Articole

Apariţia şi răspândirea orgilor în zona de Nord-Vest a României*

Când a ajuns orga în această zonă nu putem şti exact. La formarea regatului feudal, regele a decretat ca fiecare zece sate să ridice o biserică. În cultul catolic, în această perioadă orga ocupa un loc de frunte. Prima orgă atestată în regiunea de Nord-Vest a României a fost instrumentul din biserica romano-catolică de la Baia Sprie, despre care se ştie că în 1452, Iancu de Hunedoara a pus să se demonteze orga şi să fie dusă pe moşia lui, în cetatea Zólyom din Ungaria de Vest, pentru care dă pe veci veniturile urbariale oraşului.

În secolul XVI avem document despre organistul mănăstirii franciscane din Satu Mare. În oraş au fost mai multe mănăstiri, călugării franciscani din 1335, iar din 1339 s-au aşezat şi călugăriţele dominicane. „Historia Domus” a parohiei Sfântul Ioan, apostol şi evanghelist, menţionează că franciscanii „în 1535 au ales gardian pe Kárpáti Valentin, ca predicator (preot ajutător) pe Dombai Nicolae şi ca organist pe Buday Ioan. Prin urmare, răspândeau sârguincios cuvântul Domnului, şi cântau cu acompaniament de orgă pentru slăvirea mai mare a Domnului”.1 Datorită răspândirii reformei religioase iniţiată de Martin Luther în 1517, franciscanii, ca ultimul bastion al catolicismului, au fost izgoniţi din oraş în 1556. Nu ştim ce s-a întâmplat cu orga lor!

La primul sinod protestant ţinut la Ardud în 1545 nu s-a discutat nimic despre orgă. La al doilea sinod din Ardud, la 24 februarie 1555, printre altele este condamnat faptul că: „schimbarea ce s-a făcut cu demolarea altarului şi introducerea mesei pentru servirea cinei Domnului în Oar, fără aprobarea principelui… eclezia noastră dezaprobă în mod deosebit şi atribuie păcatul celui care a săvârşit această inovaţie.” Deducerea noastră este că se pare că nu a existat orgă sau încă nu au abandonat-o. Sinodul desfăşurat la Debreţin între 24-26 februarie 1567 deja se situează pe o poziţie fermă decretând: „Icoane, altare, orgi, haine preoţeşti, întinderea mâinilor, îngenuncherile se înlătură.” Despre predicatorul Méliusz Juhász Péter, care a contribuit la răspândirea protestantismului şi în zona noastră, se spunea: „Era atât de puritan că nu răbda în jurul lui nici orgi, nici icoane, nici altare, nici haine preoţeşti deosebite şi a interzis chiar şi clopotitul pentru morţi.”2 Cu aceasta s-a pecetluit soarta instrumentelor pe mai multe secole.

Mişcarea de reînnoire a catolicismului (antireforma) a lui Péter Pázmány (1570-1637) nu a dat niciun rezultat pe meleagurile noastre. După pacea de la Satu Mare (1 mai 1711), contele Károlyi Sándor a început colonizarea şvabilor în zona Careiului. Şvabii, fiind catolici, foloseau în liturghiile lor orga. Prima dată amintită la care exista orgă în biserică este anul 1751, când în Urziceni este mărită biserica construită în 1725: „au construit balcon (cu orgă) şi sacristie”.

În secolul XVII iezuiţii au reuşit să se aşeze în Satu Mare. Prima dată s-au stabilit în 1639, dar în 1654 au fost izgoniţi din oraş. Imediat ce li s-a permis, în 1660 au revenit şi au organizat gimnaziul, pe care l-au condus până la desfiinţarea ordinului (1773). Nu avem date dacă au folosit orgă pentru învăţarea muzicii în şcoală, dar cunoscând pregătirea lor ştiinţifică şi puterea ordinului putem afirma aproape cu siguranţă că ei au readus instrumentul în oraş. În momentul desfiinţării ordinului iezuit (1773) şcoala este preluată de ordinul paulinilor, dar din nefericire şi ordinul lor s-a desfiinţat în 1786. În acest an este începută deja construirea bisericii romano-catolice în oraşul Satu Mare. Această biserică va avea şi orgă, dar din păcate nu am găsit date despre constructor; ştim că instrumentul a fost dăruit în 1821 credincioşilor din Turulung de către episcopul de Satu Mare, Péter Klobusitzky.

