Corina Știrb Cooper, Alexandru-Bogdan Kürti, Viorel Mureșan, Malaxorul de noiembrie

Estimated read time 12 min read

■ „Paraxeno”, de Călin Dengel, Editura Avalon, Cluj-Napoca, 2024. „Această colecție reunește o serie de texte scrise în timp ce nu desfășuram alte proiecte literare. Ele vorbesc despre spații, revelații, subiecte personale tabu, organic, senzualitate și trecere, părând a fi expresiile planării voluntare deasupra apelor învolburate ale inconștientului. În fapt sunt replicile tăioase ale multor tensiuni nerezolvate și înadins înstrăinate, care se resimt stingher, excentric, non-self, adică «paraXENO».” (Călin Dengel)

■ „Șoricei albi”, de Victor Țarină, Editura Limes, 2024. „Poemele prozastice ale lui Victor Țarină, din noua sa carte, unde se înconjoară de alte animăluțe, într-un soi de fraternitate între ființe captive, sunt fragmente ale unui jurnal intim ținut pe sărite. Au prin urmare frăgezime și naturalețe, căci sunt transcrieri nude, nu lipsite de autoironie și umor amar, ale unor întâlniri fericite, capabile să declanșeze resortul memoriei afective, să stârnească reverii compensatorii sau reflecții stoice.” (Mircea Petean)

■ „Lecții de zbor pe timp de ceață”, de Mircea Covaci, Editura Colorama, Cluj-Napoca, 2024. „Mircea Covaci a pornit cu mult aplomb, dar și cu o divinație pe deplin devotată, pe calea poeților extaziați de valorile expresivității limbii poetice, cale spinoasă și magică totodată. Aleanul și pasiunea lui sunt cuvintele, care trebuie să fie strunite spre a căpăta drept de cetate în poezie. Reprezentativă pentru arta sa poetică este strofa din care se extrage titlul prezentului volum: Oricât am așteptat / în întuneric fulgere / n-am văzut decât cuvinte / luând lecții de zbor / pe timp de ceață. Așadar, iubitele cuvinte iau lecții de zbor, iar poeziile doldora de metafore (fie plastice, fie revelatoare, uneori textuale) sunt grăitoare prin cizelarea acută a sentimentelor, luminând adesea în întuneric: norii nu mai au / conturul degetelor tale / și azi / golul din calendar / îmi fură cămășile noi.” (Rodica Marian)

■ „Incredibile iubiri”, de Silviu Guga, Editura Limes, 2024. „Iată-mă cu o nouă carte fără să am pic de imaginație, am avut însă norocul să primesc niște manuscrise (scrisori și însemnări) care ar face scriitor pe oricine, dacă ar avea răbdare doar să le copieze. Eu, cu alură de scriitor, am încercat să le prelucrez eliminând formule de adresare, unele paranteze, să zic așa, care nu prea aveau legătură cu subiectul central, unele expresii la limbajul actual. (…) Să nu credeți însă că eu am reușit să dau valoare literară unor scrieri cu valoare documentară. Nici vorbă. Textul cărții este cel al scrisorilor. Și iar mă întreb dacă n-am să fiu acuzat că mă dau drept autor doar prin faptul că adun între două coperți ce au scris alții, făcând doar unele cosmetizări și acestea, poate, cu un «rimel» nepotrivit.” (Silviu Guga)

■ „Testament pe un geam aburit / Testament on a Fogged Glass” se numește volumul bilingv de poezie (română-engleză) al lui Costel Stancu, apărut la Editura Junimea, în 2023. Traducerea în limba engleză îi aparține lui Radu A. Cernătescu. „Antenele sensibile ale acestei poezii prind, de fapt, vești și eufonii din eter. Transcendentul constituie o obsesie aproape permanentă a lui Costel Stancu. Vecinătatea primejdioasă a realității noastre ca un dincolo, care respiră tocmai prin inserțiile ei, provoacă la el un fel de «febră cerească», dacă pot spune așa. Autorul se numără printre scriitorii care confirmă poezia ca frontieră spirituală între aceste două lumi: le desparte/micșorează distanța dintre ele. Îmbujorate, rușinându-se parcă de cutezanța lor, cuvintele poetului liric se izbesc de propria lor prezumție de a sluji cu aceeași fidelitate realul și imaginarul. Există oare o altă formulă a sentimentului sacru în poezie? Nu mă îndoiesc că da. În orice caz, aceasta pe care o practică Costel Stancu mi se pare memorabilă.” (Ștefan Augustin Doinaș)

