În 1977, Premiul Nobel pentru Literatură i se acordă unui poet spaniol, membru al celebrului „grup de la 1927”. Este, de altfel, și singurul încununat cu această distincție, din marea pleiadă poetică, având în componență nume precum: F.G. Lorca, Rafael Alberti, Pedro Salinas, Luis Cernuda etc. Până la sfârșitul anilor patruzeci, lirica sa era apropiată de suprarealism. Apoi devine de o polisemie aproape de necuprins.
Trupul și sufletul
Dar este mai trist, mult mai trist.
Ca tristețea crengii căreia-i cade pentru nimenea
fructul.
Mai trist, mai. Ca acel abur
pe care-l exală pământul după ce fructele mor.
Ca acea mână care din trupul întins
se ridică și vrea luminile doar să le mângâie,
îndureratul surâs, noaptea catifelată și mută.
Lumina nopții pe trupul întins, fără suflet.
Suflet singur, suflet planând fără trup
atât de plăpând peste trista formă abandonată.
Suflet de ceață, atârnând
peste iubitu-i de ieri, trup dezarmat,
palid, ce se răcește la ceas înnoptat
și liniștit rămâne și singur, cu blândețe golit.
Suflet de dragoste ce priveghează și se desparte
șovăind și la sfârșit cu duioșie nepăsătoare se-ndepărtează.
(În românește de Teodor Balș, în „Secolul 20”, nr. 11-12, 1977)
+ There are no comments
Add yours