Volumul intitulat Poemele fericirilor îmblânzite, apărut în 2024 (Editura Biscara, București, 130 p.), reunește, într-o formă structurată pe anumite paliere ale simțirii întru omenesc și supraomenesc, creațiile lirice ale poetului Ionel Bota (de data aceasta) selectate din perioada cuprinsă între 1971-2021. Ne dezvăluie, printr-o simbolistică originală, necontrafăcută, o tematică atotcuprinzătoare, de la trecerea ireversibilă a timpului (fugit irreparabile tempus) până la efemeritate și decădere, de la romantism până la nostalgia trecutului, de la temporalitate la transcendență, de la ironie și joc, până la sacralitate și până la explorare și căutare interioară.
Poemul 1. toamnă cu armate luptându-se zadarnic din grupajul posteritatea devine un fluture banal explorează teme precum efemeritatea, memoria și zădărnicia printr-o serie de imagini puternice și sugestive. Reflectarea asupra trecerii timpului, a conflictelor inutile și a amărăciunii memoriei, se transferă scriptic într-un limbaj poetic încărcat de simboluri complexe. Este o meditație profundă asupra vieții, a naturii și a inevitabilului declin, oferind cititorului ocazia de a reflecta asupra propriei sale existențe și a modului în care se raportează la timp și memorie. Versul „Oasele ascunse în pielea unei după-amiezi de octombrie” sugerează ideea de vremelnicie, unde fericirea este găsită în momente trecătoare, ascunse în anotimpul toamnei, un simbol al decăderii și sfârșitului.
Poetul explorează încercarea de a opri sau de a înșela timpul, folosind literatura și cărțile vechi ca refugiu. Ceasornicul palid este simbolul trecerii inexorabile a timpului, în vreme ce tiparul devine un vehicul al memoriei și al trecerii timpului: „cum doar aici prin paginile cărților defuncte mai pot / mitui ceasornicul palid mai pot admira înflorirea / măreția și decăderea unei frunze / unde în pețiolul decadent îmi voi reinventa sângele / după ultimele manevre de toamnă cu armate / luptându-se zadarnic pentru aripile unei păsări / în vreme ce rotativa geme și plânge pentru fiecare / știre tipărită pentru fiecare fereastră deschisă în / întâmpinarea literelor de plumb / azvârlite din dricul în care memoria și-a copt anii și / zilele și nopțile amărui”(p. 17).
Un alt poem marca Ionel Bota, meditație asupra trecutului, a identității și a încercării de a găsi sens în fața dificultăților vieții, ne invită să reflectăm asupra propriei călătorii și să găsim lumină în întuneric. Acesta este 2. un înger îngenunchează din alt grupaj poetic intitulat o metafizică a umbrelor, care începe cu o imagine a unui timp trecut, „evul ponosit”, ce sugerează o perioadă uzată de istorie și de amintiri.
Imaginile poetice dezvoltate evocă sacrificiul personal, probabil în căutarea unui ideal sau în fața unei autorități (vulturul – simbol al puterii și autorității), în timp ce sângele transformat în vin poate face trimitere la sacramentele religioase (e.g. Euharistia), sugerând ideea de jertfire pentru o cauză mai mare și promisiunea unui nou început: „beau vinul tuturor înserărilor într-o tavernă din evul / ponosit așez la picioarele vulturului din piatră oasele / mele bucată cu bucată iată sângele meu este vinul / acestei călătorii promise dar nu mai pot deschide”. Poetul apare ca o figură căutătoare, explorând adâncimile trupului (și, implicit, ale sufletului) pentru a găsi „ultima lumânare”, simbol al speranței sau al iluminării interioare: „umbrela împotriva ninsorilor de altădată vine poetul / hirsut și îmi cotrobăie prin trupul costeliv căutând / ultima lumânare un înger îngenunchează în dreptul / pielii mele despică în patru floarea de nu-mă-uita” (p. 34). Finalul aduce o notă de ironie, cu figura saltimbancului, care reprezintă frivolitatea și iluzia. Amenințarea acestuia poate fi o chemare la autenticitate și la renunțarea la prefăcătorii: „amenință saltimbancul să nu mai joace farsa cu / mantaua pe umeri”.
În poemul 4. fiecare se naște în propria singurătate (din ciclul noaptea în care umbra își dezbracă pielea) apare condiția umană aflată în izolare și în căutarea sensului, doar pentru a descoperi, adesea prea târziu, goliciunea și deșertăciunea timpului care trece. Este o meditație asupra suferinței, atât fizice cât și spirituale, și o chemare disperată către divin, într-un univers haotic și impredictibil. Apar imagini puternice și simboluri religioase pentru a sublinia temele sale profunde și universale.
În deschiderea poemului se inserează o perspectivă existențială asupra condiției umane, în care fiecare individ este, în esență, izolat și solitar încă de la naștere. La nivelul registrului spiritual, se poate observa cum imaginea durerii universale („frângerea”) și chemarea către divinitate și protecție („zeului plângere / îngere îngere”) duc spre încercarea de compensare a trecerii unui timp iluzoriu, pe care omul îl sesizează târziu, în izolare, căutare și deziluzie: „Pune focul în locul soarelui / caută-i muntelui visul potrivit / fiecare se naște în propria singurătate / apoi târziu mult prea târziu / află că vremea miroase-a pustiu / Totul e frângere / zeului plângere / îngere îngere”(p. 27). Cu versul „totul e volbură”, poetul propune o imagine haotică și confuză, în timp ce „eli eli lama sabactani” (citat biblic atribuit lui Iisus pe cruce, înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”) adâncește tema suferinței și a abandonului divin.
