■ „Poezie și regalitate” este tema care adună scriitorii și poeții în numărul de toamnă al revistei Poezia [nr. 3 (113)/2025]. „Regalitatea poeziei” este explicată în articolul de deschidere al lui Cassian Maria Spiridon. Aceeași temă este dezbătută de Radu Șerban (Împăratul și poezia împăraților: haiku), Diana Dobrița Bîlea (Ordonarea lumii prin cuvânt), Maria Trandafir (Regalitatea între laudă și condamnare), Emilia Stajila (Carmen Sylva: între Regalitas și Poesis), Daniela Andronache (Fețele regalității în piesele lui William Shakespeare) și Cristina Rusu (Samuel Eben Ezer, piatra de temelie a regilor în Cîntarea profetică și divină a Anei).
■ „Bilet pentru vizită în trecut. Antologie de proză” este al cincilea volum din colecția „Cărțile revistei Argeș”, Editura Panfilius, Iași, 2025. „Citite una după alta, în succesiune, prozele autorilor noștri de azi impresionează prin originalitate tematică și problematică, tradusă tot pe cont propriu într-un stil personal. Prozatorii români contemporani sunt atât de diferiți între ei încât ceea ce-i unește nu mai e nici «atmosfera», nici modul de construcție a protagonistului, nici acela de reprezentare ficțională, nici măcar limbajul, al personajului ori al naratorului, ci genul literar însuși: epicul căruia ei i se dedică și pe care aproape fiecare îl (re)inventează. În loc de o singură definiție a prozei sau măcar de o dominantă a ei, un mainstream prozastic, vedem aici o varietate uimitoare de formule și o complexitate regăsită atât la nivelul fiecărui contributor, cât și la acela al ansamblului. Altfel spus, la o anumită lume ficțională creată într-un mod sofisticat de către un autor se adaugă alta, și alta, și alta, lectura antologiei devenind echivalentă cu o odisee «întoarsă», în care n-am mai vrea să ajungem acasă.” (Daniel Cristea-Enache)
■ „Bunica mea joacă șotron”, de Irene Postolache, Editura Junimea, Iași, 2025. „Cartea aceasta minunată este visată, gândită, pritocită, scrisă și rescrisă de zâna Irene, pe care unii o cunosc din alte și alte cărți, la fel de minunate… Sau poate o cunosc chiar din realitate, din Căsuța sa cu povești și cu ursuleți magici, aflați sub vraja unui Mare Vrăjitor bun! Când vă va invita să aflați la șezătoare întâmplările și situațiile prezentate, veți afla și cine a fost hamsterul Gogoșică sau cine poate fi «cea mai mare minune din lume»! Ori care sunt cele mai mari minuni, în afara celor șapte sau zece deja consacrate! Minuni care pot fi miliarde, dar fiecare fiind unică în felul său: familiile, copiii, părinții și, da, bunicii și bunicile…” (Adi George Secară)
(C.Ș.C.)
■ Numerele 146/iunie 2025 – 149/septembrie 2025 din „Răsunetul cultural”, magazinul literar și artistic realizat de Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, conțin relatări ale unor evenimente literare și culturale din perioada mai-septembrie. În numărul din iunie este comunicat faptul că Premiul Național de Literatură pentru anul editorial 2024 i-a fost acordat scriitorului Nicolae Prelipceanu la gala de decernare a distincțiilor Uniunii Scriitorilor din România, eveniment care a avut loc în 2 iunie, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Sunt publicate scurte prezentări ale: evenimentului de acordare a celor mai importante distincții ale teatrului românesc, Gala Premiilor UNITER, ediția a XXXIII-a, ce a avut loc în 26 mai la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova; întâlnirii literare „Orizonturi în mișcare” din data de 23 mai, de la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, invitații speciali fiind Vasile Igna și Emma Mihăescu; Festivalului Național de Poezie „Gellu Naum”, ediția a XXIII-a, organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” din București. În