Articole

Cronica discului: Steve Vai – Inviolate

Ne-am întâlnit într-o duminică plină de soare, în parc. Muzica răsuna dintr-un casetofon destul de răblăgit, dar acordurile îmi mergeau la inimă. Mi-am scos pălăria, am făcut o reverență așa cum se cuvine în momente speciale, un compliment aidoma unui demon energetic plin de zâmbete. Sfioși, ne-am strâns mâna. Multe note le-am învățat de la lorzii cu care el începuse slova; mă temeam să nu sune fals. Parcul vuia de sonorități complicate, premergătoare jazz-ului de tango, de generații crescute în grădini cu cânepă sau mușețel, cu ghiocei, sau posedați ignoranți. Surâsul fără pereche al muzicianului se oglindea în chipul copilului ce sărea coarda lângă fântână. Totul într-o atmosferă odihnitoare…

Deși mi-a plăcut Steve Vai cu Frank Zappa, Alcatrazz sau Ralph Maccino, geniul de chitară solo e dumnezeiesc (poate am mai găsit ceva asemănător la Rising Force a lui Yngwie). Noul disc Vai nu este pentru cei ce vor un chitarist modern, în ton cu moda. Steve este un tocilar pe corzi, ce nu abdică de la cauză. Probabil este unul dintre cei mai mari chitariști ai tuturor timpurilor. Spun probabil ca să nu isc polemici, dar să nu uităm că a vândut peste 15 milioane de discuri, că are trei premii Grammy.

Inviolate este un album care împinge granițele muzicii dincolo de chitară, cu povești clasice sau moderne, cu muzică densă. Fiecare piesă are propriile sale complexități, unicitatea lor aducând bucurie la ascultare. Teeth of the Hydra prezintă fiara mitologică, adică modelul de chitară al lui Steve. Restul pieselor am să vă las să le descoperiți, dezvăluindu-vă doar că veți avea parte de amintiri cu Gary Moore și bucăți consistente de jazz-funk.

Inviolate este un album captivant, chiar dacă Vai a renunțat la pasajele dense de avangardă gen Zappa. Chitara pură e pusă pe un piedestal și cu siguranță va rămâne acolo!

 

Tracklist:

1 Teeth of the Hydra

2 Zeus in Chains

3 Little Prett

4 Candlepower

5 Apollo in Color

6 Avalancha

7 Greenish Blues

8 Knappsack

9 Sandman Cloud Mist

 

Favored Nations 2022

 

Discografie Steve Vai:

 

* Flex-Able (1984)

* Passion and Warfare (1990)

* Sex & Religion (1993)

* Fire Garden (1996)

* Flex-Able Leftovers (1998)

* The Ultra Zone (1999)

* Real Illusions: Reflections (2005)

* The Story of Light (2012)

* Modern Primitive (2016)

* Inviolate (2022)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.