■ Credențional. Două povești. Trei destine. Același drum. În altă lume, de Dan Roman, Editura Hereditas, Arad, 2025. „În iarna anului 1918, un copil este prins într-o încercare mai mare decât el, pe drumul spre Alba Iulia, acolo unde se împlinea visul unei țări. O sută de ani mai târziu, un bărbat și fiul său străbat același drum al Marii Uniri, într-o călătorie a regăsirii identității și a rădăcinilor. Între aceste două călătorii se țese o poveste despre memorie, credință și continuitate. Pe același drum, istoria și prezentul se întâlnesc – și nimeni nu rămâne neschimbat.” „O carte de o frumusețe vibrantă, în care istoria capătă suflet, iar memoria devine conștiință vie.” (Transylvanian Review) „Credențional completează un gol de un secol din literatura română. Nu vorbește doar despre Marea Unire, ci și despre nevoia de reîntregire interioară și redobândirea unei identități fragmentate de distanță, de timp, de înstrăinare.” (Ioan Bolovan)
■ Cântecele P(i)etrei, de Petronela Apopei, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2025. „Împlinită sau dimpotrivă, lezată, iubirea traversează fiecare poem al acestei cărți. Iubirea estompează sau chiar topește granițele dintre trecut, prezent, viitor. Prin fluxul iubirii se construiește un frenetic spectacol liric. Cititorul va fi fermecat de rimele inedite și de cadența minunată. Chiar dacă versurile sunt amețitor de… cantabile, mesajele nu sunt comode. O lectură atentă, sondând în profunzime textul și subtextul, va releva că focul lăuntric al eului liric arde intens, mai ales când este întreținut de apăsătoare regrete. În Cântecele P(i)etrei, Petronela Apopei adună confesiuni sincere, uneori caline, adesea dureroase, despre evenimentele esențiale din viața unei femei. În experiențele sale s-au strecurat deopotrivă speranța și deziluzia, dorul și gelozia, tandrețea și înstrăinarea, tăcerea și revolta, autoamăgirea și resemnarea. Aceste stări duale («Sunt apă, sunt și foc») trădează tumultul sufletesc. Cântecele P(i)etrei se află sub două semne puternice: rememorarea (activată de poetă nu în scopul evadării din realitate, ci pentru frumusețea de-a reînvia trăiri) și prevestirea (frici mărturisite în versuri au fost confirmate de un destin tragic).” (Violeta Savu)
■ La canción de la sopa / Cântecul supei, de Gabriel Chávez Casazola, traducere în limba română de Dinu Flămând, Editura Junimea, Iași, 2025. „E imposibil să nu aderi spontan la poezia bolivianului Gabriel Chávez Casazola. Ți se adresează din ea o voce prietenoasă, gravă dar și ușor ludică, subtil ironică și profundă totodată, care nu se expune demonstrativ, și e inspirată tocmai fiindcă evită cu grijă tonul oracular sau postura «instituțională» a poeziei ce se îndeletnicește, plină de propria ei importanță, cu tâlcurile lumii. E sinceră cu cititorul ei, însă nu-l tutuiește și nici nu-l ademenește cu prestidigitații facile; pare simplă și enunțiativă, dar te obligă să poposești în subtextul ei ca să-i vezi conexiunile interioare mult mai subtil vascularizate.” (Dinu Flămând)
(C.Ș.C.)