numărul din iulie este prezentată cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național de Literatură (FestLit Cluj 2025), organizat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România în zilele de 11 și 12 iunie și sunt menționați câștigătorii celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), anunțați în cadrul galei de închidere de la Teatrul Național din Cluj-Napoca, în 21 iunie. În numărul din august este publicată ancheta „Vacanță la munte sau la mare?”, realizată deMenuț Maximinian. Au răspuns: Olimpiu Nușfelean, Mariana Gorczyca, Mihaela Aionesei, Anca Sîrghie, Horea Porumb, Doina Rad și Ilie Rad. Sunt prezentate și activitățile desfășurateîn cadrulregalului de cultură, spiritualitate și rafinament intelectual „Serile de la Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu”, organizate sub egida Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în 19-20 iulie, respectiv activitățile din cadrul ediției a XVII-a a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița”, organizate de Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița și Societatea de Concerte Bistrița în perioada 3-6 iulie. Este semnalată și apariția lucrării „Catalogul Meșterilor Populari din județul Bistrița-Năsăud. Mărturii de cultură tradițională”, vol. I, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, coordonator: Emilia Bumb-Ometiță, proiect cultural realizat de Serviciul Conservarea, Cercetarea, Protejarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Literatură, Muzică Clasică, Teatru, Multimedia din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Numărul din septembrie este dedicat aniversării a 57 de ani de existență a revistei „Echinox” și inaugurării „Monumentului Echinox”, opera sculptorului Nikolaus Otto Kruch, amplasată în curtea Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Dezvelirea monumentului a avut loc în 13 septembrie. Sunt publicate articole despre revista „Echinox”, fotografii legate de istoria publicației de cultură apărută la Cluj-Napoca și două fragmente de interviuri realizate de Ilie Rad cu nume importante din istoria revistei „Echinox”: academicianul Ion Pop și poetul Teofil Răchițeanu (care a pus și el umărul la înființarea și dezvoltarea publicației clujene). În același număr este publicată și ancheta realizată de Menuț Maximinian, „Ce vă amintiți din prima zi ca elev în clasa I?”, la care au răspuns: Ștefan Borbély, Constantina Raveca Buleu, Mircea Gelu Buta, Ilie Rad, Nicoleta Milea, Mihai Vintilă, Ileana Urcan, Doina Rad, Ștefan Damian și Elena M. Cîmpan.
■ Numărul 7-8 (93-94)/2025 din revista de cultură „Neuma” propune o anchetă referitoare la personalitățile literare care i-au influențat pe scriitorii și intelectualii contemporani. „Dintre scriitorii importanți pe care i-ați cunoscut (români sau străini) care a/au făcut asupra dv. impresia cea mai puternică prin personalitatea, eventual originalitatea lui/ei/lor și nu prin opera lor citită în volume?” a fost întrebarea redacției clujene. Au răspuns în cadrul anchetei: Tudora Șandru Antonescu, Ioan-Aurel Pop, Ștefan Borbély, Florica Bud, Gabriel Burlacu, Leo Butnaru, Liviu Capșa, Ion Cristofor, Simona-Grazia Dima, Ana Dobre, Sonia Elvireanu, Gela Enea, Iacob Florea, Raluca Faraon, Răzvan Fugaciu, Doina Gecse-Borgovan, Gheorghe Glodeanu, Tudor Ștefan Goția, Monica Grosu, Vasile Igna, Ella Leynard, Doina Adriana Nicolăiță, Flaviu George Predescu, Carmen Secere, Ion Bogdan Ștefănescu și Caliopia Tocală. Președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, a evocat figura scriitorului Augustin Buzura, subliniind atât dimensiunea literară, cât și cea umană și profesională a prozatorului, scenaristului, jurnalistului și antreprenorului cultural originar din Berința. „Scriitori români am cunoscut mulți și mari. Îl evoc aici doar pe Augustin Buzura, care mi-a fost și mentor în tinerețe, la Cluj, când era redactor-șef la «Tribuna». Erau timpurile când revista își respecta statutul și când ea era o prezență excepțională în viața literară și chiar culturală românească. Iar acest lucru se petrecea în plin comunism. Regimul era una, iar oamenii de valoare erau altceva. Unii își închipuie că românii trăitori sub comunism erau proști cu toții. Nici pomeneală! Nu ne alegem noi momentul venirii pe această lume, iar proporția de proști și de deștepți este cam la fel oricând și oriunde. Buzura avea un fel de a scrie al lui, ca orice scriitor mare, dar avea un fel de a fi natural și omenos. M-a învățat cum să scriu articole pentru revista «Echinox», a studenților de la Universitate, mi-a arătat și cum să ocolesc cenzura, cum să strecor, în forme benigne, adevăruri neagreate de regim. După 1989, un grup de intelectuali, în frunte cu acad. David Prodan, au refăcut Centrul de Studii Transilvane (cu rădăcini la 1934, când a început să apară, sub redacția lui Silviu Dragomir, «Revue de Transylvanie»), desființat de comuniști în 1948 și au vrut să-l pună sub egida Universității, cum fusese la origine. Rectorul de atunci s-a opus cu înverșunare și atunci Augustin Buzura l-a primit în cadrul Fundației Culturale Române, al cărei președinte era. În scurt timp, fără să-mi dau bine seama, la propunerea lui Augustin Buzura, am ajuns eu, la nici 40 de ani, directorul Centrului. Tot Buzura m-a trimis ca director al Institutului Român de Cultură de la Veneția («Casa Iorga» sau «Casa Romena»). Când m-am plâns tot lui Buzura că președintele Institutului Cultural Român (Fundația rebotezată, al cărei șef fusese Buzura) mă cam tutelează neloial, mi-a spus un lucru de mare generozitate: „Dacă te laudă vreodată șeful, să-i spui că tu ai avut inițiativa acelui lucru, dacă te critică, spune-i că eu ți-am impus să-l faci; și lasă-l pe șef cu ale lui, de la mine ai toată libertatea”, a precizat profesorul Ioan-Aurel Pop.
■ Un dosar dedicat artei murale a fost publicat în numărul 129-130/septembrie-octombrie 2025 al revistei de cultură ieșene „Scriptor”. Cele șapte articole care formează dosarul de presă referitor la artiștii care se exprimă liber prin graffiti sau prin alte forme surprinzătoare ale unei arte sunt: Radu Cucuteanu, „Artă, individ, societate și politică”; Ion Barbu, „Petrila și Poezidurile sale”; Andrei Cozlac, „Exit Through the Tech Shop. Practici ale graffitiului digital”; Grafo Dragoș, „De la mâzgălit la designer multidisciplinar”; Harcea Pacea, „De la delincvent la eminent”; Răzvan Mircea Nica, „Biopolitica suprafețelor: control, consum și contramesaj”; Nely Vînău, „Zidurile își găsesc vocea: înțelegerea graffitiului ca heterotopie urbană”. În articolul său, Grafo Dragoș, artist și designer cross-media din Iași, subliniază importanța abordării multidisciplinare și consideră că picturile sale murale sunt produse culturale care aparțin comunității. „Lucrez multidisciplinar pentru că așa înțeleg eu lumea contemporană – hibridă, fluidă, refractară la categorisiri. Nu am ales această abordare ca pe o strategie de marketing artistic, ci pentru că altfel nu pot să mă exprim complet, deși pasiunea mea eternă va rămâne grafica. Ceea ce îmi propun cu adevărat este să continui să fiu util – comunității artistice locale, studenților, orașului. Să fac artă care să deschidă conversații noi, nu să confirme ceea ce oamenii știu deja despre artă. Să contribui la dezvoltarea unei culturi urbane în Iași care să fie și contemporană, și conectată la contextul local, iar atelierul meu personal este locul unde toate aceste experiențe se cristalizează”, conchide Grafo Dragoș.
