Acum 150 de ani, la 8 ianuarie 1873, vedea lumina zilei, în Șimleu Silvaniei, marele om politic sălăjean, Iuliu Dumitrie Maniu. Tot în acest an, în data de 5 februarie, se vor împlini 70 de ani de la tragicul său sfârșit în temnița comunistă de la Sighetu Marmației.
Pe când micul copil, Iuliu, abia împlinea vârsta de trei ani, în anul 1876, odată cu înființarea Comitatului Sălaj, tatăl său, judecătorul Ioan Maniu, a fost transferat la tribunalul din Zalău, reședința noului comitat. Astfel, Iuliu Maniu devenea „zălăuan”.
în timpul studenției – 1893
din Blaj
Transferul la Zalău îi dezavantaja familia și starea materială, așa după cum reiese dintr-o scrisoare pe care Ioan Maniu o adresează bunului său prieten și fost coleg la școlile Blajului, Ioan Micu Moldovan, întrucât nu mai putea să-și administreze eficient proprietățile pe care le avea la Șimleu și Bădăcin: „E chiar fatalitate frate a avea acum moșie, mai ales dacă nu poți fi lângă ea. Cu economia mea îmi merge tare slab, de când m-am mutat de la Șimleu. Acolo eram aproape și poteam dispune mai bine”.1
Tot din corespondența dintre Ioan Maniu și Ioan Micu Moldovan aflăm date foarte importante despre copilăria și formarea profesională a lui Iuliu Maniu. Astfel, din scrisoarea datată 21 noiembrie 1880 aflăm că Iuliu Maniu a fost înscris din acea toamnă în clasa întâi a școlii primare din Blaj și că era cazat la Ioan Micu Moldovan, care mai avea în îngrijire și o serie de nepoți. Din scrisoare reiese și situația materială modestă a familiei Maniu, pe care o observăm din descrierea îmbrăcămintei sărăcăcioase cu care l-a trimis la Blaj: „Îți mulțiamesc că ne-ai mângăiat că pruncul nu va duce lipsă. Mai tare am fost neodignit pentru că nu l-am lăsat decât cu o pălărie de paie și numai cu o păreche de papuci, cari, deși noi, totuși nu prea buni, pentru că îl vătăma. Vestimentele celelalte, deși vechi, așia crediu că le poate folosi, mai ales cele de iarnă. Lux nu potem duce, ci numai să fie trupul coperit și să nu-i fie frig”. Este de acord cu prietenul său că micul Iuliuțiu nu trebuia forțat încă din primul an la învățătură, fiind „fraged”, „ci numai atâta cât să poată trece din o clasă în cealaltă”. În plus, îl atenționează că avea aceleași probleme de sănătate ca și el, că este sensibil la frig și răcește foarte repede.2
În scrisoarea din 5 ianuarie 1881 aflăm că mama sa, Clara Maniu i-a trimis fiului său mai multe produse, deoarece în ziua de 8 ianuarie urma și ziua lui de naștere, cu condiția să le împartă cu ceilalți copii găzduiți de Ioan Micu Moldovan: „Cu poșta de astă dimineață au plecat merele promise și fiindcă acum vin și sărbătorile Crăciunului (pe stil vechi – n.n.), pe de altă parte în 8 l.c. e ziua nașterii Iuliuțiului, mamă-sa a aflat de bine a trimite și alte cele pre lângă mere și anume: colaci 3-4, struguri, câteva sticle de dulcețuri și una punguliță făcută anume, cu câteva pituțe îngreunată (mai bine zis ornată). Mi-ar pare bine când toate aceste ar ajunge în pace până la voi, ca să aibă toți pruncuții de la tine o bucurie, căci le-a adus îngerul ceva. Tu ești acum cu atâția prunci ce ai la tine, ca un pater familias. Deci, dacă ajunge în pace cele transmise, mâncați cu toți din ele, cu mic, cu mare cu tot, căci acele nu-s singur pentru Giulucu destinate, ci pentru toți”. Totodată îi trimite și bani de cheltuială, dar pe care îl roagă să-i administreze și să-i dea doar când va avea nevoie.3
Din scrisoarea datată 26 iunie 1881 aflăm că Ioan Micu Moldovan s-a îmbolnăvit și se punea problema găzduirii lui Iuliu Maniu. Ioan Micu Moldovan și Clara Maniu erau de părere ca micul Iuliuțiu să fie adus de la Blaj, dar Ioan Maniu insista ca el să absolve cele două clase primare la Blaj: „Atâta-ți potiu spune că io aflu mai cu cale și mai consult în toată privința a lăsa ca Giulucul să absolveze clasile normali la voi”.
Problema se punea și pentru că fratele mai mare al lui Iuliu Maniu, Cassiu, care până atunci a urmat studiile la Gherla, fiind întreținut de bunicul său, canonicul Demetriu Coroianu, urma să plece mai departe la studii în Cluj sau Blaj. În acest context, exista varianta ca Iuliu Maniu să plece la bunicul său, să studieze clasele gimnaziale inferioare, „pentru că aerul Gherlei e cu mult mai bun ca cel din Zalău”.
Tot în această scrisoare, Ioan Maniu îi mulțumește prietenului său pentru că i-a cumpărat lui Iuliuțiu haine ieftine, fiind de părere că accentul trebuie pus pe educație: „Foarte bine ai făcut că ai cumpărat de vesminte de mic prețiu, pentru că tu știi bine că și io sum de părere că pre vesminte cât de puțin debe să cheltuiască românii, mai ales pruncii, cari nu sunt întru împregiurări unde s-ar potea zice că vatămă gustul și pretențiunile capricioase a claselor boerești. E bine ca să se îmbrace simplu și pentru că au vesminte simple și cârpite nu strică. Ai mei cei mai mari au umblat tot cu vesminte făcute de mama lor din cele vechi ale mele, pond am pus și io, ca și tine, pre alte lucruri esențiale”.4
La 8 iulie 1881, Ioan Maniu îi scria cu bucurie lui Micu Moldovan că fiul său Iuliu a ajuns acasă, pe 5 iulie, „întreg sănătos”. Se bucura mult de rezultatele lui la învățătură și de starea de sănătate: „Ne-am îmbucurat cu toții de el, pentru că el a crescut și trupește și sufletește. S-a învârtoșiat mult în trup și am bună speranță că, înaintând așa, va fi om tare voinic. El e tot bine dispus și ne povestește cu multă bucurie despre cele petrecute în Blasiu”.5
Din scrisoarea datată 11 martie 1882 aflăm că Iuliuțiu continua să se afle în casa și sub îngrijirea lui Micu Moldovan, la Blaj, unde urma cursurile clasei a doua a școlii primare. Totodată, aflând cu tristețe de moartea bunului lor prieten, medicul Nicolae Stoia, Ioan Maniu îi propunea să-l trimită pe fiul regretatului lor prieten să-și petreacă vacanța alături de fiul său, la Zalău.6
Din scrisoarea datată 3 august 1882 aflăm că Iuliu Maniu a absolvit cu bine clasa a doua primară și a ajuns cu bine acasă. Ioan Maniu îi mulțumește bunului său prieten pentru „grigea părintească” pe care a avut-o față de fiul său. Afirmă că fiul său Iuliu a progresat foarte mult „atât spiritualmente, cât și corporalmente, ce ne face o mare bucurie la toți”. Nu putea să exprime în cuvinte mulțumirea pentru modul cum s-a îngrijit de fiul său și cunoștințele pe care le-a acumulat în școlile Blajului. Desigur că au fost de multe ori îngrijorați de soarta lui, fiind așa mic și fragil, dar știau că este pe mâni bune: „Suntem însă acum cu toții mângâiați și pre deplin satisfăcuți, pentru că, precum zisei: pruncul a crescut și s-a întărit destul. Pre lângă aceea e destul de priceput și sub toate obiectele ce le-a învățat în școală”. Era sigur că având la bază gramatică învățată cu profesorul Solomon, va reuși să înțeleagă mai bine gramatica ungurească la gimnaziul pe care urma să-l înceapă. Îl informează că toți prietenii săi apreciază cunoștințele acumulate de Iuliuțiu, că se bucură de atmosfera de vacanță și le povestește deseori despre clipele frumoase petrecute la Blaj: „Toți prietenii mei de pre aici cărora le place a se ocupa cu Iuliu și a-l examina, sunt prea mulțiamiți cu cunoștințele, răspunsurile și atitudinea lui. Acum are instructor din gramatica ungurească și fiindcă o știe cea românească, face progres. Limba însă nu i se întoarce pre vorbele ungurești. De almitre, lui îi merge bine acasă, tot aleargă și fuge cu frățânii săi prin grădină și apoi dacă se culcă seara, ar tot dormi până la 8-9 ore dimineața, când nu l-ar rumpe foamea în pat. Noi încă îl lăsăm să doarmă și apoi ne îmbucurăm că se și vede pre el că îi priește somnul. El seara, când povestim cu toții laolaltă, ne deleptăm mult cu poveștile sale. El vorbește cu multă plăcere despre toate cele petrecute prin Blasiu și are o atragere către tine și cătră casa ta ca și cum el acolo ar fi născut și crescut. El în viața lui – precum se vede –, va fi cu dulce aducere aminte de zilele petrecute la voi. Pentru aceea tare mă bucur că s-a întâmplat că l-am dus la voi ci, precum ți-am mai zis, nu se întâmpla dacă nu scăpa el”.7
