Ședința Cenaclului „Silvania” desfășurată în 18 decembrie 2025 a fost, pentru toți cei prezenți, un eveniment cultural a cărui măsură a fost dată de calitatea protagonistului, scriitorul Ion Pițoiu-Dragomir și a ineditului volum de menutine, apărut la Editura „Caiete Silvane”, în Colecția Poesis. Fără a se dezminți, statornicul membru al cenaclului a surprins auditorul deopotrivă prin neobișnuita broșură care însoțește volumul (de altfel, autorul a dezvăluit faptul că urmează să apară și o ediție de buzunar a acestuia) și prin amplul poem „Mâinele pătrat. Pentaloguri fără portativ”, declamat într-un stil inconfundabil.
Amfitrionul Marcel Lucaciu a realizat, înainte de momentul de lectură susținut de autor, o succintă radiografie a evoluției literare a celui pe care îl consideră „Alecsandri al nostru”, menționând titlurile și genurile abordate de scriitor, dar și dominantele creației: preferința pentru poeziile cu formă fixă, recurența spațiului nipon, baleierea între tradiționalism, parnasianism și neoclasicism. În ceea ce privește volumul intitulat „Menutine”, președintele cenaclului a apreciat, o dată în plus, originalitatea speciei create de autor, subliniind faptul că se remarcă aici o sinteză, o cristalizare a unor teme și motive din volumele anterioare, sub forma unui compendiu ce concentrează tot ce a scris în materie de poezie și proză. De altfel, această sinteză e trădată și de un aspect pe care îl consideră ludic: multe dintre cuvintele boldate din menutine sunt titluri ale volumelor anterioare. Constante rămân, din perspectiva influențelor, prezența mitologicului, iar din perspectiva stilului, concizia și precizia.
Lectura a declanșat numeroase intervenții care au sublimat momentul special creat de autor, prin elogiul adus omului, profesorului și scriitorului. Daniel Săuca a vorbit în calitate de editor al cărții, evidențiind încă un aspect inedit – așezarea în pagină a menutinelor – și concluzionând că ne aflăm în fața unei cărți ce demonstrează o maturitate lirică de necontestat. Ileana Petrean-Păușan a remarcat calitatea de om-spectacol și a citit unul dintre menutinele preferate, mulțumind autorului pentru minunata călătorie prin Allmirana – ținut ficțional, imaginat de autor – și pentru provocările intelectuale la care supune acest tip de poezie, mai cu seamă prin referințele livrești ascunse printre versuri: fierăria lui Iocan, Barabas, Dante. Florica Pop a afirmat că și omul Pițoiu e un fenomen, iar opera e asemenea creatorului ei. Remarcând laitmotivul luminii, apreciind elocința și caracterul inegalabil, scriitoarea a concluzionat că suntem în fața unui autor care nu se copiază nici pe sine însuși, ca o supremă dovadă de originalitate. Au întărit această remarcă privind ineditul, noutatea abordării lirice, Ancuța de Senna și Voichița Lung, prima dintre acestea accentuând componenta science-fiction vizibilă în poemul citit în cenaclu, pe care a apreciat-o, iar cea de a doua senzația de experiență inefabilă, de călătorie în 3025, pe care o oferă creația autorului. Dacă Angela Maxim a remarcat talentul oratoric și de recitator, care îi amintesc de Gheorghe Cozorici, Viorel Tăutan a sugerat ideea ca menutinele să facă parte din poeme ample, organizate după motivele literare dominante și a evidențiat un alt merit deosebit al autorului, de a se apleca atent asupra lexicului și de a-i valorifica la maximum potențialul.
Că atât în volum, cât și în poemul „Mâinele pătrat” e un exercițiu al „jocului secund” nu încape nicio îndoială. Cele cinci părți, „pentaloguri fără portativ”, cum numește autorul diviziunile amplului poem, uimesc prin ermetismul ce persistă în ciuda amplelor descrieri aproape cinematografice, iar această particularitate e dată de calitatea excepțională de „poeta faber” pe care autorul o are. Nu doar geneza și apocalipsa sunt reconstruite, reconfigurate, resemantizate, adaptate la prezentul și viitorul înfiorător de tehnologizate, ci și limbajul pare să fi renăscut din propria cenușă. Asocierile inedite, arta derivării, jocurile sonorităților difuze sau asurzitoare, toate sunt dovezi ale rafinamentului stilistic și ale talentului polimorf, sinestezic. Artizan al trăirilor intense și al imaginilor surprinzătoare, scriitorul reușește să poetizeze un univers ce devine o alternativă la tot ce suntem, actualmente, din perspectivă factuală și ideatică. Arborescente, structurile sintactice lasă senzația unei iederi care înghite totul prin neașteptate și înfloritoare dezvoltări: „Alergăm în zigzag și fandat abundent («Până / la iad să afli reședința cobrei!» îmi striga un / IT-ist)… Numerele-voci, plastifiate emoji și / alte emoticoane sfârâie în conductele de aer / precum corzile întinse ale unui țambal de sticlă.”
Rafinate prin distilare și construcție, menutinele sunt, după cum menționa autorul în ProLog, poeme din nouă versuri, fiecare vers fiind un cuvânt, dintre care unul este boldat, fără a fi „titlul-în-oglindă al creației respective”. Abordând teme „ce viază în Zborul-prin-cuvânt”, chemând la masa „parimiilor metafora, oximoronul, parabola, paradoxul estetic”, menutinele, realizate predominant din structuri nominale, în care interferează registre variate lingvistice, sunt poeme-stare, în care, după distilare, a rămas, din trăirea intensă, doar greutatea sentimentului.
