Aspecte privind sistematizarea teritoriului și localităților în Sălaj

– Proiecte eșuate sau ce ar fi fost dacă… –

La începutul anului 1989 cadrele de conducere din județe sunt convocate, la București, pentru o „consfătuire de lucru”. Tema principală a întâlnirii din 9-10 ianuarie de la Comitetul Central al PCR, inițiate de Nicolae Ceaușescu, o constituie „îmbunătățirea sistematizării teritoriului și localităților urbane și rurale”.

Nu era o noutate. Despre sistematizare se vorbea de multă vreme¹. După venirea la putere a lui Ceaușescu, problema aceasta e dezbătută nu doar în cadrul unor simpozioane sau întâlniri ale arhitecților și ale altor specialiști, ci și în cadrul plenarelor, conferințelor naționale sau congreselor partidului, iar propunerile rezultate au fost materializate, în 1974, prin lege².

Sistematizarea, deși exista de acum un cadru legal, nu a început imediat, ci, din diferite motive, între care și reținerile celor din teritoriu, chiar dacă nu fățișe, a fost mereu amânată, mai ales pentru mediul rural. Au avut prioritate, cu deosebire, Bucureștiul (noul centru civic) și zona înconjurătoare, dar și alte orașe.

După 1985, mediul rural revine în atenția conducerii de partid. Congresul consiliilor populare din septembrie 1985 cere grăbirea procesului de sistematizare. Astfel, sunt revăzute și în Sălaj perimetrele construibile ale localităților. Ce propuneri s-au făcut pentru județul nostru? Iată-le: suprafața totală ocupată cu construcții să fie redusă de la 12.717 ha la 7.312 ha, respectiv o reducere de 42,5%; un număr de 6.093 gospodării să fie strămutate în noile perimetre propuse; 32 de mici sate, cu o populație sub 200 locuitori fiecare, să fie dezafectate; prin dezafectarea celor 1.121 gospodării din aceste localități, să fie redată circuitului agricol o suprafață totală de 543,7 ha.

În luna mai 1986 are loc ultima vizită a lui Nicolae Ceaușescu în județul Sălaj. Cu referire la stadiul sistematizării, conducerea județului raporta în fața secretarului general al partidului, în seara zilei de 22 mai 1986, la sediul Comitetului Județean Sălaj al PCR, că s-a obținut, pentru a fi redată agriculturii, până în acel moment, o suprafață de doar 59,1 ha.

Nicolae Ceaușescu nu e deloc mulțumit. Ce le transmite, prin urmare, celor prezenți la întâlnire? Ce a văzut și nu i-a plăcut în județ? Le reamintește, mai întâi, ce înseamnă sistematizarea localităților. Sistematizarea asigură condiții mai bune pentru învățământ, pentru sănătate și cultură, pentru viață în general. Acestea, însă, nu pot fi realizate fără reducerea suprafețelor ocupate cu clădiri. Este necesar să se ridice, de acum înainte, doar construcții cu două-trei niveluri și trebuie construit doar în perimetrele aprobate. Să nu ne plângem, spune el, că nu avem suprafețe suficiente, deoarece, pe o suprafață de 150 mp, o familie își poate asigura cartofii și o serie de legume. Trebuie, prin urmare, doar să folosim la maximum suprafețele prevăzute de legile în vigoare pentru construcții și curtea unei gospodării, care nu trebuie să depășească 200 mp.

Nu se declară mulțumit deloc de ce a văzut la Șimleu Silvaniei, „unde practic nu se poate vorbi de o sistematizare… acolo s-a împins în sus via și s-au construit o serie de locuințe. Trebuie demolate imediat”.

Ordinea în construcții e necesară peste tot. Doar așa Zalăul va deveni un oraș model, bine sistematizat, precum și „celelalte orășele pe care le aveți”, spunându-le celor prezenți că știe cum arată Cehu Silvaniei și Jibou, pe care le-a văzut cu alte ocazii.

Cere ca programul sistematizării județului să fie revăzut, „în următoarele două luni”, pentru ca apoi, „pe această bază, să trecem hotărât să realizăm ceea ce am stabilit și să fim ceva mai exigenți. Dar, în primul rând să oprim să se mai construiască în afara prevederilor legii”.

