Arca poeziei: Samuel Beckett (1906-1989)

Considerat cel mai enigmatic autor al modernității, se naște în Irlanda, iar în 1937 se stabilește la Paris. Își scrie opera în două limbi: engleză și franceză. Piesele sale, ilustrând teatrul absurdului, sunt parabole metafizice având în centru destinul omului în univers. Romanele, eliberate de orice constrângeri formale, se înscriu în existențialismul abisal. Emil Cioran, într-un „exercițiu de admirație”, îl vedea așa: „Întotdeauna spiritele secrete își trădează fără voie fondul naturii proprii. A lui Beckett e atât de impregnată de poezie, încât se confundă cu ea.” Premiul Nobel pentru Literatură, în 1969.

***

privesc pârâiașul de nisip strecurându-se

între piatră și dună

ploaia de vară plouă pe viața mea

și pe mine viața mea care-mi scapă mă urmărește

și va sfârși în ziua începutului ei

clipă dragă a prezentului te zăresc

în perdeaua de ceață ce se retrage

spre locul unde nu voi mai fi nevoit să calc aste lungi

praguri mișcătoare și voi trăi doar în durata unei uși

ce se deschide și se închide

(Traducere din limba franceză de Dinu Flămând, în vol. Poezii urmate de Mâzgălituri, Ed. Paralela 45, 2005)