(C.Ș.C.)

■ În „Memoria Ethnologica”, numărul 90-91/ianuarie-iunie 2024, Adriana Pop-Moldovan, director la Școala Gimnazială „Vasile Breban” din Crișeni, publică un interesant articol despre obiceiurile de înmormântare din comuna Bălan, județul Sălaj. „Atitudinea față de moarte s-a diferențiat în cursul mileniilor, nu numai pe neamuri și etnii, ci și în cadrul lor de viețuire, atunci când în fondul cultural originar erau amalgamate credințe și rituri de trecere specifice popoarelor antice, ale căror tradiții le-au preluat și încadrat în fondul cultural specific etniilor actuale. De aceea și în obiceiurile de la înmormântare supraviețuiesc sporadic și manifestări de tradiție străbună, între care se impun jocurile de priveghi”, precizează Adriana Pop-Moldovan în revista editată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

■ În revista lunară de literatură și artă „Acolada”, din Satu Mare, numărul 9 (204)/septembrie 2024, scriitoarea Mihaela Meravei publică o cronică elogioasă dedicată romanului „Dor de vis. Profeție împlinită”, apărut în 2024 la Editurile „Caiete Silvane” (Zalău) și „Școala Ardeleană” (Cluj-Napoca). „Romanciera Doina Ira-Tăutan este un om cu un curaj exemplar. Nu este ușor să te deschizi și să faci mărturisiri profunde, nici celor apropiați de suflet, dar să îți pui sufletul în slujba celorlalți, așternând pe hârtie viața ta drept compendiu pentru cei care din diferite motive își pierd încrederea și speranța. Modul cum a fost călăuzită acțiunea de către autoare, scrierea acaparatoare, dar mai ales nenumăratele învățăminte fac din romanul «Dor de vis. Profeție împlinită», unul de un realism evident. Doina Ira-Tăutan surprinde cu acuratețe atât tensiunea sufletească a personajelor, caracterul lor, cât și existențele lor, modul cum au trăit, locurile și obiceiurile acelor locuri. Firul narativ este continuu, curge firesc de la un capitol la altul, romanciera dozând epicul în funcție de fiecare întâmplare. Dincolo de poveste și emoție, rămâne pledoaria Doinei Ira-Tăutan pentru viață și speranță, așa cum spune chiar ea: «Nimeni, pentru nimic în lume, nu merită să-și irosească viața»”, concluzionează Mihaela Meravei, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea.