La doar trei zile după încheierea vizitei, în 26 mai 1986, este elaborat, sub titlul „Indicații date de tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, cu prilejul vizitei de lucru în județul Sălaj, din 22-23 mai 1986”, planul privind organizarea teritoriului și sistematizarea localităților³.

Pentru a reduce suprafața construibilă a orașului Zalău, gospodăriile aflate în afara perimetrului aprobat trebuiau inventariate și locatarii lor strămutați. Construcțiile de acolo, aflate în curs de ridicare, urmau să fie sistate și demolate. Cartierul Dumbrava Nord nu mai putea fi extins. Noi construcții puteau fi realizate în zona centrală, prin folosirea unor terenuri libere și demolarea unor clădiri vechi, considerate necorespunzătoare și insalubre.

Se propunea realizarea unei construc­ții înalte cuplată cu sediul Comitetului județean de partid [astăzi Instituția Prefectului Județul(ui) Sălaj, n.n.], între acesta și clădirea Centrului Militar (azi, Consiliul Județean Sălaj, n.n.), urmând să fie studiată posibilitatea de a se supraetaja clădirea sediului Comitetului județean de partid pentru a se realiza un acoperiș al viitoarei construcții „cu un joc de volume cât mai reprezentativ”. Aici ar fi fost mutate „toate instituțiile politico-administrative”, inclusiv Comitetul munici­pal de partid și Consiliul popular al municipiului Zalău.

Clădirile insalubre situate la intersecția dintre bulevardul Mihai Viteazu și strada 23 August (actuala stradă Căpitan Maxim D. Constantin, n.n.) trebuiau demolate, pe acest amplasament dorindu-se ridicarea unui „bloc înalt, reprezentativ pentru zona centrală a municipiului” (acolo, după 1989, a fost ridicată clădirea Finanțelor Publice, n.n.).

Statuia „Wesselényi” din Piața Libertății (astăzi, Piața Iuliu Maniu, n.n.), inaugurată în 1902 (mutată sau ascunsă privirii în anumite perioade, astăzi pe amplasamentul inițial, n.n.), trebuia dezafectată și depozitată la un muzeu.

Consiliul culturii și educației socialiste era somat să prezinte propuneri pentru ridicarea unei statui în Piața Unirii (astăzi, Piața 1 Decembrie 1918, n.n.), în care scop „să se aibă în vedere unul dintre proiectele elaborate pe tema unirii, care nu a fost reținut pentru noul centru civic al municipiului București” (nu există o statuie în această piață nici astăzi, doar discuții interminabile, n.n.).

Trei luni mai târziu, în 29 august 1986, problema sistematizării Zalăului este prezentată și în fața consiliului popular municipal. Se estima că în anul 2000 populația municipiului va ajunge la 75.000 locuitori, ceea ce însemna că va fi nevoie de construirea a circa 6.000 apartamente noi. Ce priorități au fost stabilite atunci? Iată-le: încheierea construcțiilor în cartierele Dumbrava Nord, Stadion și Brădet; realizarea unui al doilea bulevard în oraș, cu patru benzi de circulație, pe actualul traseu al străzii Gheorghe Doja (Clujului); renovarea clădirii Comitetului Municipal (primăria); sistematizarea străzii Pieței și a unei părți din Piața 1 Decembrie 1918; extinderea zonelor verzi și terenurilor de sport cu peste 30 ha; reamenajarea și extinderea pieței agroalimentare; reducerea perimetrului construibil cu 100 ha. De asemenea, până la aprobarea schiței de sistematizare de organele centrale, eliberările de autorizații pentru construire de noi case familiale, de extindere sau reparații, erau interzise.

În anii ce au urmat, 1987-1988, în județ a avut loc o analiză a structurii rețelei de comune și localități, urmărindu-se folosirea mai bună a potențialului economic existent, creșterea capacității fie­cărei unități administrativ-teritoriale prin comasarea unităților mici, fără posibilități de dezvoltare. Se dorea ridicarea nivelului de viață al populației rurale, astfel ca, în scurt timp, locuitorii din majoritatea comunelor din Sălaj să atingă condițiile pe care le aveau locuitorii comunelor Șărmășag, Crasna și Nușfalău, comune considerate cu nivel ridicat de dezvoltare.