■ Expoziția „Memoria părinților” a artistului sălăjean Flavius Lucăcel, din cadrul Festivalului Internațional de Arte Buzău (BIAF) 2025, s-a bucurat de un public numeros și de un real succes. Un interviu cu Flavius Lucăcel, realizat de Valentina Bucur, a fost publicat în cotidianul „Opinia” din Buzău, în 12 septembrie 2025. În cadrul interviului, Flavius Lucăcel a făcut o pledoarie pentru salvarea memoriei prin artă. El a vorbit despre un tip de antropologie afectivă, propunând recuperarea nu doar a țesăturilor și a obiectelor degradate, uitate, abandonate, ci și a poveștilor și biografiilor din spatele lor. („E o antropologie, un fel de chirurgie în lucrurile care au aparținut altora”.) Artistul multidisciplinar, originar din Aluniș, reușește să transforme obiectele modeste ale vieții de la țară în obiecte de artă, dar nu într-un mod decorativ, ci cu o profundă încărcătură afectivă și culturală. Flavius Lucăcel a relatat cum a luat naștere expoziția „Memoria părinților”:„Lucrările înseamnă o parte din munca mea din ultimii opt ani. Am realizat o selecție și, alături de curatorul Daniel Săuca și criticul de artă Vincentziu Pușcașu, din Galați, de la Universitatea «Dunărea de Jos», am conceput un proiect dedicat publicului buzoian. Am structurat lucrările astfel încât să existe o coerență între ele și am răspuns cu bucurie invitației organizatorilor BIAF, pe care îi felicit pentru inițiativa de a realiza acest festival. Sunt convins că nu este ușor de gestionat, dat fiind numărul mare de evenimente. Am fost plăcut impresionat de bogăția programului, care a reunit manifestări din toate domeniile artelor, la un nivel ridicat, cu evenimente culturale de foarte bună calitate”. Flavius Lucăcel a vorbit și despre mesajul expoziției:„Aș vrea ca oamenii să fie mult mai atenți la patrimoniu – și mă refer în mod special la micul patrimoniu al fiecărei familii. Sunt convins că și în satele din Buzău, la fel ca în cele din Sălaj, Maramureș sau Suceava, de unde eu am colectat și primit o parte din materialele folosite pentru a realiza aceste lucrări, fiecare familie deține obiecte făcute de două-trei generații: de bunici și străbunici. Lucrurile acestea ar trebui păstrate cu grijă sau donate unor artiști contemporani care le pot transforma în obiecte de artă. Este nevoie de mai multă atenție față de ceea ce ne-au lăsat cei din familiile noastre. Este vorba despre un patrimoniu material alcătuit din țoale și ștergare; la noi, în Sălaj, li se spune «șterguri» sau țoale de pat. În Buzău, poate, sunt ștergarele care se pun la icoane sau pe farfurii, de sărbători”. Expoziția „Memoria părinților” a fost deschisă publicului la Galeriile de Artă Buzău în perioada 4-13 septembrie, fiind organizată de Culturall și Asociația Bulevardul Culturii, în parteneriat cu: Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” Buzău, Consiliul Județean Buzău, Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău, Ministerul Culturii, Muzeul Județean Buzău, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Asociația „Curierul Timpului”. „Flavius Lucăcel este un om luminos. Lucrările sale sunt luminoase nu doar din această perspectivă. Pe ferestrele-cu-chip-de-lumină pictorul ne vorbește, senin sau îngândurat, despre frumusețea de netăgăduit a lumii, a vieții, a trecutului, cu alte cuvinte, a valorilor care merită să fie durabile. Și despre memoria părinților. Și a țării care e tot mai departe de noi. Din păcate…”, a precizat curatorul Daniel Săuca. „Multe dintre lucrările lui Flavius Lucăcel conțin o așa-zisă «ceață» ambientală, ce potențează și concretizează efectul scenografic al compozițiilor. Folosind macro-structuri geometrice aplatizate, pictura lui Lucăcel prezintă o sumă de suspensii imagistice atemporale. De asemenea, printr-o cromatică difuză și un gradient subtil, subiectele sale anticipează un veritabil efect de imponderabilitate”, a apreciat criticul de artă Vincentziu Pușcașu.
