Un martie sub semnul aniversărilor cu iz feminin a fost marcat în 11 martie, la Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Cu distincția și umorul deja cunoscute și apreciate, Irina Petraș a reușit să fixeze contururile originale ale întâlnirii decretate ca „largă sărbătoare”, în cadrul căreia marile aniversate au fost „două interbelice”: Hortensia Papadat-Bengescu, interbelică prin perioada în care s-a manifestat artistic și Carmen Vlad, interbelică prin anul nașterii: 1936. Și despre interbelice a fost vorba de-a lungul emoționantei întâlniri de suflet a doamnelor (și, in extremis, și a domnilor) filialei, de la temele abordate în ineditele discursuri, la recuzita și accesoriile de epocă, până la excepționala expoziție de grafică „Femei în oglindă”, a Laurei Poantă, găzduită de Galeriile Steaua, context perfect pentru o sesiune foto „de epocă”.
Momentul aniversar Carmen Vlad – 90 a deschis seria discursurilor cu o emoționantă confesiune a celei care s-a remarcat ca filolog, semiotician și teoretician literar. O mărturie sinceră despre condiția autorului care se sfiește să vorbească despre sine și care preferă să lase opera și oamenii să vorbească despre el a fost intervenția doamnei Carmen Vlad. Aflată la o „vârstă sobră”, după ingenioasa sintagmă a Irinei Petraș, renumita universitară clujeană a prezentat volumul omagial, apărut sub egida Fundației Transilvania Leaders, coordonat de Liana Pop și Laura Lazăr Zăvăleanu. Un volum despre prietenie și respect, dar și, aș spune, despre semantica și semiotica vieții e cartea Carmen Vlad. În căutarea sensurilor ai cărei autori sunt oamenii care au lăsat urme în ea și invers, după cum menționa nonagenara aniversată. A fost o intervenție cu spirit și cu emoția firească a rememorării contextelor care au adus-o în preajma oamenilor ale căror mărturii sunt prinse în volum. Concluzia, conturată pe un subtil ton cu tema întâlnirii, a fost că volumul nu e altceva decât „un elogiu adus feminității”, dacă avem în vedere paritatea mărturiilor: 24 de mărturii feminine și 9 masculine.
Ca un preambul al conferinței anunțate pentru toamna acestui an, pe tema operei marii prozatoare interbelice, Ligia Tudurachi a vorbit despre relația Hortensiei Papadat-Bengescu cu miniaturalul, temă importantă în literatura interbelică, regăsită și la Max Blecher și Lucia Demetriade Bălășescu. Aspectul, inedit în abordarea operei bengesciene și pentru opera bengesciană, contrariază prin strania raportare, lipsită de introspecție, și se evidențiază, mai cu seamă, în textul „Momente”, apărut în „Tiparnița literară”, din 1930, ca parte dintr-un proiect mai amplu al cunoscutei reviste interbelice. Deși legat de proiectul autobiografic „Arabescul amintirii”, textul nu e, așa cum ar putea părea, o reprezentare a temporalității, ci o fotografiere a lucrurilor din sertare, a obiectelor deteriorate, singurele care se califică pentru a fi enumerate. O dublă valoare, afectivă și imaginativă, au aceste obiecte, după cum consideră Ligia Tudurachi, iar explicația, tot cu dubla valoare, aș zice, biografică și psihanalitică, e că, la H. Papadat-Bengescu, voința de a păstra, de a conserva obiecte neprețuite de alții și care nu îți aparțin, de obiecte care țin de „zodia hazardului” sau de obiecte-relicvă, are ca sorginte relația defectuoasă cu mama. Considerată obiect-prototip, mama, cea de care nu se putuse atașa, e introdusă, în mod neobișnuit, în seria obiectuală. O explicație plauzibilă a pasiunii pentru obiectele urâte, nefuncționale, inutile ar fi mutările frecvente, din cauza profesiei tatălui. Deși a fost nevoită să renunțe la ele, autoarea le-a transformat în ceea ce Irina Petraș a numit „obiecte-madlenă”, temă generoasă pentru o viitoare întâlnire a membrilor filialei.
O intervenție în ton cu actuala și controversata inteligență artificială a propus Constantina Raveca Buleu, care a prezentat succint interesantele hărți ale romanelor autoarei interbelice omagiate. Au intrat în atenția membrei filialei personajele feminine, tipologiile acestora, axele tematice, toposurile prezente în romane.
Oglinda feminității interbelice a fost îndreptată, în intervenția invitatei Simona Antonescu, de la Brașov, spre Otilia Cazimir, considerată profund nedreptățită din cauza etichetei de scriitoare pentru copii.
O atent documentată intervenție, realizată cu instrumentele specifice literaturii comparate a avut Anca Hațiegan, care a plasat piesa de teatru „Bătrânul” în contextul literaturii, dramaturgiei europene, mai cu seamă a celei ce are ca subiect violul conjugal, care se consumă sau nu, drama domestică. S-a remarcat analiza structurată, ce a evidențiat numeroasele paliere interpretative la care se pretează piesa, inclusiv cel autobiografic.
Au încheiat seria intervențiilor Sanda Berce, care a prezentat un experiment realizat cu AI pe propriul volum dedicat Hortensiei Papadat-Bengescu și Doina Gecse Borgovan, care a completat, inspirat, ideea limitelor inteligenței artificiale și care a adus în discuție două aspecte extrem de importante ale raportării la literatura interbelică: absența prozatoarelor din programa școlară, ceea ce poate introduce un mesaj subliminal, și actualitatea/lipsa de actualitate a literaturii interbelice, mai cu seamă sub aspectul empatizării cu situații de viață ilustrate de două dintre romanele ei favorite: „Pânza de păianjen”, de Cella Serghi și „Între noapte și zi”, de Henriette Yvonne Stahl.
În ton cu ultima intervenție, amfitrioana Irina Petraș a sumarizat admirabil sensul profund al reuniunii: un necesar protest, pentru o necesară resurecție a Hortensiei Papadat-Bengescu.