■ La Editura Helen din Ploiești a fost publicat volumul: „Spirala ascunsă. Antologie literară. Ediţie aniversară 75”. Cartea apărută cu prilejul aniversării a 75 de ani de existență a Cenaclului „I.L. Caragiale” din Ploiești a fost îngrijită de Doina Ofelia Davidescu și Leonida Corneliu Chifu. „Iată un volum care demonstrează o dată în plus că fiecare cenaclu literar veritabil are două dimensiuni sau două axe. Prima este, desigur, cea a actualității literare, a prezentului artistic, cu scriitoare și scriitori de azi care vin cu texte din creația lor pentru a le citi la cenaclu și a le fi comentate, profesionist, de către literați cu gust și exigență critică. Cenaclul «I.L. Caragiale», purtând și onorând numele unui mare scriitor, face în cultura contemporană oficiul receptării de primă instanță a operelor literare. Însă la această dimensiune se adaugă, pe axa temporală, cea istorică. La 75 de ani de la constituire, Cenaclul are deja o istorie proprie, și-a închegat și structurat o tradiție, a creat un patrimoniu literar. De la «șaizecistul» Eugen Simion la «optzecistul» Ion Stratan (pentru a menționa doar două nume din lista valoroșilor contribuitori), Cenaclul a participat la evoluțiile și revoluțiile noastre literare, s-a sincronizat cu succesiunea generațiilor, a făcut posibilă transmisia organică a formelor artistice, moștenire a lor. Transformând astfel prezentul literar în patrimoniu cultural, Cenaclul «I.L. Caragiale» se privește, la un moment aniversar, după 75 de ani, în oglinda performanței sale de continuitate și vitalitate. Volumul intitulat expresiv «Spirala ascunsă» este nu numai un repertoar de texte în diferite genuri literare, semnate de autori din mai multe generații, ci și un excelent instrument de lucru pentru un cercetător, cu pagini de istorie literară dedicată, utile prezentări biobibliografice și critice, iconografie convergentă cu textele. E o carte care, la propriu și la figurat, va îmbogăți o bibliotecă”, a apreciat profesorul universitar dr. Daniel Cristea-Enache, critic și istoric literar.
■ Răsfoind primul număr din 2026 al revistei „Apostrof” din Cluj-Napoca, ne-au atras atenția câteva articole. În editorialul „Agatha Christie despre România anilor 2024-2026”, pornind de la un roman de spionaj scris în plin război mondial, eseistul, teatrologul, criticul și istoricul literar Ion Vartic propune o paralelă tulburătoare între ficțiunea anilor ’40 și realitățile politice recente din România. În studiul „Neomedievalism & comp. Concepte noi pentru lumi vechi”, istoricul Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române, demontează clișeele contemporane legate de „tehno-feudalism” și analogiile facile cu Evul Mediu. În eseul „Mai puțin înseamnă, câteodată, prea puțin”, criticul literar Răzvan Voncu analizează limitele falsului minimalism din literatura contemporană, oferind exemple convingătoare și repere canonice (Bacovia, Joyce, Macedonski).
■ În numărul 133-134/ianuarie-februarie 2026 al revistei ieșene „Scriptor” este publicat un dosar consistent pe tema istoriei, practicilor și parcursurilor legate de învățământul în limba română la Paris, la împlinirea a 150 de ani de învățământ românesc în Franța. Din anul 1875, limba română la nivel universitar se predă la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris. Studiul limbii, culturii și civilizației românești la Paris i se datorează profesorului Émile Picot, secretar francez al Prințului Carol de Hohenzollern, între 1866 și 1867, și ulterior viceconsul al Franței la Temeșvar (Timișoara de astăzi), între 1869 și 1871. „Dosarul Scriptor vă propune o sinteză a comunicărilor prezentate (în cadrul sesiunii de comunicări din 14 noiembrie 2025, de la sediul istoric al INALCO – n.r.), cu o largă și necesară rememorare a începuturilor și a evoluției cursurilor timp de 150 de ani (Cécile Folschweiller și Alexandru Mardale), dar și cu evocări personalizate din partea unor profesori care au introdus și consolidat predarea istoriei României la INALCO (Irina Gridan, Catherine Durandin și Matei Cazacu)”, a specificat Cristina Hermeziu, jurnalistă literară, traducătoare, eseistă și coordonatoare a dosarului „INALCO: 150 de ani de învățământ românesc la Paris”.
(A.-B.K.)
