Dacă Sinele este Unul, dacă nu mai există nimic în afara lui, oare ce rost mai are lumea? O parcurgi, și gata? Cred că e nevoie de ceva contrast; nu poți scrie pe o tablă neagră cu o cretă neagră. Iar acest contrast este Lumea. Ea există pentru noi, cei care trebuie să aflăm cine suntem. Când înțelegi cine ești sau când realizezi că nu ești ce pari a fi, orice practică spirituală încetează. Iar eu vreau să fiu Sinele, Eul vreau să se dizolve în Sine.
La fel s-au dizolvat cei aproape 40 de ani de carieră ai lui Miki Mangini în primul său album solo. Super-talentatul baterist s-a ocupat de tot: compoziție, versuri și producție. Finalul este unul interesant, eu așteptându-mă la ceva mai progresiv, având în vedere ultimii ani petrecuți de Mike la Dream Theater. Și totuși, Invisible Signs este un interesant mix de heavy-rock, alternativ și industrial, plin de energie și dinamism. Zece piese care amestecă perfecționismul heavy-ului anilor ’90 cu alternativul noului mileniu, dar și cu hard rock-ul nealterat.
După plecarea lui Mangini de la Dream Theater, albumul acesta este ca un panaceu, el distanțându-se de sunetul elaborat al trupei, deoarece trecutul trebuie să rămână în trecut. Trupa lui Mike e de zile mari: vocea și chitara fostei Evanescence, Jen Majura; Tony Dickinson cu un bass superb, ce ține ritmul întregului album; Ivan Keller și Gus G., doi chitariști experimentați.
Una peste alta, un prim album solid, reușit, ce ne dă speranță la alte materiale discografice marca Mangini. De ascultat!
Tracklist:
- Freak Of Nature
- Invisible Signs
- Habit To Change
- Not Drowning
- Deep Inside
- Saying Sorry
- So Alive
- Glamorous Shades
- It’s Noise
- Let Me Shine
- Seek And Find
- Black Box
Mike Mangini Media 2023
Componență:
Jen Majura (voce, chitară – Equilibrium, Evanescence)
Gus G. (chitară – Ozzy Osbourne, Dream Evil, Mystic Prophecy, Arch Enemy, Jorn, Doro, Kamelot)
Ivan Keller (chitară – Jelusick, Animal Drive)
Tony Dickinson (bass – Soto, Art of Anarchy)
Mike Mangini (baterie – Dream Theater, Extreme, Annihilator, Mullmuzzler, Mike Keneally, Steve Vai)
+ There are no comments
Add yours