■ În numărul 2 (90)/2024 al revistei de literatură, artă și cultură „Mișcarea literară” este omagiat scriitorul și profesorul Mircea Popa. Despre universitarul, istoricul și criticul literar născut la Lazuri de Beiuș, județul Bihor, în 9 ianuarie 1939, au scris în publicația din Bistrița: Olimpiu Nușfelean, Constantin Cubleșan, Ioan Chirilă, Gheorghe Glodeanu, Ion Cristofor, Adrian Țion, Zenovie Cârlugea, Menuț Maximinian, Doina Macarie, Tudor Nedelcea, Amalia Levey și Ioan Seni. Poetul și criticul literar Ion Cristofor publică și un interviu cu profesorul Mircea Popa. Despre măsura în care creația ardelenilor este esențială pentru cultura națională, criticul și istoricul literar Mircea Popa a susținut, în cadrul interviului, următoarele: „Fără îndoială că există un spirit transilvănean, deosebit de acela al scriitorilor de dincolo de munți. Adeseori s-a vorbit de Transilvania ca provincie pedagogică, dar și de spiritul riguros, temeinic și laborios al ardelenilor, de minuția și acribia lor literară și documentară, dar și de incapacitatea lor funciară de a răspunde prompt și iscusit la altercații sau la lipsa lor totală de umor. Ardelenismul este o componentă de bază a spiritului constructiv al românului, îndemnând la temeinicie și la «ducerea unui gând până la capăt». Cât privește descoperirea unui scriitor de talia lui Nicolae Oțălea, pe care l-am așezat la locul lui în istoria literaturii române, ca primul nostru fabulist, a fost o întâmplare fericită care nu se poate întâmpla decât o dată la două veacuri. Am fost mândru că am putut dovedi că fabula românească nu e rezultatul unei influențe sârbești, ci al unei evoluții interne favorabile. Tot o demonstrație de forță a fost restituirea gazetarului de mare talent Corneliu Coposu, tratat până atunci de criptocomuniști ca un fel de terchea-berchea al politicii noastre (Brucan îi cunoștea însă valoarea verbului său mușcător), ediția noastră, «Semnele timpului», fiind o adevărată răsturnare de paradigmă. Nu altceva am făcut cu Grigore Cugler, spiritul cel mai singular al avangardismului românesc, căruia i-am dedicat două ediții, fiind, cum s-ar zice, «nașul» său literar”. Profesorul Mircea Popa a fost distins cu Premiul Revistei „Caiete Silvane”, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Zilelor revistei „Caiete Silvane”, desfășurată în perioada 28-29 martie 2024.

■ În numărul 9 (256)/septembrie 2024 al revistei de cultură „Nord Literar” din Baia Mare, Ion Haineș, doctor în filologie, poet, prozator, critic și istoric literar, prezintă cartea „Cateheze literare” semnată de Theodor Damian și publicată de Editura „Rawex Coms” din București în 2021. Teolog, poet și eseist, fondator al Institutului Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă din New York, Theodor Damian este și un promotor cultural al valorilor româno-americane. În volumul recenzat de Ion Haineș, Theodor Damian face o trecere în revistă a unor prozatori și poeți care au reflectat tematica religioasă în cărțile lor. Este vorba despre scriitorii: Christian Schenk, Aurel Sasu, Alexandru Surdu, Mihail Diaconescu, Maria Popescu, Bartolomeu Anania, Constantin Virgil Negoiță și Horia Ion Groza, respectiv poeții: Aurelia Rânjea, Traian Cristea, Marcel Miron, Gheorghe Pârja, Gheorghe Puiu Răducanu, George Dan, Nicolae Jinga, Laurian Lodoabă, Bartolomeu Anania, Mihaela Albu, Dumitru Ichim, Gellu Dorian, Lucia Olaru Nenati și Carmen Firan. Volumul „Cateheze literare” semnat de prof. univ. dr. Theodor Damian „reprezintă o contribuție esențială la afirmarea valorilor culturale și literare ale scriitorilor români (oriunde s-ar afla), la dezvoltarea literaturii române contemporane”, concluzionează Ion Haineș.