În urma sinodului reformat din Mugeni (1761), care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de înmulţirea orgilor în bisericile reformate, protestanţii şi-au schimbat atitudinea faţă de instrument. Unele comunităţi mai puternice din punct de vedere financiar aveau orgă la această dată. Altele s-au străduit să-şi procure. Sinodul din Mugeni a interzis cumpărarea orgilor din banii bisericii, aşa că majoritatea instrumentelor au fost donate de familiile mai bogate ale comunităţii.

Avem date despre mai multe instrumente din secolul XVIII. Am reuşit să stabilim o ordine cronologică astfel: Lazuri 1748, Urziceni 1751, Pişcolt 1785, Halmeu 1799 şi Livada 1799. În secolul XIX numărul instrumentelor creşte progresiv, astfel în Satu Mare biserica romano-catolică (sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX), biserica „cu lanţuri” 1814, biserica din Mintiu 1814, Turulung 1822, Craidorolţ 1823 şi spre mijlocul secolului în tot mai multe biserici.

Necesarul de instrumente a fost atât de mare la începutul secolului XIX, încât constructorii de orgi au găsit de cuviinţă că au posibilităţi de lucru suficiente şi este mai rentabil să se aşeze în aceste oraşe. Aşa au ajuns Gally György în Satu Mare şi Dobay Ferenc în Baia Mare.

Constructorii de orgi  din

Nord-Vestul României

După unificarea oraşelor Satu Mare şi Mintiu (1712), ca urmare a dezvoltării economice la începutul secolului XIX, se stabileşte în oraş constructorul de orgă György Galli cu fiul său Anton. Ştim că a construit orga din biserica „cu lanţuri”; tot în acest an este construită şi cea din biserica Mintiu şi avem date că a construit-o şi pe cea din biserica romano-catolică în 1820. Anton moare în 1817. Suntem tentaţi să afirmăm că a rămas o orgă construită de Gally în Craidorolţ.

Firma lui Blahunka Sámuel pe consola orgii din Seini (jud. Maramureș)

La mijlocul secolului XIX îşi începe activitatea în Satu Mare şi Blahunka Sámuel, care a construit orgile din bisericile reformate din Seini 1848, Apa 184?, Hodod 184?, biserica din Mintiu 1855, Oraşul Nou 1857 şi în biserica romano-catolică din Moftinul Mare în 1857. Am afirmat că a construit orga din Apa şi Hodod pe baza asemănărilor găsite la aspectul dulapului (coloanele despărţitoare dintre ferestre şi ornamentele sculptate care acoperă capetele tuburilor) şi al consolei (braţele claviaturii, profilul scândurii laterale, amplasarea butoanelor registrelor). Se mai cunosc şi alte instrumente construite de acest maistru, astfel la bisericile reformate din Teceu (1853), Hust (1861) şi Fancika (Ucraina), dar mai are instrumente şi în Slovacia şi Ungaria (Mád 1859, Varsánygyüre 1870). De asemenea, s-a mai ocupat cu repararea şi întreţinerea orgilor din oraşul Satu Mare. Ultima referire este că a reparat orga din biserica „cu lanţuri” în 1872.

Firma lui Stephan István pe consola orgii din Ardud

Tot în această perioadă îşi desfăşoară activitatea şi Strosz István în Mérk, la vremea aceea era în judeţul Satu Mare (azi localitatea e în Ungaria). În procesul verbal din Ciumeşti, încheiat cu ocazia preluării instrumentului, sunt menţionate 24 de localităţi în care maistrul a construit orgă, astfel: în Satu Mare 2 instrumente, câte una în Berekszász (azi Beregovo, în Ucraina), Mérk, Császlócz, Jánk (în Ungaria), Iojib, Hurezu Mare, Királyháza (azi Korolevo, în Ucraina), Kerepecz, Bártháza, Mezőkászony (în Ungaria), Ardud, Socond, Berea, Tiream, Vállaj (Ungaria), Curtuiuşeni, Berveni, Fábiánháza, Szamosszeg, Badalló (în Ungaria), Dara, Ciumeşti şi Zajta (în Ungaria). Am mai găsit încă 2 orgi, una la Fancsal, construită în 1860 şi în Barabás, din anul 18713, localităţi din Ungaria.

