Ce îi lipsește Zalăului?

Numărul de față al revistei „Caiete Silvane” este dedicat Zalăului la împlinirea a 550 de ani de la atestarea ca oraș-târg. E importantă și istoria (marcăm și noi, firește, aniversarea), dar, poate, prezentul și viitorul merită la fel de multă importanță. Am întrebat, așadar, mai mult sau mai puțin polemic:

1. Ce credeți că îi lipsește Zalăului (cultural și nu numai)?
2. Cum vă imaginați Zalăul cultural (literar, științific etc.) peste 20 sau 30 de ani?
3. Poate fi cultura un motor de dezvoltare al Zalăului?

Am primit puține răspunsuri, dar, și așa, sunt revelatoare pentru posibile piste de analiză. Fiind în domeniu, am considerat că e mai bine să nu răspund la anchetă. Și nici la unele din textele anchetei. Sunt atent, oricum, la ceea ce spun colegii noștri, ca, de altfel, la orice „semnale” pe care le primim. Subiectul rămâne deschis.

                (D. SĂUCA)

Zalăul cultural par lui-même

@ Ioan F. POP

1. Zalăului cultural nu îi lipsește (aproape) nimic pentru a fi nu doar el însuși, ci și pentru a fi un punct atracțios pe harta creativă a țărișoarei. Și asta nu doar pentru că un filosof de-al nostru spunea că pentru cultură sînt bune vremurile rele (poate și locurile mai puțin norocoase, predestinate parcă unei eterne marginalități). Cultura înaltă ține mai mult de verticala sa evolutivă și mai puțin de orizontalitatea geografică. Ca atare, în orice loc am trăi, cultura este doar la un pas distanță. Singura condiție e să ne dorim cu adevărat cultura, de la oameni interesați la instituții, nu doar să o mimăm de formă. Cu o parafrază a unei aserțiuni pascaliene, centrul culturii se află pretutindeni, iar circumferinţa – nicăieri. Marginalitatea și centralitatea țin mai mult de psihologie și mai puțin de topografie. Ca atare, revista Caiete Silvane, Editura Caiete Silvane, Zilele revistei, Festivalul Internațional Primăvara Poeziei, celelalte activități conexe, dinamismul lui Daniel Săuca, toate acestea sînt un semn peremptoriu că se poate.
2. E greu să faci predicții pentru o perioadă mai lungă în vremuri în care chiar și următorul pas (cultural sau nu) e plin de neprevăzut, de anormalități și absurdități. Mai ales într-un context social care se bazează pe improvizație, amatorism și hazard. Avantajul culturii e acela că ea se hrănește din crize și din incertitudini, din neprevăzut și angoase. E de sperat că ea va cîștiga bătălia cu tendința deculturalizantă și dezumanizantă care ne bîntuie, cu mediocritatea și prostia care ne sufocă. Cultura se poate naște într-o margine, dar ea poate performa doar într-un amplu spațiu creativ, intrînd în rezonanță cu alte valori comparative. Orice localism cultural trebuie să aibă o dimensiune universalizantă, abordarea oricărei forme a creativității trebuie să valorifice atît valențele estetice individuale, cît și datele unui loc și al unui timp, timbrul specificității lor. Zalăul – la care mă gîndesc tot mai nostalgic – poate contribui cu vocea sa la diversitatea registrelor culturalității în general, își poate transforma aparenta provincialitate în centralitate.
3. Chiar dacă nu poate fi în mod direct și imediat un motor de dezvoltare a Zalăului (căci rentabilitatea culturii se măsoară în decursul timpului și după alți parametri evaluativi), ea poate fi un factor stimulativ, unul de promovare și reliefare a ceea ce are mai bun spiritual. Poate potența toate celelalte activități umane, dîndu-le un sens și o semnificație dincolo de marginile perisabile ale prezentului. Fără cultură, sîntem mai săraci chiar dacă stăm pe un munte de bogății. Cultura ne oferă perspectiva valorizării a tot ceea ce avem, ne procură un sens existențial, poate chiar șansa unui destin. De aceea, orice loc marginal poate fi epicentrul unei forme de cultură dacă acesta o sprijină și o promovează în mod autentic. Strict cultural, Zalăul poate fi (aproape) tot ceea ce își dorește, cu o singură condiție: cea a valorii. The rest is silence…

