Articole

Arca poeziei: William Blake (1757-1827)

Poet de seamă, pictor și gravor englez, de orientare iraționalistă, idealistă și mistică. Pe marginea poemului care urmează, Ștefan Aug. Doinaș nota: „Dincolo de stratul melodicității lui copilăroase, poemul are o rezonanță intim-metafizică: producerea Tigrului – simbol al ferocității înspăimântătoare – face din Demiurg un producător (voluntar? involuntar?) al răului în lume”, idee majoră a liricei de mai târziu a lui William Blake”.

 

Tigrul

 

Tigru, tigru care arzi
În ai nopții codri-nalți,
Cine-a pus a lui vecie
În temuta-ți simetrie?

Pe ce pisc, pe care văi
Arse foc din ochii tăi?
Focul, spre ce culme duce?
E vreo mână să-l apuce?

Inima, puteri de peșteri
Ți-au durat-o? Sau ce meșteri?
Bate numai – și îndată
Totu-i fugă-nfricoșată.

Lanț a fost, ciocan, ilău,
De-a croit creierul tău?
Cine-a strâns, cine-ndrăznește,
Spaima ucigașă-n clește?

Stelele cu lănci aruncă
Sau e-n lacrimi bolta-adâncă?
Cel ce te-a creat, la fel
A surâs creând pe miel?

Tigru, tigru care arzi
În ai nopții codri-nalți,
Cine-a săgetat vecie
În temuta-ți simetrie?

 

(Traducerea de Cicerone Theodorescu, în Antologia de poezie engleză de la începuturi până azi, vol. 2, Editura Minerva, București, 1981)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.