Ansambluri din Bulgaria și Serbia la Festivalul internațional de folclor „Ecouri Meseșene”

Estimated read time 2 min read

Ansamblul Folcloric „Kipra” provine din Regiunea Varna, Bulgaria. Acesta a luat ființă cu scopul de a conserva și prezenta folclorul bulgar, în acest sens participând la festivaluri internaționale care au avut loc în Serbia, Turcia, Italia, Croația și Ucraina. În decursul existenței sale, Ansamblul a fost laureat al celor mai importante festivaluri și emisiuni de televiziune de profil din Bulgaria. Ansamblul Folcloric „Kipra” prezintă suite de dansuri și cântece tradiționale din zona de nord-est a Bulgariei.

Ansamblul Folcloric „Izvor” aparține de Casa de Cultură „Source” din orașul Valjevo (Valievo) din Serbia. Casa de Cultură „Source” este o instituție culturală care însumează peste 200 de tineri membrii colaboratori, pasionați de păstrarea tradițiilor și a culturii sârbești. Ansamblul Folcloric „Izvor” este unul dintre cele mai premiate ansambluri din Serbia în ceea ce privește păstrarea tradiției, a originalității și a autenticității pure. Frumusețea și bogăția folclorului sârbesc sunt binecunoscute pretutindeni în lume, scopul acestui ansamblu folcloric fiind de a prezenta întregii lumi tradiția și istoria culturală a sârbilor.

La cea de-a 46 ediție a Festivalului internațional de folclor „Ecouri Meseșene”, cele două ansambluri vor evolua vineri, 2 septembrie 2022 și duminică, 4 septembrie 2022, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, iar sâmbătă, 3 septembrie 2022, pe scena Casei de Cultură Orășenești din Jibou.

www.culturasalaj.ro

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours