Poet de seamă, pictor și gravor englez, de orientare iraționalistă, idealistă și mistică. Pe marginea poemului care urmează, Ștefan Aug. Doinaș nota: „Dincolo de stratul melodicității lui copilăroase, poemul are o rezonanță intim-metafizică: producerea Tigrului – simbol al ferocității înspăimântătoare – face din Demiurg un producător (voluntar? involuntar?) al răului în lume”, idee majoră a liricei de mai târziu a lui William Blake”.
Tigrul
Tigru, tigru care arzi
În ai nopții codri-nalți,
Cine-a pus a lui vecie
În temuta-ți simetrie?
Pe ce pisc, pe care văi
Arse foc din ochii tăi?
Focul, spre ce culme duce?
E vreo mână să-l apuce?
Inima, puteri de peșteri
Ți-au durat-o? Sau ce meșteri?
Bate numai – și îndată
Totu-i fugă-nfricoșată.
Lanț a fost, ciocan, ilău,
De-a croit creierul tău?
Cine-a strâns, cine-ndrăznește,
Spaima ucigașă-n clește?
Stelele cu lănci aruncă
Sau e-n lacrimi bolta-adâncă?
Cel ce te-a creat, la fel
A surâs creând pe miel?
Tigru, tigru care arzi
În ai nopții codri-nalți,
Cine-a săgetat vecie
În temuta-ți simetrie?
(Traducerea de Cicerone Theodorescu, în Antologia de poezie engleză de la începuturi până azi, vol. 2, Editura Minerva, București, 1981)
+ There are no comments
Add yours