În ianuarie 1989, proiectul de sistematizare al județului era întocmit⁴. În stabilirea teritoriului administrativ al comunelor s-a pornit, arătau autorii, de la necesitatea creării unor unități administrativ-teritoriale echilibrate din punct de vedere al potențialului economic, în strânsă legătură cu suprafața agricolă, populația și forța de muncă necesară. De asemenea, s-a urmărit asigurarea legăturilor directe și eficiente între reședința de comună și localitățile acesteia, precum și dimensionarea corespunzătoare a teritoriului administrativ al comunelor.

Astfel, Comisia județeană de sistematizare Sălaj propune ca din totalul de 54 de comune ale județului, să rămână un număr de 46 comune, considerându-se că respectă criteriile de mai sus. Acestea erau: Almașu, Băbeni, Bălan, Bănișor, Benesat, Bobota, Bocșa, Buciumi, Camăr, Chieșd, Cizer, Crasna, Creaca, Cristolț, Crișeni, Cuzăplac, Dobrin, Fildu de Jos, Gâlgău, Gârbou, Halmășd, Hereclean, Hida, Horoatu Crasnei, lleanda, Ip, Letca, Marca, Măeriște, Meseșenii de Jos, Mirșid, Năpradea, Nușfalău, Pericei, Plopiș, Românași, Rus, Sălățig, Sâg, Someș-Odorhei, Surduc, Șărmășag, Treznea-Agrij, Valcău de Jos, Vârșolț și Zimbor.

Șapte dintre aceste comune, respectiv Benesat, Fildu de Jos, Mirșid, Năpradea, Sălățig, Someș-Odorhei și Surduc urmau să primească în teritoriul administrativ unul sau mai multe sate, mărindu-și astfel potențialul economic și asigurând, în acest fel, condiții mai bune pentru toată populația. Majoritatea satelor care urmau să fie arondate comunelor menționate, aparțineau orașelor Cehu Silvaniei (Horoatu Cehului, Motiș, Nadiș și Ulciug) și Jibou (Cuceu, Husia, Rona și Var). Propunerea ca aceste sate să aparțină nu orașelor ci comunelor s-a făcut atât având în vedere că ocupația de bază a locuitorilor era agricultura, cât și a faptului că se putea realiza un acces mai bun la centrele de comună.

Comunele: Benesat, Carastelec, Coșeiu, Dobrin, Dragu, Fildu de Jos, Lozna, Mirșid, Năpradea, Poiana Blenchii, Sălățig, Sânmihaiu Almașului, Someș-Odorhei, Surduc și Șamșud urmau să fie reorganizate prin trecerea satelor sau a comunei în întregime, în componența altor comune.

Opt dintre acestea urmau să fie desființate, trecând în întregime la alte comune. Astfel, comuna Carastelec urma să treacă la Măeriște, Coșeiu la Hereclean, Dobrin la Crișeni, Dragu la Hida, Lozna la Letca, Poiana Blenchii la Gâlgău, Sânmihaiu Almașului la Zimbor și Șamșud la Bocșa. La alegerea acestora s-a avut în vedere potențialul economic mai mic pe care îl aveau în acel moment, dar și criteriul populației, majoritatea acestora având un număr mai redus de locuitori decât celelalte comune ale județului. De asemenea, s-a luat în considerare criteriul vecinătății și al căilor lesnicioase de legătură între ele, iar în unele cazuri și asemănarea tradițiilor locale și obiceiu­rilor locuitorilor.

În județul Sălaj, spre deosebire de alte județe, rețeaua de sate existentă se menținea și în continuare. Doar două sate urmau să treacă de la o comună la alta: Sfăraș, din comuna Almașu la comuna Fildu de Jos și Noțig, din comuna Sălățig la comuna Someș-Odorhei. Nu se mai vorbește în noul proiect de cele 32 de sate mici, care aveau o populație mai mică de 200 locuitori, care ar fi trebuit să fie dezafectate și să dispară. Se spune doar că, etapizat, vor fi dezvoltate într-o primă etapă satele de reședință a consiliilor unice agroindustriale de stat și cooperatiste (CUASC)⁵, în a doua etapă reședințele de comună, iar în a treia etapă satele stabilite cu posibilități mai mari de dezvoltare, situate în apropierea obiectivelor economice, unităților agricole, în centrul de greutate al activităților din agricultură, cu legături directe la căile de comunicație și transport și beneficiind de o „dotare corespunzătoare”.