■ În colecția „Dialog XXI” a Editurii „Junimea” din Iași a văzut lumina tiparului volumul „Urme pe două secole. Robert Șerban în dialog cu Ion Șerban Drincea”. Cartea cuprinde un dialog captivant între doi scriitori, fiu (născut la 1970, la Turnu Severin) și tată (născut la 21 septembrie 1942, Drincea, județul Mehedinți), în care alternează întrebările deschise cu cele punctuale. „Dar de ce un interviu cu propriul tată? Fiindcă am considerat că povestea sa iese din registrul intim, restrâns, familial, fiind compusă din mărturii despre Al Doilea Război Mondial, pe care le-a auzit de la tatăl său (bunicul meu a fost militar pe frontul rusesc și apoi, din 1944 până în 1948, prizonier la sovietici), despre îndoctrinarea și propaganda comunistă în școli (spre care mulți copii de la sat erau nevoiți să meargă pe jos kilometri), adeziunea, mai de voie, mai de nevoie, la noul regim politic instaurat după ᾽45, entuziasmul patriotic și lozincard, viața dificilă de la țară, colectivizarea forțată, industrializarea hei-rupistă, proletcultismul, viața dintr-un oraș de provincie, care își căuta, sub ochii vigilenți ai Partidului Comunist Român, identitatea, cenaclurile și cercurile literare, munca de pe șantiere și din fabrici, presa din perioada anilor 1970-2000, viața de după căderea comunismului, în decembrie 1989, capitalismul românesc și multe altele. Personajul principal al acestei cărți, Ion Șerban Drincea, e un om ce și-a petrecut primii ani ai copilăriei fără tată, pe următorii în casa unchiului, și care apoi, la 17 ani, a plecat din satul natal, Drincea – nu dintr-un spirit adolescentin de aventură, ci constrâns de situația financiară precară a părinților săi, doi țărani din Mehedinți, cărora comuniștii le-au luat și bruma de pământ moștenită –, și care a căutat să-și construiască viața pe coordonatele pasiunii sale pentru citit și scris, pe care a păstrat-o până astăzi, la 82 de ani. De la el am moștenit această dublă pasiune ce e, în fond, motorul dialogului nostru”, a precizat Robert Șerban.

(A.-B.K.)

■ Cu fiecare apariție, „Discobolul” albaiulian își surprinde cititorii prin calitatea și varietatea textelor din cuprins. Paginile de poeme care deschid cel mai nou număr, 319-320-321, semnate de Adrian Alui Gheorghe, resuscită specii căzute în uitare precum epigrama sau epistola, iar parodierea lor de către Lucian Perța le potențează impactul asupra unui lector avizat. Jurnalul lui Gheorghe Grigurcu, ca întotdeauna: inteligent, alert, caleidoscopic. Urmează un calup liric de 45 de pagini, sub genericul „Gala poeziei române contemporane”. Cronica literară acoperă, prin semnăturile unor Ion Pop, Iulian Boldea, Ovidiu Pecican, Nicolae Oprea, apariții recente semnificative în poezie, proză sau istorie literară. Alte pagini critice, de asemenea cu caracter de actualitate, găsim la „Post-factum”, rubrica lui Al. Cistelecan, dar și într-un dosar mai amplu intitulat „Cronici de întâmpinare”. Un caracter aparte are critica practicată de Mircea Stâncel la secțiunea „Piața cărților”, la el actul hermeneutic propriu-zis fiind completat cu selectarea câte unui poem din volumele comentate. Mircea Popa continuă, din numărul trecut, exprimarea unor opinii critice despre Nicolae Manolescu. Atractive și demne de atenție sunt și de această dată, materialele adunate sub sigla „Teme la alegere”, semnate de Mircea Bârsilă, Constantin Cubleșan și Anca Sîrghie. Paginile memorialistice ale lui Cornel Nistea, Student la filologia clujeană, se remarcă prin întrepătrunderea obiectivității cu subiectivitatea, pe un fundal de culoare locală și de epocă realizat cu pana unui remarcabil povestitor. Printr-un frumos poem este aniversat Lucian Scurtu la împlinirea a 70 de ani. Plecarea poetului Ioan Moldovan este marcată apăsat prin două eseuri analitice. Mai întâi, Aurel Pantea radiografiază cu subtilitate poezia fostului său coleg de grupă de la română-latină, remarcându-i „semnul cehovian al lucidității nemiloase”. Apoi, Mircea Popa, cu instrumentele istoricului literar, îi construiește un amplu portret de director al revistei „Familia”, completat cu fișe critice ale unora dintre volumele de versuri. Un număr din „Discobolul” de așezat în bibliotecă!

(V.M.)

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours