II
mi-am cumpărat
o singurătate perfectă
într-un oraş
anonim
locuiesc confortabil
printre iluzii deşarte
flori şi
cenuşă
am coşmaruri frumoase
(dacă vreodată
adorm)
noaptea-şi aruncă ciorapii
eu aştept
să
îmi scrii
la calendele greceşti
V
în dreptul
arterei aorte
este ea
iarăşi iarna
visându-mi visele
trăieşte
în locul meu
vino
de la polul
tău nord
nu mai rătăci
din odaie-n odaie
prin castelul de vânt
e atât de pustiu
pe plaja norilor…
ştii?
o duc
şi mai bine
am buzunare pline
de păianjeni
şi sunt bogat
de-atâta sărăcie
ninge besmetic
în odaia mea
confort unu a
noaptea-mi pătrunde în sânge
ca o iubită
în aşternut
VII
ninge
şi n-are decât
oraşul e altfel
mai trist mai sărac
vom primi supliment
la orez
din înalt
vor cădea portocale
încă mai ştiu
să visez
ce-aş putea
să-ţi mai spun?
mă doare
până şi gândul
că nu vei veni
jumătate în alb
jumătate în
negru
să vezi să auzi
gâlgâind vinul vechi
în pahare aprinse
singur
de tine
voi bea gândindu-mă
la noaptea
dictatorului
XV
vin
vremuri furajere
aproape frumos
ca o mascaradă
aştept
pe corabia
fără pânze
au
majorat
iernile
mă vei ierta?
nu pot
să scriu
iubire
o lacrimă
urcă pe cer
XVIII
de dorul tău
se face
toamnă
privirea cade
în genunchi
o burniţă
neagră
se revarsă-n
oraş
îngropând
zorile
departe
în fluvii albastre
sângele meu
valsează
XXI
în faţa mării
părăsită de
valuri
cântecul de sirenă
al amintirii
ochiul
meu sângerează
în zare uitat
din
ţara lui
nimeni-nu-ştie
tu
vei veni
la fel ca
nealtădată
XXVI
din mine nu
mai poţi
pleca
oricât de mult
mi-aş rătăci
dorinţa
sunt prea bolnav
de veacul
ieftin
şi prea sătul
de artificii
preaveşnic adorato
cu părul tău
de aur
veşted
înlănţuie
– măcar o dată –
depărtarea
XXIX
din negura
albastrului de ieri
aş vrea
să te desprinzi
o clipă
înveşmântaţi
de albe ploi
să facem iar
de noi
risipă
e
cântec de furtună
pe ţărmul
de lumină
nu
mai vii
cu ale tale
plete înstelate
în urma mea
rămâi
XXXI
mereu
mă mint
că mai exişti
înnourata mea
iubire
şuieră vântul alb
galbene trec
corăbii
de frunze
plouă
cu strigătul tău
peste noapte
LVIII
de
părul tău
ca razele de
soare
de
ochii tăi
ca de seninul
cer
în toamna mohorâtă
de
trandafirul buzelor
în veci aprins
de
glasul blând
ca sunetul de harpă
de
mâna răcoroasă
ce vindecă otrăvuri
și-alungă suferinți
nespus
de mult
cumplit
mi-e dor…
LXI
încercănate
nopțile aduc
doar insomnii fierbinți
stelele
tot mai stingher
apun în
artere
afară zorile zâmbesc
din vitrinele
cerului
se mai aud
pașii tăi
fredonând
pe aleile
inimii
ISOLDEI (CU MÂINILE ALBE)
vin anii
ca ploile trec
des-
fac geamantanul
uit să mai
plec
răsună vioara
acordul e sec
în lume
cade toamna
e-al frunzelor
înec
+ There are no comments
Add yours