Arca Poeziei: Dante Alighieri (1265-1321)

Cel mai mare poet italian a impus în poezia de dragoste o temă ce se va prelungi peste secole: relația cu o absentă.

„… dacă luăm Divina Comedie în ansamblul ei, n-o putem compara cu nimic altceva decât cu întreaga operă dramatică a lui Shakespeare.” (T.S. Eliot).

Sonetul XXIV din Vita nova

O, pelerini cu mintea îndreptată

Aiurea când v-abateți prin cetate,

Veniți din locuri tare-ndepărtate,

Precum înfățișarea vă arată,

Că n-ați vărsat o lacrimă curată

În mijlocul cetății întristate,

De parcă nu ați ști-n ce plâns se zbate

Și cât de mult și greu e tulburată?

De veți pleca urechea către toate,

Suspinu-mi spune-n piept că de pe-aice

Niciunul neplângând n-o să se-ntoarcă…

Ea și-a pierdut-o azi pe Beatrice!

Cuvântul care-o amintește poate

Oricărui lacrima din ochi să-i stoarcă…

(Traducere de C.D. Zeletin, în Sonetul italian în Evul Mediu și Renaștere, vol. I, Editura Minerva, București, 1970)