Carmen Ardelean, Provizorate și proximități

(e timpul să vorbim),

Simone Györfi

Editura „Caiete Silvane”, 2024

A XVI-a ediție a Zilelor revistei „Caiete Silvane”, desfășurată în perioada 28-29 martie 2024, a fost cadrul perfect pentru dubla lansare a volumului de poeme (e timpul să vorbim),semnat de Simone Györfi, căci autoarea s-a putut adresa deopotrivă elevilor, în desantul organizat joi dimineața, la Liceul Pedagogic „Gh. Șincai” Zalău, și participanților la deschiderea propriu-zisă a evenimentului care a reunit lumea culturală a județului și oameni de cultură din țară.

E, fără îndoială, un volum cu o germinație îndelungată, dacă avem în vedere faptul că 25 de ani au trecut de la singura carte de poeme publicată de autoare, intitulată Galaxia cotidiană și apărută la Editura Marineasa, Timișoara. Dacă ar fi să-l parafrazez pe Creangă, care spunea că a scris mult, pentru că nu a avut timp să scrie puțin și să uzez de titlul recentului volum, aș îndrăzni să spun că poeta a tradus mult și a scris proză, în toți acești ani, pentru că nu a avut Timp, acel Timp să scrie poezie.

Că e o carte a maturității literare, o carte-arcă, în care autoarea a decis să-și îmbarce un sfert de secol de sensibilitate poetică e evident odată cu fiecare poem sau grupaj citit, iar convingerea cititorului, la finalul volumului, e că se află în fața unei cărți ce a constituit, arcă fiind, un adăpost de potopul cotidianului, de „galaxia cotidiană”. Nu întâmplător, multe dintre poeme sunt arte poetice, poeme-manifest, căci acești 25 de ani par să fi fost un timp și un spațiu în care scrisul a fost camera antifonată a existenței sale, un timp și un spațiu în care a urlat sau a jelit, în care meditația amară sau revolta profundă s-au catalizat, s-au cristalizat, în care omul finit și omul infinit-creatorul – s-au secondat, s-au succedat. De altfel, cele două dominante, obsesii tematice transpar chiar din titlul volumului și din titlurile celor șapte grupaje lirice care îl alcătuiesc.

O primă linie directoare e obsesia temporalității, a evanescentei existențe umane, ce-și ordonează, cuminte, curgerea, în clipe, duminici, zile, vieți, timp, diviziuni temporale pe care le regăsim în cinci dintre titlurile grupajelor lirice: (poeme de-o clipă), (cumpăr duminici), (în câte vieți), (zi după zi), (e timpul să vorbim). O a doua linie directoare e obsesia spațialității, a limitelor voluntare sau involuntare, asumate sau impuse, iluzorii sau reale, care stârnesc revolte, care incită, tocmai pentru că încearcă să conducă la abdicare. Lumea, grădinile închipuite sunt spațiile simbolic plasate în titlurile celorlalte grupaje lirice: (o lume doar a mea), (mireasma grădinilor mele închipuite).

O varietate de tonalități, de registre, de forme lirice valorifică autoarea în volumul de față, pe care alege să-l înnobileze cu desene personale sugestive. Alternând revolta cu nostalgia provocată de un illo tempore, tonul litanic cu cel elegiac, cu cel de romanță, poeta configurează o hartă poetică a periplurilor prin trecut, prin sinele de ieri și de azi, făcându-ne martori la miraculoasa metamorfoză pe care o conștientizează acut: „cu un dram de noroc / poate că nici nu vei vedea / cum încep să dispar / precum mărgelele de rouă. // cum mă preling / în amintirea zilelor de ieri / cum mă transform / discret / și ne-rostit / în nesfârșit / și-n nicăieri”.

Tot două par să fi fost și constantele existenței sale, ridicate, poetic, la rang de antidot al crizei comunicării, inofensive arme în încercarea donquijotescă de luptă cu timpul, cu cotidianul: creația și iubirea. Dominând masiv volumul, artele poetice trădează nevoia înțelegerii actului poetic, a înțelegerii sensului existenței întru cuvânt, iar formula lirică pe care o alege poeta e sugestivă pentru solitudinea pe care un creator autentic o resimte. Un eu liric scindat e vizibil în poemul (manifest) care, deși pare un îndemn la adresa unui creator universal, e, de fapt, un dialog cu sine însăși, o incantație al cărei scop pare a fi eliberarea zăgazurilor văzute și nevăzute: „Zbiară. Cât poți de tare. / Dă din picioare. Mușcă. / Te zbate. Iar. Fără-ncetare. / Învață. Lasă-te-nvățat. / Iubit, urât, crezut și dezmierdat. / Și punct. Și de la capăt. / Iar și iar. / Hotarele încet să ți le-apropii / Imagini și cuvinte. / Simțiri învălmășite-n entropii. / Moartea veghează. Luptă, dar. / Urlă și cântă. / Cântă-n gând”. Ideea continuă în cel de-al doilea poem, (scurte lecții despre libertate): „să fii să fii să fii / la infinit // să ne-analizăm sentimentele / (de tristă amintire tovarăși) / timpul e oricum incomensurabil indeterminabil subiectiv / nașterea poartă în sine explozia morții / amară certitudine / deși – // cu gândul / hotare că nu pot să trec / să nu crezi”.

Dezvrăjită, poeta purcede, în celelalte poeme din volum, la conturarea lirică a celei care a fost sau care ar fi putut fi, a unei lumi „doar a mea / clădită din cuvinte / o lume neîncăpătoare”, surprinsă din zori, când „miracolele te pândesc la tot pasul”, când „ochiul poetului veghează fericit / peste răsuflarea neprihănită / a zilei ce stă să se nască”, până-n „conul de umbră / dintre viață și moarte”. O iubire de-o viață, o copilărie ce-a marcat o viață capătă consistență cu fiecare grupaj liric, căci poeta dezvăluie, cu o sensibilitate răscolitoare, în câte vieți a sălășluit, cât infern și câtă rație de fericire a degustat, câte ceasuri a potrivit înapoi, cât orizont s-a subțiat, cât a murit însutit „de dragostea de tine”, câte „poeme de-o clipă” s-au sincronizat cu bătăile inimii.

Un volum profund, matur, un volum-mărturisire e cel pe care îl semnează poeta-matematiciană care conștientizează, mai acut decât un literat, limitele și variabilele din proximitatea existenței noastre, din existența noastră și, mai cu seamă, eternul provizorat în care funcționăm, viețuim, provizorat sugerat și de parantezele care apar la fiecare titlu din volum. Salvarea de provizorat poate fi anulată însă, iar poemul ce deschide ciclul zi după zi dezvăluie soluția, șansa ce i se oferă creatorului: „scrisu-i sinucigaș – / odată așternute – / cuvântul și iubirea / primesc o viață-a lor”.