Sculptorul Victor Gaga era de obârşie de la poalele Măgurii Priei (Vârful Măgura Priei are o altitudine de 996 m), înspre Țara Silvaniei, acolo unde izvoarele Capu’ Văii, Cioroiul Pâtului și Valea Rânșorului se unesc, la Hudrea, și formează Valea Priei care, la rândul ei, se întâlnește la Plesca, cu Văile Boianului și a Cizerului, formând râul Crasna.
Se trăgea din familia Draga. Teodor Gaga și Petrișe au avut trei copii: Paul, Veronica și Irina. Paul i-a avut pe Victor, Maria și Cornelia (Neli); Veronica a avut șapte copii: o fată și șase băieți; Irina: doi băieți și două fete. Deci, Victor l-a avut ca tată pe Paul și bunic pe Teodor (Todere Draghii din Pria).
Paul a făcut școală și a devenit „finanț”. La 1 Decembrie 1918, împreună cu alți prieni, a mers pe jos, cu tricolorul sub suman, până în Bologa, unde s-au urcat în „trenul Unirii”, care venea de la Oradea și se îndrepta spre Alba Iulia. A participat, așadar, la Marea Unire!
Victor a urmat școala primară la Roman, în Moldova, liceul la Oradea („Emanuil Gojdu”) şi Zalău. După bacalaureat urmează cursurile Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, pe care le termină în anul 1956. Debutează cu sculptură în anul 1954.
Ulterior, participă la saloane oficiale şi expoziţii colective în ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca, Lugoj, Reşiţa, Şimleu Silvaniei, Timişoara, Zalău şi peste hotare: Italia, la Torino (1969) şi Modena (1974), Iugoslavia, la Novi Sad (1969) şi Belgrad (1970), în URSS, la Moscova în 1957, în Polonia, la Wroclaw şi Ostenica (1974).
Organizează expoziţii personale în Elveţia, la Vulpera (1970, 1972), Berna (1970), Morges (1971), Kriens (1972) și Lucerna (1972, 1973).
Are expuse lucrări în muzee, la Ciucea (Muzeul „Octavian Goga”), Drobeta-Turnu Severin (Muzeul de Artă), Galaţi (Muzeul de Artă Modernă), Oradea (Muzeul „Ţării Crişurilor”), Timişoara (Muzeul de Artă), Zalău (Muzeul Județean de Istorie şi Artă), Polonia, Ostenica (Galeria de Artă Modernă).
Lucrări în colecţii particulare se regăsesc în: Anglia, Elveţia, Italia, Polonia, Germania, România, SUA, iar lucrări de artă monumentală în: Căpâlnaş, Iecea Mare, Lugoj, Moldova Nouă, Petriş, Timişoara, Stamora Moraviţa, Guruslău.
I s-au acordat premii și distincţii la concursul pentru Festivalul Tineretului de la Moscova-Bucureşti (1957), premiat la Expoziţia „15 ani de la Eliberare” (1959), premiul pentru sculptură al Uniunii Artiştilor Plastici (1966), Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a al Republicii Socialiste România (1968), premiat la cea de-a IV-a Trienală Internaţională de Desen de la Wroclaw-Polonia (1974).
A întreprins călătorii de studii și documentare artistică în: Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Elveţia, Franţa, R.D. Germană, Italia, Iugoslavia, Polonia, Ungaria şi URSS.
Animat de idealurile oamenilor acestui pământ, el îşi găseşte, fără multe ezitări, resursele şi forţa în lecţiile oferite de arta noastră populară şi medievală, izvoare asimilate cu înţelepciune, cărora le transferă sensurile şi valorile de limbaj la scara sensibilităţii contemporane. Artistul a înţeles că are de valorificat o moştenire, în care spiritualitatea unui popor e transpusă în forme calme, calde, echilibrate, la proporţii apropiate de om, de dimensiunile sale fizice, psihice şi morale, cu implicaţii profunde de meditaţie şi înţeleaptă înnobilare.