Saturată de imagini puternice și metaforice, care creează un univers eterogen, într-un ritm fluid, aproape narativ, conducând cititorul prin diferitele scene și imagini cu un limbaj poetic evocator, cu un amestec de concret și abstract care invită la reflecție, poezia 2. despre sânii din plasmă ai venerei(din ciclul mai departe, tot mai departe) aprofundează aceeași temă a condiției umane și a trecerii timpului, la care adaugă căutarea frumuseții în mijlocul luptei și al iluziilor.
Limbajul bogat și simbolismul complex fac din acest text o meditație profundă asupra vieții și a impermanenței. Aspirantul cântă „despre sânii din plasmă ai Venerei”, un simbol al frumuseții și al dorinței. Această imagine amestecă elementele fizice cu cele eterice, sugerând fascinația pentru idealurile de frumusețe și senzualitate. Imaginea trupurilor pe un tatami iluzoriu indică o luptă sau o confruntare, care este mai degrabă simbolică decât reală. Tatamiul, covorul tradițional folosit în artele marțiale, devine un spațiu al iluziilor și al metaforei: „în locul ochilor frunzelor ispiteau gloria, luptătorii își / perforau brațele cu monedele maculate de trecerea / soarelui prin inelul planetei, într-o lojă cânta un / aspirant despre sânii din plasmă ai venerei trupurile / se zvârcoleau pe un tatami iluzoriu și colocviul / fistichiu al karatiștilor se derula mai departe, tot mai / departe în fosforul nopții, viața și ritmul / căderii florilor totuna erau”(p. 21).
În căutarea destinului nostru suntem nevoiți să depășim obstacole și să ne asumăm riscuri, în timp ce experiențele fundamentale ale vieții sunt trăite în solitudine. Poezia destinul surprinde prin imagini antitetice și simbolice (ziua / noaptea, cheile / aripile), pentru a crea o atmosferă de cugetare și introspecție. Versurile sunt scurte și concise, dar încărcate de semnificații profunde, accentuând tensiunea și contradicția dintre conceptele explorate. Repetarea ideii de singurătate în ultimul vers subliniază importanța acestei teme în contextul vieții și al morții. Destinul este personificat, prezentându-se ca o forță care oferă cheile către cunoaștere și experiență, dar implică și riscuri („hotarul primejdiei”). Aceasta sugerează că în căutarea destinului nostru, suntem nevoiți să depășim barierele și să acceptăm urmările: „Într-o parte a trupului meu / era noaptea, / în cealaltă parte a trupului meu / era ziua, // El îmi arăta cheile / până când am trecut / hotarul primejdiei, / mie îmi șoptea destinul / dezlegându-mi aripile, / dăruindu-mi numele. // Cu o singurătate îi suntem datori vieții, / cu o singurătate îi suntem datori morții”(p. 111).
Din ciclul styx,cupoemul1. casa din ceruri, suntem conduși spre reverie, transcendență și narare prin imagini și alegorii revelatorii. Poetul se apleacă asupra misterelor sufletului și ale vieții, utilizând o serie de metafore și aluzii mitologice și religioase. „Casa din ceruri”, „magul” și„barcagiul” creează o atmosferă de sacralitate și transcendență, în timp ce transformarea interioară și nararea poveștii sugerează o căutare a adevărului și a sensului existențial. Limbajul poetic și structura liberă contribuie la profunzimea și complexitatea mesajului, chemând spre implicarea într-o cugetare profundă asupra vieții, morții și spiritualității.
Imaginea „casei din ceruri” și a „magului”care așteaptă „pâinea punerii înainte” sugerează un loc sacru și transcendent. Magul și pâinea pot fi simboluri ale divinității și sacramentului, indicând o conexiune spirituală profundă. Femeia este descrisă ca o forță transformatoare care eliberează fiara din interiorul poetului, sugerând o purificare sau o dezvăluire a adevărului interior. „Fiara cărții” poate fi latura sălbatică, instinctuală, sau necunoscută a eului liric: „Ce vis mai stăruie în taina din catacomba / arderii de tot, / ce vis. / În casa mea din ceruri așteaptă magul pâinea / punerii înainte / iar tu, femeia mea, despielițând din mine fiara / acestei cărți / vei spune barcagiului povestea”(p. 116).
O imagistică poetică expresionistă se conturează și în Poemele fericirilor îmblânzite prin atmosfera încărcată de mister și sacralitate, invitându-ne la reflecție și meditație asupra marilor teme ale existenței, la fel cum am observat și în unele scrieri lirice din alte două volume ale aceluiași autor, Poemele îngerului bețiv (1998) și Frigul postum (2005). La Ionel Bota, exprimarea emoțiilor și a percepțiilor interioare sunt de o subiectivitate intensă, tocmai pentru că revelează experiențele personale, adesea exacerbate, creând însă un impact definitoriu asupra memoriei cititorului. Nuanțele expresioniste străbat și în acest volum prin liniile puternice și culorile intense, care creează, pe lângă contrast, și o tensiune emoțională marcantă. Chiar dacă proporțiile și contururile sunt uneori voit (de)formate, paleta de metafore, imagini și culori folosite în mod non-tradițional, definind lirica artistului deja consacrat pe firmamentul liricii românești, ne îndeamnă spre o lectură temeinică și îndestulătoare sufletului și minții.
+ There are no comments
Add yours