Deschis la toate formele culturii, poetul mexican Octavio Paz a lăsat opere de reală forță și în eseu, proză, dramaturgie. Călătorind mult în tinerețe, în special în Europa, unde ia parte și la Războiul Civil din Spania, își începe cariera poetică sub auspicii suprarealiste. Cultivând mari teme ca: iubirea, singurătatea, moartea, se îndreaptă la maturitatea deplină spre o lirică de expresie somptuoasă și petulant imagistică. Pentru ea va primi Premiul Nobel în 1990.
Logodnicii
Întinși în iarbă
o fată și-un băiat.
Mănâncă portocale, schimbă săruturi
așa cum valurile-și schimbă spuma.
Întinși pe țărm
o fată și-un băiat.
Mănâncă lămâii, schimbă săruturi
așa cum norii-și schimbă spuma.
Întinși sub pământ
o fată și-un băiat.
Nu-și spun nimic, nu se sărută
Schimbă tăcere pe tăcere.
(Traducere de Darie Novăceanu, în vol. Piatra soarelui, Editura Univers, București, 1983)
+ There are no comments
Add yours