Explorând posibilităţile materialelor – metal, piatră, lemn – sculptorul avea să se regăsească mai ales în sculptura în lemn, care, de altfel, avea să-l impună atât în ţară, cât şi în numeroase expoziţii peste hotare. Artistul a înţeles, de asemenea, cu claritate, necesitatea imperioasă a unei arte monumentale, viabile, bogată în semnificaţii, implicată în istoria prezentă şi trecută, ce reflectă idealurile poporului nostru, martore ale acestui crez al artistului fiind câteva opere remarcabile, între care se detaşează impresionantul obelisc de la Guruslău, inaugurat în anul 1976, în prezenţa preşedintelui ţării.
Cu ocazia aniversării vârstei de 70 de ani, Consiliul Local Cizer i-a oferit, în 26 aprilie 2000, titlul de „Cetățean de Onoare” al comunei Cizer, pentru merite deosebite la dezvoltarea culturală a comunei.
Ca recunoștință pentru aceasta, maestrul a organizat, în același an, cu ocazia Zilei Naționale a României, la școala din comună, o expoziție aproape completă a operei sale.
„De o săptămână încoace, izvoarele râului Crasna plâng întruna, Măgura Priei lăcrimează mereu, locuitorii acestor mioritice plaiuri jelesc. A căzut o stea, o stea mai strălucitoare decât altele, steaua lui Victor Gaga.
Aceste locuri, care prin nașterea lui Victor Gaga au devenit mai bogate, acum, în urma morții sale, au devenit mai sărace. Mult a iubit maestrul locul natal, mult a iubit Sălajul! Oriunde se afla, gândul său tot aici era; oriunde îl purtau pașii, tot aici își găsea tihna și odihna.
Și pentru că le-a iubit, le-a înnobilat cu opera sa, operă prin care s-a legat pentru vecie de glia străbună.
S-a dus maestrul… s-a dus omul de omenie, s-a dus patriotul, s-a dus un adevărat român.
Prea devreme s-a dus (la 73 de ani)! Multe mai avea de făcut. Dorea din tot sufletul să consolideze Monumentul de la Guruslău care, în timp, a început să se degradeze; dorea să înalțe la Șimleu Silvaniei un monument închinat lui Iuliu Maniu; la Cizer, în vara acestui an urma să cioplească din gorun, cu ocazia aniversării a 230 de ani de la edificarea Bisericii lui Horea, monumentul «Horea – martir al neamului românesc»; dorea să repare «casa neni» (bunicului) din Pria și s-o transforme în punct muzeistic al satului pentru posteritate.
Dorea…, dorea…, dorea…!
Dar pentru că moartea l-a trimis în lumea celor drepți, noi se cuvine să-i păstrăm memoria, să-i ocrotim opera și să-l rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!
Acum, Victor Gaga plutește printre stele, așa cum opera sa se învârte în jurul unei sfere, centrul inspirației sale.
Acolo sus, se va întâlni cu Mihai Viteazul, cu Horea, cu Brâncuși și cu martirii Timișoarei, pe care i-a nemurit aici pe pământ.
În memoria sa și pentru a cinsti cum se cuvine personalitatea sa, ca fiu al Sălajului, propun ca Şcoala din Pria să-i poarte numele, iar în orașele Zalău, Șimleu Silvaniei și Jibou să i se atribuie câte unei străzi numele de Victor Gaga.” (Petru Galiş, S-a dus maestrul…!, în „Graiul Sălajului”, Zalău, 5 august 2003, p. 3)
Au trecut două decenii de la trecerea în nemurire a sculptorului Victor Gaga. Deși nu mai este printre cei vii, el a rămas nemuritor prin opera sa.
Panou turistic (AFIR 2007-2013)
Cine-a fost și ce-a ajuns? El zace în mormânt, iar casa copilăriei (1850) zace pe pământ. Ce facem noi, iubitorii de cultură și de patrie?!
+ There are no comments
Add yours