Firma lui Dukász Endre pe consola orgii din Ghenci

Spre sfârşitul secolului, în 1884 se stabileşte în oraşul Carei constructorul de orgă Dukász Endre. Acest maistru a fost ucenicul lui István Jónás din Oradea. Este interesant faptul că în 1884 a construit orga din Saula, lângă Huedin, şi şi-a pus cartea de vizită în interiorul burdufului, având textul: „Dukász Endre, constructor de orgă, pian şi armoniu (Oradea Mare)”, dar în acelaşi an construieşte orga din Ghenci, unde e scris pe fronton: „Construită de artistul organist Dukász Endre în 1884, în Careii-Mari”. E drept că recepţia instrumentului s-a făcut în 6 iulie 1885 şi s-a specificat că este prima orgă construită de dânsul. Oare orga din Saula era „Lucrarea de diplomă” executată cu maistrul instructor? Prima orgă construită de el este cea din Ghenci (1884), sau Saula (1884); am găsit o modificare, la Craidorolţ (1886), este datată cea din Eriu Sâncrai (1895), mai există 2 orgi în biserici romano-catolice la Sâi (189?) şi Borleşti (189?). În alte judeţe a construit, la Mineu (1884), în judeţul Sălaj. Se mai cunosc instrumentele din Bártháza (1889), Beregújfalú (1890), aceste două localităţi sunt în Ucraina, iar în Ungaria se cunosc orgile din Pátyod (1890), Matészalka (1895) şi Balsa (1896).

În secolul XX au mai lucrat ca şi constructori de orgă, în prima jumătate a secolului, Soltész István din Sanislău, care a construit orga din Mădăras (amănunte despre instrument nu avem), a reparat orga din Ghenci în 1944, şi profesorul Csapó Sándor din Satu Mare, care a reparat orga din Lazuri şi a construit o orgă pentru dânsul, detalii nu cunoaştem nici aici.

Încă din evul mediu se dezvoltă localităţile Baia Sprie (menţionată mai sus), Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. Situaţia economică a acestor localităţi a avut o influenţă deosebită şi asupra dezvoltării sociale şi culturale. Calitatea instrumentului menţionat la începutul lucrării precis a atras organiştii cei mai deosebiţi ai secolului XV.

Cu timpul şi aici au apărut tineri dornici să înveţe meseria de constructor de orgă. Primul maistru constructor de orgă menţionat în documentele cercetate până acum este Dobay Ferenc din Baia Mare, care s-a angajat în 184? să construiască o orgă bisericii armene din Gherla. (Orga s-a construit în 1846 de către Maywald Anton). Am găsit date despre un ucenic al lui Ludwig Mooser din Salzburg, în lucrarea lui Szigeti Kilián, unde scrie: „pe o scândură a tavanului dulapului cu jaluzele se poate citi inscripţia wurde vergrössert im Jahre 1863 vom Orgelbaumeister Ludwig Mooser aus Salzburg in ob… Arbeiter Ferenz Burgfeld aus Salzburg, Merk Karl aus Mármaros Sziget” (subliniat de autor).

În Sighetu Marmaţiei, la începutul secolului XX a activat Fehér Mihály. El a construit în 1910 orga din Câmpia Criş (astăzi în Ucraina), presupunem că tot el ar fi construit şi orga din Cehăluţ în anul 1912.

Despre orga din Câmpia Criş avem puţine date, doar atât că are un manual şi pedalier, în total sunt 8 registre, e cu tractură mecanică şi ventile conice. Din păcate, şi acest instrument este într-o stare destul de degradată. Mecanismul interior este foarte preţios, fluierele sunt din material acceptabil, iar burduful este găurit. În 1991 organologii Dr. Enyedi Pál şi Sirák Péter au propus ca instrumentul să fie ocrotit.

Orga din Cehăluţ este de asemenea degradată, nu este folosită de ani de zile. Fluierele din prospect lipsesc încă din timpul Primului Război Mondial. Cu puţin sacrificiu material din partea comunităţii se poate pune în funcţiune. Caracteristicile instrumentului sunt: 1 manual cu 53 clape, 7 registre aşezate la capetele claviaturii. Alţi meşteri constructori de orgă din această zonă nu am găsit.

Până în momentul de faţă nu am întâlnit vreun instrument construit în judeţul Sălaj. În secolul XX a lucrat în Borla Domokos Cs. Domokos, care s-a semnat „constructor de orgă şi armoniu”, dar n-am găsit niciun instrument executat complet de dânsul. Lucrările sale cunoscute de mine s-au redus la instalarea sau mutarea instrumentului, precum şi reparaţii. Cercetările viitoare vor elucida această problemă.

