„Cu drag, în amintirea unor «Armonii de primăvară»”, i-a scris Lucian Perța lui Daniel Săuca pe o foaie de hârtie conținând o parodie la unul dintre poemele sale din cel mai recent volum, „Încet, foarte încet” (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2022).
Parodia a fost realizată de Lucian Perța cu ocazia Festivalului Național de Literatură „Armonii de primăvară”, de la Vișeu de Sus, care a avut loc în data de 26 mai 2023, la care a participat și Daniel Săuca. La acest festival, Daniel Săuca a obținut Premiul I pentru volumul de poezie „Încet, foarte încet”.
(C.Ș.C.)
Daniel Săuca
Sufocat, sufocat
Mimez și eu respirația divină
Imitarea fluxului și refluxului
Duhului
A inspirației și a expirației
A rugăciunilor și a lacrimilor
A oceanelor umplute cu suferință
A mărilor pline de indicațiile unui
dumnezeu vesel, limbut
Și cam răzbunător
Sufocați, sufocați
Și anticarii sunt pe moarte
Anticarii sufletelor
Anticarii exilați în suflete
Nici măcar acolo
Putreziciunea, gunoiul
Damnații, deșertăciunea
Nu râd, nu zâmbesc, nu se strâmbă
Nu votează
Nu își iau credite cu dobândă
subvenționată
pentru rai
Nici măcar acolo, nici măcar aici
Nu mai putem râde fără să ne sufocăm
Nici acolo, nici aici și nici dincolo
Parodie de Lucian Perța
Daniel Săuca
Încet, foarte încet
mimez și eu marea poezie,
totdeauna am fost prea discret
și se știe
că în toate relațiile mele de șef
nu mi-am arogat și nu îmi arog
nimic, toate dialogurile mele încep
cu: aș vrea să vă rog
și Dumnezeu e vesel pentru asta
și îmi permite să aud încet,
foarte încet,
clopotele raiului și să fiu poet,
în timp ce dușmanii mei,
criticii și anticarii damnați,
se zvârcolesc în cartierul
vestic al iadului și aflați
că, deși le văd putreziciunea,
eu nu mă bucur, nu râd de ei,
doar le compătimesc deșertăciunea.
Măcar așa,
sper că odată și-odată, să nu vă mirați,
poate se vor metamorfoza din gândaci
cu cinci pene roz cum sunt acum,
în oameni adevărați!
+ There are no comments
Add yours