Știri

Cultură’n Șură în satele Domnin, Bănișor și Horoatu-Crasnei

Începând de luni 20 iunie 2022, Cultură’n Șură pornește caravana celui de-al zecelea an consecutiv de spectacole de teatru în mediul rural.

Județul Sălaj a fost ales pentru a marca această importantă aniversare, datorită aprecierii din partea publicului de care s-au bucurat de fiecare dată spectacolele Cultură’n Șură. Totodată, seria de spectacole de aici marchează și cei zece ani de strânsă colaborare cu Centrul de Cultură Sălaj, care a apreciat și a susținut de la bun început acest proiect.

Astfel, comedia „Cerere în căsătorie” de A.P.Cehov în regia lui Victor Olăhuț va da startul reprezentațiilor în satul Domnin, la Ionu Văsălichii Domniții din Râturi, la numărul 13. Seria de evenimente va continua marți 21 iunie, în satul Bănișor, la Ionica Sfârtii, casa nr. 50 și miercuri 22 iunie la Horoatu-Crasnei, lângă brutărie, la Andreea și Vasile de la numărul 123. Toate cele trei spectacole vor începe la ora 21.30, iar intrarea este gratuită.

Fiecare spectacol va fi precedat de un atelier de teatru dedicat copiilor și tinerilor din sat susținut de actori profesioniști. În cadrul atelierului, participanții vor descoperi exerciții specifice artei actorului cum sunt cele de dicție, improvizație și mișcare scenică. De asemenea, vor învăța de ce este important respectul pentru ceilalți participanți la spectacol și care sunt regulile de conduită ce trebuie urmate în cazul unui eveniment artistic.

„Pornim la drum foarte entuziasmați pentru că vara aceasta depășim pragul de 100 de spectacole. Am decis să începem seria de spectacole în județul Sălaj pentru că publicul de aici ocupă un loc special în inima noastră. Vom fi prezenți pentru a treia oară în satul Domnin. La Bănișor vom fi găzduiți pentru a doua oară în curte la Ionica Sfârtii, la o familie care, după experiența străinătății, a decis să se întoarcă în România. Abia așteptăm să ne reîntâlnim și cu publicul din Horoatu-Crasnei, unde gazde ne vor fi, pentru al doilea an consecutiv, tinerii Andreea Boie și Vasile Pocol. Venim în fața spectatorilor cu emoție, dar și cu bucuria de a vedea câtă nevoie este în mediul rural de teatru și de evenimente culturale de calitate”, afirmă regizorul Victor Olăhuț, inițiatorul proiectului.

 

 

„Cerere în căsătorie” este un spectacol pentru cei mari și cei mici, deopotrivă, care vorbește despre o temă mereu actuală, dragostea și opreliștile lumești ce-i stau în cale.  De altfel, este unul dintre cele mai de succes spectacole, de înaltă ținută artistică, purtând amprenta Cultură’n Șură. Spectacolul a fost realizat în parteneriat cu Teatrul de Artă București și a fost prezentat în festivaluri naționale și internaționale de teatru, unde a primit numeroase premii, inclusiv pentru cel mai bun actor și pentru cel mai bun spectacol. În anul 2020, spectacolul a fost filmat de TVR pentru Arhiva Națională de Televiziune.

Distribuția spectacolului este de asemenea una valoroasă, reunind actori importanți ai scenei românești. Florentina Năstase a fost nominalizată pentru cea mai bună actriță la Premiile UNITER și GOPO.  George Constantinescu poate fi văzut în spectacolele Teatrului Nottara și Teatrului de Comedie și a jucat în numeroase producții cinematografice și de televiziune. Valentin Terente este actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și a fost prezent, în anul 2020 în cadrul programului „10 pentru TIFF”. Regizorul Victor Olăhuț are o carieră prestigioasă, cu spectacole montate pe scene ale teatrelor naționale din Cluj-Napoca și Sibiu.

Pe lângă județul Sălaj, spectacolul va mai fi jucat în această vară în  localități din mediul rural din județele Argeș, Hunedoara și Sibiu. Mai multe detalii despre reprezentații sunt disponibile pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/culturansura, iar despre proiectele Cultură’n Șură, aici: https://culturansura.ro/proiecte/

Seria de spectacole face parte din proiectul „Rural/Teatral” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, având parteneri Primăria Slimnic, Primăria Arpașu, Primăria Buzoești, Primăria Baru, Primăria Densuș, Primăria Sălașu de Sus, Primăria Someș-Odorhei, Primăria Comunei Bănișor, EduCab România, CentoTrans și Daisler Print House.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

*************

Asociația Cultură’n Șură este o asociatie culturală non-profit creată la inițiativa regizorului Victor Olăhuț al cărei principal obiectiv este promovarea și dezvoltarea culturii în zonele cu acces limitat la cultură, cu scopul de a diminua diferențele culturale dintre comunitățile urbane și cele rurale. Până în prezent, asociația a produs în cadrul acestui demers 5 spectacole de teatru, a vizitat 59 de sate și comune, a susținut 94 de reprezentații pentru aproximativ 15.000 de săteni la care se adaugă participări în festivaluri, numeroase premii precum și sute de reprezentații ale spectacolelor în teatrele partenere. Asociația organizează ateliere de dezvoltare personală, improvizație și conduită pentru copiii din mediul rural, oferindu-le astfel instrumente esențiale pentru a deveni consumatori de cultură la maturitate.

####

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.