Krone), moneda oficială a Austro-Ungariei din 1892 până în 1918.
20.   Articolul „Zoványi Pál-alapítvány” („Fundația Pál Zoványi”) din ediția nr. 30/23 iulie 1915 a ziarului Szilágyság.
21.   Articolul „Sebesültjeink kirándulása” („Excursia răniților noștri”), în Szilágyság, nr. 31/30 iulie 1915.
22.   Articolul „Egyházat” („O casă”), în nr. 32/6 august 1915.
23.   Articolul „Egy házat bár a kárpáti orosz pusztítások helyére!” („O casă măcar în locul distrugerilor rusești din Carpați”), în Szilágyság, nr. 33/13 august 1915.
24.   Articolul „A Wesselényi-kollégium és Diákfalva” („Colegiul Wesselényi și Satul studențesc”), în nr. 42/15 octombrie 1915.
25.   Nagy Sándor – profesor de fizică la Colegiul Reformat „Wesselényi”, care a avut inițiativa de a realiza primul cinematograf școlar. Prima proiecție a avut loc la data de 26 noiembrie 1911, iar deschiderea oficială a Cinematografului „Urania” a avut loc în 16 decembrie 1911. Informații obținute din articolul Primul cinematograf pentru uz școlar, scris de László Judit și publicat în cartea lui László László – „De la colegiul reformat la CNS”, Zalău, 2010.
26.   Articolul „Diákfalva, vagy tán Tanulófalva” („Satul studenților, sau poate Satul elevilor”), în nr. 45/5 noiembrie 1915.
27.   Din ungurescul mázsa, unitate de măsură a greutăților în Transilvania. Dacă în 1690 era echivalentul a 56 kg, la începutul secolului XX, în Imperiul Austro-Ungar, maja era echivalată la 100 kg.
28.   Știrea cu titlul „Hadi célokra” („Pentru scopuri de război”), în Szilágyság, nr. 37/10 septembrie 1915.
29.   Articolul „A Zilahi Nőegylet a «Rezet vasért» jelszavú mozgalom szolgálatában” („Asociația Femeilor din Zalău în slujba mișcării cu sloganul «Cupru pentru fier»”), în nr. 41/8 octombrie 1915.
30.   Szilágyság, nr. 45/5 noiembrie 1915.
31.   Articolul „Katona-levél” („Scrisoare militară”) este publicat în ediția nr. 28 /9 iulie 1915.
32.   Articolul „Levél az orosz fogságból” („Scrisoare din captivitatea rusească”) a fost publicat în ediția nr. 46/12 noiembrie 1915 a ziarului Szilágyság.
33.   Interesant este că deși cartea poștală poartă ștampila de cenzură a Regimentului 64, cenzorilor le-a scăpat faptul că expeditorul a dat numele unei localități, fapt interzis de legile militare.
34.   Carte poștală militară austriacă, model A1.
35.   Carte poștală militară austriacă, model A2, expediată din Pola la 1 iulie 1915 și sosită la destinație la data de 15 iulie 1915.
36.   Carte poștală militară maghiară, model U1.
37.   Carte poștală militară austriacă, model A2.
38.   Carte poștală militară maghiară, model U1.
39.   Carte poștală militară maghiară, model U2.
40.   Carte poștală militară maghiară, model U2, expediată din Zalău la data de 29 iulie 1915.
41.   Carte poștală militară maghiară, model U2, expediată din Zalău la 31 iulie 1915.
42.   Carte poștală ilustrată, expediată de pe front spre Zalău la data de 31 iulie 1915.
43.   Oraș în Galiția, azi în Voievodatul Subcarpatia, Polonia. Orașul este pomenit și în romanul lui Jaroslav Hašek, Peripețiile bravului soldat Švejk.
44.   Carte poștală militară maghiară, model U2, expediată din Sanok spre Zalău la data de 30 august 1915.
45.   Carte poștală militară maghiară, model U2, expediată din Sanok spre Zalău la data de 3 septembrie 1915.
46.   Este vorba despre orașul Prešov (în maghiară Eperjes, în germană Preschau), azi în Slovacia. Până în 1920 a făcut parte din Comitatul Sáros (Sáros Vármegye). Printre personalitățile orașului se numără și Johann Sachs von Harteneck (1664-1703), fost primar al Sibiului și comite al sașilor din Transilvania.
47.   Carte poștală militară austriacă, model A2.
48.   Informații obținute de pe site-ul https://www.klevai.hu/rolunk/iskolatortenet/, accesat în iulie 2023.
49.   În timpul redactării acestui episod, am obținut informația, de la doamna Csisár Mária, că s-au mai găsit câteva scrisori/cărți poștale ce au aparținut familiei Kun.
50.   Localitatea Dlouhá Loučka, azi în Cehia.
51.   Este vorba despre o carte poștală expediată din Viena, la 12 ianuarie 1916, de către Hanner Andor, și care a ajuns la Kun István la Langendorf.
52.   Denumirea germană a localității Dlouhá Loučka, din districtul Olomuc, azi în Cehia.
53.   Aproximativ 30 de lei.
54.   Informația că aici a funcționat un spital militar apare atât pe pagina site-ului de licitații (darabant.hu) cât și pe pagina de wikipedia (în limba germană).
55.   Textul este scris cu creion chimic și poartă ștampila de cenzură a Spitalului militar.
56.   Denumirea germană a localității Czechowice-Dziedzice din Voievodatul Silezia, Polonia.