Despre proza feminină am mai scris. Hortensia Papadat-Bengescu este un prim nume care a arătat că o scriitoare poate să fie şi feminină, sensibilă, dar şi să impună o formulă obiectivă specifică masculinului. Literatura feminină a fost privită ca o curiozitate, fiind catalogată drept un pas al emancipării feminine. Literatura feminină a prins contur, mai ales în ultimii ani, urmaşele Hortensiei Papadat-Bengescu (Florina Iliş, Gabriela Adameşteanu, Ruxandra Cesereanu, Marta Petreu, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Herta Müller, Mariana Marin, Nora Iuga, Angela Marinescu, Adriana Babeți, Magda Cârneci, Simona Popescu, Ioana Nicolaie, Liliana Corobca, Ana-Maria Sandu, Constanța Buzea, Gabriela Melinescu, Adriana Bittel, Adina Popescu, Veronica D. Niculescu) având un public care le urmează în proiecte. Şi nu este puţin lucru.
Cu personajele prin lume călătoreşte Ileana Vieru în trilogia sa. Cele trei romane Să respir lângă tâmpla ta (Editura Eikon, 2014), Anotimpurile Ianei (Editura Școala Ardeleană, 2020), Culorile fetei în alb şi negru (Editura Școala Ardeleană, 2022), apărute în decursul a nouă ani, surprind, prin firul epic ce leagă poveştile, prin intermediul personajului Iana. Fiecare roman poate fi citit separat, pentru că structurile prozei, deşi sunt bine închegate între ele, au şi independenţă. Este destul de rar să reuşeşti acest lucru. Titlul mă duce cu gândul la mărţişor, cel ce aduce bucurie în inima celor care iubesc viaţa, natura pregătindu-se să renască. Nu poţi să nu aminteşti de zeul Marte, zeu al fertilităţii şi al vegetaţiei. Şi ce frumoase sunt tradiţiile noastre. Firele alb-roşii, alături de cele mai neobişnuite mărţişoare vor fi dăruite celor dragi, fiind adevărate talismane. Săpături arheologice au scos la iveală mărţişoare arhaice, cu o vârstă de peste opt milenii. Pietricele vopsite în alb şi negru (mai apoi negrul fiind înlocuit cu roşu) erau înşirate pe aţă şi purtate la gât. Potrivit tradiţiei, mărţişorul era aşezat în dreptul inimii, în prima zi a lunii martie. El se poartă până când se arată semnele de biruinţă a primăverii, până când se aude cucul cântând, până ce înfloresc cireşii ori trandafirii, până vin rândunelele. Atunci mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un pom înflorit (legătură cu Pomul Vieţii) ca să aducă noroc. Albul reprezintă cerul şi lumina, iar negrul, întunericul. Şnurul mărţişorului îngemănează cele două culori ca simbol al forţelor vitale, asigurând permanenţa şi perpetuarea generaţiilor. Exact ca în proza Ilenei Vieru.
Ne întâlnim cu o literatură feminină în care personajele sunt creionate după un tipar bine gândit, astfel încât criteriul limitativ dispare, iar scrierea capătă valenţele mult aşteptate, limitându-se de acele lucruri „siropoase” de care de multe ori sunt acuzate doamnele din literatură. Personajele Ilenei Vieru sunt vii, ispititoare, ilustrative pentru a creiona atât portretele feminine cât şi pe cele masculine cu subtilitate, cu dar al narării, care nu este la îndemâna oricui.
Despre soare şi furtuni, despre valuri venite din larg, dar şi despre bărci de salvare, despre zâmbet, dar şi grimasele în ceas de necaz, despre timidităţi dar şi explozii ale personalităţii, despre singurătate şi strălucirea scenei este vorba în cartea în care personajul central – Iana – ne spune atât de limpede că „o poveste e o poveste”.
În romanul Culorile fetei în alb şi negru, Ileana Vieru îşi poartă personajele spre noi zări. „Deşi există o cronologie a evenimentelor, din loc în loc apare și acronia prin lipsa corespondenței în ceea ce privește momentul real al derulării evenimentelor și cronologia ideală a narării acestora. Aceasta facilitează așezarea în prim-plan a faptelor din segmentul conștiinței”, declară Luminiţa Tucă.
Realizator de emisiuni la Radio România pe posturile: România Muzical, România Cultural, România Actualităţi şi Antena Satelor, Ileana Vieru este membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, iar cu primele volume a fost laureată la festivaluri literare, amintind aici doar premiul Festivalului „Liviu Rebreanu”.