La sfârşitul mileniului (mai bine zis după 1989) a început să lucreze la Zalău Pünkösdi Apor Miklós. Din păcate, şi lucrările de reparaţie efectuate de acest tânăr lasă de dorit. Ultima aventură este orga din Camăr. Aici ar fi trebuit să mărească ambitusul pedalierului, dar folosind materiale inadecvate şi probabil lipsa de experienţă a dus la acest incident (orga a fost practic mutilată) al cărui răsunet a ajuns şi la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Şi de aici se poate vedea nevoia stringentă de specialişti şi mai ales ocrotitori ai patrimoniului cultural naţional.

Organişti şi compozitori din această zonă

Odată cu formarea regatului feudal, acesta răspândind catolicismul, apare în liturghie ritul occidental, adică muzica gregoriană, iar cu înfiinţarea şcolilor parohiale – germenii pedagogiei muzicale. În prima jumătate a mileniului II, în aria curriculară şcolară un loc important l-a ocupat muzica, muzica sacră. Ştim că şi în secolul XVIII, mai ales din biografia lui Johann Sebastian Bach, copiii de la şcolile confesionale trebuiau să înveţe cântecele ce se cântau în biserică la slujba de duminica următoare.

În oraşul Satu Mare prima mărturie despre utilizarea muzicii instrumentale în biserică este din 1535, când mănăstirea franciscanilor avea gardian, predicator şi organist în persoana lui János Buday.4 Oare organistul practica muzică polifonică, sau folosea instrumentul numai pentru linia melodică? Nu avem niciun document.

În secolul XVI oraşul Satu Mare şi ţinutul înconjurător devine protestant. La mijlocul secolului sunt izgoniţi şi franciscanii din oraş, ei fiind ultimul bastion de rezistenţă împotriva reformei. În această perioadă locuitorii au urmat credinţa luterană, mai târziu însă a învins calvinismul. Acesta a schimbat în totalitate stilul muzical practicat până atunci. Odată cu victoria calvinismului s-a răspândit coralul (cântecul strofic) în limba maghiară.

Satu Mare este primul oraş unde studenţii secolului XVIII (1744) colindau oraşul cântând la mai multe voci. Lumea se uita la ei mirată.5 Tot în acest secol începe orga să recucerească această regiune. Odată cu colonizarea şvabilor după pacea de la Satu Mare (30 aprilie 1711), biserica romano-catolică se întăreşte, iar la sfârşitul secolului în oraşul Satu Mare se reînfiinţează biserica parohială. În această biserică va fi orgă şi va funcţiona şi un organist.

În secolul XIX se produc transformări mari în viaţa spirituală a ţinutului. Se înfiinţează în 1804 episcopia romano-catolică Satu Mare, care se întindea de la Vásárosnamény (azi în Ungaria) până la Pasul Prislop, şi de la Ujgorod (azi în Ucraina) până la Carei. Desigur, acest eveniment a avut repercusiuni şi asupra muzicii regiunii. În primul rând mărimea instrumentului progresa în timp. Avem date că în 1823 se construieşte un instrument cu 20 de registre. În acea epocă acesta era un instrument remarcabil. S-ar putea ca execuţia tehnică să nu fi fost cea mai reuşită, deoarece în 1835 Karl Klöckner din Bratislava construieşte un instrument cu 25 de registre, care a funcţionat aproape 100 de ani. Orga a fost schimbată în 1925, în orgă romantică, după gustul acelei perioade. La începutul secolului sunt construite mai multe instrumente de mărime remarcabilă pentru acea epocă.

Organistul cel mai renumit al regiunii noastre era Josef Nitsch.

Josef Nitsch (1829-1906)

Acest mare organist, compozitor, dirijor şi pedagog deosebit s-a născut în anul 1829. A venit la Satu Mare în 1859, unde a fost directorul muzical al diecezei romano-catolice până la moartea sa.

Era prieten cu Franz Xaver Witt, iniţiatorul „Cecilianismului” (Cecilianismul a fost o mişcare pentru reformarea muzicii bisericeşti). Împreună cu preotul Haller Ernestin au devenit promotorii acestei mişcări în Ungaria.