Cultura în Zalău

@ GYÖRFI-DEÁK György

1. În primul rând, Zălaului îi lipseşte trecutul, cel consemnat de publicaţiile apărute aici de-a lungul timpului, în diferite limbi. Ele nu sunt scanate, nu sunt postate pe internet, nu sunt accesibile la sala de lectură. Lucrările de specialitate abordează unilateral subiectele de istorie, deşi informaţii există. Nimeni nu şi-a propus să realizeze o sinteză, o cronologie care să cuprindă toate evenimentele, faptele tuturor locuitorilor, prezentate într-o corelaţie obiectivă. Rezultatele se văd: în prezent, o parte a eşichierului politic insistă să fie glorificată jefuirea şi incendierea oraşului (4 august 1601).
2. Aş dori să-i revăd aspectul tradiţional, fără edificii cubiste trântite în buricul târgului, care disonează cu înfăţişarea multiseculară, de urbe patriarhală a breslelor prospere. Cultura înseamnă transmitere de valori, comunicare. Duc dorul meselor şi scaunelor înşiruite pe toate laturile centrului vechi, la umbra unor tei înmiresmaţi. Succesul în politică a fost întotdeauna asigurat, fie în parlamentul budapestan, fie în cel bucureştean. În ştiinţe, să ne amintim de tratatul de lingvistică al lui Gyarmathi Sámuel, citit şi citat chiar şi după două secole; de monografia lui Petri Mór; de erudiţia istoricului Nicolae Gudea; de rigurozitatea fizicianului Traian I. Creţu, de tenacitatea etnologului Ion Taloş. În literatură, voi cita versul „la trecutu-ţi mare, mare viitor!” şi-i voi aminti pe romancierul Jósika Miklós, profesorul Kincs Gyula, poetul Ady Endre, gazetarul Ioniţă Scipione Bădescu, traducătorul Laurenţiu Bran. Cred că vom avea întotdeauna oameni de o asemenea ţinută; Dă, Doamne! să rodească în locul unde s-au format ca intelectuali de marcă.
3. Depinde de cât accent se va pune pe educaţie. Zălaul vechi a fost extins şi colonizat în „epoca de aur” a lui Nicolae Ceaușescu, cu copiii unor membri cooperatori, promovaţi de activiştii comunişti. Foarte mulţi dintre cei strămutaţi forţat de la sat la oraş s-au reîntors la ţară după pensionare, deoarece în cursul activităţii s-au mulţumit să lucreze pentru beneficiul propriu şi n-au dorit să acceadă la un nivel superior, nu şi-au însuşit modul de viaţă urban. Cred că abia a treia generaţie de noi citadini va prelua un „modus vivendi” bazat pe acele elemente de civilizaţie care fundamentează cultura.

„Cultura nu poate fi, ci este un «motor» de conservare și dezvoltare al oricărei comunități”

@ Viorel Gh. TĂUTAN

Riscând percepția în evantai conotativ, accentuat ludic, a replicii mele, cutez un enunț aproape bizar, generând nostalgii reprobabile: Zalăului îi lipsește „Armătura”, „Emailații”, un Aeroport, breteaua pentru autostradă, stagiuni de teatru, operă, filarmonică, cinema, relație amiabilă și continuă între Asociația Scriitorilor și Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu”, un lot de jucători în divizia A de fotbal… Altfel, are de toate, plus Internet și telefonie mobilă!

Evident, însă, are o echipă administrativ-managerială, condusă de un primar competent, patriot de invidiat, așijderea primarului din Jibou. Fără îndoială, știe mai bine decât oricine ce îi lipsește municipiului, astfel încât cei mai numeroși dintre locuitori să fie mulțumiți, chiar mândri, vizând calitatea vieții lor urbane.

Chiar în derularea temporală a prezentului, atât platoul mărginit de „vechiul” „palat” al telefoanelor și restaurantul hotelului „Porolissum” din centrul „nou”, cât și din cel vechi, alterat deja arhitectural de clădirea Administrației Finanțelor Publice, sunt transformate radical, cred, astfel încât să genereze uimire celor care au plecat din oraș în urmă cu cinci ani, să zicem, și vor reveni peste aproximativ doi ani, măcar în intenția deblocării nostalgiei, ca să constate admirativ schimbarea.

