Articole

Arca poeziei: Odysseas Elytis (1911-1996)

Distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1979, „Poetul grec își îndreaptă inima și arta direct către sublim – nimic în afară de asta. Iată de ce vibrăm cu entuziasm și uimire când vedem un poet ca Elytis urmând aceeași cale ca anticii, și în momentele lui de izbândă, unindu-și cu ei puterile pentru a rosti eternele valori mediteraneene ale țării și limbii lui.”
(Lawrence Durrell)

 

Autopsia

 

S-a constatat că rădăcinile măslinului
i se imprimară pe piept.

Și pentru că prea adesea veghease lângă sfeșnic
în așteptarea zorilor, o stranie roșeață
i-a ars măruntaiele.

Sub epidermă, linia albastră a orizontului o
avea intens colorată; și copiase urme
de albastru în sânge.

Glasurile păsărilor, învățate pe dinafară în ceasuri
de supremă singurătate, adunându-se laolaltă
împiedicară cuțitul să pătrundă mai adânc.

Mai mult ca orice, intenția a fost suficientă ca
să-mplinească Răul
Pe care-l înfruntase, e limpede, cu atitudinea teribilă
a inocentului. Deschiși, mândri ochi, cu toată pădurea
ce mai freamătă încă pe retina imaculată.

Nimic în creier, decât un ecou de aer prăbușit.
Doar în pavilionul urechii stângi, un pic de nisip
foarte, foarte mărunt, ca într-o scoică; ceea ce

dovedește că de foarte multe ori își purta pașii
de-a lungul mării, singur mereu, în zbuciumul
iubirii și-n vuietul vântului.

Cât despre această pulbere de deasupra pubisului
e un indiciu că anticipa cu multe ceasuri ori
de câte ori se întâlnea cu o femeie.

Vom avea fructe timpurii în anul acesta.

 

(Traducere de A. E. Baconsky, în vol. Odysseas Elytis, Iar ca sentiment un cristal, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *