Complexitatea ideologică a literaturii române. O abordare globală a fenomenului

Mihai Iovănel, Ideologiile literaturii în postcomunismul românesc, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2017

Mihai Iovănel este critic și istoric literar, actualmente cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București implicat în proiecte precum: Cronologia vieții literare românești. Perioada postbelică: 1944-1965 (10 volume 2010-2012), Dicționarul general  al literaturii române (7 volume, 2004-2009); făcând parte și din echipa de coordonare și revizie a lucrărilor Dicționarul literaturii române (2 volume, 2012) și Dicționarul general al literaturii române, ediția a II-a (primele două volume în 2016, alte 6 volume în curs de apariție),  volumul de față fiind un preambul al unei posibile extinderi la nivel de istorie literară a conceptului de ideologie a literaturii române în postcomunismul românesc. Capitolele volumului gravitează în jurul explicitării din perspective multiple a conceptului de ideologie literară, în funcție de mutațiile pe care literatura le suferă de-a lungul timpului și de influența directă pe care polaritățile politice le transferă în câmpul literar.

Pornind de la explicarea conceptului de puncte de rezistență, autorul sistematizează, în baza criteriului amintit mai sus, schimbările care au loc la nivelul scriiturii între autorii formați în comunism, respectiv cei formați în postcomunism. Punând în joc o serie de exemple, modificările survenite la nivelul dinamicii structurilor mentalitare, cu ideologiile pe care acestea pe presupus, sunt expuse în funcție de nivelul la care acestea se produc. Începând cu nivelul moral, respectiv modul în care sexualitatea este reprezentată după desființarea dictaturii socialiste (echivalentul liberalizării la nivelul vocabularului, temelor, al exploatării femeilor, al homosexualității), mergând înspre nivelul (sub)cultural, acela al limbajului străzii, nivelul epistemologic, sociopolitic, marcat prin dispariția unor tipologii ale personajelor, a unor forme literare în schimbul apariției altora ca răspuns direct la realitatea cărora autorii aparțin, și ajungând, în cele din urmă, la nivelul religiei (politice) și a naționalismului, toate acestea formând imaginea literaturii postcomuniste cu toate update-urilor prin care este trecută.

Cel de-al doilea capitol prezintă seria polarităților existente în câmpul literar și care s-au dezvoltat pe fondul polarităților politice. Astfel, modelul politic marxist, ulterior cel naționalist dezvoltate în perioada comunismului stau la baza polarității partidei criticii estetice și a celei protocroniste, care determină scena ideologică a postcomunismului, transpusă în discurs anticomunist, respectiv confruntări dintre politica de dreapta și  stânga.

Capitolul Instituții aduce în discuție chestiunea criticii literare și pe cea a istoriei filosofiei românești. Având în centru conceptul de câmp literaturocentric, autorul dezvoltă o serie de explicații pe marginea cărora semnalează dispariția unui raport echilibrat între critica literară și cea filosofică. Continuând mecanismul de prezentare a ideologiilor literaturii, autorul prezintă problema pieței și a mecenatului literaturii române înainte și după 1989, anul căderii comunismului, cu explicarea procesului de privatizare, a situațiilor uniunilor de creație, a cenaclurilor, respectiv apariția editurilor electronice și a blogurilor.

Evoluția literaturii concentrează discuția asupra principiului de generație ca fiind unul de disociere, atât înainte cât și după căderea comunismului, însă, cu precizarea faptului că, mobilitatea formelor literare este transgenerațională. Dinamica genurilor surprinde modificările survenite de-a lungul timpului prin exemple sugestive, marcate, în cazul prozei, prin trecerea de la materialismul postmodern, la realismul mizerabilist și realismul mic-burghez, iar în cazul poeziei, de la autobiografismul ironic-metafizic, la autobiografismul minimalist și dispersia postumă. Discuția este îndreptată și asupra literaturii de consum și a genurilor acesteia prin raportare la istoria lor anterioară.

Ultimele capitole se opresc asupra unor discuții despre o serie de teorii ale conspirației care funcționează în discursul literar de-a lungul istoriei, asupra miturilor transnaționale, respectiv proiectul postcomunist al României de integrare culturală în Europa și direcția înspre un canon transnațional.

Inovativă, bine structurată și argumentată,  Ideologiile literaturii în postcomunismul românesc este valoroasă tocmai prin viziunea globală pe care o conferă temei centrale. Volumul dobândește un plus de valoare și prin modul în care autorul o gândește și structurează, acesta pledând pentru o surprindere a evenimentelor în dinamica lor.  Bogată în referințe critice, note de subsol, paranteze, comentarii și note explicative, cu trimiteri la referințe critice interne sau europene, cartea configurează, într-o manieră limpede și extrem de convingătoare, o panoramă complexă a istoriei ideologiilor literare în postcomunismul românesc.