Din scrisoarea expediată de Ioan Maniu la 11 septembrie 1882 aflăm, printre altele, că Iuliu Maniu a fost înscris în clasa I a gimnaziului reformat din Zalău, unde a fost adus și fratele său mai mare, Cassiu, care se găsea în clasa a VI-a de gimnaziu. Canonicul Demetriu Coroianu și fiul său, Iuliu, memorandistul, și-ar fi dorit ca nepotul lor, Cassiu, să urmeze, conform dorinței lui, școala săsească din Sibiu, dar Ioan Maniu spune că „din mai multe considerațiuni”, probabil și financiare, și-a dorit ca fiul cel mare „să rămână măcar estimp lângă mine”.8
La 4 ianuarie 1884, Ioan Maniu îi scrie din nou prietenului său și îl informează despre evenimentele petrecute în anul care tocmai se încheiase. Din scrisoare aflăm că în luna mai Iuliu Maniu a fost foarte bolnav, având pneumonie, ceea ce la vremea respectivă putea duce la pierderea vieții, dar și-a revenit: „Iuliu a fost foarte morbos în maiu. Am fost chiar disperat de rămânerea lui în viață. Îți vei aduce aminte că în maiu s-a răcit temperatura repentinu, cine știe ce a făcut, destul că a căpătat aprindere de plămâni și pruncul fiind și debile tare, în mare periclu a fost. A trecut însă și el preste morb și în vacanțiune s-a restaurat deplin. El a crescut mult și s-a întărit binișor”. De asemenea, îl informează despre progresul său la învățătură, subliniind că a avut anumite probleme la început cu limba maghiară: „În anul trecut a mers cam anevoie cu învățătura căci, precum știi, a fost mai uitat limba ung(urească) cu totul. Estimp însă merge destul de bine, căci din toate studiile mai ponderoase are eminentia din toate studiile. Însă matematica o învață mai ușor ce, precum îți vei aduce aminte, io puteam învăța mai cu greu. Acum în a II(-a) clasă gimnazială va fi preste 4 zile de 11 ani”.9
Iuliu Maniu era fascinat de limbile clasice, favoritele sale fiind latina și greaca și în acest sens „Aeneida, Iliada și Odisea dădeau substanță fantasiei lui de adolescent”.10
Aceste materii îi erau predate chiar de către dirigintele său, Kincs Gyula, care a îndeplinit o perioadă și funcția de director al colegiului
În toți anii de liceu, Iuliu Maniu a avut rezultate foarte bune la învățătură, fiind printre cei trei premianţi ai clasei, la sfârşitul anului şcolar primind cărţi şi fiind evidenţiat în anuarul colegiului pe anul şcolar 1888-89 şi 1889-90.
Programa elevilor de atunci era foarte încărcată. Pe lângă orele opţionale aveau următoarele discipline de studiu: limba şi literatura maghiară (3 ore pe săptămână), latină (4 ore), greacă (5 ore), germană (2), istorie (3), matematică (3), ştiinţe ale naturii (fizică+chimie şi biologie, 4 ore), filosofie împreună cu logică (2 ore), educaţie fizică (2), religie (ore.)11 Fiecare elev studia propria religie, iar Iuliu Maniu și ceilalți elevi greco-catolici îl aveau ca profesor de religie pe protopopul Teodor Pop, paroh în Ortelec și filia Zalău.
Iuliu Maniu a absolvit cursurile vestitului colegiu zălăuan în anul 1890, împreună cu 15 colegi. Unsprezece dintre ei au fost declarați admiși cu „suficient”, iar patru, printre care și Iuliu Maniu, cu calificativul „bine”. În anuarul colegiului pe anul 1889-1890 este menționat ca premiant „pentru conduita sa ireproșabilă și sârguința sa de fier”.
