Zbor 5. Antologie de versuri și proză
Lansat în cadrul evenimentului prilejuit de împlinirea a 50 de ani de existență a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, volumul „Zbor 5” reprezintă o formă inedită de a sărbători o instituție care a găzduit, de-a lungul timpului, Cenaclul „Silvania”, în cadrul căruia au citit mulți dintre tinerii scriitori publicați în volum. În plus, instituția aniversată a fost și unul dintre inițiatorii Concursului de creație literară „Iuliu Suciu”. De altfel, lucrările elevilor prezenți în cea de-a cincea antologie au fost premiate la cele cinci ediții ale concursului, reprezentând, astfel, o sugestivă panoramă a poeziei și prozei tinere sălăjene.

Amfitrion al cenaclului și al concursului de creație, Marcel Lucaciu s-a îngrijit de acest volum deopotrivă prin selecția textelor care au văzut lumina tiparului și prin realizarea unei prefețe, simbolic intitulată „Galaxia de visuri”, în care, în stilu-i caracteristic, alternează pasajele reflexive, infuzate stilistic, cu punctuale precizări privind contextul apariției și scopul volumului de față, dar și cu o analiză succintă a dominantelor creațiilor lirice și epice ale celor 22 de tineri: 6 poeți și 16 prozatori.
O poezie a elanurilor adolescentine, dar și a unei gravități exacerbate e cea semnată de Victoria Crișan, Miruna Haiduc, Daria Ianchiș, Alexandru Mureșan, Paula Peștean și Iris Király. Fie că ne oprim la ingenua ars poetica, „Se naște poetul”, semnată de Alexandru Mureșan, la pastelul spiritualizat al Paulei Peștean, la „Pastelul cosmic” al lui Iris Király sau la „Imnul către noapte” al Dariei Ianchiș remarcăm tendința de a reflecta profund asupra existenței umane, asupra individului atemporal ce se integrează, mai mult sau mai puțin perfect, în micro și macrounivers. Unele poezii par portrete/autoportrete pictate cu tempera, căci contururile sentimentelor, ale dorințelor, ale aspirațiilor sau ale temerilor sunt vagi, se întrepătrund, ca în „Portretul unui chip de porțelan” sau „Supernova”, de Victoria Crișan, „Pulberea de vise”, de Iris Király sau „Cioburi și lucruri ce le știam prea bine”, de Miruna Haiduc.
Mai variată ca tematică și formulă narativă e proza inclusă în cea de-a doua secțiune a volumului. Chiar dacă se poate identifica un numitor comun în infuzia lirică și tensiunile specifice vârstei adolescentine, e de remarcat diversitatea manierei de abordare a acestor constante, tonalitățile variate și tehnicile narative ce dau specificul, nota distinctă scriiturii fiecărui autor.
Uneori, prozele au aura unor legende universale, în ciuda intenției de actualizare sau autohtonizare a discursului. În „Visul Stellei”, al Daianei Breje, „Un nou început”, al Iarinei Satmari, „Curcubeul”, al Xoniei Purcăraș, dar și în „Goblinul de argint”, al Mirunei Moroti, narațiunea frizează fantasticul, dovedind, fie la final, fie pe parcursul dezvoltării conflictului, că se încearcă explicarea apariției/dispariției unor elemente ale lumii terestre sau celeste. În „Alexandria, esență de santal între Uranus și Neptun”, Oana Crișan, pornind de la polisemantismul unui topos celebru pentru Antichitate, conturează într-o proză cu accente SF, cu inserții de jurnal, un univers în care aluzii mitologice și reflecții filosofice se întrepătrund, creând o țesătură densă, bogată în semnificații. De altfel, jurnalul și epistola sunt, cumva firesc vârstei, formule regăsite și la alte prozatoare din volum.
La Ozana Bălăbuc, în „Mini-jurnal fictiv”, paginile sunt deopotrivă un prilej de a contura un portret al unei umanități dezabuzate, care și-a pierdut esența și reperele, de a poetiza o existență forțat ternă, de a conștientiza limite și deficiențe existențiale, dar și de a se salva prin metaforizare. Formula epistolei, ca text propriu-zis sau ca artificiu de compoziție, se regăsesc și la Mihaela Chiș, în textul „Fostei (iubiri)…”, la Mădălina Peștean, „Portretul unui suflet etern” și la Sara-Maria Sabou, în „Ce este dorul?”. Instrumente clasice de sensibilă devoalare a sentimentelor, scrisorile devin spații ale melancoliei și ale meditației, în care discursul este puternic liricizat, apropiind textele de poemul în proză.
Adevărate poeme în proză scrie însă Ștefan Inceu. „Lacrimi de toamnă” și „Fantezii în tonuri arămii” demonstrează o aplecare a autorului spre picturalitatea literaturii, calitatea și diversitatea imaginilor și a sonorităților dând textelor o poeticitate aparte. (…)
Mizând atât pe muzicalitate, cât și pe o cerebralitate accentuată și de simbolistica personajelor propuse, Uranus și Gaia, Iris Király reușește, în „Sărutul care a dat viață universului”, să reconstituie, umanizându-l, un mit celebru. Glasurile acestora, pe alocuri umane, pe alocuri siderale, dezvăluie realități exterioare și interioare imuabile.
Mădălina Peștean alege să pastișeze formule de secol XIX ale scriitorilor pașoptiști. De la „Introducția” ce deschide textul, la organizarea textului în capitole precedate de câte un motto sau la inserția unor personaje ce amintesc de comediile vremii, totul demonstrează că o abordare de tip postmodern mai are încă aplomb și vână, atunci când imaginația și originalitatea debordează. Caragialescă e, așa cum observa și Marcel Lucaciu, proza „Examenul”, de Roxana Breban. Umorul negru, ritmul alert al narațiunii și buna stăpânire a suspansului sunt trei dintre notele distinctive ale tinerei prozatoarei.
Interesante, inedite sunt și formula ce amintește de discursul argumentativ aleasă de Juhos Csilla în „Să fim sceptici împreună…”, cea confesivă, din „Drama unei adolescente”, de Andreea Pasere sau din fragmentele de roman ale Iarinei Satmari.
Volumul de față e nu doar o dovadă a faptului că tânăra generație trăiește încă sub semnul literaturii, ci și o neîndoielnică dovadă că Cenaclul „Silvania” și Concursul de creație pentru elevi au fost și sunt medii, contexte motivante, stimulative pentru condeiele tinere ale județului.
+ There are no comments
Add yours