Ce ar fi trebuit să însemne aceasta? În fiecare localitate reședință a consiliului unic agro­industrial de stat și cooperatist urma să existe un liceu de 12 ani, școli generale, un spital având 50-100 de paturi, cu maternitate, dispensar și farmacie, un complex de cultură și creație „Cântarea României” dotat cu bibliotecă, sală de cinematograf și spații pentru alte activități culturale, magazine, brutării, mori, baie publică, creșe, grădinițe, terenuri sportive, precum și alte dotări necesare activității și recreării populației.

În localitățile reședință de comună trebuiau/urmau să funcționeze școli generale de 10 ani (în comunele cu peste 10.000 locuitori și un liceu de 12 ani), cămine culturale, dispensare având case de nașteri, un staționar cu opt-zece paturi și farmacie, baie comunală, creșe, grădinițe, magazine, moară, brutărie, precum și alte dotări necesare.

În satele propuse spre dezvoltare urmau să existe școli generale pentru învățământul primar și gimnazial, dispensare, magazine ș.a., iar prin preconizatele lucrări de modernizare a rețelei de telefonie, fiecare comună din județ urma să dispună de un centru de telefonie.

Apa potabilă pentru populație trebuia/urma să fie asigurată, de regulă, prin puțuri, folosindu-se instalații simple, ușor de executat într-un termen scurt. De asemenea, erau considerate priorități, gospodărirea cursurilor de apă și prevenirea poluării acestora.

Comisia județeană de sistematizare a constatat că pentru dezvoltarea rațională și armonioasă a municipiului și orașelor din Sălaj, cu folosirea eficientă a terenurilor și respectarea prevederilor legale privind densitatea construcțiilor în zona de locuit și a gradului de ocupare a terenurilor în zonele industriale, sunt necesare 1.381 hectare, rezultând o reducere de 432 hectare față de suprafețele cuprinse până atunci în cadrul perimetrelor construibile.

Pentru dezvoltarea și modernizarea localităților rurale, analizele efectuate au arătat că, prin aplicarea normelor aprobate, suprafețele de teren necesare pentru construcții reprezintă 3.841 ha, față de 12.462 ha existente, însemnând o reducere de 8.621 hectare.

Pentru toate satele „cu perspectivă de dezvoltare” s-au elaborat schițe de sistematizare în conformitate cu prevederile Legii sistematizării. Au fost stabilite măsuri încât pentru toți cei ce doreau să-și construiască noi locuințe să se asigure, de fiecare gospodărie, în cadrul perimetrelor construibile, un lot de 250-300 mp, pentru casă și curte.

În localitățile „fără perspective de dezvoltare” nu se mai puteau realiza construcții noi și nici extinderi la cele deja existente. Totuși, locuitorilor din aceste localități li se permitea să locuiască și în continuare în satele respective, urmând ca pe măsura dezvoltării și modernizării satelor considerate ca având perspective de dezvoltare, să fie create condiții care să favorizeze opțiunea populației de a-și schimba domiciliul.

Se considera că prin măsurile stabilite se putea asigura folosirea cu eficiență sporită a întregului fond funciar. În fiecare comună și localitate trebuiau puse de acord registrele agricole și cadastrului funciar cu noile teritorii administrative și agricole, și, în același timp, aplicate măsuri pentru întărirea ordinii și disciplinei în folosirea fondului funciar și înlăturarea oricăror încercări de încălcare a prevederilor legale.

Aceste propuneri au fost dezbătute într-o ședință extraordinară a biroului comitetului județean de partid Sălaj, comună cu a comitetului executiv al consiliului popular județean, în 12 ianuarie 1989. Au fost exprimate mai multe propuneri de îmbunătățire. Astfel, primul secretar, Maria Ștefan, a informat participanții că a cerut conducerii centrale de partid ca județul să rămână nu cu 46, ci cu 48 sau chiar 50 de comune. A avut, spunea ea, promisiuni privind comunele Lozna și Sânmihaiu Almașului, dar până la data ședinței nu a fost primit un răspuns oficial. Unii participanți au cerut ca măcar Lozna, datorită specificului, să rămână comună. Și dacă, totuși, nu se aprobă menținerea ei, atunci să fie trecută în componența comunei Surduc, nu la comuna Letca.