Iată și teza de „maturitate” pe care a primit-o la limba și literatura maghiară: „a) Poetul Arany și epopeia sa Toldi; b) Lira naționalistă a lui Vörösmarty, cu considerațiuni speciale asupra poeziei patriotice „Szózat”; c) De ce a fost întemeierea regatului maghiar o necesitate politică inexorabilă? Și în ce măsură este regele Ștefan I-ul deschizătorul unei epoci noui?”12
Continuând tradiția familiei, Iuliu Maniu s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj, „aruncându-se, în 1891, la vârsta de 19 ani, în vâltoarea luptelor politice ce angaja toate fibrele pasiunii studenților universitari români, pândiți de ghilotina desnaționalizării”. A continuat studiile la Budapesta și Viena și a obținut doctoratul în anul 1896.13
Un portret deosebit al tânărului student Iuliu Maniu îl creionează chiar tatăl său, într-o scrisoare adresată prietenului său, Ioan Micu Moldovan, la 22 septembrie 1892, de această dată din Șimleu Silvaniei, unde a revenit după pensionare: „Giulucu, care acum pentru a-l deosebi de unchiul său, a avansat la Iuliuțiu sau Iuliane, de când nu l-ai văzut a progresat mult, atât intelectualmente, cât și fizic. El e cu mult mai înalt decât mine, spate late și oase groase, numai peptul nu e destul de lat conform înălțimei. El însă e sănătos și destul de tare. În ianuariu viitoriu va fi de 20 ani. El e flegmatic, dară debe că e simpatic, căci nu numai românii, dară și străinii îl laudă. Ce bine ar fi să fie numai jumătate măcar de tare cum e unchiul său, pre care numai puterile fizice îl mai susțin și apără contra brutalităților de cari e încungiurat”.14
Încă din vremea studenţiei, Iuliu Maniu s-a implicat și în lupta politică naţional-românească. Debutul său politic, în calitate de membru, apoi preşedinte al Societăţii Academice „Petru Maior” se suprapune cu anii mişcării memorandiste şi ai simulacrului de proces care a urmat.
În acea perioadă de grele lupte naţionale, după cum afirma el mai târziu, şi-a ascultat „glasul sângelui” şi cu „o inimă curat românească şi cu minte limpede” a hotărât să intre în politică.
În anul 1892 trece pentru prima dată în România şi participă la un congres al studenţilor în oraşul Roman, iar în septembrie 1894 participă la o reuniune studenţească, la Constanţa, împreună cu alţi 50 de tineri români. Ascultă pentru prima dată în viaţa sa Imnul Regal, cu o evlavie de nedescris. Simte că melodia era „venită din cer, de la un cor de îngeri, iar textul de un sens adânc cutremurător, cari trecea de la ureche prin intelect până la ultima celulă a nervilor”. Acum se simte dator să facă următorul legământ memorabil pe care îl va respecta cu sfinţenie toată viaţa: „Jur pe Dumnezeu, pe conştiinţă şi pe onoare că îmi voi jertfi viaţa pentru triumfarea cauzei româneşti, luând parte la revoluţia pe care o pregătim”.15
După doi ani de stagiatură, în data de 2 octombrie 1898 îşi începea cariera de avocat al Mitropoliei române unite din Blaj, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 1915. Totodată era şi avocat al băncii „Patria”.16
La cererea Mitropoliei din Blaj, acceptă şi funcţia de profesor la Seminarul teologic. Aflăm aceasta din scrisoarea pe care i-o adresează mitropolitul Victor Mihaly, la data de 24 ianuarie 1899, când este numit ca „profesor extraordinariu” pentru catedra de drept civil. El urma să predea câte două semestre pe an, la două clase, câte două ore pe săptămână, marţea şi sâmbăta, între orele 10-11. Pentru munca sa urma să fie plătit cu suma de 200 fl. pe an. Totodată, mitropolitul îl anunţa că în acel an urma să predea un semestru, începând cu data de 15 februarie 1899.17 Astfel, Iuliu Maniu continua tradiţia înaintaşilor săi, Simion Bărnuţiu şi Demetriu Coroianu, care au fost dascăli la şcolile Blajului. De asemenea, continua și lupta lor pe plan politic național-român.
Note:
1 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Cluj, fond Biblioteca Centrală Blaj, dosar 280, f. 142.
2 Ibidem, f. 174.
3 Ibidem, f. 176.
4 Ibidem, ff. 186-187.
5 Ibidem, f. 188.
6 Ibidem, f. 197.
7 Ibidem, ff. 201-202.
8 Ibidem, f. 205.
9 Ibidem, ff. 210-211.
10 Sever Stoica, Iuliu Maniu, 1932, p. 21.
11 László László, Iuliu Maniu absolvent al colegiului din Zalău, acum 125 de ani, în „Caiete Silvane”, nr. 126, iulie 2015, pp. 20-22.
12 Sever Stoica, op. cit., p. 22.
13 Ibidem.
14 S.J.A.N. Cluj, fond Biblioteca Centrală Blaj, dosar 280, ff. 224-225.
15 Apostol Stan, Iuliu Maniu. Naţionalism şi democraţie. Biografia unui mare român, București, Editura Saeculum I.O., 1997, p. 13.
16 „Gazeta de Duminecă”, nr. 28, 22 iulie 1906, p. 1.
17 S.J.A.N. Cluj, fond personal Iuliu Maniu, dosar 1/1898, f. 1.
+ There are no comments
Add yours