Cărțile profesorului Ion Taloș în viziunea criticului Mircea Popa

– Aprecieri critice (selecţie) –

Om al unei pregătiri multilaterale în domeniu, Ion Taloș a oferit multe sugestii pentru noi abordări ale culturii populare, numărându-se printre cei mai informați și mai comprehensivi universitari români în materie de etnografie, etnologie, folclor, dar și în domenii adiacente, precum arheologie sau istorie, cu răsfrângeri benefice asupra fondului străvechi, ancestral, al moștenirii dacice sau romane. (…) O utilă sistematizare a acestui bogat material folcloric a făcut folcloristul în lucrarea sa Gândirea magico-religioasă la români (Editura Enciclopedică, 2001), pe care a elaborat-o între anii 1991-1995, pe când preda cursuri la Universitatea din Köln, încercând să pună la îndemâna studenților și a specialiștilor un ghid de mare utilitate cu privire la încadrarea tipologică a unor motive mitico-magice și religioase în cercetările de profunzime a stratului ocult al medicinei populare, a universului vegetal și animalier cu care țăranul român a venit în contact în lungul său trai în mijlocul pădurilor, animalelor sălbatice sau domestice, a legăturilor sale profunde cu glia natală. Dicționarul său a fost una dintre tipăriturile cele mai importante pe care editura românească amintită mai sus le-a scos pe piață în 2001, stârnind interesul cercurilor de specialitate străine. Între cei care i-au apreciat în mod deosebit munca a fost profesorul francez Claude Lecouteux, de la Universitatea Sorbonne IV, care a tradus textul din germană în franceză și a publicat versiunea franceză a lucrării lui Taloș. Prin intermediul său, cartea a ajuns să fie acceptată în cadrul seriei „Ateliers de l’imaginaire” a Universității din Grenoble, unde a fost tipărită în 2002, sub titlul Petit Dictionnaire de mythologie populaire roumaine, constituind o frumoasă recunoaștere a muncii cercetătorului într-un domeniu cu mare priză internațională, domeniu în care numai Mircea Eliade a strălucit până la acea dată.

***

În lucrarea D’Italica à Sarmizegetusa. Réflexions sur la culture populaire romane (Ed. Academiei Române, 2016), Ion Taloș a operat o selecție riguroasă a textelor sale cele mai importante menite a fixa figura împăratului Traian pe canavaua culturii populare românești, și a sublinia persistența motivelor și a imaginilor care conservă în memoria colectivă acele reminiscențe care ne atestă latinitatea. E un fel de a comunica lumii civilizate toate acele „noduri și semne” prin care ethosul românesc este legat de originea sa latină. Contextul comparativ larg, în care sunt antrenate fapte și opere folclorice din Franța, Italia sau Spania, în conivență cu exemplare caracteristice ale tradițiilor românești, vin să modifice percepția occidentalilor despre modul românesc de a fi. Sunt aduse în discuție atât fapte lingvistice, cât și românești care circulă în filologia europeană, spre a le îmbogăți cu propriile descoperiri și opinii, un material documentar extrem de sugestiv.

***

În cartea Folclorul spaniol/sefard în România (Ed. Hasefer, 2017), Ion Taloș vine și completează cunoștințele noastre despre istoricul și spiritualitatea comunității sefarde din București, care, timp de mai multe secole, și-a păstrat limba și obiceiurile aduse din Spania. Aceștia s-au considerat, de-a lungul existenței lor, ca aparținând diasporei spaniolo-portugheze și au păstrat în comunitate limba castiliană veche și obiceiurile moștenite din moși-strămoși. (…) Cartea beneficiază de o incursiune istorică, în care autorul trece în revistă tot ceea ce a reușit să adune ca informație și atestare critico-literară în spațiul românesc și străin. Sub acest raport, el stabilește chiar câteva momente/faze mai importante din procesul de descoperire și afirmare publică a comunității sefarde de la București, în cadrul căreia se oprește asupra unor oameni de cultură interesați de fenomen. (…) Deosebit de meritorii sunt cercetările autorului din zona portretisticii de sefarzi români, cu trimiteri speciale spre zona folclorului. (…) Autorul ne prezintă tematica folclorului sefard din România, în special în direcția cântecului epico-liric (romanța), a liricii nupțiale, a prozei populare și a sectorului paremiologic (snoave, proverbe, zicători), unul dintre meritele majore fiind reproducerea textelor de bază.