De asemenea, a fost discutată preconizata trecere a satelor aparținătoare orașului Jibou la alte comune, ceea ce ar fi însemnat, spuneau unii participanți, „desființarea practică a C.A.P. Jibou”. S-a propus, de aceea, ca satele respective să fie considerate drept localități componente ale orașului Jibou, nu sate aparținătoare, și să rămână, astfel, în organizarea avută până atunci.

Propunerile au rămas pe hârtie. Decembrie 1989 a adus sfârșitul regimului. Județul Sălaj a rămas la fel, cu toate cele 54 de comune și 281 de sate de atunci, așa cum au fost ele aprobate în decembrie 1968⁶. Nu numai că nu s-au desființat unele comune, ci din contră, s-au mai adăugat câteva: Treznea în 1995, Șimișna în 2002 și Boghiș în 2005. Numărul de sate, 281, a rămas același.

Despre sistematizări, reorganizări și necesitatea unor comune cu număr mai mare de locuitori, capabile să se susțină singure asigurându-și resursele necesare din propriile venituri, nu din bugetul de stat, despre reducerea birocrației etc., se vorbește în continuare. Poate cele câteva idei cuprinse în proiectele prezentate pot fi luate în considerare, măcar la nivel de discuții, la o eventuală reorganizare administrativ-teritorială⁷.

Note:

1.  În 1938, în timpul regimului monarhic autoritar al lui Carol al II-lea, s-a intenționat crearea unor „sate model”, unde să existe: școală, biserică, primărie, cămin cultural, teren de jocuri și educație fizică, dispensar, baie comunală, grajd comunal cu vite de prăsilă, pepinieră și grădină de zarzavat, uscătorie, cooperativă, cantină școlară și pentru săraci, centrală de semințe, fanfara satului, pompierii satului; apud. D. Pop, Cultură și societate în județul Sălaj (1918-1940), Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2000, p. 79.
2.  Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, publicată în „Buletinul Oficial” din 1 noiembrie 1974.
3.  Arhivele Naționale, Serviciul județean Sălaj, fond Comitetul județean Sălaj al PCR, dosar 12/1986; într-un alt studiu, trimis spre publicare, referitor la Zalăul anilor ʼ80 am abordat, printre altele, și problema sistematizării municipiului, folosind informațiile din același dosar.
4.  Arhivele Naționale, Serviciul județean Sălaj, fond Comitetul județean Sălaj al PCR, dosar 13/1989.
5.  CUASC-urile, la nivel de țară, au fost înființate în baza unei hotărâri a plenarei CC al PCR din februarie 1979 privind îmbunătățirea conducerii și planificării unitare a agriculturii. Atribuțiile și modul lor de funcționare au fost stabilite printr-un decret al Consiliului de Stat, nr. 32/1980. Conform acestui act normativ, unitățile agricole de stat și cooperatiste „se constituie în consilii unice agroindustriale, forma superioară de organizare și conducere a agriculturii”. În Sălaj, conform proiectului de sistematizare din 1989, erau organizate următoarele CUASC-uri: Treznea-Agrij, Crasna, Crișeni-Dobrin, Ileanda, Nușfalău, Pericei, Șărmășag, Someș-Odorhei, Surduc și Zimbor.
6.  Vezi Legea nr. 55 din 1968, care modifica unele prevederi ale Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, în vigoare din 20 decembrie 1968. Conform ei, județul Sălaj era format din patru orașe: Zalău, Șimleu Silvaniei, Jibou și Cehu Silvaniei, 54 de comune și 281 de sate, din care opt aparțineau orașelor.
7.  Au fost multe astfel de reorganizări care nu au avut rezultatele așteptate. De pildă, reforma administrativă a lui Carol al II-lea, din 14 august 1938, prin care țara a fost împărțită în 10 ținuturi, nu a dus la reducerea, ci din contră, la amplificarea birocrației administrative, iar reforma din septembrie 1950, prin care România a fost împărțită în regiuni și raioane, a dus la subdezvoltarea zonelor rămase departe de centrul de regiune, inclusiv a fostului județ Sălaj, împărțit între regiunile Baia Mare, Bihor și Cluj ș.a.m.d.