Având în vedere o astfel de manieră managerială, îmi permit să fiu optimist. Și apoi, când ai la cârma județului un artist renumit, în calitate de președinte al Consiliului Județean, poți fi sigur că arta, în special, cultura, în general, pot accede la nivelul dorit al prestigiului perpetuu. Cu toate acestea, a început să-mi fie teamă de prognoze de când Necuratul a redeșteptat spiritul revanșard, imperial, ascuns în carnea și oasele unora dintre liderii populațiilor nord-estice, încât au reînceput să se ucidă frații între ei. Nu uităm că istoria poporului ales începe cu adulter și fratricid.

Acceptând definiția formulată de către filosofi, Cultura nu poate fi, ci este un „motor” de conservare și dezvoltare al oricărei comunități. Istoria marilor migrații euro-asiatice o demonstrează cu asupra de măsură. Ceea ce impune este fără îndoială popularizarea: afișul, expoziția (itinerantă), târgul, tirajul, festivalul, managementul generos, altruist, colaborarea, competiția, schimbul de experiență (vizita).

Zalăul și județul Sălaj și le permite. Inițiatori maturi și tineri sunt. Trebuie doar stimulați! Cum? Acest aspect nu cred că trebuie să-l precizez!

„E nevoie mare de educație culturală (formală și nonformală) a publicului și de marketing cultural”

@ LÁSZLÓ László

1. Zalăului cultural îi lipsește, în primul rând, publicul doritor de cultură („consumatorul”). Se mai întâmplă că se transmit pseudovalori culturale (chiar și kitsch). Poate că oamenii de cultură și instituțiile culturale („producătorii și furnizorii produselor culturale”) ar trebui să fie mai flexibili/mai insistenți/mai receptivi la pulsul vremii/mai creativi/mai originali/mai atractivi să capteze atenția, interesul posibililor consumatori de cultură. E nevoie mare de educație culturală (formală și nonformală) a publicului și de marketing cultural.

Dacă Zalăul nu poate întreține un teatru propriu, atunci cu teatrele mai apropiate s-ar putea încerca sisteme de abonamente, ministagiuni sezonale. Dacă publicul local are nevoie de teatru, nevoia trebuie satisfăcută regulat. Dacă există nevoia. Dacă nu, atunci eventual poate fi moșită/creată și sporită tot prin educație.

2. Personal nu fac planuri de o asemenea perspectivă, dar cred că din punct de vedere cultural, Zalăul va fi ori mai atractiv, variat și viabil, ori nu va fi deloc. Nu cunosc tirajul revistelor culturale sau al volumelor de literatură sau de artă publicate la Zalău și în județ, dar cred că nu sunt mari. Cultura costă și nu toată lumea face sacrificii. O revistă culturală sau o instituție de cultură nu prea se poate întreține singură, din venituri proprii.

Cultura poate să devină un fel de serviciu public (comunitar), mai ales dacă trăiește din banul public. Iar dacă pe „piața culturală”, pe lângă acest serviciu public va pătrunde și „producția culturală privată” (întreținută din donații, sponsorizări, mecenatură), atunci poate să crească diversitatea și calitatea produselor/serviciilor, deoarece concurența este benefică.

Dacă suntem la capitolul viitor și perspective, atunci poate că și în domeniul culturii, amatorismul și voluntariatul (în cea mai mare parte) trebuie înlocuite cu exigența profesionalismului.

Oare putem vorbi de Zalăul științific? În afară de muzeu, nu prea. Că degeaba avem extensii universitare, ele nu se văd. (Sau de persoane cu titluri științifice de doctori și doctoranzi. Haideți să fim serioși!)

3. Răspuns scurt: Probabil da. (În anumite condiții.)

Sunt câteva „branduri de Zalău/branduri sălăjene”*, și dacă acestea vor fi propagate și valorificate nu doar cultural, ci și turistic, comercial, atunci poate să contribuie la dezvoltarea economică a orașului (Sălajului). Dacă marketingul „turismului cultural” nu-i eficient, atunci turiștii care nimeresc la Zalău fac o poză la Wesselényi, iar cafeaua sau masa o vor servi în alt oraș (județ), unde se vor și caza.

* „Branduri de Zalău/branduri sălăjene” ar putea fi: Porolissum, Wesselényi, Ady, Maniu, CNS, clădirea Transilvania, fântâna cu îngerași, casa de pe Coposu (casa „regelui”), localitățile sălăjene: Șimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei, Bădăcin, Guruslău, Bocșa, Crasna etc. Plus agroturismul îmbinat cu posibilitățile valorificării tezaurului etnografic/folcloric/viti- și vinicol, termal-peisagistic etc.