Participă intens la înfiinţarea societăţii Ceciliene din Satu Mare în anul 1871, de asemenea este unul din fondatorii cazinoului catolic din oraş. În tinereţe a scris poezii în limba germană, mai târziu publică articole despre muzica religioasă în Népiskola (Şcoala populară, n.a.) şi în Heti Szemle (Cronica săptămânală, n.a.). A mai colaborat şi la alte reviste cu articole de pedagogie muzicală şi studii de muzică sacră. Compoziţiile sale constau din: Preludii, Graduale, Offertorii, Cântece religioase.

Era atât de renumit pentru activitatea sa multilaterală, încât celebrul compozitor şi interpret Franz Liszt a vrut să îl ia ca profesor la Academia de Muzică din Budapesta, dar Josef Nitsch a rămas fidel oraşului Satu Mare. Pentru merite deosebite în 1904 a fost decorat cu Crucea de Aur. A murit în anul 1906, la Satu Mare.

Jörg József

Jörg József a fost directorul Şcolii Elementare din Sighetu Marmaţiei la mijlocul secolului XIX. În 17 ianuarie 1859 compune un cântec de sărbătoare pentru episcopul Hass Mihály. Conform dedicaţiei de pe prima pagină, acest cântec a fost interpretat de corul Societăţii ,,Sfântul Aloisie” din Satu Mare, la festivitatea de instalare a episcopului în dieceză, la ocuparea tronului episcopal. Lucrarea Látta Isten (Văzut-a Dumnezeu) este compusă pentru cor bărbătesc la 4 voci în do major, în măsura de ¾ primele 16 măsuri, iar celelalte în 4/4, tempoul indicat este Andantino. Lucrarea are 29 măsuri şi o singură strofă. Manuscrisul acestei lucrări l-am găsit în colecţia de note muzicale a parohiei romano-catolice nr. 2 din Satu Mare. Mai multe date despre acest compozitor până în momentul de faţă nu am găsit.

Méder Mihály (1856-1907)6

Méder Mihály s-a născut în anul 1856. Atras de viaţa muzicală deosebită din oraş, a venit la Satu Mare în 1886. Era dirijor şi compozitor autodidact, talentul lui deosebit i-a adus gloria meritată. Era atras de frumuseţea orgii din catedrală, instrumentele renumite devin centrul de gravitaţie în jurul căruia se dezvoltă o viaţă muzicală intensă7. Studiile şi le-a perfecţionat pe lângă Josef Nitsch şi devine un ajutor foarte preţios al acestuia în activitatea muzicală a lui desfăşurată în regiune.

A instruit corurile societăţilor de cântece din oraşele Carei şi Satu Mare, cu care a avut succese deosebite la concursurile naţionale.

Numărul compoziţiilor este de cca. 25. Majoritatea din acestea sunt lucrări pentru coruri bărbăteşti, în parte compoziţii originale, în parte prelucrări din folclor, cele mai multe sunt din folclorul maghiar, dar s-a ocupat şi cu folclorul românesc şi şvăbesc. În afară de acestea mai are o misă de mare amploare, pentru cor mixt, un Requiem, care s-a prezentat de mai multe ori în catedrala romano-catolică, unde era şi dirijor.

A murit la 21 ianuarie 1907, în oraşul Satu Mare.

Joó Imre

A fost organist la biserica reformată „cu lanţuri” şi profesor la Liceul Reformat în anul 1869. A predat armonie în acest liceu. A condus un cor cu renume deosebit în oraş şi în împrejurimi, deoarece corul participa la spectacolele din şcoli şi la înmormântări. În anuarul gimnaziului este menţionat că acest cor ţine repetiţii în mod regulat şi face progrese deosebite mai ales în interpretarea cântecelor la mai multe voci („öszhangzatos éneklésben”).8

În această perioadă şcolile se întreceau care dintre ele are corul cel mai bun. După cum se vede, corurile au participat şi la înmormântări. Am găsit în statutul Societăţii de muzică şi canto „Sfânta Cecilia” că banii primiţi de cor la înmormântări se împart astfel: o parte intră în casieria societăţii, cealaltă parte se împarte între membrii corului care au participat la înmormântare şi o parte revine dirijorului. Cu cât era o înmormântare mai fastuoasă, cu atât era mai mare şi onorariul.

Franz Hoffmann (1873-1945)9

Franz Hoffmann s-a născut în anul 1873, în localitatea Stahlau (azi Cehia). Primele lecţii de vioară le-a primit de la învăţătorul şcolii elementare. A ştiut să cânte la orgă deja la vârsta de zece ani şi l-a înlocuit pe cantorul învăţător la slujbele bisericeşti, umblând din sat în sat, care era luat în armată, datorită războiului de atunci. A terminat Liceul Realist din Pilsen, apoi Academia de Muzică din Viena.

A studiat vioara cu maestrul Hellmesberger, iar compoziţia cu Grädener şi Robert Fuch. Şi-a început cariera ca dirijor în anul 1895. Mai târziu a ajuns dirijor la Regimentul Nr.5 Infanterie din Miskolc (azi în Ungaria). Din 1917 este dirijorul fanfarei militare din Mezőkövesd (tot în Ungaria). A fost 29 de ani muzicant în armată. În timpul Republicii Sfaturilor (bolşevice) din Ungaria s-a stabilit la Satu Mare. Aici devine în 1921 unul din fondatorii Societăţii Filarmonice din Satu Mare. A deschis o Şcoală de Muzică Publică, unde, pe lângă examenele de sfârşit de ani, mai susţine două-trei concerte şcolare pe an. Era una din personalităţile proeminente ale vieţii muzicale sătmărene, a fost dirijorul Corului Industriaşilor din Satu Mare. De asemenea, a condus corul mixt de la biserica Hildegarda (între 1931 şi 1939) şi încă unul bărbătesc pe lângă acestea.

Corul bisericii romano-catolice Hildegarda s-a înfiinţat în 1931. Numărul membrilor corului în anul 1939 a crescut la 50 de persoane. În anul 1938, la concursul naţional de cântece organizat de oraşul Cluj, corul de femei şi corul mixt sub bagheta lui Hoffmann au obţinut premiul I. Dirijorului i s-a acordat titlul de „dirijor de prim rang”.

Ca şi compozitor a creat următoarele piese: două simfonii, mai multe dansuri simfonice slave, româneşti şi maghiare, Misa ,,Sfântul Francisc de Assisi”, dedicată preotului Szabó István, vicar episcopal general, prelat papal, binefăcătorul parohiei Hildegarda, membru al Ordinului Franciscan Confrater; Misa Opus 200, Misa în re major, Misa în do major Opus 138.

Portretul dirijorului Franz Hoffmann

Din lucrările pentru cor merită să amintim mai ales prelucrările pentru cor bărbătesc şi cor mixt din folclorul maghiar:

1. Din colecţia lui Béla Bartók cântecele:

Kedves édesanyám (Mamă Dragă)

Jaj de beteg vagyok (Vai, cât îs de bolnav)

Igyunk itt (Hai să bem aici)

2. Ciclul de cântece populare:

Hogyha lát is nap-nap után (Chiar de mă vede zi de zi)

Akkor gyere mikor mondom (Atunci să vii când îţi spun)

Barna babám, barna babám (Mândra mea cea brunetă)

Jaj a csókja de jó édes (Vai, sărutul ei cât îi de dulce)

3. Alt ciclu de cântece populare:

Esteledik, a kis madár a fészkét takargatja (S-a înserat, păsărica îşi acoperă cuibul)

Azt mondják a leány mind hamis (Aşa se spune, toate fetele sunt făţarnice)

Peng, peng, peng, peng a sarkantyum (Îmi zornăie, zornăie, zornăie pintenul)

4. Cântecul Fehér liliomszál (Fir de crin alb), versurile de Endrődy Sándor, muzica lui Dienzl Oszkár, prelucrare pentru cor mixt Franz Hoffmann.

5. Dalok tüzes szekerén (În carul de foc al cântecelor), versurile lui Ady Endre, muzica pentru cor mixt Franz Hoffmann, Opus 170.

6. Nótázó vén bakák (Soldaţi veterani, petrecăreţi), versurile lui Ady Endre, muzica pentru cor mixt Franz Hoffmann.

7. Ciclul Magyar népdal kincs. Magos a ruta fa (Comoara folclorului maghiar. Este înalt copacul de rută) compus pentru cor mixt.

Dintre cântecele religioase compuse de acest compozitor amintim: Tantum ergo, Ave Maria, Evlavie, Evlavie zilnică, Cântec pentru Sfântul Anton de Padova, Corpul lui Cristos, duet pentru soprană şi alto cu acompaniament pentru orgă, Cred într-un…, O Sanctissima anima pentru cor mixt la 4 voci, Marş funebru pentru Ladislau Fekete de Nagy-Iván; Marş de intrare opus 202, Deviză (Moto), versuri de P. Atanáz, Pe masa verde şi Serenadă de tangou pentru cor de femei.10

Lucrările au fost tipărite la Editura Johann Kliment din Viena.

Am reuşit să găsim câteva date din biografia lui la arhiva de note muzicale a parohiei Sfântul Ioan, apostol şi evanghelist, notate pe o hârtie. Probabil aceste informaţii au fost notate cu ocazia veştii morţii sale, în vederea întocmirii unui necrolog. Nu cunoaştem autorul însemnărilor de mai jos:

„În anul 1924 – a devenit profesor de muzică în Şcoala de Muzică din Satu Mare.

Între anii 1931-1943 – a fost dirijorul corului bisericii Hildegarda din Satu Mare (se spune că dacă a dus vreun cor la vreo reuniune, întotdeauna se întorcea cu premiul I, aşa sunt pomenite concursurile din 1931, 1936, 1938).

A mai activat între 1940-1943 – ca director la Şcoala de Muzică, din oraşul Satu Mare. Era dirijorul Corului Casinei Civile (înfiinţată în 1925, n.a.). A predat ca profesor de canto şi muzică la Liceul Reformat de băieţi şi la Liceul Convictului Episcopal romano-catolic, în Satu Mare. În această perioadă a avut între 30 şi 50 de elevi la care preda instrument în particular”.

Printre actele personale am găsit o adresă a Comandamentului Militar al oraşului, din data de 13 septembrie 1940, în care este rugat ca împreună cu dna Fekete, născută Herman Ella şi dna soţie a lui Dr. Csengeri István, în termen de trei zile să comunice propunerile pentru deschiderea Şcolii de Muzică Orăşenească.

În 1 octombrie 1940, primarul oraşului Satu Mare îi face o adresă prin care îi transmite că, pe lângă atribuţiile de director, mai este numit şi profesor interimar la catedra de vioară şi pian, retribuţia lui fiind stabilită la 200 de pengei lunar.

Se pare că a avut probleme şi cu armata, dovada fiind un bilet scris de mână, care în trei puncte îi descrie detaliat la cine, când şi unde să se prezinte în Budapesta, la secretariatul Ministerului Apărării Naţionale, şi să facă aluzie la discuţia în legătură cu această problemă, ce a avut loc între secretarul ministrului şi deputatul de Satu Mare, Pakocs Károly, preot romano-catolic, vicar general al episcopului. Acest bilet dovedeşte zvonurile care mai circulă şi azi prin oraş, că Hoffmann a venit în Satu Mare ca să se ascundă de responsabilităţile militare.

În 1945 s-a îmbolnăvit şi fiul său Rudolf l-a chemat în Budapesta. Din păcate nici medicii de acolo nu l-au putut salva, a murit în acelaşi an.

Rolul îndeplinit de Franz Hoffmann în dezvoltarea muzicii simfonice şi bisericeşti a oraşului Satu Mare încă nu este bine elucidat. Efortul lui merită să fie cercetat în amănunt şi ar trebui publicat într-o carte.

Tocmai în acest an se împlinesc 85 de ani de la înfiinţarea Societăţii Filarmonice din Satu Mare, care a jucat un rol important în răspândirea muzicii simfonice în această regiune în perioada interbelică.

Orchestra ce a funcţionat aici a avut fericita ocazie de a îl acompania pe cel mai mare violonist al ţării noastre, George Enescu.

Diczig Béla (1889-196?)

Preot romano-catolic născut la 1 ianuarie 1889, în localitatea Tiream, judeţul Satu Mare. Gimnaziul şi liceul le-a terminat în Carei şi Satu Mare, iar Teologia, în oraşul Satu Mare. A fost hirotonisit la 2 iulie 1911. A îndeplinit funcţia de capelan la Fehérgyarmat (azi în Ungaria), Baia Sprie şi Baia Mare.

Portretul preotului Diczig Béla

Între anii 1916-1937 a fost paroh la Răteşti, din 1937, la Moftinul Mare. A fost conducătorul instituţiilor şi societăţilor bisericeşti. Ca muzicant s-a ocupat foarte mult cu muzica religioasă, a organizat multe coruri, pe care le-a dirijat. A publicat articole muzicale în diferite reviste.

Ar fi nedrept să nu-i pomenim pe cei mai mari mecenaţi ai diecezei: episcopul Klobusiczky Petru a construit o orgă cu 20 de registre pentru catedrala romano-catolică din Satu Mare în anul 1822, cu 7000 forinţi; episcopul Hám János, la fel, la rândul său a donat o orgă cu 25 de registre în valoare de 3500 de coroane de aur, în anul 1836; episcopul Bornemisza Tibor a oferit 38000 de coroane în anul 1914 pentru orga cu 3 manuale şi 57 registre care s-a inaugurat în 1925, care există şi astăzi în catedrala romano-catolică din Satu Mare; canonicul Irsik Ferenc, pe când era paroh în Ardud, în anul 1863 a construit o orgă (care funcţionează şi astăzi!). Tot dânsul cumpără un teren cu 38000 de coroane, unde s-a construit sediul Societăţii „Sfânta Cecilia”, căreia i-a donat o orgă mecanică cu două manuale şi pedalier (construit de firma Rieger în 1895), în valoare de 5000 de coroane. Scopul cu care s-a construit sediul Societăţii de Muzică şi Canto „Sfânta Cecilia” l-a definit astfel: „să fie locul ce oferă tineretului dornic să studieze Muzica sacră, cămin, lăcaş de învăţătură, loc de adunare şi de distracţie”.

Pataki Stark Lajos (1877-195?)

Pataki Stark Lajos a fost preot romano-catolic, profesor la Liceul Pedagogic din Satu Mare. S-a născut în anul 1854. A fost hirotonisit ca preot în 1877. Trei ani de zile a fost funcţionar la sediul Episcopiei. În 1880 este numit profesor la Liceul Pedagogic Regal şi preot predicator al catedralei. În 1885 este numit profesor la Liceul Pedagogic Episcopal şi din 1903 din nou la Liceul Pedagogic Regal. Tot atunci a fost numit şi director al Şcolii de Muzică a Societăţii de Canto a oraşului Satu Mare.

A compus lucrările: Pastorala (9 cântece de Crăciun, la 3 voci, pentru cor de copii, la 4 voci pentru cor mixt, acompaniat cu orgă (sau armoniu, ori pian), vezi anexa II, Ciclu de cântece de Crăciun, Cantată, Secvenţe muzicale, Cântece despre Sfânta Fecioara Maria, volumul I şi II şi Misa de Crăciun.

Hofbauer Ignácz

Preotul romano-catolic Hofbauer Ignácz a trăit în a doua jumătate a secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX. Nu am găsit date despre studiile sale. Din spusele preotului romano-catolic Sikolya Bálint rezultă că a fost un muzicant foarte bun. Dacă nu a avut lucrări pe mai multe voci pentru o sărbătoare, s-a pus repede la lucru şi în câteva zile a compus lucrarea necesară corului, pentru misa solemnă din sărbătoarea respectivă. Din compoziţiile sale amintim: Misă de Crăciun, Te Deum laudamus, Tantum ergo şi altele. A fost dirijorul corului Societăţii de Canto din oraşul Satu Mare la începutul secolului XX.

*Fragment din volumul lui Ștefan Enyedi, „Orgile istorice din Nord-Vestul României”, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021.

(Endnotes)

1       A Szatmári Püspöki Egyházmegye Emlékkönyve, Pázmány-sajtó nyomása, Szatmáron, 1904. 

2       Kiss, Áron, A XVI. Században tartott Magyar Református Zsinatok végzései Editura Bisericii Protestante, Budapesta, 1881. 

3       Repertoriul orgilor din Ungaria,manuscris la Institutul de Muzică al Academiei de Ştiinţe, Budapesta.

4       Dr. Láng Ferenc Hildegarda,Editura Pallas, Satu Mare, 1930. 

5       Magyar egyházzene

6       Borovszky Samu ş.a., Szatmár-Németi sz. kir. város, Országos Monográfia Társaság, Budapest f.a. 

7       Terényi Ede, Zene tegnap, ma, holnap,Editura Studium, Cluj-Napoca, 2004.

8       Bihari Péter şi Kovács István, Értesítvény a Szatmár – Németi Helv. hitva. Gimnázium Állásáról, multban és jelenben din Tipografia lui Kremper Károly şi Nagy Lajos. Szatmártt, 1869. 

9       Borovszky, Samu ş. a., Szatmár-Németi sz. kir. város, Országos Monográfia Társaság, Budapest f.a. 

10           Borovszky, Samu ş. a., Szatmár-Németi sz. kir. város, Országos Monográfia Társaság, Budapest f.a. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.