Personajele romanului zburdă din loc în loc, precum caii lui Noti, rătăcesc în lume şi se întorc din nou acasă. Ne întâlnim pe parcursul naraţiunii cu o serie de evenimente culturale în care ghicim însăşi prezenţa autoarei, un animator al vieţii culturale din România. Apoi, surprindem destinul unor personaje precum pianista Emese, Mimi, Nicoară şi relaţia lor mereu în transformare, Rodica, Arthur. Romanul aduce la un loc atât lumea veche, ancorată în rădăcinile tradiţiei, multe fiind citatele din descântecele de altădată sau din ritualurile de la sărbători, dar şi lumea nouă în care personajele se plimbă prin mall.
Iana îşi duce viaţa între poveştile străbunilor, pe care le-a asimilat în suflet, şi lumea tumultoasă a festivalurilor şi, mai nou, cea a virtualului, pentru că, dacă nu eşti pe reţelele de socializare, nu exişti. Surprind versurile alese din mari poeţi (Eminescu, Blaga, Păunescu), aici văzându-se şi dragostea Ilenei Vieru pentru lirică.
Adam, cel care venea mereu în viaţa ei, ca într-un ciclu ce părea să nu se mai termine, este unul dintre personajele masculine ale romanului, în care mulţi dintre noi ne-am putea regăsi, în lupta continuă în numele dragostei, de multe ori construind pe poveşti tragice. Şi în toate aceste ecuaţii ne întoarcem, din când în când, la nopţile marilor sărbători în care lupii vorbesc cu grai de om, cum este cea a Sfântului Andrei, sau la basmele noastre precum Harap Alb.
Iată ce spune Tomaso despre Iana, personajul curtat: „Nu-şi imaginase niciodată că poate vorbi atât de liber în prezenţa cuiva, că poate să scoată la lumină, fără teamă şi fără ruşine, cele mai intime trăiri, suferinţe, bucurii, stări de tot feluri. Cu ea era posibil. Cu ea descoperea muzica, literatura, râsul, simplitatea, nobleţea. Iana nu avea nimic din mofturile fetelor tinere, din fiţele lor, din aerele lor de dive. Şi una din calităţile ei cele mai mari: nu era superficială. Era atât de cuprinzătoare, atât de calmă şi înţelegea lucrurile în esenţa lor”.
Şi personajele masculine sunt creionate în culori vii de către Ileana Vieru, iar fragmentele în care se prezintă poveştile de dragoste surprind prin puterea detaliului: „Cu aerul lui copilăresc, ingenuu, el o privea fermecat peste măsuța unde ceștile de cafea își răspândeau mirosul plăcut în restaurantul micuț, cu ferestre largi, prin care vedeai Cișmigiul în toate anotimpurile. Nu se atingeau decât cu privirile, nu-și spuneau șoapte de dragoste, încercau doar să se cunoască, să înțeleagă ce li se întâmplă, de ce el și de ce ea, de ce vârsta lui crudă și de ce anii ei adunați, de ce ochii ei sfredelitori, de ce verdele lor care-l înfiora (făcându-l să-și uite trecutul și viitorul, ora și anul), de ce ochii lui de catifea cu flăcările negre îndărătul genelor lungi. Nu îndrăzneau să întindă mâinile unul spre altul, refuzau să conceapă, să creadă că se vor îndrăgosti, că vor fi pierduți, că nu-și vor mai găsi niciodată liniștea, că vor fi sfârtecați de o dragoste imposibilă, improbabilă, inimaginabilă, interzisă”.
Iana, fărâma de om, o răzbătătoare printre lumi, îşi duce destinul fiind conştientă că adevărul şi bunătatea vor răzbate până la urmă şi că totul este mai frumos atunci când lupţi în numele dragostei: „Când iubea, Iana pierdea noţiunea de măsură, când iubea, ardea ca o flacără până se făcea scrum”. Povestea aceasta se prelungeşte până în zilele noastre, în perioada covidului, când Sophie are examene pe zoom. Iată cum vremurile se schimbă, poveştile străbunilor însă străbat peste timp şi, chiar dacă Iana „se scutură aidoma frunzelor galbene”, timpul va fi regenerat din nou, iar viaţa va zburda între anotimpuri, cicluri de viaţă şi sărbători, aşa cum este dat de la Domnul.
Vă recomand să citiţi întreaga trilogie a Ilenei Vieru pentru a descoperi proza feminină a vremurilor noastre, pentru a face cunoştinţă cu o scriitoare al cărei nume merită a fi căutat în librării şi biblioteci, să descoperiţi povestea unui personaj ce merită a fi aşezat în rândul celor care sunt bine construite prin structurile care-i sunt date în atelierul de creaţie.
+ There are no comments
Add yours