Anul Kafka

Estimated read time 3 min read

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Kafka (1883-1924). În timpul vieții a publicat puțin. L-au răpus insomniile, depresiile, ipohondria și tuberculoza. Și-a încredințat manuscrisele prietenului Max Brod, rugându-l să le ardă. Nu, nu le-a ars. Nesupunerea lui Max a dat naștere unui geniu sine qua non, plus indispensabilul cuvânt kafkian, aplicat atâtor situații absurde. Kafka înseamnă viziuni halucinante, dar și alienarea, labirinticul, birocrația, absurdul.

În cadrul Interferențelor de la Teatrul Maghiar din Cluj, am avut ocazia să văd spectacolul Kafka Project în regia Karinei Holla, prezentat de Teatrul Național din Croația. Prima parte a spectacolului m-a fascinat, grație acelei inspirate „metamorfoze”, sublimată în contorsionările dansante ale volubilului actor îmbrăcat în alb. Uneori rămânem cu o imagine, alteori cu o stare.

Kafka n-a terminat romanul America, din care el a tipărit în 1913 doar un capitol, simțind probabil că structura nu e închegată. Oricum, romanul diferă de celebrele Procesul, Castelul, prin realismul frust. André Gide admira la Kafka notația naturalistă despre un univers fantastic, care „devine real sub ochii noștri datorită minuțioasei exactități a descrierii”, dar și brusca deviere spre straniu.

La Teatrul Maghiar din Cluj s-a jucat America, după romanul lui Kafka, în regia lui Michal Doḉekal din Praga. Dramaturgia lui Visky András n-a ocolit inserțiuni din Procesul ori Colonia penitenciară. Prevalează absurdul, spațiile închise, labirintice, dar și oniricul de tip kafkian. În roman există pasaje care amintesc tangențial chiar de Castelul, mai ales când apar Brunelda, Delamarche și Robinson. Regizorul Doḉekal a realizat perfect spiritul kafkian, într-un spectacol de excepție, unitar, rotund. Revenind la personajul Rossmann din romanul lui Kafka – iată – el nu-și pierde candoarea, trăind cu stoicism ritmuri de erou chaplinian, hăituit de propria obstinație în a crede că adevăratele valori vor învinge labirintul Kafkian, cu toate că bântuie imaginea suprarealistă șoptită de însuși Kafka: „o colivie își caută pasărea…”.

La Teatrul Național Cluj s-a jucat Procesul, în regia Mihaelei Panainte – marionete, roboți, scări, muzică angoasantă. Dintre filmele realizate după opera lui Kafka mi-a rămas adânc întipărit în memorie Castelul în regia lui Michael Haneke. O zăpadă dușmănoasă, așteptarea ca stil de viață, maldărele de dosare căzând cu zgomot, lipsa comunicării, promiscuitatea…

Anul Kafka… Și un citat cutremurător: „Trăim într-o epocă atât de posedată de demoni, încât în curând nu vom mai putea face binele și dreptatea decât în cel mai mare secret, ca și cum ar fi o crimă” (Kafka, desigur).

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours