Calea Sfintei Cruci pe motocicletă

În finalul slujbei din Duminica Floriilor 2024, părintele care a oficiat Sfânta Liturghie a vestit că după-masă, de la orele 13:00, cei dornici se vor aduna în curtea bazilicii şi vor porni să străbată Calea Sfintei Cruci pe motociclete. Anunţul m-a surprins, deoarece faima „byker”-ilor este departe de a fi una angelică. Pe de altă parte, biserica franciscană din Şumuleu-Ciuc este străveche, fiind edificată pe vremea lui Iancu de Hunedoara, iar în 1 iunie 2019 a fost vizitată de Sfântul Părinte, Papa Francisc I, cu ocazia pelerinajului de Rusalii. Este centrul religios al secuimii şi al Ardealului romano-catolic. Iată însă că a decis să încerce o inovare, întru atragerea atenţiei către fundamentele creştine.

Drumul Crucii (Via Crucis) sau Drumul Patimilor (Via Dolorosa) este o cale cu 14 staţii, care reaminteşte creştinilor suferinţele Mântuitorului din Vinerea Mare. Traseul original se află în Ierusalim şi porneşte din Oraşul Vechi, unde a fost Palatul lui Pilat din Pont şi se termină la Biserica Sfântului Mormânt. Această cale este reprezentată prin tablouri în multe alte biserici sau locuri în aer liber, cum este Dealul Măgurii din Şimleu Silvaniei sau urcuşul de acces către fosta mănăstire de maici din Jibou. În Roma, traseul este parcurs de urmaşul Sfântului Petru, cu pornirea din faţa Colosseumului. Crucea Calvariei este purtată de diferiţi oameni, după exemplul lui Simon din Cirene. În 2019, a fost dusă împreună de o călugăriţă din Iaşi şi o victimă a traficului cu fiinţe umane. Anul trecut, a fost purtată de o rusoaică şi o ucraineancă, în semn de împăcare, fapt care a stârnit multe discuţii aprinse şi comentarii răutăcioase, dar n-a avut ca rezultat terminarea războiului.

Motocicletele provin din bicicletele cărora li s-a montat un motor. Pe măsură ce acesta a devenit mai puternic (şi mai şui), şasiurile au fost întărite, iar anvelopele lărgite. Au devenit nişte vehicule care puteau fi strunite doar de nişte bărbaţi cu braţe puternice. Cei care au vrut să pară şi mai fioroşi s-au tatuat, şi-au pus haine de piele şi zorzoane cu ţinte, ţepuşe şi cranii. Adolescenţii au adoptat postura şi, cu teribilismul tipic vârstei, au format găşti de tipul „Îngerii Iadului”.

În seria „Don Camillo” de Giovannino Guareschi, liderul comunist Peppone (Iosif cel Mare, aluzie la Stalin) a câştigat la loterie şi a deschis un magazin de electrocasnice, foarte căutat în noua epocă a bunăstării. Michele, băiatul său, este la fel de musculos ca şi tatăl său (primarul localităţii) ori ca inventivul preot romano-catolic. Copilul a fost botezat cu numele conducătorului oştilor cereşti în ciuda opoziţiei tatălui său, dar n-a ajuns un băiat de altar smerit, ci a devenit o beizadea pletoasă, ciufulită Venin, care şi-a permis un astfel de „bidiviu” pe două roţi şi a devenit un imitator al personajelor rebele din filmele americane. Când doctorul Bognoni şi soţia sa farmacistă au încercat să submineze prestigiul primarului, s-au trezit cu acest tânăr „dezinhibat” şi au fost obligaţi să dea pe gât câte o sticlă de ulei cu omega-3. Din fericire, a fost doar o frondă, o nebunie a tinereţii. Întrucât şaua are două locuri, „durul” de odinioară s-a căsătorit cu Cat, „înfocata” nepoată de soră a parohului (paraşutista nicidecum „paraşută”), iar apoi, când familia s-a mărit, probabil că au montat un ataş pentru copil.

Cel care a descoperit latura spirituală a călătoriilor pe două roţi a fost filosoful american Robert M. Pirsig, autorul cărţii „Zen şi arta reparării motocicletei”, tradusă în româneşte de Bogdan Perdivară. De la Homer, Lao Zi şi, nu în ultimul rând, Tolkien încoace:

„Drumul duce-n jos la vale

De la uşa mea-ncepând.

Ah, grăbit, pe-aceeaşi cale

Voi pleca şi eu curând,

Pân-la drumu-n care alte

Drumuri duc de oareunde –

Şi de-acolo mai departe?

Încă n-aş putea răspunde.”

(traducere de Ion Horea)

În cazul motocicliştilor porniţi din Şumuleu-Ciuc (Harghita), Calea Sfintei Cruci măsoară 70 de kilometri şi se termină la o altă mănăstire franciscană, aflată în Estelnic (Covasna). Pe parcurs, coloana se opreşte la staţiile stabilite şi se rostesc versetele rânduite.

Ideea provine din Occident şi a fost preluată de către maghiari de la germani şi austrieci. În Franţa, soldaţii pornesc în astfel de pelerinaje către Lourdes. Evreii organizează alte asemenea ture în Israel, la locurile sfinte ale creştinătăţii.

Ca şi muzica rock, călătoriile pe două roţi au fost preluate de alte (sub)grupuri sociale şi acum servesc pentru împlinirea unor nevoi sufleteşti. Retrăirea Patimilor (staţie cu staţie) este menită să reliefeze atitudinile care au dus la Răstignire şi la Înviere. Drumul asumat către Golgota oferă iertare celor care au fost tentaţi de Rău, dar apoi şi-au conştientizat greşeala şi au regretat-o.