■ Artistul vizual și dramaturgul Flavius Lucăcel continuă să adune premii, fiind unul dintre cei mai apreciați sălăjeni ai momentului. La finele lunii septembrie, Flavius Lucăcel a fost distins cu Premiul „Radu Stanca” al revistei „Apostrof”, acordat de juriul format din Ion Vartic (președinte), Anca Hațiegan și Radu Constantinescu (membri). Dramaturgul sălăjean a fost premiat „pentru piesa de teatru «Vecinii. Cinci monologuri despre om», însoțită de «ferestrele» sale picturale, prezentate în expoziții naţionale și internaționale, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2024”. Din 1996, redacția „Apostrof” acordă anual premiile revistei clujene, în decursul anilor laureații fiind scriitori, critici și istorici literari, istorici, dramaturgi, traducători: Cecilia Caragea (1996); Liviu Malița (1997); Ruxandra Cesereanu, Ion Mureșan (1998); Sanda Cordoș (1999); Ion Simuț (2001); Ștefan Borbély (2002); Ovidiu Pecican (2016); Letiția Ilea, Corin Braga, Anca Mihuț, Ion Vartic (2017); Anca Hațiegan, George State (2019); Mirela Nagâț, Ștefan Bolea, Irma Carannante (2020); Cosmin Ciotloș, Ioana Toloargă, Radu Găvan, Radu Mârza (2021), Irina Wintze, Alexandru Seres (2022); Hanna Bota, Adrian Papahagi, Dimitrios Kanellopoulos, Eugen Uricaru, Miriam Cuibus (2023); Ioan Moldovan, Horațiu Mălăele și Marta Petreu (2024). În 2025, alături de Flavius Lucăcel, au mai fost distinși criticul și istoricul literar Răzvan Voncu (Premiul „I. Negoițescu”) și autorul de cărți pentru copii, dramaturgul și scenaristul Alex Moldovan (Premiul „Nicolae Balotă”).
■ În cadrul manifestării „Gala Culturii Sălăjene”, ediția a XI-a, organizată de Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj, la Șimleu Silvaniei, în 25 septembrie 2025, revistei „Caiete Silvane” i-a fost acordată o diplomă de excelență în cultură, „pentru aniversarea a 20 de ani de apariție neîntreruptă”. Mulțumim doamnei Doina Cociș, director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Sălaj, pentru această distincție. În cadrul evenimentului, au fost acordate 15 diplome de excelență pentru personalități și instituții care susțin și promovează cultura în județul Sălaj.
(A.-B.K.)
■ Numărul dublu, 36-37, al „României literare”, este dens ca de obicei și bogat în publicistică ușor melancolică, pe tema jocurilor din copilărie. Alegerea subiectului s-a dovedit inspirată, de vreme ce în jurul lui s-au adunat cam 30 de scriitori, în două apariții succesive. Celelalte rubrici, toate la locul lor , așa cum le știm. În deschidere, editorialul lui Gabriel Chifu poartă un titlu ce-ar trebui să pună pe gânduri pe mulți dintre cei ce comentează cărți în periodicele culturale din țară: Boli locale, efecte devastatoare: superlativita. E un text nu despre un fenomen medical, ci unul îngrijorat de veleitarismul și mediocritatea literară. În nota noastră de lectură vrem însă să stăruim ceva mai apăsat asupra poeziei din săptămânalul U.S.R. Două pagini, semnate de poeți remarcabili, din generații diferite, având stiluri diferite. O poezie de notație, ceva mai înclinată azi spre confesiune, poate și cu un accent religios, e cea scrisă de Liliana Ursu: „Limba în care visez e cea vorbită / de îngerul meu păzitor. / Stau lângă amintiri / ca lângă gura cuptorului din Apold, / ca lângă Niagara în plin deșert” (Limba în care visez). Veritabil eveniment, pentru cititorul care urmărește parcursul mai multor poeți de azi, reprezintă apariția, cu un poem de mare forță, a lui Ioan Pintea. El lipsește din presa literară de prea mulți ani, ca să nu salutăm această impresionantă revenire. Poemul său, redat în pagină fragmentar, se numește Bet haim și are ca unică temă conștiința morții, cea care îl ridică pe om deasupra celorlalte viețuitoare. Imaginarul poetic împletește universul biblic cu siluetele stranii ale pietrelor funerare din cimitirele evreiești din Bistrița, din Reteag, din Nușeni, ca în prozele lui Isaak Babel, ca în poemele lui Paul Celan: „plîng și privesc / inscripții aspre funerare lucrate cu mînă sigură / pietre de granit scrise și rescrise / de cei mai abili caligrafi // … // suntem cu toții în valea chedron / și știu bine că multe din gropile săpate / nu sunt numai și numai în pămînt / multe sunt în foc multe sunt în ape / multe sunt în aerul rafinat / în cuptoare / lîngă ziduri de cărămidă / și garduri de sîrmă ghimpată / moartea e mereu ajutată de oameni”. Aceste fragmente ar putea fi preavizul pentru un mare poet religios.
(V.M.)
